Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 3 aprilie 2014 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 (**republicată**)(*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi**)(actualizată până la data de 1 ianuarie 2011*)

----------*) Textul republicat al legii a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 29 aprilie 2009. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 1 ianuarie 2011, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010.__________**) Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 24 octombrie 2008, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 94/1992 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, respinsă prin Legea nr. 101/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 13 martie 2002;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 29 iunie 2001, respinsă prin Legea nr. 100/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 13 martie 2002;- Legea nr. 77/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2002;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 25 martie 2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 200/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 28 iunie 2005;- Legea nr. 94/1992 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 19 iunie 2006; prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 544/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, Curtea Constituţională a declarat ordonanţa neconstituţională. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. (2) Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizează prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale general acceptate. (3) Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în Constituţie şi în prezenta lege, şi reprezintă România în calitatea sa de instituţie supremă de audit în organizaţiile internaţionale ale acestor instituţii. (4) Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate. (5) În unităţile administrativ-teritoriale, funcţiile Curţii de Conturi se exercită prin camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, structuri fără personalitate juridică. (6) Sediul Curţii de Conturi este în municipiul Bucureşti, iar sediile camerelor de conturi sunt în oraşele reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti. Articolul 2În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) control - activitatea prin care se verifică şi se urmăreşte modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice; b) audit public extern - activitatea de audit desfăşurată de Curtea de Conturi care cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei; c) audit financiar - activitatea prin care se urmăreşte dacă situaţiile financiare sunt complete, reale şi conforme cu legile şi reglementările în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie; d) audit al performanţei - evaluarea independentă a modului în care o entitate, un program, o activitate sau o operaţiune funcţionează din punctele de vedere ale eficienţei, economicităţii şi eficacităţii; e) auditor public extern - persoana angajată în cadrul Curţii de Conturi, care desfăşoară activităţi specifice de audit extern în sectorul public; f) eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective; g) eficienţă - maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate; h) economicitate - minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate; i) standarde de audit - setul de concepte, principii directoare, proceduri şi metode pe baza cărora auditorul public determină ansamblul etapelor şi procedurilor de verificare, care să permită atingerea obiectivului fixat; j) entitate auditată - autoritatea publică, compania/ societatea naţională, regia autonomă, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine, singur sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social; k) opinie de audit - concluzia auditorului care se exprimă în scris asupra situaţiilor financiare şi/sau a programului sau activităţii auditate, în legătură cu realitatea, fidelitatea şi conformitatea acestora, cu reglementările aplicabile domeniului; l) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, împrumuturi interne contractate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale; m) autoritate publică - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, autorităţile administrative autonome, autorităţi ale administraţiei publice locale şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul lor de finanţare; n) legalitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării acesteia; o) ordonator de credite - persoana împuternicită prin lege sau prin delegare, potrivit legii, să dispună şi să aprobe acţiuni cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, indiferent de natura acestora; p) patrimoniu public - totalitatea drepturilor şi obligaţiilor statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora, dobândite sau asumate cu orice titlu. Drepturile şi obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale se referă exclusiv la bunurile din sectorul public; q) regularitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte; r) Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit - INTOSAI - cuprinde instituţiile supreme de audit din statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, care emite standarde de audit, metodologii şi asigură instruirea în domeniul auditului public. Articolul 3 (1) Curtea de Conturi decide în mod autonom asupra programului său de activitate. (2) Controalele Curţii de Conturi se iniţiază din oficiu şi nu pot fi oprite decât de Parlament şi numai în cazul depăşirii competenţelor stabilite prin lege. (3) Hotărârile Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, prin care se cere Curţii de Conturi efectuarea unor controale, în limitele competenţelor sale, sunt obligatorii. Nicio altă autoritate publică nu o mai poate obliga. Articolul 4 (1) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului general consolidat din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate. (2) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează cele constatate. (3) Ori de câte ori consideră necesar, Curtea de Conturi înaintează Parlamentului şi, prin camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, consiliilor locale, judeţene şi al municipiului Bucureşti, rapoarte în domeniile în care este competentă. (4) Raportul anual al Curţii de Conturi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Articolul 5 (1) Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii, necesare exercitării atribuţiilor sale. (2) Entităţile auditate de Curtea de Conturi sunt obligate să-i transmită actele, documentele, informaţiile solicitate, la termenele şi în structura stabilite de Curtea de Conturi, şi să-i asigure accesul în sediile acestora. (3) La solicitarea auditorilor publici, persoanele fizice sau juridice deţinătoare de acte sau documente sunt obligate să le pună la dispoziţia acestora. (4) Entităţile auditate sunt obligate să sprijine activitatea auditorilor publici, în cazul efectuării misiunilor de audit la sediile acestora, prin asigurarea unor spaţii de lucru adecvate şi a accesului logistic corespunzător. (5) Entităţile auditate poartă întreaga răspundere pentru acţiunile lor şi nu pot fi absolvite de această răspundere prin invocarea rapoartelor Curţii de Conturi. (6) Autorităţile publice cu atribuţii de control financiar, control fiscal, precum şi de control sau de supraveghere prudenţială în alte domenii au obligaţia să efectueze cu prioritate verificări specifice, la solicitarea Curţii de Conturi. (7) Dacă, în exercitarea funcţiilor sale, Curtea de Conturi ia cunoştinţă de informaţii care constituie secrete de stat, de serviciu, comerciale sau individuale, aceasta este obligată să respecte caracterul acestora şi să le facă cunoscute numai autorităţilor îndreptăţite. Articolul 6Curtea de Conturi îşi întocmeşte şi aprobă bugetul propriu, pe care îl transmite Guvernului, în vederea includerii acestuia în proiectul bugetului de stat supus aprobării Parlamentului. Articolul 7 (1) Curtea de Conturi poate să participe la activitatea organismelor internaţionale de specialitate şi să devină membru al acestora. (2) Curtea de Conturi poate colabora cu organismele internaţionale de profil şi poate exercita, în numele lor, controlul asupra gestionării fondurilor puse la dispoziţia României, dacă prin tratate, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale se stabileşte această competenţă. Capitolul II Organizarea şi conducerea Curţii de Conturi Articolul 8 (1) Plenul Curţii de Conturi se compune din 18 membri, numiţi, în condiţiile prezentei legi, de Parlament, care sunt consilieri de conturi. (2) În structura Curţii de Conturi se cuprind departamente, camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti şi un secretariat general. Articolul 9 (1) Conducerea Curţii de Conturi se exercită de plenul Curţii de Conturi. Conducerea executivă a Curţii de Conturi se exercită de către preşedinte, ajutat de doi vicepreşedinţi, care sunt consilieri de conturi. (2) La şedinţele plenului Curţii de Conturi pot participa secretarul general, precum şi, în calitate de invitaţi, specialişti cu înaltă pregătire în diferite domenii de activitate ce intră în competenţa Curţii. (3) Preşedintele Curţii de Conturi conduce şedinţele plenului. În lipsa preşedintelui, un vicepreşedinte va prezida şedinţele. (4) Preşedintele Curţii de Conturi şi ceilalţi membri ai acesteia sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor şi în luarea deciziilor şi respectă principiile conducerii colective, publicităţii şi transparenţei. Articolul 10 (1) Departamentele sunt conduse de câte un consilier de conturi, care îndeplineşte şi funcţia de şef de departament, numit de plenul Curţii. (2) În cadrul departamentelor pot fi organizate direcţii, servicii, birouri şi compartimente de specialitate. (3) Camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt conduse de către un director şi un director adjunct. În structura camerelor de conturi judeţene pot funcţiona servicii şi birouri. (4) Structura organizatorică a Curţii de Conturi, statul de funcţii, numărul de posturi de conducere şi de execuţie, domeniile de activitate şi atribuţiile departamentelor, ale secretariatului general, precum şi ale celorlalte structuri se stabilesc de plenul Curţii de Conturi. (5) Personalul de control financiar încadrat la Curtea de Conturi dobândeşte calitatea de auditor public extern. Pe această funcţie pot fi încadrate persoane cu studii superioare economice, juridice şi de altă specialitate, necesare desfăşurării activităţii Curţii de Conturi. Articolul 11 (1) Coordonarea activităţilor desfăşurate în cadrul departamentelor şi al camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti se realizează de către consilierii de conturi şi directorii camerelor de conturi, în condiţiile normelor şi procedurilor stabilite de plenul Curţii de Conturi. (2) Organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curţii de Conturi, în temeiul prezentei legi. (3) Regulamentul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 12În vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este organizată şi funcţionează Autoritatea de Audit pentru fondurile nerambursabile de preaderare acordate României de Uniunea Europeană prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD, pentru fondurile structurale şi de coeziune, pentru Fondul European de Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, pentru Fondul European pentru Pescuit, precum şi pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare, denumită în continuare Autoritatea de Audit, care are atribuţii şi proceduri de lucru proprii. Articolul 13 (1) Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, cu sediul în municipiul Bucureşti. În teritoriu, Autoritatea de Audit are structuri regionale organizate în judeţele în care îşi desfăşoară activitatea agenţii, autorităţi de management şi/sau organismele intermediare care gestionează fondurile comunitare. (2) Autoritatea de Audit este singura autoritate naţională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională, asupra fondurilor prevăzute la art. 12. (3) Autoritatea de Audit poate efectua audit public extern şi asupra altor categorii de fonduri decât cele prevăzute la art. 12, urmând ca reglementările care vizează fondurile respective să prevadă şi asigurarea resurselor necesare acestei activităţi. Articolul 14 (1) În conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale, cu standardele de audit acceptate pe plan internaţional, Autoritatea de Audit efectuează audit de sistem şi audit al operaţiunilor. (2) Principalele atribuţii ale Autorităţii de Audit sunt următoarele: a) evaluarea conformităţii sistemelor de management şi control pentru programele operaţionale cofinanţate prin instrumentele structurale şi prin Fondul European pentru Pescuit, cu prevederile legale comunitare; b) verificarea, pe bază de eşantion reprezentativ, a cheltuielilor declarate de autorităţile responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor prevăzute la art. 12; c) raportarea anuală privind compatibilitatea sistemelor de management şi control ale autorităţilor responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor prevăzute la art. 12, referitor la capacitatea acestora de a asigura conformitatea operaţiunilor cu reglementările comunitare; d) verificarea existenţei şi corectitudinii elementului de cofinanţare naţional; e) eliberarea certificatelor de audit privind conturile anuale ale agenţiilor de plăţi, precum şi pentru contul Euro SAPARD, în ceea ce priveşte integralitatea, acurateţea şi veridicitatea acestor conturi; f) emiterea opiniei asupra declaraţiei de asigurare, emise de agenţiile de plăţi pentru agricultură şi dezvoltare rurală; g) emiterea declaraţiilor de închidere, însoţite de rapoarte de audit, pentru fiecare program sau măsură, finanţate din fondurile prevăzute la art. 12, după caz; h) urmărirea respectării criteriilor de acreditare a autorităţilor responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, pe toată perioada de implementare tehnică şi financiară a acestora; i) urmărirea modului de implementare de entităţile auditate a recomandărilor formulate ca urmare a acţiunilor de audit efectuate de Autoritatea de Audit. (3) Pentru fondurile comunitare nerambursabile, destinate susţinerii agriculturii şi dezvoltării rurale, Autoritatea de Audit îndeplineşte rolul de organism de certificare. (4) Pentru realizarea atribuţiilor ce îi revin, Autoritatea de Audit poate încheia acorduri cu structurile responsabile pentru managementul fondurilor prevăzute la art. 12. (5) Autoritatea de Audit raportează Comisiei Europene asupra modului de utilizare a fondurilor comunitare nerambursabile prevăzute la art. 12, iar principalele constatări şi recomandări rezultate în urma auditurilor efectuate sunt incluse în raportul public anual al Curţii de Conturi. (6) Autoritatea de Audit are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii necesare exercitării atribuţiilor sale, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice deţinătoare. (7) Autoritatea de Audit poate încheia contracte cu societăţi specializate sau cu experţi autorizaţi pentru realizarea unor activităţi, în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale. Articolul 15 (1) Autoritatea de Audit este condusă de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi numiţi de Parlament dintre consilierii de conturi, pentru perioada mandatului de consilier de conturi pentru care aceştia au fost numiţi. Mandatul nu poate fi reînnoit. (2) Pentru organizarea şi funcţionarea structurilor centrale şi regionale pe care le coordonează, preşedintele Autorităţii de Audit emite decizii şi instrucţiuni. (3) Atribuţiile preşedintelui Autorităţii de Audit sunt, în principal, următoarele: a) aprobă rapoartele de audit şi semnează opiniile de audit privind evaluarea conformităţii sistemelor de management şi control cu prevederile legale comunitare, pentru programele operaţionale cofinanţate prin instrumentele structurale şi prin Fondul European pentru Pescuit; b) aprobă rapoartele de audit şi semnează opiniile de audit de operaţiuni, ca urmare a verificării cheltuielilor declarate de autorităţile responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor prevăzute la art. 12; c) aprobă rapoartele anuale privind compatibilitatea sistemelor de management şi control ale autorităţilor responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor prevăzute la art. 12, referitor la capacitatea acestora de a asigura conformitatea operaţiunilor cu reglementările comunitare; d) aprobă rapoartele de verificare a existenţei şi corectitudinii elementului de cofinanţare naţională; e) semnează certificatele de audit privind conturile anuale ale agenţiilor de plăţi, precum şi pentru contul Euro SAPARD, în ceea ce priveşte integralitatea, acurateţea şi veridicitatea acestor conturi; f) semnează opiniile asupra declaraţiilor de asigurare, emise de agenţiile de plăţi pentru agricultură şi dezvoltare rurală; g) semnează declaraţiile de închidere şi aprobă rapoartele de audit, pentru fiecare program sau măsură, finanţate din fondurile prevăzute la art. 12, după caz; h) reprezintă Autoritatea de Audit şi asigură relaţiile acesteia cu instituţiile şi autorităţile publice naţionale şi comunitare, precum şi cu organismele naţionale şi internaţionale de profil; i) aprobă deplasarea personalului Autorităţii de Audit pentru îndeplinirea atribuţiilor acesteia, inclusiv participarea la diverse reuniuni şi grupuri ale auditorilor din ţară sau străinătate, specifice domeniului gestionării şi controlului fondurilor prevăzute la art. 12; j) aprobă regulile de procedură ale Autorităţii de Audit privind activitatea specifică a acesteia în ceea ce priveşte auditul fondurilor prevăzute la art. 12; k) aprobă manualele şi strategiile de audit necesare îndeplinirii cerinţelor specifice Autorităţii de Audit, prevăzute în regulamentele comunitare; l) aprobă şi transmite, după caz, serviciilor Comisiei Europene programele anuale de activitate a Autorităţii de Audit; m) avizează regulamentul propriu de organizare şi funcţionare a Autorităţii de Audit, pe care îl supune aprobării plenului Curţii de Conturi; n) avizează structura organizatorică şi statul de funcţii ale Autorităţii de Audit, numirea directorilor, a directorilor adjuncţi, a şefilor de serviciu şi le prezintă plenului Curţii de Conturi, în vederea aprobării; o) aprobă criteriile de promovare a personalului Autorităţii de Audit şi stabileşte atribuţiile acestuia, specifice auditului fondurilor europene, prin fişa postului; p) aprobă criteriile specifice pentru ocuparea posturilor necesare exercitării auditului fondurilor europene şi scoaterea la concurs a posturilor vacante ale Autorităţii de Audit; q) informează, semestrial şi ori de câte ori consideră necesar, plenul Curţii de Conturi asupra principalelor constatări rezultate din acţiunile de audit desfăşurate şi asupra măsurilor luate în concordanţă cu reglementările comunitare; r) prezintă plenului Curţii de Conturi sinteza constatărilor şi a rezultatelor activităţii de audit asupra fondurilor europene, în vederea includerii în raportul public anual ce se înaintează Parlamentului; s) îndeplineşte alte atribuţii, stabilite în condiţiile legii. (4) Exercitarea unora dintre atribuţiile prevăzute la alin. (3) poate fi delegată vicepreşedinţilor Autorităţii de Audit. (5) Fondurile necesare îndeplinirii atribuţiilor Autorităţii de Audit se asigură de la bugetul de stat şi sunt reflectate distinct în bugetul Curţii de Conturi. Articolul 16 (1) Structura organizatorică, numărul de personal şi statul de funcţii ale Autorităţii de Audit se aprobă de plenul Curţii de Conturi, la propunerea preşedintelui Autorităţii de Audit. Coordonarea şi atribuţiile structurilor centrale şi regionale din aparatul propriu al Autorităţii de Audit şi ale personalului de la nivel central şi regional se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii de Audit, care este parte integrantă a regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi. (2) În scopul realizării atribuţiilor sale, Autoritatea de Audit poate angaja şi personal de altă specialitate decât cea economică. Articolul 17 (1) Salarizarea personalului din cadrul Autorităţii de Audit se face în conformitate cu legislaţia privind salarizarea personalului din cadrul Curţii de Conturi şi cu prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare. (2) Preşedintele şi vicepreşedintele Autorităţii de Audit au dreptul la o indemnizaţie de conducere care, împreună cu indemnizaţia de bază, nu poate depăşi salariul lunar maxim ce se acordă personalului de specialitate din cadrul Autorităţii de Audit. Articolul 18Fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţii Autorităţii de Audit se asigură de la bugetul de stat şi vor fi incluse în bugetul de cheltuieli al Curţii de Conturi. Articolul 19Pentru desfăşurarea activităţii Autorităţii de Audit, Guvernul şi Curtea de Conturi au obligaţia să asigure condiţiile necesare angajării şi pregătirii profesionale a personalului, spaţiile de lucru, dotările şi logistica aferente. Articolul 20 (1) Secretariatul general al Curţii de Conturi este condus de un secretar general. (2) Structura organizatorică a Secretariatului general şi atribuţiile compartimentelor din cadrul acestuia se stabilesc de plenul Curţii de Conturi. Capitolul III Competenţa şi atribuţiile Curţii de Conturi Secţiunea 1 Dispoziţii generale Articolul 21 (1) Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. (2) Curtea de Conturi poate exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice. (3) Activitatea de audit extern exercitată de Curtea de Conturi se desfăşoară cu respectarea normelor proprii, adoptate pe baza standardelor de audit internaţionale general acceptate. (4) Prin constatările şi recomandările sale, auditul performanţei urmăreşte diminuarea costurilor, sporirea eficienţei utilizării resurselor şi îndeplinirea obiectivelor propuse. Articolul 22În cadrul competenţelor prevăzute la art. 21, Curtea de Conturi îşi desfăşoară atribuţiile specifice asupra următoarelor domenii: a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete; b) constituirea şi utilizarea celorlalte fonduri publice componente ale bugetului general consolidat; c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe; d) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale; e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile administrative autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de organismele autonome de asigurări sociale ale statului; f) situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică; g) constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viaţă şi de muncă; h) alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii. Articolul 23În cadrul competenţelor prevăzute la art. 21, Curtea de Conturi îşi desfăşoară activităţile specifice asupra următoarelor categorii de entităţi publice: a) statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome; b) Banca Naţională a României; c) regiile autonome; d) societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social; e) organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condiţiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru. Articolul 24Curtea de Conturi poate hotărî desfăşurarea activităţilor stabilite de lege şi la alte persoane decât cele prevăzute la art. 23, care: a) beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a altor instituţii publice; b) administrează, în temeiul unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale; c) administrează şi/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării şi/sau utilizării acestor fonduri. Articolul 25 (1) Controlul execuţiei bugetelor Camerei Deputaţilor, Senatului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ şi Avocatului Poporului se exercită exclusiv de Curtea de Conturi. (2) Controlul bugetului Curţii de Conturi se exercită de către o comisie instituită în acest scop de cele două Camere ale Parlamentului. (3) Curtea de Conturi supune Parlamentului, spre aprobare, execuţia bugetului propus în prima sesiune a fiecărui an, cu avizul comisiei prevăzute la alin. (2). Secţiunea a 2-a Atribuţiile Curţii de Conturi Articolul 26Curtea de Conturi efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuţie: a) contul general anual de execuţie a bugetului de stat; b) contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat; c) conturile anuale de execuţie a fondurilor speciale; d) conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, ale municipiului Bucureşti, ale judeţelor, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale municipiilor, ale oraşelor şi comunelor; e) contul anual de execuţie a bugetului trezoreriei statului; f) conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice autonome; g) conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale şi de la bugetele fondurilor speciale, după caz; h) conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; i) contul general anual al datoriei publice a statului; j) conturile anuale de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile; k) alte conturi de execuţie a unor bugete prevăzute de lege. Articolul 27Curtea de Conturi are competenţă să stabilească limitele valorice minime de la care conturile prevăzute la art. 26 sunt supuse controlului său în fiecare exerciţiu bugetar, astfel încât în termenul legal de prescripţie să se asigure verificarea tuturor conturilor. Articolul 28 (1) Curtea de Conturi efectuează auditul performanţei utilizării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. (2) Curtea de Conturi efectuează o evaluare independentă asupra economicităţii, eficienţei şi eficacităţii cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. (3) Auditul performanţei se poate efectua atât la finalul, cât şi pe parcursul desfăşurării proiectelor, programelor, proceselor sau activităţilor. (4) Activitatea de audit al performanţei se desfăşoară în conformitate cu metodologia proprie, adoptată pe baza standardelor de audit INTOSAI şi a celor mai bune practici în domeniu, şi se finalizează prin elaborarea unui raport de audit. (5) Prin constatările şi recomandările făcute, auditul performanţei trebuie să conducă la diminuarea costului resurselor sau la sporirea rezultatelor. Articolul 29 (1) Prin verificările sale la persoanele prevăzute la art. 23 şi 24, Curtea de Conturi urmăreşte, în principal: a) exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în reglementările contabile în vigoare; b) evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini privind urmărirea obligaţiilor financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege, ale persoanelor juridice sau fizice; c) utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinaţiei stabilite; d) calitatea gestiunii economico-financiare; e) economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice. (2) Curtea de Conturi exercită controlul cu privire la respectarea de către autorităţile cu atribuţii în domeniul privatizării a metodelor şi procedurilor de privatizare, prevăzute de lege, precum şi asupra modului în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare. Curtea de Conturi exercită controlul respectării dispoziţiilor legale privind modul de administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare rezultate din acţiunile de privatizare. (3) Curtea de Conturi poate exercita controlul în cazul prevăzut la alin. (2), indiferent de momentul în care s-a desfăşurat procesul de privatizare, prin vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societăţile comerciale, până la clarificarea tuturor aspectelor. Articolul 30Obiectivele controalelor Curţii de Conturi dispuse de Camera Deputaţilor sau de Senat ori dispuse de Curte se stabilesc de acestea prin hotărâre şi se aduc la cunoştinţa celor interesaţi. Secţiunea a 3-a Certificarea conturilor Articolul 31 (1) Curtea de Conturi certifică acurateţea şi veridicitatea datelor din conturile de execuţie verificate. (2) Nicio altă autoritate nu se poate pronunţa asupra datelor înscrise în conturile de execuţie, decât provizoriu. Articolul 32 (1) Curtea de Conturi exercită auditarea la sediu sau la faţa locului. (2) Auditorii publici externi desemnaţi să auditeze conturile, precum şi celelalte activităţi pentru care Curtea de Conturi are competenţă întocmesc rapoarte în care prezintă constatările şi concluziile, formulează recomandări cu privire la măsurile ce urmează a fi luate şi îşi exprimă opinia faţă de acestea, cu respectarea procedurilor proprii, stabilite prin regulamentul aprobat conform prevederilor art. 11 alin. (2). (3) În cazul în care conturile prezentate nu întrunesc condiţiile care să facă posibilă verificarea lor, auditorii publici externi le restituie titularilor acestora, fixând termen pentru completarea sau refacerea lor, după caz. Dacă titularii conturilor nu se conformează acestei măsuri, completarea sau refacerea conturilor se face pe cheltuiala acestora, de către un expert contabil numit de Curtea de Conturi. Articolul 33 (1) Activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit regulamentului aprobat conform prevederilor art. 11 alin. (2). (2) În situaţia în care se constată regularitatea conturilor, se emite certificatul de conformitate şi se comunică entităţii auditate. (3) În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate. (4) În situaţiile în care în rapoartele de audit se constată existenţa unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării şi informează entitatea auditată. (5) Atunci când se constată imposibilitatea întocmirii unui raport de audit, se dispune entităţii auditate completarea şi/sau refacerea conturilor verificate. Articolul 34Certificarea contului verificat nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică. Articolul 35Entitatea auditată poate face obiecţii scrise la constatările din rapoartele întocmite de auditorii publici externi, în termen de 15 zile de la data primirii acestora. Obiecţiile formulate se depun la sediul instituţiei din care face parte auditorul public extern şi vor fi avute în vedere la valorificarea constatărilor. Articolul 36Pentru motive întemeiate, în termen de un an de la data la care s-a certificat contul verificat, procedura examinării contului poate fi redeschisă. Articolul 37În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33. Capitolul IV Atribuţii de raportare, avizare şi alte competenţe Articolul 38 (1) În termen de 6 luni de la primirea conturilor prevăzute la art. 26 de la organele competente să le întocmească şi obligate să i le transmită, Curtea de Conturi elaborează Raportul public anual pe care îl înaintează Parlamentului. (2) Rapoartele anuale referitoare la finanţele publice locale sunt înaintate de către camerele de conturi judeţene autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale. Articolul 39Raportul public anual cuprinde: observaţiile Curţii de Conturi asupra conturilor de execuţie a bugetelor supuse controlului său; concluziile degajate din controalele dispuse de Camera Deputaţilor sau de Senat sau efectuate la regii autonome, societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi la celelalte persoane juridice supuse controlului Curţii; încălcările de lege constatate şi măsurile de tragere la răspundere luate; alte aspecte pe care Curtea le consideră necesare. Articolul 40Curtea de Conturi poate înainta Parlamentului sau, prin camerele de conturi judeţene, autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte pe domeniile în care este competentă, ori de câte ori consideră necesar. Articolul 41Curtea de Conturi avizează: a) la cererea Senatului sau a Camerei Deputaţilor, proiectul bugetului de stat şi proiectele de lege în domeniul finanţelor şi al contabilităţii publice sau prin aplicarea cărora ar rezultă o diminuare a veniturilor sau o majorare a cheltuielilor aprobate prin legea bugetară; b) înfiinţarea de către Guvern sau ministere a unor organe de specialitate în subordinea lor. Articolul 42 (1) În îndeplinirea atribuţiilor pe care i le conferă legea, Curtea de Conturi mai are următoarele atribuţii: a) să evalueze activitatea de control financiar propriu şi de audit intern a persoanelor juridice controlate, prevăzute la art. 23; b) să solicite organelor de control financiar, fiscal, inclusiv de inspecţie bancară ale Băncii Naţionale a României, verificarea, cu prioritate, a unor obiective, în cadrul atribuţiilor lor legale; c) să ceară şi să utilizeze, pentru exercitarea funcţiilor sale de control şi de audit, rapoartele celorlalte organisme cu atribuţii de control financiar, fiscal, audit intern şi inspecţie bancară; d) să ceară unor instituţii specializate ale statului, ori de câte ori este necesar, să efectueze verificări de specialitate care să contribuie la clarificarea unor constatări. (2) Persoanele juridice supuse controlului Curţii de Conturi sunt obligate să transmită acesteia, până la sfârşitul trimestrului I pentru anul precedent, raportul privind desfăşurarea şi realizarea programului de audit intern. (3) Curtea de Conturi va dezvolta colaborarea cu structurile de audit intern de la nivelul persoanelor juridice, în vederea asigurării complementarităţii şi a creşterii eficienţei activităţii de audit. Articolul 43În baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabileşte: a) suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar, contabil şi fiscal; b) blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală sau ineficientă a acestora; c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiarcontabilă sau fiscală controlată. Articolul 44Măsurile prevăzute la art. 43 se iau potrivit regulamentului aprobat în temeiul prevederilor art. 11 alin. (2). Articolul 45Curtea de Conturi cere celor în drept suspendarea din funcţie, în condiţiile legii, a persoanelor acuzate de săvârşirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate în urma controalelor sau a auditurilor efectuate, până la soluţionarea definitivă a cauzelor în care sunt implicate. Capitolul V Numirea şi statutul personalului Curţii de Conturi Articolul 46 (1) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. (2) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, începând cu data expirării mandatului actualilor consilieri de conturi în funcţie. (3) Consilierii de conturi în funcţie numiţi de Parlament îşi vor continua activitatea până la expirarea mandatului. (4) Înainte de a începe să-şi exercite mandatul, membrii Curţii de Conturi depun următorul jurământ în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului: Jur să respect Constituţia şi celelalte legi ale ţării, să apăr interesele României, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin ca membru al Curţii de Conturi. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! (5) Pe perioada exercitării mandatului, consilierii de conturi pot fi revocaţi din funcţiile în care au fost numiţi numai în cazurile şi în condiţiile prezentei legi. (6) Posturile de consilieri de conturi devenite vacante pot fi ocupate doar pentru perioada rămasă până la expirarea mandatului celui a cărui activitate a încetat. Articolul 47 (1) Dintre consilierii de conturi, Parlamentul numeşte preşedinţii şi vicepreşedinţii Curţii de Conturi şi ai Autorităţii de Audit. (2) Pentru a fi numiţi consilieri de conturi, se cere îndeplinirea următoarelor condiţii: studii superioare economice sau juridice, vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor absolvite şi pregătire profesională temeinică. Articolul 48 (1) În subordinea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor Curţii de Conturi, precum şi ai Autorităţii de Audit se organizează şi funcţionează câte un cabinet, care se încadrează cu personal contractual. (2) Structura şi numărul personalului de la cabinetele respective se stabilesc de plenul Curţii de Conturi. Articolul 49 (1) Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Aceştia sunt demnitari de stat şi sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători. (2) Se interzice membrilor Curţii de Conturi să facă parte din partide politice sau să desfăşoare activităţi publice cu caracter politic. (3) Membrilor Curţii de Conturi le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la administrarea ori conducerea unor societăţi comerciale sau civile. Ei nu pot fi experţi sau arbitri desemnaţi de parte într-un arbitraj.-------------Alin. (4) al art. 49 a fost abrogat de litera j) a art. 196, Cap. X din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010. Articolul 50 (1) Membrii Curţii de Conturi sunt obligaţi: a) să îşi îndeplinească funcţia încredinţată, cu imparţialitate şi cu respectarea Constituţiei; b) să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii de Conturi; c) să îşi exprime votul afirmativ sau negativ în adoptarea actelor Curţii de Conturi, abţinerea de la vot nefiind permisă. În caz de vot negativ, acesta trebuie motivat în scris; d) să comunice în scris preşedintelui Curţii orice situaţie care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită; e) să nu permită folosirea funcţiilor pe care le îndeplinesc în scop de reclamă comercială sau propagandă de orice fel; f) să se abţină de la orice activitate sau manifestare contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor. (2) Încălcarea gravă a vreuneia din obligaţiile prevăzute la alin. (1) atrage revocarea din funcţie a celor care au săvârşit-o. (3) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de Parlament, la propunerea comisiilor de specialitate prevăzute la art. 46 alin. (1). Articolul 51 (1) Auditorii publici externi sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de Codul etic al profesiei.-------------Alin. (2) al art. 51 a fost abrogat de litera j) a art. 196, Cap. X din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010. Articolul 52 (1) Personalul de specialitate al Curţii de Conturi, inclusiv cel cu funcţii de conducere, este supus mobilităţii în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, prin modificarea raporturilor de serviciu. Mobilitatea se realizează pentru eficientizarea activităţii Curţii de Conturi şi în interesul personalului acesteia, pentru dezvoltarea carierei profesionale. (2) Mobilitatea personalului Curţii de Conturi se realizează conform Statutului auditorului public extern, aprobat în condiţiile prezentei legi. (3) Deciziile care vizează mobilitatea personalului Curţii de Conturi sunt luate prin hotărâri ale plenului Curţii de Conturi. (4) Auditorii publici externi se pot constitui într-o asociaţie profesională, având ca scop promovarea şi dezvoltarea auditului public extern, perfecţionarea pregătirii profesionale, creşterea prestigiului profesiei, precum şi asigurarea cooperării cu alte organisme similare din ţară şi din străinătate. Articolul 53Auditorii publici externi se bucură de stabilitate. Articolul 54De la data trimiterii în judecată penală, membrii Curţii de Conturi şi auditorii publici externi sunt suspendaţi de drept din funcţiile lor. În caz de condamnare definitivă, ei sunt demişi de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează. Articolul 55Personalul cu funcţii de conducere este numit de plenul Curţii de Conturi, iar celelalte categorii de personal, de preşedintele Curţii. Articolul 56 (1) Mandatul de membru al Curţii de Conturi încetează în următoarele situaţii: a) la expirarea termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de demitere de drept ori de deces; b) în situaţiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitării funcţiei mai mult de 6 luni consecutive; c) în cazul revocării din funcţie. (2) După încetarea mandatului, în condiţiile legii, consilierii de conturi au dreptul să revină în postul ocupat anterior, dacă numirea lor la Curtea de Conturi s-a făcut de pe un post dintr-o instituţie publică. (3) Pe perioada în care postul este rezervat, acesta poate fi ocupat numai prin contract de muncă pe durată determinată. Articolul 57Răspunderea disciplinară a auditorilor publici externi, condiţiile şi procedura de aplicare a acesteia se stabilesc prin Codul etic al profesiei, aprobat de plenul Curţii de Conturi. Capitolul VI Atribuţiile organelor de conducere Articolul 58Atribuţiile plenului Curţii de Conturi sunt următoarele: a) adoptă politicile şi strategiile Curţii de Conturi; b) aprobă normele proprii privind activitatea specifică a Curţii de Conturi; c) aprobă manualele de audit şi ghiduri pe domenii specifice, elaborate pe baza normelor proprii ale Curţii de Conturi, precum şi alte norme procedurale; d) aprobă programele anuale de activitate a Curţii de Conturi; e) aprobă modul de desfăşurare a unor acţiuni specifice, solicitate prin hotărârile Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, care nu sunt deja prevăzute în program; f) aprobă statul de funcţii al personalului Curţii de Conturi; g) aprobă denumirea, sfera de activitate şi structura organizatorică a departamentelor Curţii de Conturi; h) aprobă proiectul de buget al Curţii de Conturi; i) dezbate şi hotărăşte transmiterea execuţiei bugetului Curţii de Conturi către Parlament; j) aprobă regulamentul propriu al plenului, regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, regulamentul concediilor personalului Curţii de Conturi, regulamentul prevăzut la art. 11 alin. (2), codul de conduită etică şi profesională a personalului Curţii de Conturi, precum şi alte regulamente specifice; k) aprobă Statutul auditorului public extern; l) aprobă structura organizatorică a Curţii de Conturi, numeşte directorii, directorii adjuncţi, şefii de servicii, secretarul general al Curţii de Conturi şi stabileşte atribuţiile acestora, prin fişa postului; m) aprobă rapoartele prevăzute a fi comunicate Parlamentului; n) emite avize, potrivit prevederilor art. 41; o) aprobă structura organizatorică a secretariatului general şi atribuţiile compartimentelor din cadrul acestuia; p) hotărăşte asupra modificării organizării interne a Curţii de Conturi, în limitele legii; q) solicită periodic şi examinează rapoartele asupra activităţii departamentelor Curţii de Conturi şi a camerelor de conturi; r) examinează şi aprobă propunerea de ordine de zi a şedinţei plenului, formulată de preşedintele Curţii; s) aprobă lista cuprinzând posturile vacante care urmează a fi scoase la concurs, precum şi tematicile şi organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante; ş) aprobă contractarea de lucrări, bunuri, servicii sau alte prestaţii necesare funcţionării Curţii de Conturi; t) alte atribuţii stabilite în condiţiile legii. Articolul 59Plenul Curţii de Conturi îşi exercită atribuţiile în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul membrilor săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Articolul 60 (1) Atribuţiile preşedintelui Curţii de Conturi sunt: a) să reprezinte Curtea de Conturi şi să asigure relaţiile acesteia cu instituţiile şi autorităţile publice şi cu organismele naţionale şi internaţionale de profil; b) să coordoneze activitatea Curţii de Conturi; c) să convoace şi să prezideze dezbaterile plenului şi să asigure executarea hotărârilor acestuia; d) să propună ordinea de zi a şedinţelor plenului şi să o supună aprobării acestuia; e) să urmărească transmiterea către Parlament a rapoartelor Curţii de Conturi; f) să numească personalul Curţii de Conturi, cu excepţia celui numit de plen, şi să dispună, dacă este cazul, detaşarea sau revocarea din funcţie a acestuia, în condiţiile legii; pentru personalul Autorităţii de Audit, această atribuţie se exercită numai cu acordul preşedintelui acesteia; g) să exercite acţiunea disciplinară, potrivit prevederilor art. 57, şi să aplice sancţiuni disciplinare în cazurile prevăzute de Codul etic al profesiei; h) să comunice posturile vacante de membri ai Curţii de Conturi către Parlament, pentru luarea de măsuri în vederea ocupării acestora; i) alte atribuţii ce pot fi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi. (2) Atribuţiile vicepreşedinţilor şi consilierilor de conturi se stabilesc şi se aprobă prin regulamentul propriu de plenul Curţii de Conturi, la propunerea preşedintelui acesteia. (3) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Curţii de Conturi emite ordine. Articolul 61Paza Curţii de Conturi se asigură la nivel central de Serviciul de Protecţie şi Pază, iar la nivel teritorial, de Jandarmeria Română, în mod gratuit. Capitolul VII Abateri şi sancţiuni Articolul 62Constituie abateri şi se sancţionează: a) nerespectarea obligaţiei de a prezenta Curţii de Conturi, în termenele stabilite, conturile ce urmează a fi verificate - cu amendă civilă egală cu salariul pe 1-3 luni al persoanei din vina căreia s-a produs întârzierea; b) neîndeplinirea măsurilor dispuse în temeiul prevederilor art. 42 alin. (1) lit. b)-d) şi ale art. 45, cu amendă civilă egală cu salariul de la 2 până la 5 luni al persoanei din vina căreia nu au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite. Articolul 63Încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) se penalizează cu 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere. Articolul 64Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Articolul 65 (1) Abaterile prevăzute la art. 62 şi 63 se constată de auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, iar amenda se stabileşte potrivit regulamentului aprobat conform prevederilor art. 11 alin. (2). (2) Sumele reprezentând amenzi civile se fac venit la bugetul de stat. Capitolul VIII Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 66În înţelesul prezentei legi Camera de Conturi a Municipiului Bucureşti se asimilează cu camerele de conturi judeţene. Notă

Reproducem mai jos dispoziţiile art. II şi III din Legea nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 24 octombrie 2008, care nu au fost cuprinse în forma republicată a Legii nr. 94/1992 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale Legii nr. 217/2008:

"Art. II. - În scopul aplicării prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în tot cuprinsul Legii nr. 94/1992 sintagma "controlor financiar" se va înlocui cu sintagma "auditor public extern".

Art. III. - În condiţiile Legii nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea mandatului, consilierii de conturi cu studii juridice, în funcţie de data intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi numiţi magistraţi, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

----

Noutăți

  • LEGE nr. 194 din 24 iulie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne
  • LEGE nr. 89 din 23 decembrie 1993 referitoare la unele ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe
  • LEGE nr. 125 din 21 decembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/1995 privind îmbunătăţirea impunerii activităţilor producătoare de venit din exercitarea unei profesii libere şi din lucrări literare, de arta şi ştiinţifice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 168 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a traficului de fiinţe umane, terorismului şi a altor infracţiuni grave, semnat la Bucureşti la 10 mai 2004
  • LEGE nr. 211 din 2 iulie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecţia Socială
  • LEGE nr. 682 din 19 decembrie 2002 (*republicată*) privind protecţia martorilor*)
  • LEGE nr. 271 din 22 decembrie 2017 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 20/2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii
  • LEGE nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007
  • LEGE nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
  • LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990 *** Republicată privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 308 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 211 din 2 iunie 2009 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2007 privind completarea art. 23 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • LEGE nr. 119 din 4 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 107 din 24 octombrie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 21 decembrie 2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 30 aprilie 2002 (*republicată*) privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi*)
  • LEGE nr. 182 din 28 iunie 1930 pentru descărcarea Cassieriilor Publice de sumele plătite dela portofoliu pe timpul dela 1 Aprilie 1926 pînă la 31 Decemvrie 1929
  • LEGE nr. 8 din 4 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2011 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA şi tuberculozei în România, implementate de Fundaţia Romanian Angel Appeal
  • LEGE nr. 97 din 10 iunie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/1996 privind reglementarea participaţiilor statului la Fondul Monetar Internaţional şi modul de regularizare a influentelor financiare rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 11 martie 2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 27 iunie 2007 privind completarea Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 27 iunie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sanitar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 17 iulie 2018 privind prorogarea termenului de administrare, de către organele fiscale de la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, a obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, de la data de 1 august 2018 la data de 1 noiembrie 2018
  • LEGE nr. 556 din 18 decembrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
  • LEGEA nr. 24 din 24 octombrie 1990 privind ratificarea Acordului de înfiinţare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • LEGE nr. 96 din 2 iunie 2000 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.*)
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 28 din 15 martie 1991 pentru acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporaţia Financiară Internaţionala (C.F.I.)
  • LEGE nr. 130 din 20 iulie 1999 (*republicată*) privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
  • LEGE nr. 416 din 27 iunie 2002 pentru ratificarea Acordului anual de finanţare 2001 dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţii Europene cu privire la Programul special de aderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală, semnat la Bruxelles la 30 ianuarie 2002
  • COD DE PROCEDURA PENALĂ
  • LEGE nr. 95 din 11 mai 2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 2 martie 2006 privind sprijinul direct al statului acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal în anul 2006
  • LEGE nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
  • LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
  • LEGE nr. 131 din 5 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii pomiculturii nr. 348/2003
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 339 din 6 iulie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2000 pentru completarea art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate
  • LEGE nr. 205 din 20 iulie 2018 privind transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Camerei Deputaţilor în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 107 din 29 iunie 2000 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în numele Agenţiei de Implementare a Facilităţii Globale de Mediu, realizat prin Scrisoarea semnată la Washington la 9 februarie 2000 şi la Bucureşti la 23 februarie 2000
  • LEGE nr. 38 din 14 februarie 1998 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Belarus cu privire la transporturile rutiere internaţionale de persoane şi de mărfuri, semnat la Bucureşti la 31 mai 1995
  • LEGE nr. 289 din 15 mai 2002 (*republicată*) privind perdelele forestiere de protecţie
  • LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002 (*republicată*) pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism*)
  • LEGE nr. 92 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 30 mai 2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România
  • LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • LEGE nr. 87 din 4 aprilie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
  • LEGE nr. 126 din 27 decembrie 1995 (*republicată*) privind regimul materiilor explozive
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 71 din 17 mai 2001 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • LEGE nr. 381 din 28 decembrie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2007 pentru modificarea art. 13 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 22 decembrie 2005 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A. şi a Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A., precum şi pentru modificarea actelor normative care reglementează regimul acestora
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 28 iunie 2018 privind prorogarea termenului reglementat de alin. (4) al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
  • LEGE nr. 6 din 10 iulie 1970 cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020