Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 12 din 6 august 1990 (*republicată*) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 18 februarie 2014 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 12 din 6 august 1990 (**republicată**)(*actualizată*)privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite**)(actualizată până la data 28 iunie 2012*)

---------------**) Republicată în temeiul art. V lit. b) din titlul III al Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 12/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 şi ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992 privind modificarea unor sancţiuni contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, aprobată prin Legea nr. 114/1992 referitoare la unele ordonanţe ale Guvernului, emise în baza Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 30 noiembrie 1992;- Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994 privind majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin acte normative aflate în vigoare la 1 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 129/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 21 decembrie 1994;- Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, abrogată, la rândul ei, prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată;- Ordonanţa Guvernului nr. 126/1998 pentru modificarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată prin Legea nr. 243/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 18 decembrie 1998;- Legea nr. 177/1998 pentru completarea art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 13 octombrie 1998;- Legea nr. 210/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007. Articolul 1Constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte: a) efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege; b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi; c) condiţionarea vânzării unor mărfuri sau prestării unor servicii de cumpărarea altor mărfuri sau de prestarea de servicii; d) expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat; e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege; f) nedeclararea de către operatorii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale şi a celor de comision; g) cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare*); h) omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife; i) refuzul furnizorului de a încheia contractul pentru livrarea produselor necesare consumului populaţiei, stabilite prin hotărâri ale Guvernului şi repartizate pe bază de balanţă; j) livrarea sau cumpărarea, fără repartiţie, a produselor prevăzute la lit. i), în defavoarea titularilor de repartiţie; k) neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţială, refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic; l) acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale; m) depăşirea, de către operatorii economici cu capital majoritar de stat, a nivelurilor maxime de preţuri de vânzare cu ridicata sau de tarife stabilite prin hotărâri ale Guvernului; n) depăşirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea preţurilor de vânzare cu amănuntul, indiferent de numărul verigilor prin care circulă mărfurile, cât şi depăşirea adaosurilor comerciale şi celor de comision stabilite şi declarate de către operatorii economici la organele fiscale; o) vânzarea cu lipsă la cântar sau măsurătoare; p) falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite.---------- Articolul 2 (1) Constituie contravenţii faptele prevăzute la art. 1 lit. a) - k) şi se sancţionează după cum urmează: a) faptele prevăzute la lit. d) şi h), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei; b) faptele prevăzute la lit. c) şi f), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 700 lei la 1.250 lei; c) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei; d) faptele prevăzute la lit. d) şi h), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei; e) faptele prevăzute la lit. c) şi f), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 3.000 lei la 18.000 lei; f) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 6.000 lei la 20.000 lei. (2) Sancţiunile prevăzute în alin. (1) se aplică şi persoanelor din cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale şi altor operatori economici care, prin activitatea lor, au participat în orice mod la săvârşirea faptelor ce constituie contravenţii, potrivit prezentei legi. (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, organele Gărzii Financiare, organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră Române. (4) Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b), c), d), h), k), o) şi p) se constată şi se sancţionează şi de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. (5) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. Articolul 3 (1) Faptele prevăzute la art. 1 lit. l) - p) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă prin legea penală nu se prevede o pedeapsă mai mare. (2) Hotărârile de condamnare privind comercianţii se comunică la registrul comerţului. Articolul 4 (1) Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă şi se valorifică în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale. (2) Veniturile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activităţile prevăzute la art. 1, precum şi încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror provenienţă nu este dovedită se confiscă şi se fac venit la bugetul administraţiei publice centrale. Articolul 5Infracţiunile de luare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, comise de agenţii constatatori, organele de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni prevăzute de prezenta lege, se pedepsesc în conformitate cu dispoziţiile art. 254, 256 şi 257 din Codul penal, ale căror minim şi maxim se majorează cu câte 2 ani. Articolul 6 (1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală. (2) Infracţiunile prevăzute de art. 3 se urmăresc şi se judecă după procedura de urgenţă prevăzută pentru infracţiunile flagrante. Articolul 7Aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta lege nu înlătură răspunderea disciplinară a făptuitorilor. Articolul 8 (1) Pentru urmărirea desfăşurării activităţii comerciale în condiţiile prevăzute de lege, la primării se va constitui un corp de control comercial. (2) Primăriile la care se va constitui un corp de control comercial, atribuţiile şi structura organizatorică ale corpurilor de control, precum şi modul de salarizare a controlorilor comerciali se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Articolul 9La data publicării prezentei legi*) se abrogă dispoziţiile art. 295 lit. c) şi d) din Codul penal, art. 70-87 din Legea nr. 3/1972**) cu privire la activitatea de comerţ interior, precum şi orice alte dispoziţii contrare.-------

Noutăți

  • LEGE nr. 512 din 29 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 mai 2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice
  • LEGE nr. 155 din 16 aprilie 2003 pentru ratificarea Amendamentului nr. 1 dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, convenit prin schimb de scrisori semnate la Bucureşti la 14 august 2001 şi la Bruxelles la 30 august 2001, la Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Construcţia şi reabilitarea secţiunilor 4 şi 5 ale autostrazii Bucureşti-Cernavodă, România", semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2000 şi la Bruxelles la 23 octombrie 2000
  • LEGE nr. 31 din 5 martie 2008 pentru ratificarea Acordului prin schimb de note verbale, semnate la Hanoi la 19 iunie 2007 şi, respectiv, la 24 iulie 2007, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind transporturile maritime, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1994
  • LEGE nr. 37 din 14 februarie 1998 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Bahrain privind serviciile aeriene, semnat la Bucureşti la 19 iunie 1997
  • LEGE nr. 87 din 1 iulie 2014 privind declararea comunei Şepreuş, judeţul Arad, localitate-martir a luptei anticomuniste
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 67 din 22 martie 2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 168 din 27 noiembrie 2002 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică externa a României pentru anul 2003
  • LEGE nr. 58 din 15 aprilie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/1998 privind aprobarea amendării Protocolului nr. 4 la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi pentru rectificarea versiunii în limba română a paragrafului 6 al articolului 15 din protocol
  • LEGE nr. 72 din 16 ianuarie 2002 (*republicată*) zootehniei
  • LEGE nr. 96 din 4 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2011 pentru modificarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 133 din 21 decembrie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene
  • LEGE nr. 171 din 29 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri
  • LEGE nr. 181 din 12 noiembrie 1997 privind impunerea veniturilor realizate din închirierea de bunuri imobile
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 53 din 22 decembrie 1998 cu privire la acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 31 august 2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 339 din 21 decembrie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2018 privind eficientizarea activităţii Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 24 martie 2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
  • LEGE nr. 105 din 3 iunie 2010 privind ratificarea Protocolului, semnat la Beirut la 15 aprilie 2009, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Libaneze privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi a protocolului-anexă, semnate la Bucureşti la 18 octombrie 1994
  • LEGE nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 77 din 4 septembrie 2003 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • LEGE nr. 597 din 22 decembrie 2003 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2003 privind acordarea în anul agricol 2003-2004 a unui sprijin direct al statului de 2 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv
  • LEGE nr. 10 din 3 februarie 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/1996 pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
  • LEGE nr. 365 din 18 decembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 25 aprilie 2007 pentru completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare instituţională
  • LEGE nr. 295 din 7 iulie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Austria în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 28 octombrie 2005
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 26 iunie 2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistenţă socială, precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 362 din 19 septembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2003 pentru perfecţionarea cadrului legislativ privind regimul metalelor preţioase în România
  • LEGE nr. 163 din 30 iulie 1998 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere-Program de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Olandei, semnat la Haga la 5 martie 1998
  • LEGE nr. 468 din 9 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 2 noiembrie 2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 412 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Amendamentului nr. 2 convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană prin schimb de scrisori, semnate la Bruxelles la 9 august 2002 şi la Bucureşti la 10 martie 2003, la Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate în Oradea, România", semnat la Bruxelles la 20 august 2001 şi la Bucureşti la 10 octombrie 2001
  • LEGE nr. 527 din 9 octombrie 2001 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor (AND) pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a IV-a, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000*)
  • LEGE nr. 355 din 21 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2006 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 17 martie 1936
  • LEGE nr. 142 din 27 iulie 1999 (*republicată*) privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului*)
  • LEGE nr. 144 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 208/2005 privind scutirea de la plata drepturilor vamale de import a unor bunuri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 30 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere
  • LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
  • LEGE nr. 225 din 1 august 2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice
  • LEGE nr. 365 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 176/1999 privind majorarea capitalului social al societăţilor comerciale "Roman" - S.A. Braşov şi "Tractorul UTB" - S.A. Braşov
  • LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 92 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale
  • LEGE nr. 325 din 22 noiembrie 2007 pentru ratificarea Acordului de securitate dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 6 martie 2007
  • LEGE nr. 126 din 27 decembrie 1995 (*republicată*) privind regimul materiilor explozive*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 58 din 24 mai 2000 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei salariale şi financiare în regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi în unele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, în anul 2000
  • LEGE nr. 589 din 31 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/1999 pentru modificarea art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 95 din 2 septembrie 2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 14 decembrie 2011 privind comunicaţiile electronice
  • LEGE nr. 177 din 10 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021