Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 30 iunie 2010 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 118 din 30 iunie 2010 (*actualizată*)privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar(actualizată până la data de 13 decembrie 2012*)

----------Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1*) (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. (2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei. Notă

──────────

*) Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.

──────────
Articolul 2*) (1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora: a) cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate şi, respectiv, ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prevăzute în anexa nr. V/3 la Legea-cadru nr. 330/2009 şi în Hotărârea Guvernului nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare*); b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare*); c) cuantumul drepturilor specifice pentru activităţile desfăşurate în instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, prevăzute la pct. 3 alin. (1) şi (2), pct. 4 alin. (1), pct. 6, 8, 10, 11 şi 12 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009; d) cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament*); e) compensaţia lunară pentru chirie. (2) Valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenţa medicală, medicamente şi proteze aferente personalului propriu, pentru care legislaţia în vigoare la data publicării prezentei legi prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, bugetele locale sau, după caz, bugetele fondurilor speciale, se reduce cu 25%. (3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul alocaţiilor de hrană acordate personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pe perioada participării la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările ulterioare. (4) Suma forfetară prevăzută la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, destinată plăţii drepturilor băneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, se diminuează cu 25%*). Notă

──────────

*) Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.

──────────
Articolul 3*) (1) Prevederile art. 1 şi 2 se aplică şi personalului din cadrul Băncii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (2) Sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.--------------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 30 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 31 august 2010. (3) Cu sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru personalul din cadrul Băncii Naţionale a României se majorează, prin derogare de la prevederile art. 39 şi 43 din Legea nr. 312/2004privind Statutul Băncii Naţionale a României, rezervele statutare ale acesteia.--------------Alin. (3) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 30 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 31 august 2010. Notă

──────────

*) Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.

──────────
Articolul 4Prevederile art. 1-3 se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 5*)De la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul indemnizaţiei de şomaj stabilit în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflat în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care se stabileşte ori se repune în plată după suspendare, potrivit prevederilor legale, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi drepturile băneşti care se acordă lunar din bugetul asigurărilor pentru şomaj în funcţie de cuantumul indemnizaţiei de şomaj stabilite potrivit legii se diminuează cu 15%. Notă

──────────

*) Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.

──────────
Articolul 6 (1) Drepturile băneşti prevăzute la art. 72, 73^1, 74 şi 75 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care se stabilesc ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, se diminuează cu 15%. (2) Convenţiile încheiate în vederea acordării subvenţiei prevăzute la art. 78 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi produc efectele juridice până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate. Articolul 7 (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma "pensie socială minimă garantată" se înlocuieşte cu sintagma "indemnizaţie socială pentru pensionari". (2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, nu va fi mai mică de 350 lei. (3) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute la alin. (2) se stabileşte anual, prin legile bugetare, şi poate fi modificat, în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare. Articolul 8Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu mai contractează bilete de odihnă în anul 2010. Articolul 9Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă. Articolul 10 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se mai aplică. (2) Cererile de înscriere la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, depuse în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor soluţiona cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii. Articolul 11De la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul drepturilor băneşti, acordate sau suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj ori din bugetul de stat, după caz, pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate în condiţiile prevăzute de actele normative enumerate la art. 15 alin. (1) lit. b)-f), cu excepţia indemnizaţiei de şomaj diminuate potrivit art. 5, aflate în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care se repun în plată după suspendare, potrivit prevederilor legale, ulterior aceleiaşi date, se diminuează cu 15%. Articolul 12Cuantumul indemnizaţiilor acordate în temeiul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi se diminuează cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei. Articolul 13*)De la data intrării în vigoare a prezentei legi se reduc cu 25% următoarele categorii de drepturi: a) cuantumul sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical; b) indemnizaţia lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulterioare*); c) cuantumul indemnizaţiilor acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membrilor Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi membrilor Academiei de Ştiinţe Tehnice din România*). Notă

──────────

*) Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.

──────────
Articolul 14*)De la data intrării în vigoare a prezentei legi se reduc cu 15% următoarele drepturi: a) cuantumul sprijinului material acordat urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; b) ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare; c) indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările şi completările ulterioare; d) indemnizaţiile prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Notă

──────────

*) Conform alin. (1) al art. 16 din prezentul act normativ, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.

──────────
Articolul 15 (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă: a) art. 78 şi 79 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare; b) art. 12 şi 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 29 ianuarie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2001, cu modificările ulterioare; c) art. 12 lit. a), b) şi d), art. 12^1 şi 12^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 28 iunie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 44/2003, cu modificările şi completările ulterioare; d) art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 174/2006 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii pădurilor către foştii proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 2 mai 2006, cu modificările ulterioare; e) art. 7 lit. a) şi c) şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2007, cu modificările şi completările ulterioare; f) art. 7 lit. a) şi c) şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010; g) Legea nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 27 decembrie 2006; h) Ordonanţa Guvernului nr. 5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 29 ianuarie 2010; i) Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 2 noiembrie 2006; j) art. 25 şi 26 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; k) Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar. (2) Persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate în condiţiile prevăzute de actele normative enumerate la alin. (1) lit. b)-f), ale căror drepturi de protecţie socială acordate sau, după caz, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se află în plată sau se repun în plată după suspendare ulterior acestei date, beneficiază de aceste drepturi în condiţiile prevăzute de respectivele acte normative, astfel cum se aflau în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, diminuate cu 15%. (3) Pentru naşterile survenite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi pentru căsătoriile încheiate până la această dată, drepturile se stabilesc în condiţiile actelor normative prevăzute la alin. (1) lit. g)-j) şi se solicită la plată până cel târziu la data de 31 august 2010. Articolul 16 (1) Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010. (2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condiţiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum şi cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat şi ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1), din Constituţia României, republicată, în şedinţa comună din data de 29 iunie 2010.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 30 iunie 2010.Nr. 118.-------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 87 din 14 iunie 2001 pentru aprobarea plăţii contribuţiei României la Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (SECI)
  • LEGE nr. 155 din 15 iulie 1998 privind organizarea sesiunii extraordinare a examenului de bacalaureat în anul 1998
  • LEGE nr. 101 din 12 noiembrie 1994 pentru aderarea României la Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (A.E.T.R.), inclusiv la anexele acestuia, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGEA nr. 16 din 2 aprilie 1996 (*republicată*) privind Arhivelor Naţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 10 octombrie 2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 152 din 26 iulie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/2000 privind declararea Complexului Memorialul Revoluţiei - Decembrie 1989 din municipiul Timişoara ansamblu de interes naţional
  • LEGE nr. 603 din 22 decembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat
  • LEGE nr. 602 din 31 octombrie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2000 privind modificarea şi completarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996
  • LEGE nr. 275 din 7 noiembrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat
  • LEGE nr. 278 din 28 decembrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2017 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia
  • LEGE nr. 174 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea Convenţiei privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, adoptată la New York la 9 decembrie 1994
  • LEGE nr. 82 din 30 martie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • LEGE nr. 317 din 13 noiembrie 2007 pentru ratificarea Protocolului adiţional, semnat la Bucureşti la 29 septembrie 2006, la Scrisoarea de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 24 septembrie 2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme
  • LEGE nr. 99 din 8 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru precizarea destinaţiei sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari în conturile aferente împrumuturilor
  • LEGE nr. 130 din 20 iulie 1999 (*republicată*) privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
  • LEGE nr. 15 din 28 februarie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
  • LEGE nr. 347 din 3 decembrie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 21 iunie 2001 (*republicată*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor*)
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 185 din 27 octombrie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 204/1999 privind ratificarea Protocolului adiţional nr. 8 la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Budapesta la 20 octombrie 1999
  • LEGE nr. 179 din 9 octombrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/1997 privind acordarea unor facilităţi agenţilor economici din domeniul transporturilor, la scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe uzate fizic sau moral, neamortizate integral
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 (*republicată*) pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 27 iunie 2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 54 din 20 iunie 2003 privind interzicerea realizării de clădiri pe suprafeţele din fondul forestier naţional afectate de incendii
  • LEGE nr. 1 din 21 februarie 2005 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei*)
  • LEGE nr. 373 din 19 septembrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi al apei uzate în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, România", semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2002 şi la Bucureşti la 31 martie 2003
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • LEGE nr. 193 din 15 iunie 1937 privind ratificarea Convenţiei internaţionale asupra liniilor de încărcare a vaselor comerciale pe mare, încheiată la Londra la 5 iulie 1930*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 205 din 28 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 23 mai 2002 pentru completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 217 din 4 decembrie 2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
  • LEGE nr. 4 din 18 martie 1975 pentru modificarea unor articole din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală şi din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi
  • LEGE nr. 192 din 19 aprilie 2001 (*republicată*) privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 25 iunie 2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public
  • LEGE nr. 114 din 27 mai 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura
  • LEGE nr. 509 din 12 iulie 2002 privind agenţii comerciali permanenţi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 2 din 30 ianuarie 2003 pentru aprobarea amendării Protocolului referitor la definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă, anexa la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura
  • LEGE nr. 591 din 22 decembrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural
  • LEGE nr. 125 din 9 iulie 1997 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Federala Germania privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor de capital şi a protocolului-anexa, semnate la Bonn la 25 iunie 1996
  • LEGE nr. 88 din 8 aprilie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2004 privind unele măsuri pentru pregătirea, în vederea privatizării, unor societăţi comerciale producătoare de aparatură şi instrumente medicale
  • LEGE nr. 123 din 19 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
  • LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice
  • LEGE nr. 108 din 2 iunie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate
  • LEGE nr. 130 din 16 octombrie 1996 *** Republicată privind contractul colectiv de muncă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 30 iunie 1999 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/1998
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 83 din 21 mai 1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar
  • LEGE nr. 146 din 21 octombrie 2014 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la Forumul Internaţional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams-FIRST) şi la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (TI) din cadrul Asociaţiei Transeuropene a Reţelelor din Domeniul Cercetării şi al Educaţiei (Transeuropean Research and Education Network Association-TERENA) în scopul menţinerii participării Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale
  • LEGE nr. 152 din 4 octombrie 1999 pentru ratificarea Tratatului de interzicere totală a experientelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1996
  • LEGE nr. 283 din 23 iunie 2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Bucureşti la 19 februarie 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 28 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGEA nr. 202 din 9 noiembrie 1998(*republicată*) privind organizarea Monitorului Oficial al României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021