Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 2 din 1 februarie 2013(*actualizată*)privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă(actualizată până la data de 19 octombrie 2014*)

--------------Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Modificarea şi completarea unor acte normative în vederea degrevării instanţelor judecătoreştiModificarea şi completarea unor acte normative în vederea degrevării instanţelor judecătoreşti Secţiunea 1 Modificarea şi completarea Codului de procedură penalăModificarea şi completarea Codului de procedură penală Articolul ICodul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 28^1, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 6, cu următorul cuprins:"6. soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege."2. La articolul 28^2, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:"5. soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege."3. La articolul 29 punctul 5, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege;"4. La articolul 55, alineatul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 55. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel."5. La articolul 56, alineatul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 56. - Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel competente şi trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deţinute de partea care cere strămutarea."6. La articolul 57, alineatele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 57. - Preşedintele curţii de apel competente cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă a soluţiona cererea, când aceasta este instanţa ierarhic superioară, solicită informaţii Ministerului Justiţiei."7. La articolul 58, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"În informaţiile trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel se face menţiune expresă despre efectuarea încunoştinţărilor, ataşându-se şi dovezile de comunicare a acestora."8. La articolul 60, alineatele 1-3 şi 6 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 60. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă motivată.În cazul în care găseşte cererea întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curţii de la care se solicită strămutarea, iar curtea de apel dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanţele din circumscripţia sa de acelaşi grad cu instanţa de la care se solicită strămutarea.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă hotărăşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza.................................................................................Sentinţa prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac."9. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Repetarea cereriiArt. 61. - Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel competente la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta."10. Articolul 61^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzeiArt. 61^1. - Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o altă curte de apel decât cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere curţii de apel competente să desemneze un alt tribunal sau, după caz, o altă judecătorie decât cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizate în cazul în care se va emite rechizitoriul.Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplică în mod corespunzător.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea, după caz, a unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea nu este supusă niciunei căi de atac."11. La articolul 385^9 alineatul 1, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;"12. La articolul 385^9 alineatul 1, punctul 2 se abrogă.13. La articolul 385^9 alineatul 1, punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:"6. judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;"14. La articolul 385^9 alineatul 1, punctele 7-11 se abrogă.15. La articolul 385^9 alineatul 1, punctele 14-16 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;15. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost graţiată;16. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;"16. La articolul 385^9 alineatul 1, punctele 17 şi 18-21 se abrogă.17. La articolul 385^9, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1, 3-6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului."18. După articolul 385^10 se introduce un nou articol, articolul 385^10a, cu următorul cuprins:"Admiterea în principiuArt. 385^10a. - La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată examinează admisibilitatea recursului în camera de consiliu, fără citarea părţilor. În cazul în care constată că cererea de recurs este formulată împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, a unei încheieri care nu se atacă decât odată cu fondul, a unei hotărâri pronunţate în recurs sau în contestaţie în anulare, dispune, prin încheiere, respingerea cererii ca inadmisibilă."19. La articolul 385^15 punctul 2, literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"c) dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute în art. 385^9 alin. 1 pct. 3-6 şi rejudecarea de către instanţa competentă, în cazul prevăzut în art. 385^9 alin. 1 pct. 1.Când recursul priveşte atât hotărârea primei instanţe, cât şi hotărârea instanţei de apel, în caz de admitere şi dispunerea rejudecării de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, cauza se trimite la prima instanţă, dacă ambele hotărâri au fost casate, şi la instanţa de apel, când numai hotărârea acesteia a fost casată.În cazul în care admite recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în apel, instanţa de recurs desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată; d) dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în cazurile prevăzute în art. 385^9 alin. 1 pct. 12-16 şi 17^2, precum şi în cazul prevăzut în art. 385^6 alin. 3." Articolul II (1) Dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului. (2) Dispoziţiile referitoare la strămutare, respectiv cele privind desemnarea unei alte instanţe din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai cererilor de strămutare sau de desemnare a unei alte instanţe cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi. Secţiunea a 2-a Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscalModificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal Articolul IIIDupă articolul 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:"Art. 10^1. - Prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul." Articolul IVArticolul 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe." Articolul VDupă articolul 25 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 26, cu următorul cuprins:"Art. 26. - Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel." Articolul VIAlineatul (4) al articolului 90^2 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererile adresate instanţei fiind scutite de taxa judiciară de timbru." Articolul VIILegea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 19, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."2. La articolul 31, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Ordinul de respingere a cererii de renunţare la cetăţenia română poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Tribunalul Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."3. La articolul 32, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(7) Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului este definitivă şi irevocabilă."4. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:"Art. 37^1. - Litigiile privind actele administrative, emise sau adoptate în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, altele decât cele prevăzute de art. 19 alin. (4), art. 31 alin. (6) şi art. 32 alin. (7), precum şi litigiile privind refuzul nejustificat al emiterii acestor acte sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Hotărârea pronunţată de tribunal poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel." Articolul VIIIAlineatul (6) al articolului 38 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 23 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii." Articolul IXArticolele 39 şi 60 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, se abrogă. Articolul XAlineatul (1) al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 20. - (1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti." Capitolul IIDispoziţii privind pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă Secţiunea 1Dispoziţii de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă Articolul XIÎn aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cazul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în recurs, cererile şi concluziile pot fi formulate şi susţinute de către preşedintele instanţei sau de către conducătorul parchetului, de către consilierul juridic ori de către judecătorul sau procurorul desemnat, în acest scop, de preşedintele instanţei ori de conducătorul parchetului. Secţiunea a 2-aMăsuri tranzitorii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă Articolul XII (1) Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului se desfăşoară în şedinţă publică, dacă legea nu prevede altfel. Articolul XIIIDispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privitoare la pregătirea dosarului de apel sau, după caz, de recurs de către instanţa a cărei hotărâre se atacă se aplică în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 se aplică dispoziţiile art. XIV-XVII. Articolul XIV (1) Apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă. (2) Dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, sunt aplicabile în mod corespunzător. (3) Preşedintele instanţei sau persoana desemnată de acesta va înainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile. (4) Dacă s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 442-444 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, dosarul nu va fi trimis instanţei de apel decât după împlinirea termenului de apel privind hotărârile date asupra acestor din urmă cereri. Articolul XV (1) Preşedintele instanţei de apel sau persoana desemnată de acesta, îndată ce primeşte dosarul, va lua, prin rezoluţie, măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată. (2) În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel şi îi va comunica, în scris, apelantului că are obligaţia de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. (3) După primirea dosarului sau, când este cazul, după regularizarea cererii de apel potrivit alin. (2), completul va dispune comunicarea cererii de apel, precum şi a motivelor de apel intimatului, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării. (4) Întâmpinarea depusă se comunică apelantului de îndată, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar răspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. Intimatul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare din dosarul cauzei. (5) Dacă s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 442-444 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, dispoziţiile alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător. (6) În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor. (7) În cazul în care intimatul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (3) sau, după caz, apelantul nu a comunicat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (4), la data expirării termenului corespunzător, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor. (8) Dispoziţiile art. 201 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică în mod corespunzător. (9) Dispoziţiile art. 475 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, rămân aplicabile. Articolul XVI (1) Apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. XV alin. (4). (2) Apelul provocat se comunică şi intimatului din acest apel, prevăzut la art. 473 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, acesta fiind dator să depună întâmpinare în termenul prevăzut la art. XV alin. (4), care se aplică în mod corespunzător. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunoştinţă de întâmpinare de la dosarul cauzei. Articolul XVII (1) Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată. (2) Când recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei sau preşedintele de secţie ori, după caz, persoana desemnată de aceştia, primind dosarul de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluţie, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va pregăti dosarul de recurs şi va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Dispoziţiile art. 475 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, sunt aplicabile. (3) Dispoziţiile art. XIV alin. (2)-(4) şi ale art. XV alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător, cu excepţia recursului care este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Termenul prevăzut la art. XV alin. (3) se dublează în cazul recursului. Întâmpinarea trebuie redactată şi semnată de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar răspunsul la întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului.--------Alin. (3) al art. XVII a fost modificat de art. VIII din LEGEA nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 16 octombrie 2014. (4) Prevederile art. XVI se aplică în mod corespunzător. Articolul XVIII (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. Articolul XIX (1) Dispoziţiile art. 520 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică sesizărilor formulate în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) Sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, se judecă de un complet format din preşedintele secţiei corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta şi 8 judecători din cadrul secţiei respective. Preşedintele secţiei sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta este preşedintele de complet şi va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor. Secţiunea a 3-a Modificarea unor acte normative în materia conflictelor de muncă şi în materie de asigurări socialeModificarea unor acte normative în materia conflictelor de muncă şi în materie de asigurări sociale Articolul XXAlineatul (1) al articolului 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 269. - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii." Articolul XXILegea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, se modifică după cum urmează:1. Articolul 208 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 208. - Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal."2. Articolul 209 se abrogă.3. Articolul 210 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 210. - Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Articolul XXIIAbrogat.-----------Art. XXII a fost abrogat de lit. c) a art. 4 din LEGEA nr. 125 din 23 septembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 24 septembrie 2014. Capitolul III Dispoziţii tranzitorii şi finaleDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul XXIII (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece. Articolul XXIVDispoziţiile art. XI, ale art. XX şi ale art. XXI intră în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,VIOREL HREBENCIUCPREŞEDINTELE SENATULUIGEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCUBucureşti, 1 februarie 2013.Nr. 2.----

Noutăți

  • LEGE nr. 162 din 1 august 2019 pentru modificarea alin. (2) al art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990
  • LEGE nr. 76 din 14 decembrie 1991 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea unui regim de CER DESCHIS
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 (*republicată*) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
  • LEGE nr. 178 din 9 octombrie 1998 pentru modificarea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • LEGE nr. 272 din 5 octombrie 2005 pentru completarea art. 1 din Legea nr. 570/2003 privind interzicerea exploatării de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi din afara acestuia, pentru o perioadă de 3 ani, în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Olt, Tulcea şi Teleorman
  • LEGE nr. 231 din 13 iulie 2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
  • LEGE nr. 64 din 21 aprilie 1997 privind dreptul absolvenţilor învăţământului particular liceal, postliceal şi superior de a susţine examenul de finalizare a studiilor la unităţile şi instituţiile din învăţământul de stat
  • LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicată*) privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 495 din 12 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • LEGE nr. 254 din 30 decembrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 104/1998 pentru modificarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 134 din 22 octombrie 2008 privind transmiterea unei suprafeţe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, în scopul construirii unui laborator complex pentru controlul alimentelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 27 aprilie 2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 91 din 26 februarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
  • LEGE nr. 383 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora
  • LEGE nr. 46 din 25 noiembrie 1977 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 217/1977 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de pensii şi asigurări sociale şi a comisiilor de expertiza medicală şi recuperare a capacităţii de muncă
  • LEGE nr. 69 din 2 aprilie 1998 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/1997 pentru abrogarea punctului 3 al literei A din anexa nr. 1 la Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • LEGE nr. 20 din 24 iunie 1968 pentru completarea articolului 10 al Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 214 din 29 decembrie 1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 26 din 24 aprilie 1996 CODUL SILVIC
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 10 noiembrie 2004 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., filialele sale, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala "ROMAG-TERMO" şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • LEGE nr. 198 din 22 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2010 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de benzină, motorină şi petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru aceste cantităţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 20 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare
  • LEGE nr. 69 din 20 decembrie 1974 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 174/1974 pentru modificarea unor dispoziţii privitoare la divorţ din Codul de procedură civilă şi Codul familiei
  • LEGE nr. 10 din 18 decembrie 1980 privind actualizarea şi îmbunătăţirea corelării, pe principii economice, a preţurilor de producţie şi de livrare a produselor către unităţile socialiste, precum şi a preţurilor de producţie, de contractare şi de achiziţie în agricultura
  • LEGE nr. 534 din 12 iulie 1945 pentru suspendarea provizorie a pactelor comisorii din contractele de închiriere încheiate cu Statul şi celelalte instituţii de drept public
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 95 din 16 aprilie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2006 pentru modificarea art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local
  • LEGE nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (*republicat*) (Legea nr. 134/2010 republicată*)
  • LEGE nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice
  • LEGE nr. 49 din 20 martie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 60 din 23 septembrie 1991 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 26 iunie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi pentru prorogarea unui termen
  • LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990 *** Republicată privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 10 din 28 februarie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2004 privind modificarea art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 24 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 18 septembrie 2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 127 din 16 octombrie 1996 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnat la Zagreb la 25 ianuarie 1996
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 29 martie 2006 pentru aprobarea nivelului sprijinului acordat producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de motorină în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate de înfiinţare şi întreţinere a unor culturi agricole ce se înfiinţează în primăvara anului 2006, precum şi pentru aprobarea suplimentării cu suma de 200 milioane lei (RON) a Programului "Dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic şi piscicol, precum şi alte programe pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale trebuie să le pună în aplicare"
  • LEGE nr. 142 din 27 iulie 1999 (*republicată*) privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului*)
  • LEGE nr. 254 din 10 iunie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2002 privind unele măsuri pentru finalizarea construcţiilor începute înainte de data de 1 ianuarie 1990 şi neterminate până la data de 1 iulie 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 2 noiembrie 2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici
  • LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
  • LEGE nr. 465 din 12 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2003 pentru suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru echipamente din import destinate înzestrării Ministerului de Interne
  • LEGE nr. 137 din 18 iunie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2018 privind modificarea Legii nr. 54/2016 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei în România, prin reformarea sistemului de control al tuberculozei şi consolidarea gestionării tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la diagnostic şi tratament şi abordarea nevoilor grupurilor de populaţie cu risc, pentru perioada 1 aprilie 2015-31 martie 2018, implementat de Fundaţia Romanian Angel Appeal
  • LEGE nr. 110 din 3 iulie 1997 pentru modificarea articolului 6 litera A i) punctul 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată
  • LEGE nr. 104 din 8 martie 2002 privind înfiinţarea comunei Mădăraş, judeţul Harghita
  • LEGE nr. 389 din 28 septembrie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 100 din 9 mai 2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
  • LEGE nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021