Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 (*republicată*) privind regimul deşeurilor*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 28 martie 2014 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 (*republicată*)privind regimul deșeurilor*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 28 martie 2014





    Notă
    *) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 25 noiembrie 2011.
    § 1. Dispoziții generale Articolul 1Prezenta lege stabilește măsurile necesare pentru protecția mediului și a sănătății populației, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea și gestionarea deșeurilor și prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor și creșterea eficienței folosirii acestora. § 2. Domeniul de aplicare Articolul 2(1) Se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi următoarele:a) efluenții gazoși emiși în atmosferă și dioxidul de carbon captat și transportat în scopul stocării geologice și stocat geologic potrivit prevederilor Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum și a directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului, cu modificările ulterioare, sau excluși din domeniul de aplicare al respectivei directive potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din aceasta;b) solurile (in situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate și clădiri legate permanent de sol;c) solurile necontaminate și alte materiale geologice naturale excavate în timpul activităților de construcție, în cazul în care este cert că respectivul material va fi utilizat pentru construcții în starea sa naturală și pe locul de unde a fost excavat;d) deșeurile radioactive;e) explozibilii declasați;f) materiile fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidența alin. (2) lit. b), paiele și alte materii vegetale nepericuloase folosite pentru producerea de energie din biomasă prin procese ori metode care nu dăunează mediului și nu pun în pericol sănătatea populației. (la 16-07-2017, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 2 , § 2. a fost modificată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (2) Se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi, în măsura în care sunt reglementate prin alte acte normative, următoarele:a) apele uzate;b) subprodusele de origine animală, inclusiv produse transformate care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală), cu excepția produselor care urmează să fie incinerate, depozitate sau utilizate într-o instalație de tratare sau de producere a biogazului ori a compostului; (la 16-07-2017, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 2 , § 2. a fost modificată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) c) carcasele de la animalele care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, inclusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicarea unei epizootii și care sunt eliminate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002, cu modificările ulterioare;d) deșeurile rezultate în urma activităților de prospectare, extracție, tratare și stocare a resurselor minerale, precum și a exploatării carierelor, care intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive.(3) Fără a aduce atingere obligațiilor prevăzute de alte acte normative aplicabile, sedimentele depuse în apele de suprafață în scopul gestionării apelor și a căilor navigabile sau al prevenirii inundațiilor, al atenuării efectelor inundațiilor și secetei ori asanării terenurilor nu se supun prevederilor prezentei legi, în cazul în care se face dovada că respectivele sedimente sunt nepericuloase.(4) Actele normative care transpun directive individuale pot stabili pentru gestionarea anumitor categorii de deșeuri reguli speciale pentru cazuri individuale sau reguli care vin în completarea dispozițiilor prezentei legi. § 3. Definiții Articolul 3Semnificația termenilor specifici utilizați în prezenta lege este prevăzută în anexa nr. 1. § 4. Ierarhia deșeurilor Articolul 4(1) Următoarea ierarhie se aplică ca ordine de prioritate în cadrul legislației și politicii de prevenire a generării și de gestionare a deșeurilor: (la 28-10-2016, Partea introductivă a alin. (1) din Articolul 4 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) a) prevenirea;b) pregătirea pentru reutilizare;c) reciclarea;d) alte operațiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică;e) eliminarea.(2) Aplicarea ierarhiei deșeurilor menționată la alin. (1) are ca scop încurajarea acțiunii în materie de prevenire a generării și gestionării eficiente și eficace a deșeurilor, astfel încât să se reducă efectele negative ale acestora asupra mediului.(3) În acest sens, pentru anumite fluxuri de deșeuri specifice, aplicarea ierarhiei deșeurilor poate suferi modificări în baza evaluării de tip analiza ciclului de viață privind efectele globale ale generării și gestionării acestor deșeuri.(4) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului asigură un proces transparent de elaborare a actelor normative și a politicii în domeniul gestionării deșeurilor, cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată.(5) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului ia în considerare principiile generale ale protecției mediului, precauției și durabilității, fezabilității tehnice și viabilității economice, protecției resurselor, precum și impactul global asupra mediului, sănătății populației, economiei și societății, potrivit prevederilor art. 1 și 20. § 5. Subproduse Articolul 5Este considerat subprodus, și nu deșeu potrivit definiției de la pct. 9 din anexa nr. 1, o substanță sau un obiect care rezultă în urma unui proces de producție al cărui obiectiv principal nu este producerea acestuia și care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:a) utilizarea ulterioară a substanței sau a obiectului este certă;b) substanța sau obiectul poate fi utilizat direct, fără a fi supus unei alte prelucrări suplimentare celei prevăzute de practica industrială obișnuită;c) substanța sau obiectul este produs ca parte integrantă a unui proces de producție;d) utilizarea ulterioară este legală, în sensul că substanța sau obiectul îndeplinește toate cerințele relevante referitoare la produs, la protecția mediului și protecția sănătății pentru utilizarea specifică și nu va produce efecte globale nocive asupra mediului sau a sănătății populației. § 6. Încetarea statutului de deșeu Articolul 6(1) Anumite categorii de deșeuri încetează să mai fie considerate deșeuri, în sensul pct. 9 al anexei nr. 1, în cazul în care au trecut printr-o operațiune prevăzută în anexa nr. 3 și dacă îndeplinesc criteriile specifice stabilite la nivelul Uniunii Europene, potrivit următoarelor condiții:a) substanța sau obiectul sunt utilizate în mod curent pentru îndeplinirea unor scopuri specifice;b) există o piață sau cerere pentru substanța sau obiectul în cauză;c) substanța sau obiectul îndeplinește cerințele tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice și respectă legislația și normele aplicabile produselor;d) utilizarea substanței sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau a sănătății populației.(2) Criteriile prevăzute la alin. (1) includ și valorile-limită pentru poluanți, dacă este necesar, și iau în considerare orice eventuale efecte negative asupra mediului ale substanței sau ale produsului în cauză.(3) Criteriile specifice prevăzute la alin. (1) pentru încetarea statutului de deșeu trebuie luate în considerare, cel puțin în cazul agregatelor, hârtiei, sticlei, metalelor, anvelopelor și al textilelor.(4) Deșeurile care încetează să mai fie considerate deșeuri, potrivit prevederilor alin. (1), încetează să mai fie considerate deșeuri în scopul atingerii obiectivelor de valorificare și reciclare prevăzute de dispozițiile Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, atunci când sunt îndeplinite cerințele privind reciclarea sau valorificarea.(5) În lipsa criteriilor stabilite la nivelul Uniunii Europene prevăzute la alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului poate decide, luând în considerare jurisprudența aplicabilă, pe baza unor studii de evaluare a impactului social/economic și a efectelor asupra mediului realizate conform prevederilor legale în vigoare, cu respectarea prevederilor alin. (1)-(4), pentru fiecare caz în parte, dacă un anumit deșeu încetează să fie considerat ca atare. (la 16-07-2017, Alineatul (5) din Articolul 6 , § 6. a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (6) Deciziile prevăzute la alin. (5) sunt notificate statelor membre ale Uniunii Europene și Comisiei Europene, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare. (la 28-10-2016, Articolul 6 din § 6. a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) § 7. Lista deșeurilor Articolul 7(1)  Clasificarea și codificarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, se realizează potrivit:a) Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, cu modificările și completările ulterioare;b) Deciziei Comisiei 2000/532/CE din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul art. 1 lit. (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul art. 1 alin. (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase cu modificările ulterioare;c) Deciziei Comisiei 2014/955/UE din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului. (la 28-10-2016, Alineatul (1) din Articolul 7 , § 7. a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (2) Lista deșeurilor este obligatorie pentru a determina dacă un deșeu trebuie considerat deșeu periculos.(3) Includerea unui obiect sau a unei substanțe pe listă nu înseamnă că respectivul obiect ori respectiva substanță se consideră ca fiind deșeu în orice împrejurare.(4) O substanță sau un obiect este considerat deșeu numai în cazul în care corespunde definiției prevăzute la pct. 9 din anexa nr. 1. Articolul 8(1) Producătorii și deținătorii de deșeuri persoane juridice sunt obligați să încadreze fiecare tip de deșeu generat din propria activitate în lista deșeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1).(2) În cazul unui tip de deșeu care se încadrează potrivit listei deșeurilor prevăzute la art. 7 alin. (1) sub două coduri diferite în funcție de posibila prezență a unor caracteristici periculoase - codurile marcate cu asterisc, încadrarea ca deșeu nepericulos se realizează de către producătorii și deținătorii de astfel de deșeuri numai în baza unei analize a originii, testelor, buletinelor de analiză și a altor documente relevante.(3) Laboratorul de referință din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, denumită în continuare ANPM, analizează cazurile de incertitudine referitoare la caracterizarea și încadrarea deșeurilor.(4) Producătorii și deținătorii de deșeuri persoane juridice sunt obligați să efectueze și să dețină o caracterizare a deșeurilor periculoase generate din propria activitate și a deșeurilor care pot fi considerate periculoase din cauza originii sau compoziției, în scopul determinării posibilităților de amestecare, a metodelor de tratare și eliminare a acestora.(5) Producătorii și deținătorii de deșeuri autorități publice de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt obligați să încadreze în codurile prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare, fiecare tip de deșeu generat de propria activitate, pe baza reglementărilor specifice pentru gestionarea deșeurilor. Articolul 9(1) Pe baza originii, testelor, buletinelor de analiză și a altor documente relevante puse la dispoziție de producătorii și deținătorii de deșeuri prevăzuți la art. 8 alin. (4) și (5), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului consideră că un deșeu este periculos chiar dacă acesta nu figurează ca atare pe lista deșeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1), dacă acesta prezintă una sau mai multe dintre proprietățile prevăzute în anexa nr. 4.(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului notifică Comisiei Europene, cu celeritate, deșeurile considerate ca fiind periculoase și care nu figurează ca atare pe lista deșeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1) și le consemnează în raportul prevăzut la art. 48 alin. (3), furnizând Comisiei Europene toate informațiile relevante. Articolul 10(1) În cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecția mediului deține dovezi care arată că un deșeu care figurează pe lista deșeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1) ca fiind periculos nu prezintă niciuna dintre proprietățile prevăzute în anexa nr. 4 poate considera acest deșeu ca fiind nepericulos.(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului notifică Comisiei Europene, cu celeritate, cazurile prevăzute la alin. (1), furnizând toate informațiile relevante în vederea revizuirii listei deșeurilor. Articolul 11Reclasificarea deșeurilor periculoase ca deșeuri nepericuloase nu se poate realiza prin diluarea sau amestecarea acestora în scopul de a diminua concentrațiile inițiale de substanțe periculoase până la un nivel mai mic decât nivelul prevăzut pentru ca un deșeu să fie definit ca fiind periculos. § 8. Răspunderea extinsă a producătorului Articolul 12(1) În vederea prevenirii, reutilizării, reciclării și a altor tipuri de valorificare a deșeurilor, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului promovează sau, după caz, propune măsuri cu caracter legislativ ori nelegislativ prin care producătorul produsului, persoana fizică autorizată sau persoana juridică ce, cu titlu profesional, proiectează, produce, prelucrează, tratează, vinde ori importă produse este supus unui regim de răspundere extinsă a producătorului.(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) includ, fără a se limita la acestea, următoarele:a) încurajarea proiectării de produse care să aibă un efect redus asupra mediului și care să genereze o cantitate scăzută de deșeuri în timpul producerii și al utilizării ulterioare și asigurarea valorificării și eliminării produselor care au devenit deșeuri în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și ale art. 20; (la 28-10-2016, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 12 , § 8. a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) b) încurajarea producției dezvoltării și comercializării de produse cu utilizări multiple, durabile din punct de vedere tehnic și care, după ce devin deșeuri, pot fi valorificate și eliminate corespunzător, în condiții de siguranță pentru mediul înconjurător și sănătatea populației; (la 28-10-2016, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 12 , § 8. a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) c) acceptarea produselor returnate și a deșeurilor rezultate după ce produsele nu mai sunt folosite și asigurarea gestionării ulterioare a acestora fără a crea prejudicii asupra mediului sau sănătății populației, precum și asumarea răspunderii financiare;d) punerea la dispoziția publicului a informațiilor disponibile cu privire la caracterul reutilizabil și reciclabil al produselor.(3) În vederea aplicării răspunderii extinse a producătorului se iau în considerare fezabilitatea tehnică și viabilitatea economică, efectele globale asupra mediului și sănătății populației, precum și impactul social, cu respectarea necesității de a asigura buna funcționare a pieței interne.(4) Răspunderea extinsă a producătorilor se aplică fără a aduce atingere responsabilităților prevăzute la art. 22 alin. (1) și art. 23 și legislației specifice privind fluxurile de deșeuri și a celei privind produsele. § 9. Valorificarea deșeurilor Articolul 13Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri au obligația valorificării acestora, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1)-(3) și art. 20. Articolul 14(1) Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri sunt obligați să colecteze separat cel puțin următoarele categorii de deșeuri: hârtie, metal, plastic și sticlă. (la 16-07-2017, Alineatul (1) din Articolul 14 , § 9. a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (2) Operatorii economici care colectează și/sau transportă deșeuri au obligația de a asigura colectarea separată a acestora și de a nu le amesteca în timpul transportului. (la 28-10-2016, Articolul 14 din § 9. a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) Articolul 15(1) Unitățile și întreprinderile care valorifică deșeurile au următoarele obligații:a) să dețină spații special amenajate pentru stocarea deșeurilor în condiții care să garanteze reducerea riscului pentru sănătatea umană și deteriorării calității mediului;b) să evite formarea de stocuri de deșeuri care urmează să fie valorificate, precum și de produse rezultate în urma valorificării care ar putea genera fenomene de poluare a mediului sau care să prezinte riscuri asupra sănătății populației;c) să adopte cele mai bune tehnici disponibile în domeniul valorificării deșeurilor, în momentul achiziției.(2) Operatorii economici care desfășoară operațiuni de valorificare a deșeurilor, prevăzute în anexa nr. 3, se înscriu la Ministerul Economiei.(3) Procedura de înscriere pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (2) se stabilește prin ordin al ministrului economiei, cu avizul ministrului mediului și schimbărilor climatice, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. § 10. Reutilizarea și reciclarea Articolul 16(1) Autoritățile administrației publice centrale cu atribuții în domeniul protecției mediului adoptă sau, după caz, propun măsuri adecvate pentru promovarea reutilizării produselor și activităților de pregătire a acestora pentru reutilizare în special prin:a) stimularea realizării unor rețele pentru repararea și reutilizarea produselor;b) utilizarea instrumentelor economice;c) introducerea unor criterii referitoare la achizițiile publice;d) stabilirea de obiective cantitative sau alte măsuri.(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului promovează reciclarea de înaltă calitate prin aplicarea colectării separate a deșeurilor, în măsura în care este fezabilă din punct de vedere tehnic, economic și de mediu și se conformează cu standardele de calitate în sectorul de reciclare respectiv, prin acte normative care se supun aprobării Guvernului. Articolul 17(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația ca începând cu anul 2012 să asigure colectarea separată pentru cel puțin următoarele tipuri de deșeuri: hârtie, metal, plastic și sticlă.(1^1) În vederea stimulării colectării separate a deșeurilor de la populație, autoritățile publice locale aplică, ca instrument economic, «plătește pentru cât arunci (la 16-07-2017, Alineatul (1^1) din Articolul 17 , § 10. a fost modificat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (1^2) Aplicarea instrumentului economic prevăzut la alin. (1^1) se realizează, după caz, în baza următoarelor criterii:a) cantitatea de deșeuri generată;b) tipuri de deșeuri generate;c) volumul recipientului;d) frecvența de preluare a deșeurilor. (la 28-10-2016, Articolul 17 din § 10. a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (2) Producătorii de deșeuri și autoritățile administrației publice locale sunt obligați să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală. (la 28-10-2016, Alineatul (2) din Articolul 17 , § 10. a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (3) Titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construcție și/sau desființări au obligația să gestioneze deșeurile din construcții și desființări astfel încât să atingă progresiv, până la 31 decembrie 2020, potrivit anexei nr. 6, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de umplere, rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri nepericuloase provenite din activități de construcție și desființări, cu excepția materialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE. (la 28-10-2016, Articolul 17 din § 10. a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) Articolul 18(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului consemnează stadiul îndeplinirii obiectivelor prevăzute la art. 17 alin. (2) în raportul prevăzut la art. 48 alin. (3).(2) În cazul neîndeplinirii obiectivelor, în raport se includ motivele eșecului respectiv și măsurile pe care toți factorii implicați intenționează să le ia în vederea îndeplinirii obiectivelor respective. § 11. Eliminarea Articolul 19(1) Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri au obligația să supună deșeurile care nu au fost valorificate unei operațiuni de eliminare în condiții de siguranță, care îndeplinește cerințele art. 20.(2) Operatorii economici autorizați din punctul de vedere al protecției mediului pentru activitatea de eliminare a deșeurilor au următoarele obligații:a) să asigure eliminarea în totalitate a deșeurilor care le sunt încredințate;b) să folosească cele mai bune tehnici disponibile și care nu implică costuri excesive pentru eliminarea deșeurilor;c) să amplaseze și să amenajeze instalația de eliminare a deșeurilor într-un spațiu și în condiții stabilite de autoritățile teritoriale pentru protecția mediului competente;d) să introducă în instalația de eliminare numai deșeurile menționate în autorizația emisă de autoritățile competente și să respecte tehnologia de eliminare aprobată de acestea.(3) Abandonarea deșeurilor este interzisă.(4) Eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop este interzisă. § 12. Protecția sănătății populației și a mediului Articolul 20Gestionarea deșeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a dăuna mediului, în special:a) fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră;b) fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;c) fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special. § 13. Costurile Articolul 21(1) În conformitate cu principiul "poluatorul plătește", costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor se suportă de către producătorul de deșeuri sau, după caz, de deținătorul actual ori anterior al deșeurilor.(2) La propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin actul normativ care reglementează categoria de deșeuri se stabilesc cazurile în care costurile gestionării deșeurilor urmează să fie suportate în întregime sau parțial de către producătorul produsului din care derivă deșeul respectiv și eventuala participare a distribuitorilor unui asemenea produs la aceste costuri.(3) În cazul deșeurilor abandonate și în cazul în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administrației publice locale.(4) După identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile prevăzute la alin. (3), efectuate de autoritatea administrației publice locale, cât și pe cele legate de acțiunile întreprinse pentru identificare. § 14. Responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor Articolul 22(1) Producătorul de deșeuri sau, după caz, orice deținător de deșeuri are obligația de a efectua operațiunile de tratare în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și art. 20 sau de a transfera aceste operațiuni unui operator economic autorizat care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sau unui operator public ori privat de colectare a deșeurilor în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și art. 20.(2) Operatorii economici care efectuează operații de colectare și transport de deșeuri au obligația să livreze și să transporte deșeurile numai la instalații autorizate pentru efectuarea operațiunilor de sortare, tratare, reciclare și depozitare, cu respectarea prevederilor art. 20. (la 16-07-2017, Alineatul (2) din Articolul 22 , § 14. a fost modificat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (3) Deținătorii/Producătorii de deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici prevăzuți la alin. (2) au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane.(4) Persoanele desemnate, prevăzute la alin. (3), trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate. Articolul 23(1) Producătorul sau deținătorul care transferă deșeuri către una dintre persoanele fizice ori juridice prevăzute la art. 22 alin. (1) în vederea efectuării unor operațiuni de tratare preliminară operațiunilor de valorificare sau de eliminare completă nu este scutit de responsabilitatea pentru realizarea operațiunilor de valorificare ori de eliminare completă.(2) La propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin actul normativ care reglementează categoria de deșeuri se stabilesc condițiile cu privire la responsabilitatea gestionării deșeurilor și cazurile în care producătorului inițial de deșeuri îi revine responsabilitatea pentru întregul lanț al procesului de tratare sau cazurile în care responsabilitatea producătorului și a deținătorului de deșeuri se poate împărți ori delega între factorii implicați în lanțul procesului de tratare.(3) La propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin actul normativ care reglementează categoria de deșeuri, în conformitate cu prevederile art. 12, se stabilește dacă organizarea activităților de gestionare a deșeurilor revine parțial sau în totalitate producătorului produsului din care derivă deșeul respectiv și măsura în care distribuitorul produsului respectiv participă la această responsabilitate.(4) Prevederile alin. (2) și (3) se aplică în măsura în care studiile de evaluare efectuate la solicitarea autorității publice centrale pentru protecția mediului stabilesc oportunitatea împărțirii responsabilității privind gestionarea deșeurilor.(5) În cazul în care împărțirea responsabilității privind tratarea deșeurilor implică transportul deșeurilor peste frontiera României, acesta se poate realiza numai cu respectarea prevederilor comunitare referitoare la transferurile de deșeuri.(6) La controlul și supravegherea transporturilor deșeurilor peste frontiera României se iau în considerare perioadele de tranziție prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, precum și cele prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deșeuri, cu modificările și completările ulterioare. § 15. Principiile autonomiei și proximității Articolul 24(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului colaborează cu celelalte autorități publice cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor și cu autoritățile competente din alte state membre pentru crearea unei rețele integrate adecvate de unități de eliminare a deșeurilor și de instalații de valorificare a deșeurilor municipale mixte colectate din gospodăriile populației, inclusiv în cazul în care această colectare vizează și astfel de deșeuri provenite de la alți producători, ținând seama de cele mai bune tehnici disponibile, care nu implică costuri excesive, cu respectarea cerințelor prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.(2) Rețeaua este concepută astfel încât să permită Uniunii Europene să asigure prin mijloace proprii eliminarea deșeurilor, precum și valorificarea deșeurilor menționate la alin. (1), și pentru a permite României să acționeze individual în acest scop, ținând cont de condițiile geografice sau de necesitatea de instalații specializate pentru anumite tipuri de deșeuri.(3) Rețeaua prevăzută la alin. (1) și (2) trebuie să permită eliminarea și valorificarea deșeurilor în cele mai apropiate instalații adecvate, prin cele mai potrivite metode și tehnici, pentru a asigura un înalt nivel de protecție pentru mediu și pentru sănătatea publică.(4) Prin derogare de la prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri, cu modificările ulterioare, România poate limita, în vederea protejării rețelei naționale, intrările transporturilor de deșeuri destinate incineratoarelor clasificate ca instalații de valorificare, în cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecția mediului a stabilit că asemenea transporturi ar duce la necesitatea eliminării deșeurilor naționale sau ar presupune tratarea respectivelor deșeuri într-un mod care nu este consecvent cu planul național de gestionare a deșeurilor.(5) În cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aplică prevederile alin. (4), aceasta notifică decizia Comisiei Europene.(6) Aplicarea principiilor autonomiei și proximității nu semnifică obligația de a deține la nivel național toate tipurile de instalații pentru valorificarea și eliminarea deșeurilor. Articolul 25La elaborarea documentelor strategice locale și la aprobarea investițiilor în domeniul gestionării deșeurilor, autoritățile publice locale iau în considerare principiul autonomiei și proximității, fără a încălca prevederile planului național de gestionare a deșeurilor și strategiei naționale de gestionare a deșeurilor. (la 28-10-2016, Articolul 25 din § 15. a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) § 16. Controlul deșeurilor periculoase Articolul 26(1) Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase, precum și operatorii economici autorizați din punctul de vedere al protecției mediului să desfășoare activități de colectare, transport, stocare și tratare a deșeurilor periculoase sunt obligați să colecteze, să transporte și să stocheze separat diferitele categorii de deșeuri periculoase, în funcție de proprietățile fizico-chimice, de compatibilități și de natura substanțelor de stingere care pot fi utilizate pentru fiecare categorie de deșeuri în caz de incendiu, astfel încât să se poată asigura un grad ridicat de protecție a mediului și a sănătății populației potrivit prevederilor art. 20, incluzând asigurarea trasabilității de la locul de generare la destinația finală, potrivit prevederilor art. 49. (la 28-10-2016, Alineatul (1) din Articolul 26 , § 16. a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (2) Controlul privind generarea, colectarea, operațiunile de transport, stocarea temporară și tratarea în cazul deșeurilor periculoase se efectuează de către instituțiile abilitate prin lege și are în vedere, în mod deosebit, originea, destinația, precum și măsurile luate de producătorul de deșeuri pentru ambalarea și etichetarea unor astfel de deșeuri.(3) Transportul deșeurilor periculoase pe teritoriul României este reglementat prin hotărâre a Guvernului*). Notă *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 30 septembrie 2008.(4) Activitățile prevăzute la alin. (1) se urmăresc și se supun controlului Gărzii Naționale de Mediu. (la 28-10-2016, Articolul 26 din § 16. a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) § 17. Interzicerea amestecării deșeurilor periculoase Articolul 27(1) Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase, inclusiv comercianții și brokerii care pot intra fizic în posesia deșeurilor au obligația să nu amestece diferitele categorii de deșeuri periculoase cu alte categorii de deșeuri periculoase sau cu alte deșeuri, substanțe ori materiale.(2) Amestecarea include diluarea substanțelor periculoase.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului pot autoriza amestecarea dacă:a) operațiunea de amestecare este efectuată de un operator economic autorizat, potrivit prevederilor art. 32;b) sunt respectate condițiile prevăzute la art. 20, iar efectele nocive ale gestionării deșeurilor asupra sănătății populației și asupra mediului nu sunt agravate;c) operațiunea de amestecare se realizează în conformitate cu cele mai bune tehnici disponibile;d) caracterizarea deșeurilor prevăzută la art. 8 alin. (4) permite acest proces.(4) În situațiile în care deșeurile periculoase sunt deja amestecate cu alte deșeuri, substanțe sau materiale, fără a fi cazul celor prevăzute la alin. (3), separarea trebuie să fie efectuată numai dacă este fezabilă din punct de vedere tehnic și economic și dacă este necesară pentru respectarea prevederilor art. 20. § 18. Etichetarea deșeurilor periculoase Articolul 28(1) Producătorii și deținătorii de deșeuri sunt obligați să se asigure că pe durata efectuării operațiunilor de colectare, transport și stocare a deșeurilor periculoase, acestea sunt ambalate și etichetate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 (la 28-10-2016, Alineatul (1) din Articolul 28 , § 18. a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (2) Transferul deșeurilor periculoase pe teritoriul național trebuie să fie însoțit de documentul de identificare prevăzut în anexa IB la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, cu modificările și completările ulterioare. § 19. Deșeurile periculoase rezultate din gospodării Articolul 29(1) Prevederile art. 26-28 și 49 nu se aplică deșeurilor municipale amestecate, provenite din gospodăriile populației.(2) Prevederile art. 28 și 49 nu se aplică fracțiunilor separate de deșeuri periculoase provenind din gospodăriile populației până când acestea nu sunt acceptate pentru colectare, eliminare sau valorificare de către o unitate ori întreprindere care a obținut o autorizație sau a fost înregistrată potrivit prevederilor art. 32 sau 36. § 20. Uleiurile uzate Articolul 30(1) Fără a aduce atingere obligațiilor privind gestionarea deșeurilor periculoase prevăzute la art. 27 și 28, producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase trebuie să respecte prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și ale art. 20 în gestionarea uleiurilor uzate.(2) Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate se reglementează prin hotărâre a Guvernului**). Notă **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2007.(3) Pentru a acorda prioritate regenerării uleiurilor uzate se respectă prevederile art. 11 sau 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, cu modificările și completările ulterioare, în cazul transferului de uleiuri uzate dinspre România către instalații de incinerare sau coincinerare aflate pe teritoriul altor state membre ori țări terțe. § 21. Biodeșeurile Articolul 31(1) Autoritățile administrației publice locale, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1)-(3) și art. 20, au următoarele responsabilități:a) să colecteze separat biodeșeurile, în vederea valorificării acestora; (la 16-07-2017, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 31 , § 21. a fost modificată de Punctul 13^1, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) b) să trateze biodeșeurile într-un mod care asigură un înalt nivel de protecție a mediului;c) să folosească materiale sigure pentru mediu, produse din biodeșeuri;d) să încurajeze compostarea individuală în gospodării.(2) Deșeurile biodegradabile provenite din parcuri și grădini trebuie să fie colectate separat și transportate la stațiile de compostare sau pe platforme individuale de compostare.(3) În cazul în care biodeșeurile colectate separat conțin substanțe periculoase, se interzice tratarea acestora în stații de compostare. § 22. Autorizări și înregistrări Articolul 32(1) Toate unitățile sau întreprinderile care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sunt obligate să obțină o autorizație/autorizație integrată de mediu emisă de către autoritățile competente pentru protecția mediului.(2) Autorizația/Autorizația integrată de mediu trebuie să conțină cel puțin următoarele:a) tipurile și cantitățile de deșeuri care pot fi tratate;b) cerințele tehnice și de orice altă natură aplicabile amplasamentului în cauză pentru fiecare tip de operațiune autorizată;c) măsurile de siguranță și de prevenire care trebuie luate;d) metoda care trebuie aplicată pentru fiecare tip de operațiune;e) monitorizarea și controlul operațiunilor, după caz;f) măsurile de închidere și de întreținere ulterioară, după caz.g) tipurile și cantitățile de deșeuri și produse care rezultă din instalație și codurile operațiilor de tratare. (la 28-10-2016, Alineatul (2) din Articolul 32 , § 22. a fost completat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (3) Autorizația/Autorizația integrată de mediu se emite și se revizuiește în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 33(1) În cazul în care autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului consideră că metoda de tratare propusă nu este acceptabilă din punctul de vedere al protecției mediului, în special atunci când metoda nu este conformă cu prevederile art. 20, aceasta refuză emiterea autorizației/autorizației integrate.(2) Toate autorizațiile/autorizațiile integrate de mediu pentru operațiuni de incinerare sau coincinerare cu recuperare de energie a deșeurilor se emit cu condiția ca valorificarea să se realizeze cu eficiență energetică ridicată. (la 16-07-2017, Alineatul (2) din Articolul 33 , § 22. a fost modificat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) § 23. Derogări de la obligația de autorizare Articolul 34Autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului poate acorda, în baza normelor generale stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, unităților sau întreprinderilor derogări de la obligația prevăzută la art. 32 alin. (1) pentru următoarele operațiuni:a) eliminarea propriilor deșeuri nepericuloase la locul de producție;b) valorificarea deșeurilor. § 24. Condiții pentru derogări Articolul 35(1) Pentru acordarea derogărilor potrivit prevederilor art. 34 autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește, pentru fiecare tip de activitate, norme generale care să prevadă:a) tipurile și cantitățile de deșeuri care pot face obiectul unei derogări;b) metoda de tratare care trebuie aplicată.(2) Aceste norme se stabilesc astfel încât să se asigure că deșeurile sunt tratate potrivit prevederilor art. 20.(3) În cazul operațiilor de eliminare prevăzute la art. 34 lit. a), normele trebuie să ia în considerare cele mai bune tehnici disponibile.(4) Pe lângă normele generale prevăzute la alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește condiții speciale pentru derogările acordate în cazul deșeurilor periculoase, inclusiv pe tipuri de activități, precum și alte eventuale cerințe necesare pentru efectuarea diferitelor forme de valorificare și, unde este cazul, valori-limită pentru conținutul de substanțe periculoase al deșeurilor și valori-limită de emisie, fără a excede însă derogările prevăzute la art. 34.(5) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Comisia Europeană în legătură cu normele prevăzute la alin. (1)-(3). § 25. Înregistrarea Articolul 36(1) Agenția Națională pentru Protecția Mediului ține un registru cu următoarele tipuri de operatori economici, care nu se supun autorizării:a) operatorii economici care transportă deșeuri nepericuloase în sistem profesional;b) comercianții care nu intră fizic în posesia deșeurilor sau brokerii;c) operatorii economici care fac obiectul derogărilor de la cerințele de autorizare potrivit prevederilor art. 34. (la 28-10-2016, Alineatul (1) din Articolul 36 , § 25. a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (2) Operatorii economici prevăzuți alin. (1) sunt obligați să se înscrie în registrul ținut de Agenția Națională pentru Protecția Mediului. (la 28-10-2016, Alineatul (2) din Articolul 36 , § 25. a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (3) În vederea reducerii sarcinii administrative asociate procesului de înregistrare, agențiile pentru protecția mediului comunică ANPM informații relevante cu privire la persoanele fizice și juridice prevăzute la alin. (1). (la 28-10-2016, Alineatul (4) din Articolul 36 , § 25. a fost abrogat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (5) Instituțiile care desfășoară activități care privesc apărarea țării și securitatea națională nu se înregistrează în registrul prevăzut la alin. (1). § 26. Planurile de gestionare a deșeurilor Articolul 37(1) Pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei legi se elaborează planuri de gestionare a deșeurilor la nivel național, județean și al municipiului București, în conformitate cu prevederile art. 1, 4, 20 și 24. (la 28-10-2016, Alineatul (1) din Articolul 37 , § 26. a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (2) Planul național de gestionare a deșeurilor, denumit în continuare PNGD, se elaborează de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și acoperă întregul teritoriu geografic al României.(3) Planul prevăzut la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului și se notifică Comisiei Europene. Articolul 38 Abrogat (la 28-10-2016, Articolul 38 din § 26. a fost abrogat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) Articolul 39(1) În baza principiilor și obiectivelor din PNGD și a cadrului general din Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 951/2007 se elaborează/realizează/revizuiesc planurile județene de gestionare a deșeurilor, denumite în continuare PJGD, de către consiliul județean, în colaborare cu agenția județeană pentru protecția mediului, denumită în continuare APM, și planul de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București, denumit în continuare PMGD, de către Consiliul General al Municipiului București în colaborare cu autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului București.(2) PJGD se aprobă prin hotărâre a consiliului județean, iar PMGD, prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, cu avizul APM sau ARPM, după caz. Articolul 40(1) Realizarea studiilor, expertizelor și proiectelor necesare pentru elaborarea planurilor de gestionare a deșeurilor poate fi încredințată cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.(2) Elaborarea și avizarea planurilor de gestionare a deșeurilor se fac cu respectarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe.(3) Autoritățile publice și operatorii economici au obligația furnizării datelor necesare elaborării planurilor, potrivit prevederilor legale. Articolul 41(1) Planurile de gestionare a deșeurilor cuprind o analiză a situației actuale în domeniul gestionării tuturor categoriilor de deșeuri, precum și măsurile care trebuie luate pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu în cazul pregătirii pentru reutilizare, reciclare, valorificare și eliminare, precum și o evaluare a modului în care planurile vor ajuta la punerea în aplicare a obiectivelor și dispozițiilor prezentei legi.(2) Planurile prevăzute la alin. (1), luând în considerare nivelul geografic și acoperirea zonei de planificare, trebuie să conțină cel puțin următoarele:a) obiectivele și prioritățile autorităților administrației publice locale în vederea îndeplinirii obligațiilor din domeniul gestionării deșeurilor;b) tipul, cantitatea și sursa deșeurilor generate în teritoriu, deșeurile care ar putea fi expediate de pe sau pe teritoriul național, precum și o evaluare a evoluției viitoare a fluxurilor de deșeuri;c) schemele existente de colectare a deșeurilor și principalele instalații de eliminare și valorificare, inclusiv orice aranjamente speciale pentru uleiurile uzate, deșeurile periculoase sau fluxurile de deșeuri abordate de legislația specifică;d) o evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închiderea instalațiilor de deșeuri existente, infrastructura suplimentară pentru instalațiile de deșeuri potrivit prevederilor art. 24 și, dacă este cazul, investițiile legate de acestea;e) informații suficiente cu privire la criteriile de identificare a amplasamentului și la capacitatea viitoare de eliminare sau de operare a instalațiilor majore de valorificare, dacă este cazul;f) politici generale de gestionare a deșeurilor, inclusiv tehnologii și metode planificate de gestionare a deșeurilor sau politici privind deșeurile care ridică probleme specifice de gestionare;g) estimarea costurilor pentru investițiile privind operațiile de valorificare și eliminare;h) etapele care trebuie urmărite de autoritățile responsabile pentru îndeplinirea prevederilor prezentei legi;i) modul de implementare a planurilor de gestionare a deșeurilor;j) orice alte informații relevante necesare pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor prezentei legi.(3) Luând în considerare nivelul geografic și acoperirea zonei de planificare, planurile prevăzute la alin. (1) pot conține:a) aspectele organizaționale legate de gestionarea deșeurilor, inclusiv o descriere a alocării responsabilităților între actorii publici și privați care se ocupă cu gestionarea deșeurilor;b) o analiză a utilității și a adecvării utilizării instrumentelor economice și de altă natură pentru rezolvarea diverselor probleme legate de deșeuri, luând în considerare necesitatea menținerii unei bune funcționări a pieței interne;c) utilizarea unor campanii de sensibilizare și de informare adresate publicului larg sau unor categorii speciale de consumatori;d) siturile contaminate istoric de eliminare a deșeurilor și măsuri pentru reabilitarea acestora.(4) Planurile de gestionare a deșeurilor respectă cerințele privind gestionarea deșeurilor stabilite prin art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, și prin art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare. § 27. Programe de prevenire a generării deșeurilor Articolul 42(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, potrivit prevederilor art. 1 și 4, adoptă, până la data de 12 decembrie 2013, programe de prevenire a generării deșeurilor la nivel național.(2) Programele de prevenire a generării deșeurilor pot să facă parte din planurile de gestionare a deșeurilor prevăzute la art. 37, din alte programe de politici de mediu sau să fie elaborate ca programe distincte.(3) În cazul în care programele prevăzute la alin. (1) sunt integrate în planurile de gestionare a deșeurilor sau în alte programe, măsurile de prevenire a generării deșeurilor trebuie identificate clar.(4) Programele prevăzute la alin. (1) stabilesc obiective de prevenire a generării deșeurilor.(5) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului descrie măsurile de prevenire existente și evaluează utilitatea exemplelor de măsuri prevăzute în anexa nr. 5 sau a altor măsuri corespunzătoare.(6) Scopul obiectivelor și măsurilor prevăzute la alin. (4) și (5) este eliminarea legăturii dintre creșterea economică și impactul asupra mediului asociat cu generarea de deșeuri.(7) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește valorile de referință calitative sau cantitative specifice, adecvate pentru măsurile de prevenire a generării deșeurilor, adoptate pentru a monitoriza și evalua progresul măsurilor, și poate stabili și alte obiective calitative ori cantitative și indicatori specifici pe lângă cele prevăzute de legislația comunitară, pe baza unor studii de evaluare. Articolul 43(1) Persoana juridică ce exercită o activitate de natură comercială sau industrială, având în vedere rezultatele unui audit de deșeuri, este obligată să întocmească și să implementeze, începând cu anul 2012, un program de prevenire și reducere a cantităților de deșeuri generate din activitatea proprie sau, după caz, de la orice produs fabricat, inclusiv măsuri care respectă un anumit design al produselor, și să adopte măsuri de reducere a periculozității deșeurilor.(2) Programul prevăzut la alin. (1) se poate elabora și de către o terță persoană/asociație profesională. § 28. Evaluarea/Monitorizarea și revizuirea planurilor și a programelor Articolul 44(1) Planul național de gestionare a deșeurilor și programul național de prevenire a generării deșeurilor se evaluează cel puțin o dată la 6 ani și se revizuiesc, după caz, de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în baza raportului de monitorizare întocmit de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, având în vedere prevederile art. 16 și 17, acolo unde acestea sunt aplicabile.(2) Planul național de gestionare a deșeurilor și programul național de prevenire a generării deșeurilor se monitorizează anual de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului.(3) Planurile județene de gestionare a deșeurilor, denumite în continuare PJGD, și Planul de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București, denumit în continuare PMGD, respectiv programele județene și al municipiului București de prevenire a generării deșeurilor, ca parte integrantă din PJGD și PMGD, se monitorizează anual, se evaluează de către agenția județeană pentru protecția mediului, denumită în continuare APM, o dată la 2 ani și se revizuiesc, după caz, de către consiliul județean și Consiliul General al Municipiului București, în baza raportului de monitorizare/evaluare întocmit de APM. (la 28-10-2016, Articolul 44 din § 28. a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) Articolul 45 Abrogat (la 28-10-2016, Articolul 45 din § 28. a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) § 29. Participarea publicului Articolul 46(1) Autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului care elaborează și promovează planurile de gestionare a deșeurilor și programele de prevenire a generării deșeurilor afișează pe site-ul propriu planurile și programele, astfel încât părțile interesate, autoritățile relevante, precum și publicul să aibă:a) posibilitatea de a participa la elaborarea lor;b) acces la acestea, odată elaborate.(2) Participarea părților interesate, a autorităților relevante și a publicului la elaborarea planurilor și programelor promovate se realizează potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 564/2006 privind cadrul de realizare a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul, Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, după caz. (la 28-10-2016, Alineatul (2) din Articolul 46 , § 29. a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) § 30. Cooperarea Articolul 47Autoritățile publice cooperează, dacă este cazul, cu alte state membre interesate și cu Comisia Europeană la elaborarea planurilor de gestionare a deșeurilor și a programelor de prevenire a generării deșeurilor prevăzute la art. 37 și 42. § 31. Raportări Articolul 48(1) Autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului informează autoritatea publică centrală pentru protecția mediului cu privire la adoptarea sau revizuirea planurilor și programelor elaborate la nivel local/regional prevăzute la art. 38 și 39.(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Comisia Europeană cu privire la adoptarea sau modificarea planurilor și programelor prevăzute la art. 37 și 42.(3) La fiecare 3 ani, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Comisia Europeană, prin prezentarea unor rapoarte sectoriale în format electronic, cu privire la implementarea prevederilor prezentei legi.(4) Aceste rapoarte conțin informații cu privire la gestionarea uleiurilor uzate și la progresele înregistrate în punerea în aplicare a programelor de prevenire a generării deșeurilor și, după caz, informații despre măsurile aplicabile, așa cum este prevăzut la art. 12, privind responsabilitatea producătorului.(5) Raportul prevăzut la alin. (3) se transmite Comisiei Europene de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în termen de 9 luni de la încheierea perioadei de 3 ani pentru care se întocmește. § 32. Păstrarea evidenței Articolul 49(1) Producătorii de deșeuri nepericuloase, unitățile și întreprinderile prevăzute la art. 32, producătorii de deșeuri periculoase, operatorii economici care sunt autorizați pentru colectarea și transportul deșeurilor periculoase sau care acționează în calitate de comercianți de deșeuri ori brokeri sunt obligați să asigure evidența cronologică a gestiunii deșeurilor pentru fiecare tip de deșeu, precum și a cantității, naturii și originii deșeurilor și, după caz, a destinației, a frecvenței colectării, a mijlocului de transport și a metodei de tratare, respectiv operațiunii de valorificare sau eliminare a deșeurilor, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei 2014/955/UE, și să o pună la dispoziția autorităților competente de control, la cererea acestora. (la 16-07-2017, Alineatul (1) din Articolul 49 , § 32. a fost modificat de Punctul 8, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (2) Producătorii și deținătorii de deșeuri periculoase sunt obligați să dețină buletinele de analiză care caracterizează deșeurile periculoase și să le transmită, la cerere, autorităților competente pentru protecția mediului.(3) Clasificarea și codificarea deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, se fac potrivit art. 7 alin. (1).(4) Raportarea datelor și informațiilor privind gestionarea deșeurilor se face către autoritatea teritorială pentru protecția mediului, până la 31 martie a anului următor celui de raportare, atât pe suport hârtie, cât și electronic.(5) Agenția pentru protecția mediului păstrează pentru scopuri statistice, cel puțin 5 ani, evidențele prevăzute la alin. (1).(6) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să păstreze evidența gestiunii deșeurilor cel puțin 3 ani, cu excepția operatorilor economici care desfășoară activități de transport, care trebuie să păstreze evidența timp de cel puțin 12 luni.(7) La cererea autorităților competente sau a unui deținător anterior sunt furnizate documentele justificative conform cărora operațiunile de gestionare au fost efectuate.(8) Agenția Națională pentru Protecția Mediului centralizează la nivel național informațiile prevăzute la alin. (1), colectate de autoritățile județene pentru protecția mediului. (la 28-10-2016, Articolul 49 din § 32. a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) § 33. Atribuții și răspunderi ale autorităților competente ale administrației publice centrale și locale Articolul 50(1) Autoritatea competentă de decizie și control în domeniul gestionării deșeurilor este Ministerul Mediului. (la 16-07-2017, Alineatul (1) din Articolul 50 , § 33. a fost modificat de Punctul 23^1, Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (2) Alte autorități publice cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor sunt: Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Apărării Naționale, instituțiile de ordine publică și siguranță națională și autoritățile administrației publice locale. Articolul 51Ministerul Mediului are următoarele atribuții: (la 16-07-2017, Partea introductivă a Articolului 51 din § 33. a fost modificată de Punctul 23^2, Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) a) elaborează Strategia națională de gestionare a deșeurilor și PNGD;b) inițiază și propune spre adoptare proiecte de acte normative care privesc gestionarea deșeurilor;c) avizează reglementările specifice în domeniul gestionării deșeurilor, elaborate de celelalte autorități publice;d) monitorizează impactul activităților de producere și gestionare a deșeurilor asupra factorilor de mediu;e) controlează și reglementează, prin unitățile subordonate, activitățile de gestionare a deșeurilor, în conformitate cu atribuțiile și competențele stabilite prin lege;f) autorizează, prin unitățile sale subordonate, operațiunile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;g) prezintă anual Guvernului rapoarte privind gestionarea deșeurilor;h) organizează împreună cu celelalte autorități publice centrale și locale și cu organizațiile neguvernamentale programe de instruire și educare a populației în domeniul gestionării deșeurilor;i) gestionează asistența financiară din fonduri externe nerambursabile acordate României pentru domeniul gestiunii deșeurilor, în limita domeniului său de activitate;j) îndeplinește funcția de autoritate de management în sectorul gestiunii deșeurilor pentru proiectele finanțate de asistența financiară din fonduri externe nerambursabile acordate României. Articolul 52Ministerul Sănătății are următoarele atribuții:a) evaluează, prin structurile competente, posibilul impact asupra sănătății populației determinat de funcționarea obiectivelor generatoare de deșeuri de orice fel și/sau a obiectivelor care procesează deșeuri;b) elaborează strategia și programul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală și orice alte activități care generează deșeurile prevăzute la clasa 18, subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE, și asigură condițiile de ducere la îndeplinire a acestora; (la 28-10-2016, Litera b) din Articolul 52 , § 33. a fost modificată de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) c) elaborează reglementări specifice pentru gestionarea deșeurilor provenite din activitățile medicale și orice alte activități care generează deșeurile prevăzute la clasa 18, subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE, cu avizul autorității publice centrale pentru protecția mediului; (la 28-10-2016, Litera c) din Articolul 52 , § 33. a fost modificată de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) d) monitorizează și controlează activitățile de gestionare a deșeurilor, în conformitate cu atribuțiile și competențele stabilite prin lege;e) coordonează implementarea prevederilor legale în domeniul gestionării deșeurilor rezultate din activitatea medicală și orice alte activități care generează deșeurile prevăzute la clasa 18, subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE; (la 28-10-2016, Litera e) din Articolul 52 , § 33. a fost modificată de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) f) aprobă fonduri autorităților de sănătate publică județene și a municipiului București pentru monitorizarea și controlul activităților legate de gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală la nivel local;g) gestionează baza de date a deșeurilor rezultate din activitatea medicală și orice alte activități care generează deșeurile prevăzute la clasa 18, subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului; (la 28-10-2016, Litera g) din Articolul 52 , § 33. a fost modificată de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) h) asigură, la nivelul fiecărei unități sanitare, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, fondurile necesare pentru gestionarea deșeurilor. Articolul 53Ministerul Economiei are următoarele atribuții:a) elaborează strategii, programe și politici sectoriale de dezvoltare a activităților industriale, cu includerea aspectelor legate de gestionarea deșeurilor industriale de reconstrucție ecologică, și urmărește implementarea acestora;b) inițiază reglementări specifice pentru gestionarea diferitelor tipuri de deșeuri industriale, precum și pentru operațiunile de reciclare și de valorificare a acestor deșeuri, cu avizul autorității publice centrale pentru protecția mediului;c) coordonează și supraveghează activitatea de reciclare a deșeurilor industriale. Articolul 54Ministerul Transporturilor are următoarele atribuții:a) participă la elaborarea planurilor sectoriale de gestionare a deșeurilor provenite din activitățile de transport și auxiliare și urmărește realizarea acestora de către operatorii economici aflați în subordinea sau în coordonarea sa;b) participă la elaborarea reglementărilor specifice privind gestionarea deșeurilor provenite din activitățile de transport și auxiliare;c) participă la elaborarea de reglementări specifice pentru controlarea activității de transport al deșeurilor. Articolul 55Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are următoarele atribuții:a) elaborează strategii și programe sectoriale de gestionare a deșeurilor rezultate din agricultură și din industria alimentară și urmărește realizarea acestora de către societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și alți operatori economici din aceste sectoare economice;b) participă la elaborarea de reglementări specifice privind gestionarea deșeurilor provenite din agricultură și din industria alimentară;c) avizează propunerile de amplasamente pe terenurile cu destinație agricolă pentru instalații pentru gestionarea deșeurilor, depozite de deșeuri etc.;d) aprobă și controlează modul de utilizare a deșeurilor pentru fertilizarea sau ameliorarea solurilor în agricultură. Articolul 56Ministerul Muncii și Justiției Sociale are următoarele atribuții: (la 16-07-2017, Partea introductivă a Articolului 56 din § 33. a fost modificată de Punctul 24^1, Punctul 10, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) a) inițiază și promovează, împreună cu alte autorități competente, acte normative privind securitatea și protecția muncii în domeniul gestionării deșeurilor;b) controlează, prin intermediul instituțiilor abilitate din subordine, și reglementează activitățile de gestionare a deșeurilor, în conformitate cu atribuțiile și competențele stabilite prin lege. Articolul 57(1) Gestionarea deșeurilor care sunt generate în urma operațiunilor care au loc în sectorul administrativ al Ministerului Apărării Naționale se supune prevederilor prezentei legi, în măsura în care aplicarea acesteia nu periclitează păstrarea secretului și/sau securitatea națională.(2) Pentru alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1), Ministerul Apărării Naționale elaborează reglementări specifice pentru gestionarea deșeurilor, avizate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.(3) Prin ordin comun al ministrului apărării naționale și al ministrului mediului și schimbărilor climatice, controlul respectării de către unitățile din subordinea Ministerului Apărării Naționale a prevederilor prezentei legi și ale altor reglementări privind deșeurile se realizează de către Garda Națională de Mediu și personalul cu atribuții specifice din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Articolul 58Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice are următoarele atribuții:a) participă la elaborarea planurilor de gestionare a deșeurilor în domeniul serviciilor publice de gospodărie comunală și asigură condițiile de ducere la îndeplinire a acestora;b) sprijină administrațiile publice locale în îndeplinirea atribuțiilor și răspunderilor ce le revin pentru aplicarea și respectarea prevederilor prezentei legi și a altor prevederi legale referitoare la deșeuri. Articolul 59(1) Autoritățile administrației publice locale, inclusiv a municipiului București, au următoarele obligații:A. la nivel de comune, orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București:a) asigură implementarea la nivel local a obligațiilor privind gestionarea deșeurilor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană;b) urmăresc și asigură îndeplinirea prevederilor din PJGD; (la 28-10-2016, Litera b) din Litera A. , Alineatul (1) , Articolul 59 , § 33. a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) c) elaborează strategii și programe proprii pentru gestionarea deșeurilor;d) hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorități ale administrației publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deșeurilor, în condițiile prevăzute de lege;e) asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare;f) asigură spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, precum și funcționalitatea acestora;g) asigură informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deșeurilor din cadrul localităților;h) acționează pentru refacerea și protecția mediului;i) asigură și răspund pentru monitorizarea activităților legate de gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală;B. la nivel județean și la nivelul municipiului București:a) elaborează, adoptă și revizuiesc PJGD/PMGD; (la 28-10-2016, Litera a) din Litera B. , Alineatul (1) , Articolul 59 , § 33. a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) b) coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean privind gestionarea deșeurilor;c) acordă consiliilor locale sprijin și asistență tehnică în implementarea PJGD; (la 28-10-2016, Litera c) din Litera B. , Alineatul (1) , Articolul 59 , § 33. a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) d) hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorități ale administrației publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deșeurilor, în condițiile prevăzute de lege;e) analizează propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru refacerea și protecția mediului;f) urmăresc și asigură respectarea de către consiliile locale a prevederilor prezentei legi;g) asigură monitorizarea activităților legate de gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală.(2) Autoritățile administrației publice locale a unităților administrativ-teritoriale și a municipiului București aprobă, prin hotărâri ale consiliului local/județean/general, măsurile necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării sau gestionării necontrolate a deșeurilor.(3) Pentru deșeurile generate în gospodăriile populației, autoritățile administrației publice locale a unităților administrativ-teritoriale și a municipiului București și, după caz, Asociația de dezvoltare intercomunitară încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu persoanele juridice care preiau obligațiile producătorilor pentru fluxurile de deșeuri reglementate prin acte normative care transpun directive individuale în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de acestea. § 34. Controlul Articolul 60(1) Operatorii economici care efectuează operațiuni de tratare a deșeurilor, precum și cei care, cu titlu profesional, asigură colectarea sau transportul deșeurilor, comercianții, brokerii și producătorii de deșeuri periculoase fac obiectul unor controale periodice corespunzătoare efectuate de autoritățile competente.(2) Controalele privind colectarea, reciclarea, valorificarea, tratarea, eliminarea și transportul deșeurilor se efectuează de către reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și au în vedere, în mod deosebit, originea, natura, cantitatea și destinația acestora.(3) Autoritățile competente pot ține seama de înregistrările efectuate în baza Schemei comunitare de management de mediu și audit (EMAS), în special în ceea ce privește frecvența și intensitatea controalelor.(4) În unitățile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională controlul pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează de către structurile interne de specialitate din cadrul acestora. § 35. Sancțiuni Articolul 61(1) Următoarele fapte constituie contravenție și se sancționează după cum urmează:a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele fizice, și de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice, încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1), (2) și (4), art. 13, 14, art. 15 alin. (1) lit. a) și b), art. 17 alin. (2), art. 19 alin. (2) lit. a), c) și d), alin. (3) și (4), art. 22 alin. (1) și (2), art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (1), art. 28 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (2); (la 28-10-2016, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 61 , § 35. a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) b) cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei, nerespectarea art. 22 alin. (3), art. 40 alin. (3) și art. 49 alin. (1), (2), (4) și (5);c) cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei, neîndeplinirea obligațiilor și responsabilităților ce le revin autorităților administrației publice locale, potrivit prevederilor art. 17 alin. (1), art. 31 alin. (1) și (3) și art. 59.(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se realizează, după caz, de comisari și persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Gărzilor forestiere, structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și din cadrul autorităților administrației publice locale și județene, conform atribuțiilor stabilite prin lege. (la 16-07-2017, Alineatul (2) din Articolul 61 , § 35. a fost modificat de Punctul 27^1, Punctul 11, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (2^1) Constatarea corectitudinii datelor transmise Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și agențiilor județene pentru protecția mediului potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) se realizează de către comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. (la 16-07-2017, Articolul 61 din § 35. a fost completat de Punctul 27^2, Punctul 11, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) (3) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) în obiectivele, incintele și zonele aparținând structurilor componente ale sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională se realizează de către personalul specializat din cadrul Gărzii Naționale de Mediu împreună cu structurile specializate din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale.(4) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.(5) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere la instanța competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție. Articolul 62Prevederile referitoare la contravențiile prevăzute la art. 61 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 63(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 ani la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte: (la 16-07-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 63 , § 35. a fost modificată de Punctul 27^3, Punctul 11, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) a) importul de aparate, instalații, echipamente, utilaje, substanțe și produse folosite și uzate, din categoria deșeurilor interzise la import;b) neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase;c) comercializarea, abandonarea și/sau neasigurarea încărcăturii deșeurilor pe durata și pe parcursul tranzitării teritoriului României;d) refuzul de returnare în țara de origine a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă;e) introducerea în țară a deșeurilor în scopul eliminării și/sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse;f) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deșeurilor introduse ilegal în țară și/sau a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse.(2) Tentativa se pedepsește. § 36. Dispoziții finale Articolul 64Administrațiile zonelor libere sunt obligate să aplice prevederile prezentei legi în zonele pe care le administrează. Articolul 65La propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului, Guvernul va aproba prin hotărâre modalitatea de gestionare a categoriilor de deșeuri prevăzute în prezenta lege. Articolul 66Accesul publicului la fundamentarea deciziilor privind realizarea unor proiecte de investiții, precum și a planurilor naționale, județene și sectoriale privind gestionarea deșeurilor se face în condițiile legii. Articolul 67(1) Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta lege. (la 28-10-2016, Alineatul (1) din Articolul 67 , § 36. a fost modificat de Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) (2) Anexele se actualizează prin hotărâre a Guvernului. Articolul 68(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi orice trimitere la art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcută la art. 63 din prezenta lege.(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 22 iunie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2002, cu modificările ulterioare.(3) Dispozițiile referitoare la contravenții intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.*Prezenta lege transpune în legislația națională Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 312 din 22 noiembrie 2008. Anexa nr. 1Semnificația unor termeni în sensul prezentei legi1. audit de deșeuri - o evaluare sistematică, documentată, periodică și obiectivă a performanței sistemului de management și a proceselor de gestiune a deșeurilor cu scopul de a facilita controlul managementului deșeurilor și al valorificării deșeurilor generate, precum și de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor, performanța întreprinderii referitoare la prevenirea și reducerea producerii de deșeuri din propria activitate și performanța întreprinderii referitoare la reducerea nocivității deșeurilor;2. autorități competente - autoritățile publice pentru protecția mediului, respectiv autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, agențiile pentru protecția mediului, Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", precum și alte autorități care potrivit competențelor legale asigură reglementarea și controlul activităților în domeniul gestionării deșeurilor;3. biodeșeuri - deșeuri biodegradabile provenite din grădini și parcuri, deșeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din unități comerciale de vânzare cu amănuntul și deșeuri similare provenite din unitățile de prelucrare a produselor alimentare; (la 28-10-2016, Punctul 3 din Anexa 1 a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) 4. broker - orice întreprindere/operator economic care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deșeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deșeurilor;5. cele mai bune tehnici disponibile - cele mai bune tehnici disponibile, definite la art. 3 lit. j) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale. (la 28-10-2016, Punctul 5 din Anexa 1 a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) 6. colectare - strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor în vederea transportării la o instalație de tratare;7. colectare separată - colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita valorificarea sau tratarea specifică a acestora; (la 16-07-2017, Punctul 7. din Anexa 1 a fost modificat de Punctul 28^1, Punctul 12, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) 8. comerciant - orice întreprindere/operator economic care acționează în nume propriu pentru cumpărarea și pentru vânzarea ulterioară a deșeurilor, inclusiv acei comercianți care nu intră fizic în posesia deșeurilor;9. deșeu - orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă ori are intenția sau obligația să îl arunce;9^1 deșeuri din construcții și desființări - deșeurile corespunzătoare codurilor de deșeuri care sunt prevăzute la capitolul 17 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE, exclusiv deșeurile periculoase și materialele geologice naturale în conformitate cu definiția categoriei 17 05 04; (la 28-10-2016, Anexa 1 a fost completata de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) 10. deținător de deșeuri - producătorul deșeurilor sau persoana fizică ori juridică ce se află în posesia acestora;11. deșeuri periculoase - orice deșeuri care prezintă una sau mai multe din proprietățile periculoase prevăzute în anexa nr. 4 la lege;12. eliminare - orice operațiune care nu este o operațiune de valorificare, chiar și în cazul în care una dintre consecințele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanțe sau de energie.Anexa nr. 2 la lege stabilește o listă a operațiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă;13. evaluarea ciclului de viață - în legătură cu un produs, o evaluare a efectelor asupra mediului determinate de producția, distribuția, comercializarea și utilizarea produsului, inclusiv valorificarea și eliminarea acestuia, inclusiv utilizarea energiei și materiilor prime și producția de deșeuri din oricare dintre activitățile menționate;14. gestionarea deșeurilor - colectarea, transportul, valorificarea și eliminarea deșeurilor, inclusiv supervizarea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de un comerciant sau un broker;15. pregătirea pentru reutilizare - operațiunile de verificare, curățare sau valorificare prin reparare, prin care produsele ori componentele produselor care au devenit deșeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate fără nicio altă operațiune de pretratare;16. prevenire - măsurile luate înainte ca o substanță, un material sau un produs să devină deșeu, care reduc:a) cantitatea de deșeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viață a acestora;b) impactul negativ al deșeurilor generate asupra mediului și sănătății populației; sauc) conținutul de substanțe nocive al materialelor și produselor;17. producător de deșeuri - orice persoană ale cărei activități generează deșeuri, producător de deșeuri sau orice persoană care efectuează operațiuni de pretratare, amestecare ori de alt tip, care duc la modificarea naturii sau a compoziției acestor deșeuri;18. reciclare - orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția inițială ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetică și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de umplere;19. regenerarea uleiurilor uzate - orice proces de reciclare prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepărtarea contaminanților, a produselor de oxidare și a aditivilor conținuți de acestea;20. reutilizare - orice operațiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deșeuri sunt utilizate din nou în același scop pentru care au fost concepute;21. tratare - operațiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării;22. trasabilitate - caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deșeu prin identificări înregistrate;23. uleiuri uzate - toate uleiurile minerale sau lubrifianții sintetici ori uleiurile industriale care au devenit improprii folosinței pentru care au fost destinate inițial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie și de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine și cele pentru sistemele hidraulice;24. valorificare - orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general.Anexa nr. 3 la lege stabilește o listă a operațiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă.25. «plătești pentru cât arunci» - instrument economic care are drept scop creșterea ratei de reutilizare, reciclare și reducerea cantității de deșeuri la depozitare prin stimularea colectării separate a deșeurilor. (la 28-10-2016, Anexa 1 a fost completata de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) Anexa nr. 2Operațiunile de eliminareD 1 - depozitarea în sau pe sol, de exemplu, depozite de deșeuri și altele asemenea;D 2 - tratarea solului, de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a nămolurilor în sol și altele asemenea;D 3 - injectarea în adâncime, de exemplu, injectarea deșeurilor care pot fi pompate în puțuri, saline sau depozite geologice naturale și altele asemenea;D 4 - acumulare la suprafață, de exemplu, depunerea de deșeuri lichide sau a nămolurilor în bazine, iazuri sau lagune și altele asemenea;D 5 - depozite special construite, de exemplu, depunerea în compartimente separate etanșe, care sunt acoperite și izolate unele față de celelalte și față de mediul înconjurător și altele asemenea;D 6 - evacuarea într-o masă de apă, cu excepția mărilor/oceanelor;D 7 - evacuarea în mări/oceane, inclusiv eliminarea în subsolul marin;D 8 - tratarea biologică neprevăzută în altă parte în prezenta anexă, care generează compuși sau mixturi finale eliminate prin intermediul uneia dintre operațiunile numerotate de la D 1 la D 12;D 9 - tratarea fizico-chimică neprevăzută în altă parte în prezenta anexă, care generează compuși sau mixturi finale eliminate prin intermediul uneia dintre operațiunile numerotate de la D 1 la D 12, de exemplu, evaporare, uscare, calcinare și altele asemenea;D 10 - incinerarea pe sol;D 11 - incinerarea pe mare. Această operațiune este interzisă de legislația Uniunii Europene și de convenții internaționale;D 12 - stocarea permanentă, de exemplu, plasarea de recipiente într-o mină și altele asemenea;D 13 - amestecarea anterioară oricărei operațiuni numerotate de la D 1 la D 12. În cazul în care nu există niciun alt cod D corespunzător, aceasta include operațiunile preliminare înainte de eliminare, inclusiv preprocesarea, cum ar fi, printre altele, sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea, uscarea, mărunțirea uscată, condiționarea sau separarea înainte de supunerea la oricare dintre operațiunile numerotate de la D 1 la D 12;D 14 - reambalarea anterioară oricărei operațiuni numerotate de la D 1 la D 13;D 15 - stocarea înaintea oricărei operațiuni numerotate de la D 1 la D 14, excluzând stocarea temporară, înaintea colectării, în zona de generare a deșeurilor. Stocare temporară înseamnă stocare preliminară potrivit prevederilor pct. 6 din anexa nr. 1 la lege. Anexa nr. 3Operațiuni de valorificareR 1 - întrebuințarea în principal drept combustibil sau ca altă sursă de energie*);NotăAceasta include instalații de incinerare destinate tratării deșeurilor municipale solide, numai în cazul în care randamentul lor energetic este egal sau mai mare decât: (la 28-10-2016, Partea introductivă a notei de subsol a fost modificată de Punctul 31, Articolul I ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) - 0,60 pentru instalațiile care funcționează și sunt autorizate în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă înainte de 1 ianuarie 2009;- 0,65 pentru instalațiile autorizate după 31 decembrie 2008, folosindu-se următoarea formulă:                             Ep - (Ef + Ei)    Eficiența energetică = ──────────────── , unde:                           0,97 x (Ew + Ef)- Ep reprezintă producția anuală de energie sub formă de căldură sau electricitate. Aceasta este calculată înmulțind energia produsă sub formă de electricitate cu 2,6 și energia produsă sub formă de căldură pentru utilizare comercială (GJ/an) cu 1,1;- Ef reprezintă consumul anual de energie al sistemului, provenită din combustibili, care contribuie la producția de aburi (GJ/an);- Ew reprezintă energia anuală conținută de deșeurile tratate, calculată pe baza valorii calorice nete inferioare a deșeurilor (GJ/an);- Ei reprezintă energia anuală importată, exclusiv Ew și Ef (GJ/an);- 0,97 este un coeficient care reprezintă pierderile de energie datorate reziduurilor generate în urma incinerării și radierii.Această formulă se aplică în conformitate cu documentul de referință privind cele mai bune tehnici existente pentru incinerarea deșeurilor.Formula eficienței energetice este înmulțită cu un factor de corecție climaterică (FCC), după cum se indică mai jos:1. FCC pentru instalațiile care funcționează și sunt autorizate în conformitate cu legislația Uniunii aplicabilă înainte de 1 septembrie 2015. FCC = 1 dacă HDD >= 3 350 FCC = 1,25 dacă HDD <= 2 150 FCC = – (0,25/1 200) × HDD + 1,698 dacă 2 150 < HDD < 3 350.2. FCC pentru instalațiile autorizate după 31 august 2015 și pentru instalațiile de la punctul 1 după 31 decembrie 2029: FCC = 1 dacă HDD >= 3 350 FCC = 1,12 dacă HDD <= 2 150 FCC = – (0,12/1 200) × HDD + 1,335 dacă 2 150 < HDD < 3 350 (Valoarea rezultată a FCC va fi rotunjită la trei zecimale.) Valoarea HDD (HeatingDegreeDays - grade zile pentru încălzire) ar trebui să fie considerată ca fiind egală cu media valorilor HDD pentru locul unde este situată instalația de incinerare, calculată pentru o perioadă de 20 de ani consecutivi anteriori anului pentru care se calculează FCC. Pentru calcularea valorii HDD ar trebui aplicată următoarea metodă stabilită de Eurostat: Valoarea HDD este egală cu (18°C – Tm) × d, dacă Tm este mai mic de sau egal cu 15°C (pragul de încălzire), și egală cu 0 dacă Tm este mai mare de 15°C; Tm reprezintă media temperaturii exterioare (Tmin + Tmax/2) dintro perioadă de d zile. Calculele trebuie efectuate zilnic (d = 1) și adunate pentru un an. (la 28-10-2016, Nota de subsol a anexei 3 a fost completată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) R 2 - valorificarea/regenerarea solvenților;R3 - reciclarea/valorificarea substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solvenți (inclusiv compostarea și alte procese de transformare biologică sau termochimică). Aceasta include și gazeificarea și piroliza care folosesc componentele ca produse chimice; (la 16-07-2017, Poziția R3 din Anexa 3 a fost modificată de Punctul 30^1, Punctul 13, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 166 din 12 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 13 iulie 2017 ) R 4 - reciclarea/valorificarea metalelor și compușilor metalici;R 5 - reciclarea/valorificarea altor materiale anorganice. Aceasta include și tehnologiile de curățire a solului care au ca rezultat operațiuni de valorificare a solului și de reciclare a materialelor de construcție anorganice;R 6 - regenerarea acizilor sau a bazelor;R 7 - valorificarea componenților utilizați pentru reducerea poluării;R 8 - valorificarea componentelor catalizatorilor;R 9 - rerafinarea petrolului sau alte reutilizări ale petrolului;R 10 - tratarea terenurilor având drept rezultat beneficii pentru agricultură sau pentru îmbunătățirea ecologică;R 11 - utilizarea deșeurilor obținute din oricare dintre operațiunile numerotate de la R 1 la R 10;R 12 - schimbul de deșeuri în vederea expunerii la oricare dintre operațiunile numerotate de la R 1 la R 11. În cazul în care nu există niciun alt cod R corespunzător, aceasta include operațiunile preliminare înainte de valorificare, inclusiv preprocesarea, cum ar fi, printre altele, demontarea, sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea, mărunțirea uscată, condiționarea, reambalarea, separarea și amestecarea înainte de supunerea la oricare dintre operațiunile numerotate de la R 1 la R 11;R 13 - stocarea deșeurilor înaintea oricărei operațiuni numerotate de la R 1 la R 12 (excluzând stocarea temporară înaintea colectării, la situl unde a fost generat deșeul). Stocare temporară înseamnă stocare preliminară, potrivit prevederilor pct. 6 din anexa nr. 1 la lege. (la 28-10-2016, Anexa 4 a fost abrogată de Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) Anexa nr. 5Măsuri de prevenire a generării deșeurilorprevăzute la art. 42 din legeA. Măsuri care pot afecta condițiile de bază referitoare la generarea de deșeuri1. Folosirea măsurilor de planificare sau a altor instrumente economice care promovează utilizarea eficientă a resurselor2. Promovarea cercetării și a dezvoltării în vederea realizării de produse și tehnologii mai curate și mai economice și distribuirea și utilizarea rezultatelor cercetării și dezvoltării3. Dezvoltarea unor indicatori eficienți și semnificativi ai presiunilor de mediu asociate generării de deșeuri, cu scopul de a contribui la prevenirea generării de deșeuri la toate nivelurile, de la compararea produselor la nivel comunitar, prin acțiuni ale autorităților locale, până la nivel naționalB. Măsuri care pot afecta faza de proiectare, producție și distribuție1. Promovarea ecodesign-ului (integrarea sistematică a aspectelor de mediu în proiectarea produselor în scopul îmbunătățirii performanței de mediu a acestora pe toată durata ciclului lor de viață)2. Furnizarea de informații privind tehnicile de prevenire a generării deșeurilor pentru a facilita punerea în aplicare a celor mai bune tehnici disponibile în funcție de industrie3. Organizarea de cursuri de formare pentru autoritățile competente privind includerea cerințelor privind prevenirea generării de deșeuri în autorizațiile eliberate în temeiul prezentei legi și al Legii nr. 278/2013. (la 28-10-2016, Punctul 3, litera B din Anexa 5 a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) 4. Includerea de măsuri de prevenire a generării de deșeuri la instalațiile care nu intră sub incidența Legii nr. 278/2013. Unde este cazul, astfel de măsuri pot include evaluări sau planuri de prevenire a generării de deșeuri. (la 28-10-2016, Punctul 4, litera B din Anexa 5 a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) 5. Organizarea de campanii de sensibilizare sau acordarea de ajutor financiar, ajutor în luarea deciziilor ori alte tipuri de sprijin pentru întreprinderi. Aceste măsuri pot fi deosebit de eficiente în măsura în care sunt concepute și adaptate pentru întreprinderile mici și mijlocii și sunt aplicate în rețele de întreprinderi bine stabilite. (la 28-10-2016, Punctul 5, litera B din Anexa 5 a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) 5^1. Măsurile de sprijin prevăzute la litera B punctul 5 vor fi implementate cu respectarea legislației naționale și a Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat. (la 28-10-2016, Litera B din Anexa 5 a fost completata de Punctul 35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 ) 6. Utilizarea acordurilor voluntare, a grupurilor de consumatori/producători sau a negocierilor sectoriale pentru a încuraja întreprinderile ori operatorii din sectoarele de activitate interesate să își stabilească propriile planuri sau obiective privind prevenirea generării deșeurilor ori să corecteze produsele sau ambalajele care generează prea multe deșeuri7. Promovarea unor sisteme certificate de gestionare a mediului, inclusiv EMAS și ISO 14001C. Măsuri care pot afecta faza de consum și de utilizare1. Instrumente economice, cum ar fi stimulente pentru achiziții curate sau instituirea unei plăți obligatorii de către consumatori pentru un anumit articol ori un ambalaj care ar fi, în mod normal, furnizat gratuit2. Organizarea unor campanii de sensibilizare și de informare direcționate către publicul larg sau către o categorie specifică de consumatori3. Promovarea de ecoetichete recunoscute și de încredere4. Acorduri cu industria, cum ar fi, de exemplu, utilizarea unor grupuri de produse, ca acelea care sunt incluse în cadrul politicilor integrate ale produselor, sau acorduri cu vânzătorii cu amănuntul privind furnizarea de informații referitoare la prevenirea generării deșeurilor și la produsele cu impact redus asupra mediului5. În contextul contractelor de achiziții publice și private, includerea unor criterii de protecție a mediului și de prevenire a generării deșeurilor în cererile de ofertă și în contracte, conform Manualului privind contractele de achiziții publice de mediu, publicat de Comisie la 29 octombrie 20046. Încurajarea reutilizării și/sau a reparării produselor defecte sau a componentelor acestora, în special prin recurgerea la măsuri educative, economice, logistice sau a altor măsuri, cum ar fi sprijinirea ori înființarea unor centre și rețele acreditate de reparare și de reutilizare, în special în regiunile cu o densitate ridicată a populației Anexa nr. 6Obligații anuale privind nivelul de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de umplere, rambleiere care utilizează deșeuri pentru a înlocui alte materiale, ale persoanele juridice pe numele cărora sunt emise autorizațiile de construcție/desființarea) minimum 30% din cantitatea de deșeuri provenite din activitățile de construcții în anul 2017;b) minimum 45% din cantitatea de deșeuri provenite din activitățile de construcții în anul 2018;c) minimum 55% din cantitatea de deșeuri provenite din activitățile de construcții în anul 2019;d) minimum 70% din cantitatea de deșeuri provenite din activitățile de construcții în anul 2020. Notă
    Obligațiile anuale se calculează pe baza cantităților de deșeuri generate în anul respectiv.
    (la 28-10-2016, Actul a fost completat de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 18 octombrie 2016 )
    --------

    Noutăți

  • LEGE nr. 96 din 2 iunie 2000 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior
  • LEGE nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine
  • LEGE nr. 88 din 20 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2000 pentru aprobarea amendamentelor, convenite prin schimbul de scrisori din 10 martie 2000, la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul de dezvoltare instituţională a sectorului privat, în valoare de 25 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington D.C. la 17 iunie 1999, şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/1999 pentru ratificarea acestui acord
  • LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002 (*republicată*) pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism*)
  • LEGE nr. 40 din 1 iunie 1991 *** Republicată cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive
  • LEGE nr. 79 din 1 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 204/2008 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 43 din 15 mai 2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor
  • LEGE nr. 199 din 24 decembrie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 105/1999 pentru ratificarea Amendamentului din data de 21 iunie 1999 la Scrisoarea de acord dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea unui avans din împrumutul de asistenţa tehnică destinat dezvoltării instituţionale a sectorului privat, semnată la Bucureşti la 26 ianuarie 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 8 mai 2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 29 martie 2006 privind accelerarea procedurilor de utilizare a creditelor externe de stat şi garantate de stat, precum şi a fondurilor structurale şi a finanţării naţionale aferente, pentru lucrările de infrastructură
  • LEGE nr. 7 din 8 ianuarie 1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 214 din 21 noiembrie 2000 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 din Centrala Termoelectrica Mintia-Deva
  • LEGE nr. 29 din 4 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 2 din 7 noiembrie 1995 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 167 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitoare la normarea activităţilor didactice şi de cercetare din învăţământul universitar de masterat şi din învăţământul universitar de doctorat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 11 septembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă
  • LEGE nr. 8 din 9 ianuarie 2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural
  • LEGE nr. 254 din 9 august 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2005 privind completarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/1996 pentru ratificarea unor acorduri de împrumut şi de garanţie externe şi a unor amendamente la un acord de împrumut extern
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 610 din 31 octombrie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2001 privind modificarea şi completarea art. 43 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
  • LEGE nr. 89 din 28 mai 1997 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/1996 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare
  • LEGE nr. 112 din 18 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2013 pentru abrogarea art. II din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 28 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie
  • LEGE nr. 637 din 7 decembrie 2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei
  • LEGE nr. 230 din 29 noiembrie 2017 pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 55 din 25 iunie 2003 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2000 pentru reglementarea situaţiei patrimoniale a Băncii Comerciale Române - S.A. în litigiile izvorâte din activitatea desfăşurata de Banca Română de Comerţ Exterior Bancorex - S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerţului
  • LEGE nr. 56 din 19 martie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2007 pentru aprobarea redistribuirii unor posturi din cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
  • LEGE nr. 24 din 19 martie 2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2008 pentru schimbarea titularului dreptului de administrare a unor imobile şi pentru luarea unor măsuri de reglementare a situaţiei juridice a acestora
  • LEGE nr. 92*) din 4 august 1992 *** Republicată pentru organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 562 din 16 octombrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2002 pentru prorogarea termenelor prevăzute în Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret
  • LEGE nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România
  • LEGE nr. 609 din 1 iulie 1941 pentru măsurile excepţionale aplicabile în timpul cât armata se află în stare de răsboiu
  • LEGE nr. 85 din 13 mai 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă
  • LEGE nr. 115 din 28 iunie 1999 (*republicată*) privind responsabilitatea ministerială*)
  • LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 18 decembrie 2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 210 din 15 noiembrie 2000 privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării
  • LEGE nr. 99 din 6 iunie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE
  • LEGE nr. 29 din 31 martie 2000 (*republicată*) privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • LEGE nr. 205 din 23 mai 2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006
  • LEGE nr. 26 din 5 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 11/2000 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată a unor importuri de bunuri şi servicii contractate în anul 1999, destinate înzestrării Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii
  • LEGE nr. 63 din 24 aprilie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apărării naţionale a României
  • LEGE nr. 21 din 1 martie 1991 (*republicată*) cetăţeniei române nr. 21/1991*)
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 105 din 8 martie 2002 privind schimbarea denumirii satului Lunca Teuzului din componenta comunei Beliu, judeţul Arad
  • LEGE nr. 99 din 8 mai 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasă" - S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Naţională a Pădurilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 20 iunie 2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 28 iunie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România
  • LEGE nr. 286 din 19 noiembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 105 din 24 octombrie 2003 privind alocaţia familială complementara şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentala
  • LEGE nr. 193 din 21 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
  • LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 6 decembrie 2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 20 din 19 martie 1999 pentru suspendarea temporară a unor atribuţii ale comitetului de conducere şi ale preşedintelui Curţii de Conturi
  • LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
  • LEGE nr. 130 din 20 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38 din 5 august 1994 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri şi acordarea de indemnizaţii unor ierarhi şi cadre din conducerea cultelor
  • LEGE nr. 115 din 28 iunie 1999 (*republicată*) privind responsabilitatea ministerială*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 30 din 25 martie 1999 pentru modificarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021