Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 15 din 9 ianuarie 2003 (*republicată*) privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 13 martie 2014 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 15 din 9 ianuarie 2003 (*actualizată*)privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală(actualizată până la data de 26 octombrie 2003*)

---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 22 ianuarie 2003. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 26 octombrie 2003, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 24 octombrie 2003.Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul 1 (1) Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, a unui teren în suprafaţa de 250 mp până la 500 mp, din terenuri aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. (2) Atribuirea terenului se face în folosinţa gratuita pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul.--------------Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. Articolul 2 (1) De prevederile art. 1 beneficiază, o singură dată, ţinerii care îndeplinesc următoarele condiţii: a) au împlinit vârsta de 18 ani la data depunerii cererii; b) nu au avut sau nu deţin în proprietate o locuinţa sau un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicita atribuirea în folosinţa a unui teren, cat şi în alte localităţi; c) părinţii acestora nu deţin sau nu au deţinut în ultimii 10 ani în proprietate un teren în suprafaţa mai mare de 500 mp în mediul urban sau de 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul. (2) Consiliile locale pot stabili criterii suplimentare faţă de cele prevăzute la alin. (1), în vederea atribuirii terenurilor disponibile.--------------Alin. (2) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. Articolul 3 (1) Cererea pentru atribuirea terenului se depune la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care solicitantul are domiciliul.--------------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 747 din 26 octombrie 2003. (2) Cererea va cuprinde numele şi prenumele solicitantului şi domiciliul acestuia, la care se va anexa o copie de pe certificatul de naştere, o copie de pe cartea de identitate, o declaraţie a solicitantului, pe propria răspundere, în care va menţiona că nu deţine sau nu a deţinut în proprietate o locuinţa sau un teren destinat construirii unei locuinţe, precum şi o declaraţie a părinţilor solicitantului, pe propria răspundere, că nu deţin sau nu au deţinut în proprietate un teren în suprafaţa mai mare de 500 mp în mediul urban şi 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul. Articolul 4Consiliul local căruia i-a fost adresată cererea de atribuire a terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală se va pronunţa asupra acesteia, prin hotărâre, în condiţiile prevăzute de lege. Articolul 5 (1) Beneficiarul terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală este obligat sa înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii terenului şi sa o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (1), prin hotărâre a consiliului local i se retrage beneficiarului dreptul de folosinţa asupra terenului atribuit. Articolul 6 (1) Ţinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care construiesc locuinţe proprietate personală pe terenul atribuit în baza prezentei legi, pot beneficia de credite în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Ţinerii care şi-au construit locuinţele proprietate personală în condiţiile prezentei legi beneficiază de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 7Încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) de către tânăr sau de părinţii acestuia, prin nedeclararea ca deţin sau au deţinut în proprietate o locuinţa ori un teren pe care se poate construi o locuinţa, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 292 din Codul penal. Articolul 8Ministerul Administraţiei Publice va elabora norme metodologice de aplicare a prezentei legi, în termen de 2 luni de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 9Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILABucureşti, 9 ianuarie 2003.Nr. 15.--------

Noutăți

  • LEGE nr. 123 din 4 mai 2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune
  • LEGE nr. 23 din 29 februarie 2008 pentru ratificarea Instrumentelor de amendare, adoptate la Antalya la 24 noiembrie 2006, a Constituţiei şi Convenţiei Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992
  • LEGE nr. 106 din 14 aprilie 2009 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Arabă Siriană pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Damasc la 24 iunie 2008
  • LEGE nr. 294 din 24 octombrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
  • LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului*)
  • LEGE nr. 43 din 22 martie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2015 privind unele măsuri în domeniul învăţământului
  • LEGE nr. 111 din 19 mai 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 279 din 5 octombrie 2005 (*republicată*) privind ucenicia la locul de muncă
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 364 din 21 decembrie 2007 pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002
  • LEGE nr. 78 din 6 iunie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici
  • LEGE nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 308 din 21 noiembrie 2013 pentru ratificarea Acordului privind spaţiul aerian comun dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la data de 26 iunie 2012
  • LEGE nr. 193 din 19 iunie 2007 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 109 din 30 iunie 1999 privind scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse petroliere ce vor fi acordate în mod gratuit Ministerului Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 200 din 25 mai 2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 40 din 1 iunie 1991 *** Republicată cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 25 iunie 1998 (*republicată*) pentru reinstituirea Ordinului naţional Steaua României
  • LEGE nr. 352 din 6 iunie 2002 pentru modificarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • LEGE nr. 97 din 25 aprilie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 174 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea Convenţiei privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat, adoptată la New York la 9 decembrie 1994
  • LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind procedura adopţiei*)
  • LEGE nr. 43 din 19 martie 2008 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2007 pentru modificarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006
  • LEGE nr. 150 din 23 iulie 2012 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale, semnat la Ierusalim la 28 februarie 2011
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 225 din 30 decembrie 2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 121 din 29 mai 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991
  • LEGE nr. 307 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
  • LEGE nr. 177 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 10 noiembrie 2004 pentru modificarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • LEGE nr. 43 din 21 ianuarie 2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 4 august 2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu
  • LEGE nr. 203 din 16 iulie 2015 privind planificarea apărării
  • LEGE nr. 294 din 25 noiembrie 2015 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 195 din 9 noiembrie 2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale, precum şi a suprataxelor vamale pentru instalaţii, echipamente, utilaje şi părţi ale acestora, know-how, precum şi combustibili energetici care sunt importaţi prin credite externe contractate cu garanţia statului de companii şi societăţi naţionale, instituţii publice şi societăţi comerciale
  • LEGE nr. 104 din 7 aprilie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2004 privind transferul pachetului de acţiuni şi al terenurilor deţinute de stat la Societatea Comercială "SERPLO" - S.A. în proprietatea privată a judeţului Prahova şi în administrarea Consiliului Judeţean Prahova
  • LEGE nr. 466 din 12 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale
  • LEGE nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată
  • LEGE nr. 27 din 4 martie 2013 privind ratificarea primului Memorandum suplimentar de înţelegere dintre Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 14 decembrie 2011 şi la Bruxelles la 27 decembrie 2011, şi a celui de-al doilea Memorandum suplimentar de înţelegere dintre Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 22 iunie 2012 şi la Bruxelles la 29 iunie 2012
  • LEGE nr. 427 din 22 noiembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • LEGE nr. 458 din 1 noiembrie 2004 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul cercetării şi tehnologiei pentru apărare, semnat la Ankara la 6 aprilie 2004
  • LEGE nr. 435 din 27 octombrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2002 de cooperare transfrontaliera dintre România şi Ungaria, semnat la Bucureşti la 11 decembrie 2002
  • DECIZIA nr. 15 din 6 martie 2017 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 11 aprilie 2012 privind stabilirea unor măsuri pentru eliberarea benzilor de frecvenţe radio 830-862 MHz, 1747,5-1785 MHz, 1842,5-1880 MHz şi 2500-2690 MHz
  • LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 (*republicată*) privind protejarea monumentelor istorice*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 21 din 22 martie 1999 pentru scutirea de la plata drepturilor vamale aferente unor importuri de materii prime utilizate în producţia proprie a investiţiilor străine
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 52 din 4 august 2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
  • LEGE nr. 595 din 29 octombrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2002 privind valorificarea unor active corporale aferente capitalului imobilizat, aparţinând societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi care se afla în proces de privatizare
  • LEGE nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica
  • LEGE nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 145 din 26 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 26 iunie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi pentru prorogarea unui termen
  • LEGE nr. 56 din 4 martie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/1997 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, aprobată prin Legea nr. 41/1995
  • LEGE nr. 144 din 8 iunie 1930 pentru anularea legii prin care s`a primit renunţarea Altetei Sale Regele Principelui Carol la succesiunea Tronului şi legii prin care Reprezentanta primeşte Regenta numita de Majestatea Sa Regele Ferdinand I
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 28 iunie 2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
  • LEGE nr. 76 din 5 aprilie 2013 pentru ratificarea Protocolului privind managementul durabil al pădurilor, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011 şi semnat de România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003
  • LEGE nr. 12 din 6 martie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1999 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente
  • LEGE nr. 571 din 19 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2001 pentru prelungirea valabilităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2001 privind scutirea de la plata drepturilor de import şi a comisionului vamal pentru unele bunuri provenite din import
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021