Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 192 din 14 octombrie 2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 192 din 14 octombrie 2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora**)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010





    Notă
    **) Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 99 din 7 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 8 mai 2015. (la 14-06-2018, Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 123 din 7 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 11 iunie 2018 )
    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 10 și 34 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă trecerea, cu titlu gratuit, a unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților, precum și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora. (la 14-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 123 din 7 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 11 iunie 2018 ) (1^1) Transmiterea drumurilor forestiere, a căilor ferate forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților, precum și a terenurilor aferente acestora din proprietatea publică a statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și administrarea consiliilor locale se face pe bază de măsurători topografice de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva. Sumele necesare pentru finanțarea măsurătorilor topografice se asigură de la bugetul de stat, anual, de către Ministerul Finanțelor Publice. (la 14-06-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 123 din 7 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 11 iunie 2018 ) (2) Normele metodologice referitoare la criteriile și modalitățile practice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Articolul 2Drumurile forestiere, căile ferate forestiere și lucrările de corectare a torenților, precum și terenurile aferente acestora care fac obiectul trecerii, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la cererea consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. (la 14-06-2018, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 123 din 7 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 11 iunie 2018 ) Articolul 2^1(1) Lucrările de corectare a torenților realizate în fondul forestier național sunt de interes național și de utilitate publică.(2) Execuția și întreținerea investițiilor efectuate pentru corectarea torenților în fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate pe care este realizat sau urmează să fie realizat obiectivul, se execută din fonduri publice și/sau fonduri europene.----------Art. 2^1 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 99 din 7 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 8 mai 2015. Articolul 3Orice restricție de circulație pe drumurile forestiere și pe căile ferate forestiere se poate face numai cu aprobarea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. (la 14-06-2018, Articolul 3 a fost modificat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 123 din 7 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 11 iunie 2018 ) Articolul 4(1) Nerespectarea prevederilor art. 3 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.(2) Constatarea contravenției prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite de conducătorul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(3) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 5(1) Drumurile forestiere, căile ferate forestiere și lucrările de corectare a torenților, precum și terenurile forestiere aferente acestora, prevăzute la art. 1, nu pot fi trecute în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz.(2) Este interzisă schimbarea categoriei de folosință silvică și a destinației pentru terenurile forestiere prevăzute la art. 2, cu excepția terenurilor necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări: drumuri de interes național, județean sau local. Prin derogare de la prevederile art. 37 alin. (3) și art. 41 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drumurile forestiere trecute în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora vor putea fi utilizate în scopul dezvoltării și modernizării infrastructurii rutiere în zonă de interes național, județean sau local. (la 14-06-2018, Articolul 5 a fost modificat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 123 din 7 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 11 iunie 2018 ) Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    IOAN OLTEAN
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ
    București, 14 octombrie 2010.Nr. 192.-------

    Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 25 noiembrie 2011 pentru reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 163 din 30 iulie 1998 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere-Program de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Olandei, semnat la Haga la 5 martie 1998
  • LEGE nr. 113 din 14 martie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2000 pentru modificarea şi completarea art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 760 din 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrala
  • LEGE nr. 81 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 75 din 1 iunie 1999 (*republicată*) privind activitatea de audit financiar*)
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 309 din 8 iulie 2003 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 68/2001 pentru modificarea Legii nr. 146/1999 privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea spitalelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
  • LEGE nr. 229 din 5 decembrie 2011 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 86 din 20 iunie 2002 privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României
  • LEGE nr. 536 din 23 septembrie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid
  • LEGE nr. 288 din 24 iunie 2004 privind organizarea studiilor universitare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 6 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare
  • LEGE nr. 356 din 10 iulie 2001 LEGEA PATRONATELOR
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în domeniul afacerilor europene
  • LEGE nr. 647 din 13 august 1945 privitoare la administrarea şi lichidarea bunurilor confiscate în temeiul legii nr. 312 din 24 Aprilie 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul tarii sau de crime de război
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 77 din 1 iunie 1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 236 din 24 noiembrie 2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 181 din 20 decembrie 2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 90 din 23 aprilie 2015 pentru modificarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
  • LEGE nr. 117 din 30 iunie 1999 privind taxele extrajudiciare de timbru
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 15 aprilie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
  • LEGE nr. 193 din 17 mai 2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 214 din 29 decembrie 1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive
  • LEGE nr. 54 din 13 martie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2006 pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
  • LEGE nr. 208 din 8 noiembrie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, precum şi a altor acte normative
  • LEGE nr. 101 din 25 aprilie 2006 serviciului de salubrizare a localităţilor
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe*)
  • LEGE nr. 247 din 17 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2013 pentru completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garan
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 371 din 11 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2002 pentru modificarea Legii serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001
  • LEGE nr. 327 din 16 decembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 9 februarie 2011 privind abrogarea alin. (8) al art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • LEGE nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii
  • LEGE nr. 186 din 26 mai 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 249 din 31 octombrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2007 pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006
  • LEGE nr. 22 din 8 ianuarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  • LEGE nr. 187 din 17 noiembrie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind ajustarea sectorului de protecţie socială, în suma de 50 milioane dolari S.U.A.
  • LEGE nr. 434 din 27 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2002 pentru modificarea alin. (3) al art. 21 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
  • LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • LEGE nr. 130 din 27 decembrie 1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 314 din 12 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2006 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 29 iunie 2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale Pentru Merit
  • LEGE nr. 274 din 5 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005, pentru finanţarea Proiectului de restructurare a transporturilor
  • LEGE nr. 382 din 10 iulie 2001 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Lărgirea la 4 benzi a drumului naţional DN 5 Bucureşti-Giurgiu, România", semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2000 şi la Bruxelles la 23 octombrie 2000
  • LEGE nr. 337 din 3 decembrie 2007 pentru completarea art. 195 din Codul penal
  • LEGE nr. 207 din 16 mai 2003 pentru înfiinţarea comunei Popeşti, prin reorganizarea comunei Urecheşti, judeţul Vrancea
  • LEGE nr. 228 din 31 octombrie 2008 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă acordată din Fondul Global de Mediu (Proiect privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnate la Bucureşti la 28 decembrie 2007
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 72 din 17 mai 2001 pentru modificarea şi completarea art. 28 din Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 14 decembrie 2011 privind comunicaţiile electronice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 115 din 24 octombrie 2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale "Roman" - S.A. Braşov şi constituirea parcului industrial pe platforma Societăţii Comerciale "Roman" - S.A.
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020