Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 218 din 23 aprilie 2002 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 25 aprilie 2014 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 218 din 23 aprilie 2002 (*actualizată*) (**republicată**)privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române**)(actualizată la data de 15 martie 2015*)

---------- Notă

──────────

*) Republicată în temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 218/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002, iar ulterior a fost modificată şi completată prin:

- Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, cu modificările ulterioare;

- Legea nr. 60/2009 pentru completarea art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009.

──────────
Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii. Articolul 2Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. Articolul 3În îndeplinirea misiunilor care îi revin Poliţia Română cooperează cu instituţiile statului şi colaborează cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii. Articolul 4 (1) Poliţia Română se organizează corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării. (2) Poliţia Română se poate organiza şi conform specificului unor sectoare ale economiei naţionale - transporturi feroviare, aeriene, navale - sau al unor obiective economice şi sociale, în funcţie de importanţa şi de numărul acestora. (3) Unităţile de poliţie se înfiinţează prin ordin al ministrului afacerilor interne. Capitolul II Organizare şi funcţionare Secţiunea 1 Structura organizatorică Articolul 5Poliţia Română are următoarea structură organizatorică:a)Inspectoratul General al Poliţiei Române;b)unităţi teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie;c)instituţii de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a personalului;d)alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii. Articolul 6În cadrul Poliţiei Române funcţionează Corpul Naţional al Poliţiştilor, persoană juridică de drept public, ale cărei atribuţii sunt stabilite prin legea privind statutul poliţistului**). Notă

──────────

**) A se vedea Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

──────────
Articolul 7Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege. Articolul 8 (1) Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.----------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 40 din 11 martie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 12 martie 2015. (2) Inspectorul general este ajutat de adjuncţi numiţi de către ministrul afacerilor interne, la propunerea sa, cu consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor. Articolul 9 (1) În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române funcţionează Consiliul Superior, denumit în continuare Consiliu, constituit din inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, adjuncţii inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, şefii direcţiilor generale şi ai direcţiilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române, 5 şefi ai unităţilor teritoriale ale poliţiei, desemnaţi prin rotaţie în fiecare an, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor şi rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". (2) Consiliul se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub conducerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Consiliul analizează şi hotărăşte activităţile Poliţiei Române conform strategiei Ministerului Afacerilor Interne. Hotărârile se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. Hotărârile Consiliului se duc la îndeplinire prin grija inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. (3) Desemnarea nominală a membrilor Consiliului şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Articolul 10În aplicarea legii inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române emite dispoziţii obligatorii pentru personalul din subordine, la elaborarea cărora consultă Corpul Naţional al Poliţiştilor şi Consiliul. Articolul 11Inspectoratul General al Poliţiei Române are în structura sa organizatorică direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului afacerilor interne, în limita fondurilor la dispoziţie.
Secţiunea a 2-a Unităţi teritoriale din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române Articolul 12 (1) În municipiul Bucureşti se organizează şi funcţionează ca unitate cu personalitate juridică Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti, condusă de un director general, ajutat de adjuncţi. (2) În judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi. (3) Directorul general al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectorii-şefi ai inspectoratelor de poliţie judeţene sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor şi cu avizul consultativ al prefectului. Articolul 13 (1) În cadrul Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează unităţi de poliţie ale sectoarelor, corespunzător organizării administrativ-teritoriale a acestuia. (2) În fiecare sector se organizează şi funcţionează secţii de poliţie. Numărul acestora se stabileşte prin ordin al ministrului afacerilor interne, în funcţie de întinderea teritoriului, numărul populaţiei, de numărul şi importanţa obiectivelor economice, sociale şi politice. Articolul 14 (1) În municipii şi oraşe funcţionează poliţii municipale şi orăşeneşti, iar în comune, posturi de poliţie. (2) În municipii pot fi înfiinţate secţii de poliţie, iar în comunele cu sate şi cătune dispersate pot fi înfiinţate birouri de poliţie, potrivit criteriilor prevăzute la art. 13 alin. (2). Articolul 15 (1) În structura organizatorică a Poliţiei Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii. (2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică ale acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor. (3) Şefii unităţilor organizate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului afacerilor interne. Articolul 16 (1) Atribuţiile şi structura organizatorică ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei Române se aprobă de ministrul afacerilor interne, iar cele ale unităţilor teritoriale, de către inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Secţiunea a 3-a Autoritatea teritorială de ordine publică Articolul 17 (1) La nivelul municipiului Bucureşti şi al fiecărui judeţ se organizează şi funcţionează autoritatea teritorială de ordine publică, organism cu rol consultativ, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii. (2) Autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din şeful Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliul judeţean, şeful Corpului gardienilor publici al municipiului Bucureşti sau al judeţului*), 3 reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele consiliului judeţean. Notă

──────────

*) A se vedea Legea poliţiei locale nr. 155/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 15 iulie 2010, cu modificările ulterioare.

──────────
(3) Desemnarea nominală a autorităţii teritoriale de ordine publică este validată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de către consiliul judeţean pentru o perioadă de 4 ani. (4) Autoritatea teritorială de ordine publică este condusă de un preşedinte ales cu votul majoritar din rândul consilierilor din Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau al consiliilor judeţene pe o perioadă de 4 ani.
Articolul 18Autoritatea teritorială de ordine publică are următoarele atribuţii: a) contribuie la elaborarea planului de activităţi şi la fixarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă minimali, având ca scop protejarea intereselor comunităţii şi asigurarea climatului de siguranţă publică; b) sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie; c) face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi; d) organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi a ordinii publice; e) prezintă trimestrial informări în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale consiliului judeţean, după caz, asupra nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii; f) elaborează anual un raport asupra eficienţei activităţii unităţilor de poliţie, care se dă publicităţii. Articolul 19 (1) Autoritatea teritorială de ordine publică se întruneşte în şedinţe ordinare sau extraordinare, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie. (2) La şedinţele autorităţii teritoriale de ordine publică au dreptul să participe, cu statut de invitat, prefectul municipiului Bucureşti, respectiv al judeţului, primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv preşedintele consiliului judeţean, conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. Şedinţele autorităţii teritoriale de ordine publică pot fi şi publice. (3) În exercitarea atribuţiilor sale autoritatea teritorială de ordine publică emite hotărâri cu caracter de recomandare. (4) Autoritatea teritorială de ordine publică nu are competenţe în problemele operative ale poliţiei. Articolul 20Cheltuielile necesare pentru desfăşurarea activităţii autorităţii teritoriale de ordine publică se suportă din bugetul municipiului Bucureşti, respectiv din cel al judeţului. Articolul 21Regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Secţiunea a 4-a Raporturile dintre poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale Articolul 22 (1) În plan teritorial unităţile de poliţie cooperează cu prefecţii, autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile judecătoreşti, serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii. (2) În vederea înfiinţării unor noi unităţi, secţii, birouri sau posturi de poliţie vor fi consultate Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor ori comunelor, după caz, care vor pune la dispoziţie spaţiile necesare funcţionării acestora. Articolul 23 (1) Şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, şefii inspectoratelor de poliţie judeţene, ai poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi ai posturilor de poliţie comunale prezintă informări anuale în faţa autorităţii teritoriale de ordine publică, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor judeţene, consiliilor municipale, orăşeneşti sau comunale, după caz, referitoare la măsurile întreprinse în îndeplinirea atribuţiilor specifice. (2) Şefii unităţilor prevăzute la alin. (1) informează, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, ai municipiilor, oraşelor şi comunelor, după caz, despre evoluţia fenomenelor antisociale şi modul în care au fost îndeplinite sarcinile pe plan local. Articolul 24Unităţile teritoriale de poliţie cooperează cu consiliile locale şi, după caz, cu primarii pentru îndeplinirea hotărârilor sau dispoziţiilor scrise ale acestora, emise în limita competenţelor lor în domeniul ordinii publice. Articolul 25 (1) În cazuri justificate de evenimente deosebite, între autorităţile administraţiei publice locale şi unităţile de poliţie, de comun acord, se pot încheia protocoale în vederea îndeplinirii eficiente a atribuţiilor poliţiei. (2) Dacă poliţia nu îşi îndeplineşte responsabilităţile în baza protocolului încheiat, administraţia publică se poate adresa organului superior de poliţie.
Capitolul III Atribuţiile Poliţiei Române Articolul 26 (1) Poliţia Română are următoarele atribuţii principale:1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii;2. aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii;3. sprijină unităţile de jandarmerie cu informaţii pentru asigurarea sau restabilirea ordinii şi liniştii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestaţiilor cultural-sportive şi altele asemenea;4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice şi intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea şi neutralizarea dispozitivelor explozive amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor sau provocării de daune proprietăţii publice ori private;5. avizează şi controlează, în condiţiile legii, înfiinţarea societăţilor private de detectivi, pază, supraveghere şi gardă de corp;6. culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite;7. realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate;8. desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea;9. asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi de arest preventiv organizate în cadrul unităţilor de poliţie;10. constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;11. asigură protecţia martorului, informatorului şi a victimei, în condiţiile legii;12. asigură, conform legii, protecţia magistraţilor şi a familiilor lor, în cazurile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor ameninţări;13. desfăşoară activităţi de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătoreşti, precum şi a persoanelor dispărute;14. desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale;15. foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice în cercetarea locului faptei şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, efectuând constatări şi expertize criminalistice, prin specialişti şi experţi proprii acreditaţi, precum şi rapoarte criminalistice de constatare, rapoarte de interpretare a urmelor sau de evaluare a comportamentului infracţional ori a personalităţii criminale;16. efectuează studii şi cercetări ştiinţifice pentru îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice;17. exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive, asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;18. exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive şi nucleare, substanţelor toxice şi stupefiante, precum şi asupra altor obiecte şi materii supuse autorizării, potrivit legii;19. supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic;20. desfăşoară activităţi specifice de poliţie în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene;21. exercită controlul asupra legalităţii stabilirii domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor români şi străini aflaţi pe teritoriul ţării, în condiţiile legii;22. ţine evidenţa nominală a cetăţenilor români cu obligaţii militare în mediul rural;23. organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal şi constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative specifice poliţiei;24. efectuează studii şi cercetări privind dinamica infracţionalităţii în România şi propune măsuri de prevenire a acesteia;25. acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii acestora;26. participă, în condiţiile legii, împreună cu alte unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, unităţi de protecţie civilă şi alte organe prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;27. colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei;28. conlucrează cu structuri de profil din alte state şi de la nivelul unor instituţii internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere;29. participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească sau pentru acţiuni umanitare;30. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Poliţia Română îşi organizează propria bază de date, potrivit legii. Articolul 27 (1) Ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare. (2) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare. Articolul 28 (1) În îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii de poliţie din care face parte. (2) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul poate acţiona şi pe raza teritorială a altor unităţi de poliţie, comunicând despre aceasta unităţii competente. (3) În caz de detaşare sau misiune ordonată pe raza teritorială a altei unităţi de poliţie, poliţistul are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate. Poliţistul încadrat în Inspectoratul General al Poliţiei Române are competenţă teritorială generală. (4) Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente. Capitolul IV Personalul Poliţiei Române Articolul 29 (1) Personalul Poliţiei Române se compune din poliţişti, alţi funcţionari publici şi personal contractual. (2) Drepturile şi îndatoririle specifice ale poliţistului se stabilesc prin statut.*) Notă

──────────

*) A se vedea Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

──────────
Articolul 30Personalul contractual este supus reglementărilor din legislaţia muncii, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
Capitolul V Drepturi şi obligaţii Articolul 31 (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale: a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală; b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă; c) să invite la sediul poliţiei persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei, prin aducerea la cunoştinţă, în scris, a scopului şi motivului invitaţiei; d) să pună în executare mandatele de aducere, mandatele de arestare şi pe cele de executare a pedepselor, în condiţiile prevăzute de lege; e) în cazul săvârşirii unei infracţiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acţiuni teroriste, să intre în incinta locuinţelor, a unităţilor economice, a instituţiilor publice ori particulare, a organizaţiilor social-politice, indiferent de deţinător sau de proprietar, precum şi la bordul oricăror mijloace de transport româneşti, cu respectarea dispoziţiilor legale; f) să efectueze, cu respectarea dispoziţiilor legale, controale ale persoanelor şi bagajelor, precum şi ale vehiculelor aflate în circulaţie, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste; g) să efectueze controale şi razii atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de infracţiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste; h) să poarte asupra sa armamentul şi muniţia necesare, indiferent dacă este în uniformă sau echipat civil, şi să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehicule din dotare, cu sau fără însemnele distinctive ale poliţiei; i) să folosească orice mijloace de transport şi comunicaţii, indiferent de proprietar sau deţinător, persoană fizică ori persoană juridică, cu excepţia celor aparţinând corpului diplomatic, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile unităţilor de poliţie sau, după caz, de către persoanele care au determinat intervenţia, nu mai târziu de 15 zile; j) să folosească gratuit mijloacele de transport în comun în timpul serviciului pentru executarea unor misiuni, iar personalul din poliţia pentru transporturi, pe cele feroviare şi navale; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimaţiei de serviciu; k) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la unităţile de poliţie a persoanelor care au comis fapte penale; l) să procedeze, în condiţiile legii, la cererea persoanelor interesate sau în scopul identificării criminalistice a persoanelor care au săvârşit infracţiuni ori sunt suspecte de săvârşirea unor infracţiuni, la prelevarea sau, după caz, la procesarea de profile genetice, amprente papilare, imagini faciale, semnalmente, semne particulare şi orice alte date biometrice, stocate în baza de date criminalistice. (2) În exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege poliţistul are obligaţia să respecte întocmai drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, prevăzute de lege şi de Convenţia europeană a drepturilor omului. Articolul 32 (1) În vederea obţinerii de date şi informaţii cu privire la activitatea persoanelor sau grupurilor de persoane suspectate de pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni grave sau cu moduri de operare deosebite, precum şi pentru identificarea, căutarea, localizarea şi/sau prinderea persoanelor date în urmărire potrivit legii, Poliţia Română poate folosi informatori. (2) Sursele de informare, metodele şi mijloacele activităţii de culegere a informaţiilor au caracter confidenţial şi nu pot fi dezvăluite de nimeni în nicio împrejurare. Excepţie fac cazurile în care îndatoririle funcţiei, nevoile justiţiei sau legea impune dezvăluirea lor. În aceste situaţii dezvăluirea se va face, după caz, cu asigurarea protecţiei necesare. (3) Prin activitatea de culegere, verificare şi valorificare a datelor şi informaţiilor poliţiştii nu trebuie în niciun fel să lezeze sau să îngrădească în mod ilegal drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa privată, onoarea sau reputaţia acestora. (4) Ministerul Afacerilor Interne asigură protecţia şi încadrarea în muncă a poliţiştilor care, lucrând sub acoperire, au fost deconspiraţi în împrejurări care exclud culpa acestora. (5) Organizarea şi funcţionarea activităţii de culegere a informaţiilor pentru activitatea specifică poliţiei se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne. (6) Ministrul afacerilor interne prezintă, anual sau ori de câte ori se impune, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului României rapoarte referitoare la activitatea de culegere a informaţiilor şi fondurile utilizate în acest scop. (7) Colectarea, stocarea şi utilizarea datelor despre persoanele aflate în atenţia poliţiei se fac în conformitate cu legea şi cu principiile internaţionale privind protecţia datelor. Articolul 33 (1) Pentru descurajarea, împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace, poliţiştii pot folosi scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane din cauciuc, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi paralizante, jeturi de apă, arme cu glonţ din cauciuc şi cătuşe, câini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă. (2) Mijloacele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite împotriva persoanelor care: a) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane; b) blochează, în afara condiţiilor legii, căile publice de circulaţie, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească sediile autorităţilor publice, ale partidelor politice, ale instituţiilor şi organizaţiilor de interes public ori privat, periclitează în orice mod integritatea sau securitatea acestora ori a personalului sau tulbură desfăşurarea normală a activităţii; c) ultragiază persoanele cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice; d) se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, numai dacă există o temere legitimă că prin acţiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţistului. (3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la solicitările legale ale poliţistului; excepţie fac cazurile extreme. Orice acţiune în public şi în cazuri extreme se face prin anunţare: "Poliţia!" (4) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive. Articolul 34 (1) În caz de necesitate poliţistul poate folosi, în situaţiile şi în condiţiile prevăzute de lege, forţa armelor albe sau a armelor de foc. Armele de foc se folosesc după somaţia: "Stai, stai că trag!" (2) În cazurile de legitimă apărare poliţistul poate folosi armele de foc, fără somaţie. (3) Folosirea armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege, înlătură caracterul penal al faptei. Articolul 35Se interzice folosirea mijloacelor prevăzute la art. 33 şi 34 împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne vădite de invaliditate şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane. Articolul 36 (1) Poliţia Română poate interveni în forţă, în condiţiile legii, împotriva celor care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea persoanelor ori a organelor de ordine, precum şi împotriva celor care ameninţă cu distrugerea unor clădiri sau bunuri de interes public ori privat. (2) Folosirea mijloacelor din dotare se face numai după avertizarea şi somarea, prin mijloace de amplificare sonoră, a participanţilor la dezordine asupra necesităţii respectării legii şi ordinii publice. Dacă după avertizare se încalcă în continuare ordinea publică şi legile, poliţistul numit ca şef al dispozitivului de ordine sau şefii ierarhici îi somează pe participanţi folosind formula: Prima somaţie: "Atenţiune, vă rugăm să părăsiţi ...Vom folosi forţa!", urmată de semnale sonore şi luminoase. Dacă după trecerea perioadei de timp necesare dispersării cei somaţi nu se supun, se foloseşte o ultimă somaţie, astfel: Ultima somaţie: "Părăsiţi... Se va folosi forţa!" (3) Dacă în astfel de situaţii, precum şi în cele prevăzute de art. 47 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, cu modificările ulterioare*), se impune uzul de armă, în prealabil se va folosi o ultimă somaţie, astfel: "Părăsiţi... Se vor folosi armele de foc!" Notă

──────────

*) A se vedea şi prevederile art. 146 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 17 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare.

──────────
(4) Folosirea mijloacelor de împiedicare şi constrângere încetează de îndată ce s-a restabilit ordinea publică.
Articolul 37Fiecare situaţie în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgenţă ierarhic. De îndată ce va fi posibil, raportul va fi întocmit în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane, fapta se comunică de îndată procurorului competent, potrivit legii. Articolul 38Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea. Articolul 39Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor a căror pază o asigură şi, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun. Articolul 40 (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul este obligat să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, pentru a-şi face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului ar fi periclitate. (2) Înainte de intrarea în acţiune sau efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, să se legitimeze şi să îşi declare funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte. Articolul 41 (1) Poliţistul este obligat să verifice permanent competenţa acţiunilor sale. (2) În efectuarea investigaţiilor poliţistul este obligat să se bazeze pe date sau informaţii privind săvârşirea unor fapte ilegale.
Capitolul VI Asigurarea logistică, materială şi financiară Articolul 42 (1) Poliţia Română poate deţine în folosinţă imobile, armament, muniţie, echipamente şi aparatură tehnică specifică, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. (2) Unităţile de poliţie utilizează, potrivit legii, un parc propriu de mijloace de transport, animale de serviciu şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege. (3) Pe lângă unităţile de poliţie se pot constitui secţii sau asociaţii sportive. (4) Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale ale poliţiei pot avea cabinete medicale care să asigure asistenţa medicală la locul de muncă, pot deţine în folosinţă baze de tratament şi unităţi de cazare a personalului şi a membrilor lor de familie pe timpul cât se află în misiune, concedii de odihnă sau tratament medical. Articolul 43Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale ale poliţiei folosesc locuinţe de protocol, de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate poliţiştilor, celorlalţi funcţionari publici şi personalului contractual, precum şi familiilor acestora. Articolul 44Dotarea Poliţiei Române se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne din fondurile alocate cu această destinaţie prin legea bugetului de stat şi din alte surse constituite potrivit legii. Articolul 45Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat: a) să aprobe, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările proprii de investiţii şi să urmărească executarea acestora la termenele stabilite; b) să stabilească normele de întrebuinţare, întreţinere şi reparare pentru tehnica specială din dotare; c) să execute controlul mijloacelor materiale şi băneşti repartizate unităţilor subordonate; d) să exercite orice alte atribuţii conferite prin actele normative, în domeniile asigurării materiale şi financiare. Capitolul VII Dispoziţii finale Articolul 46Poliţia Română cooperează cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de profil, pe baza înţelegerilor la care România este parte, inclusiv prin ofiţeri de legătură. Articolul 47 (1) În interesul asigurării ordinii publice şi securităţii colective, la solicitarea Preşedintelui României, cu aprobarea Parlamentului, efective ale Poliţiei Române pot participa, în afara teritoriului naţional, la constituirea forţelor internaţionale de poliţie destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească, precum şi pentru acţiuni umanitare. (2) Pe timpul îndeplinirii misiunilor prevăzute la alin. (1) efectivele de poliţie participante vor avea statutul personalului detaşat la organizaţii internaţionale şi vor beneficia de drepturile cuvenite potrivit legii. Articolul 48Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea poliţiei comunitare pentru ordinea publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se reglementează prin lege*). Notă

──────────

*) A se vedea Legea poliţiei locale nr. 155/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 15 iulie 2010, cu modificările ulterioare.

──────────
Articolul 49Ziua Poliţiei Române este 25 martie. Articolul 50Uniforma de poliţist, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare a poliţiştilor se stabilesc prin hotărâre**) a Guvernului. Notă

──────────

**) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei şi documentului de legitimare pentru poliţişti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 5 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

──────────
Articolul 51Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 18 mai 1994, cu modificările şi completările ulterioare.-------

Noutăți

  • LEGE nr. 190 din 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 18 decembrie 2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
  • LEGE nr. 72 din 8 aprilie 2008 pentru modificarea alin. (1^1) al art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 18 februarie 2009 privind stabilirea unor măsuri pentru îmbunătăţirea unor activităţi la nivelul Guvernului
  • LEGE nr. 89 din 12 iulie 1996 pentru modificarea articolului 129 alineatul 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 237 din 23 aprilie 2002 privind înfiinţarea Universităţii "George Bacovia" din Bacău
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 16 iunie 1997 privind reorganizarea regiilor autonome
  • LEGE nr. 43 din 1 aprilie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1996 privind modificarea listei-anexa nr. 1 la Legea nr. 42/1993 privind accizele la produsele din import şi din ţara, precum şi impozitul la ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale, republicată
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 99 din 25 aprilie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind navigaţia pe căile navigabile interioare, semnat la Bucureşti la 1 noiembrie 2005
  • LEGE nr. 124 din 12 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 199 din 18 decembrie 2002 privind stingerea unor obligaţii de plată ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, precum şi ale personalului acestora
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 27 iunie 2012 pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată
  • LEGE nr. 139 din 24 iulie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1997 privind transferul, cu titlu gratuit, al unui imobil în proprietatea Republicii Federale Germania
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 85 din 10 iunie 1999 privind transmiterea, cu titlu gratuit, a unui imobil care a aparţinut Bisericii Evanghelice C.A. din România - Comunitatea evanghelica C.A. Sibiu
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • LEGE nr. 154 din 24 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • LEGE nr. 184 din 28 iunie 1930 pentru încheierea acordurilor comerciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 30 martie 2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil
  • LEGE nr. 393 din 30 octombrie 2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924
  • LEGE nr. 97 din 16 septembrie 1992 pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea în domeniul protecţiei mediului înconjurător
  • LEGE nr. 170 din 7 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente
  • LEGE nr. 10 din 1 martie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe cuprinse în "lista interzisă"
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 55 din 16 martie 2006 privind siguranţa feroviară
  • LEGE nr. 135 din 18 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2011 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în domeniul afacerilor europene
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 101 din 29 iunie 1999 privind valorificarea şi transmiterea, fără plata, a unor bunuri confiscate şi a unor bunuri provenite din cadouri, devenite proprietate privată a statului, aflate în administrarea şi, respectiv, în custodia Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • LEGE din 2 iulie 1864 cu privire la alegeri
  • LEGE nr. 468 din 25 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/1999 pentru completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 7 octombrie 2004 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
  • LEGE nr. 27 din 19 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
  • LEGE nr. 26 din 7 martie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2004 pentru modificarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
  • LEGE nr. 13 din 14 martie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 48/1969 privind modificarea Legii nr. 5/1965 cu privire la protecţia muncii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 30 iunie 2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin
  • LEGE nr. 14 din 10 ianuarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2001 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 247/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale a importurilor pentru "Reparaţia capitala cu modernizare pentru creşterea siguranţei şi a capacităţii Centralei Hidroelectrice «Porţile de Fier I»"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 297 din 30 decembrie 2000 pentru completarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
  • LEGE nr. 124 din 7 iunie 2018 privind participarea României la majorarea de capital a Băncii Internaţionale de Investiţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 263 din 19 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor
  • LEGE nr. 189 din 23 iunie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 37 din 17 noiembrie 1998 privind desfăşurarea bacalaureatului în sesiunea iunie-iulie 1999
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 54 din 30 aprilie 2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 37 din 2 aprilie 1999 pentru completarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale
  • LEGE nr. 153 din 5 aprilie 1937 privind magazinele generale şi garantarea mărfurilor şi cerealelor
  • LEGE nr. 23 din 21 martie 2017 privind instituirea zilei de 25 martie ca Ziua naţională a pădurilor
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 131 din 30 iunie 2000 pentru reglementarea situaţiei patrimoniale a Băncii Comerciale Române - S.A. în litigiile izvorâte din activitatea desfăşurata de Banca Română de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerţului
  • LEGE nr. 93 din 3 iunie 1997 privind declararea ca erou-martir a lui Liviu Cornel Babeş
  • LEGE nr. 84 din 5 aprilie 2004 pentru înfiinţarea unor comune
  • LEGE nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României
  • LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi*)
  • LEGE nr. 188 din 30 octombrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2011 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului de supraveghere
  • LEGE nr. 288 din 24 iunie 2004 privind organizarea studiilor universitare
  • LEGE nr. 509 din 4 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2001 pentru modificarea art. 44 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021