Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 164 din 11 decembrie 2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 15 decembrie 2014 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 164 din 11 decembrie 2014 (*actualizată*)privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative(actualizată până la data de 30 ianuarie 2015*)

----------Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Stabilirea şi plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetăţenia română. Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate. Articolul 2Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute la art. 1 este acordarea de despăgubiri băneşti. Articolul 3 (1) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul II Stabilirea şi plata despăgubirilor Articolul 4Cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate. Articolul 5 (1) Valoarea bunurilor imobile pentru care se acordă despăgubiri potrivit Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la valorile şi limitele prevăzute în anexa nr. 1. (2) Pentru trei dintre recoltele neculese în anul părăsirii proprietăţilor în teritoriile prevăzute în Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la alegerea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, se acordă despăgubiri al căror cuantum se stabileşte de către comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la valorile prevăzute în anexa nr. 2. Articolul 6 (1) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionează cererile de acordare a despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora şi, prin hotărâre, propun acordarea de despăgubiri sau respingerea cererilor. (2) Hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de înscrisurile şi documentele care au fost avute în vedere la emiterea acesteia, se comunică, în termen de 30 de zile de la emitere, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În acelaşi termen, hotărârea se comunică şi solicitantului. Articolul 7 (1) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza documentelor transmise, procedează la analizarea dosarelor aferente hotărârilor comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, din punctul de vedere al existenţei şi întinderii dreptului la acordarea despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora. (2) În situaţia în care se constată lipsa sau neconcordanţa unor înscrisuri doveditoare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate solicita înscrisurile necesare atât instituţiilor publice, cât şi persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri. (3) În baza documentelor depuse la dosar, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor validează sau invalidează hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, emite decizie de validare/invalidare, în tot sau în parte, sub semnătura vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu atribuţii de coordonare a aplicării Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În cazul în care se constată că persoana îndreptăţită are dreptul la despăgubiri şi pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizia prevăzută la alin. (3), stabileşte şi valoarea bunurilor neevaluate iniţial. (5) Stabilirea valorii bunurilor neevaluate iniţial în dosarele constituite în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face potrivit prevederilor acesteia. (6) Stabilirea valorii bunurilor neevaluate iniţial în dosarele constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se face potrivit art. 5. Articolul 8Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 9Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz: a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi. Articolul 10 (1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare. (3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. (6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. (7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă. Articolul 11 (1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. (2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6). Capitolul III Măsuri pentru accelerarea soluţionării cererilor de acordare de despăgubiri Articolul 12 (1) Se instituie un termen de decădere de 120 de zile, în care persoanele care au formulat cereri de acordare de despăgubiri pot completa, cu înscrisuri, dosarele aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ori la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Termenul de decădere curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, care sunt documentele necesare soluţionării cererii. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care a formulat cerere de acordare de despăgubiri, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care aceasta face dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului. (3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse. (4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate. Articolul 13 (1) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a soluţiona, prin hotărâre, cererile de acordare a despăgubirilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, după cum urmează: a) în termen de 9 luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr de până la 500 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare; b) în termen de 18 luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr între 501 şi 1.000 de cereri, depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare; c) în termen de 36 de luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr de peste 1.000 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2015. (3) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a stabili, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Articolul 14 (1) Hotărârile emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Hotărârile emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după data intrării în vigoare a prezentei legi, se validează/invalidează de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizie, în termen de 18 luni de la data înregistrării lor. (3) Numărul dosarelor aferente hotărârilor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor aferente hotărârilor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite. Articolul 15În cazul nerespectării termenelor stabilite la art. 13 alin. (1) şi la art. 14 alin. (1) şi (2), persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la art. 8. Capitolul IV Dispoziţii finale Articolul 16 (1) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor exercită, din oficiu sau pe baza unor sesizări motivate ale persoanelor îndreptăţite, controlul cu privire la aplicarea prevederilor legale de către comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În cazul constatării încălcării prevederilor legale privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ori a unor nereguli în modul de soluţionare a dosarelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate dispune: a) suspendarea temporară a activităţii comisiei pe termen de maximum 60 de zile, în vederea identificării cauzelor care au condus la apariţia acestor deficienţe sau nereguli; b) măsuri pentru remedierea neregulilor constatate; c) sesizarea altor organe cu atribuţii de control, precum şi a organelor de cercetare penală, în cazul în care aspectele constatate sunt de competenţa acestora. Articolul 17 (1) În scopul accelerării şi eficientizării procesului de despăgubire, în aplicarea prezentei legi, se stabilesc următoarele măsuri: a) se suplimentează numărul de posturi din structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu un număr de 20 de posturi de natură contractuală, pentru o perioadă de 36 de luni; b) drepturile salariale ale funcţionarilor publici din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor se stabilesc prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. (2) Transformarea posturilor personalului contractual încadrat în structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la data intrării în vigoare a prezentei legi, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în funcţii publice, se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 18Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege. Articolul 19La data intrării în vigoare a prezentei legi, sintagma "Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940" se înlocuieşte cu sintagma "Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor". Articolul 20Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (2) se abrogă.2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă.3. Articolele 3 şi 4 se abrogă.4. La articolul 8, alineatele (2), (2^2) şi (3)-(6) se abrogă.5. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9. - În cazul în care despăgubirile băneşti sunt solicitate de mai mulţi moştenitori ai aceleiaşi persoane, precum şi dacă, după adoptarea hotărârii de către comisia competentă şi rămânerea definitivă a acesteia, apar persoane având vocaţie succesorală, conform art. 5 alin. (1) şi (2), raporturile dintre succesori privind drepturile lor se soluţionează potrivit dreptului comun."6. Articolele 10, 11 şi 13 se abrogă. Articolul 21La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: a) art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (3) şi (4), art. 7 alin. (1)-(6) şi art. 8 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare; b) art. 6 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 22Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Anexa 1Valorile de despăgubire a bunurilor imobile┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Nr. │ │ ││crt. │ Categoria de bunuri │ euro/mp │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 1 │Teren intravilan zone urbane (maximum 450 mp) │ 35 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 2 │Teren intravilan zone rurale (maximum 1.000 mp) │ 5,23 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 3 │Construcţii cu destinaţia de locuinţă din zona urbană │ 75 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 4 │Construcţii cu destinaţia de locuinţă din zona rurală │ 20 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 5 │Anexe ale construcţiilor din zona urbană │ 28,18 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 6 │Anexe ale construcţiilor din zona rurală │ 14,55 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 7 │Teren agricol*1) │ 0,43 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 8 │Livadă │ 0,41 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 9 │Teren forestier*2) │ 0,31 │└─────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘ Notă

──────────

*1) Suprafaţa totală de teren reconstituită nu poate depăşi limita de 50 ha de proprietar deposedat. La calculul suprafeţei totale se va avea în vedere atât terenul agricol, cât şi cel intravilan.

*2) Suprafaţa totală de teren forestier reconstituită nu poate depăşi limita de 10 ha de proprietar deposedat.

──────────
Anexa 2Valorile de despăgubire a recoltelor┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│ Nr. │ │ ││crt. │ Categoria de recolte │ lei/kg │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 1 │Porumb │ 1 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 2 │Grâu │ 0,85 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 3 │Floarea-soarelui │ 1,59 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 4 │Sfeclă de zahăr │ 0,17 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 5 │Viţă-de-vie │ 2,45 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 6 │Fructe │ 4,35 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 7 │In │ 0,22 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 8 │Tutun │ 4,35 │├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│ 9 │Mac │ 2,75 │└─────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 11 decembrie 2014.Nr. 164.-------

Noutăți

  • LEGE nr. 436 din 25 octombrie 2004 privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul S.U.A. în baza Programului CCC - Legea publică nr. 480 din 1992, precum şi achitarea dobânzii şi a altor costuri externe aferente acestei cote-părţi
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 188 din 14 octombrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţionala de Telecomunicaţii "Romtelecom" - S.A., semnat la Luxembourg şi la Bucureşti la 12 şi, respectiv, la 14 noiembrie 1997, aferent transei a II-a, privind finanţarea Proiectului de dezvoltare a telecomunicaţiilor
  • LEGE nr. 213 din 10 noiembrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2017 pentru aprobarea unor măsuri privind mandatarea Ministerului Energiei pentru transferul unor pachete de acţiuni deţinute de către statul român la societăţile producătoare de agent termic la unităţile administraţiei publice locale în vederea înfiinţării şi organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 118 din 30 iunie 1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate
  • LEGE nr. 104 din 11 iunie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1997 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 56/1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 2 februarie 2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
  • LEGE nr. 90 din 18 martie 2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 30 ianuarie 2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum şi modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 58 din 25 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă
  • LEGE nr. 123 din 15 decembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării
  • LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990 *** Republicată privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 527 din 25 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2004 privind instituirea subvenţiilor individuale de sprijin pentru cazare pentru studenţii care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat
  • LEGE nr. 714 din 3 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi a celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti
  • LEGE nr. 115 din 5 mai 2005 privind înfiinţarea Universităţii Româno-Germane din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu
  • LEGE nr. 109 din 3 octombrie 1992 pentru modificarea art. 43 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992
  • LEGE nr. 12 din 20 ianuarie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
  • LEGE nr. 245 din 26 octombrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2015 privind stabilirea nivelului maxim al produsului apă grea destinat unităţilor 1-4 de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă pentru întreaga perioadă de exploatare a acestora, precum şi pentru gestionarea apei grele
  • LEGE nr. 21 din 18 ianuarie 1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 28 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea
  • LEGE nr. 142 din 5 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 205/2008 privind plata costurilor naţionale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)
  • LEGE nr. 281 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice
  • LEGE nr. 83 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 376/1971 privind modificarea alineatului 2 al articolului 18 din Decretul nr. 14/1971
  • LEGE nr. 371 din 5 octombrie 2006 pentru modificarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
  • LEGE nr. 58 din 1 mai 1934 asupra CAMBIEI şi BILETULUI LA ORDIN
  • LEGE nr. 168 din 10 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
  • LEGE nr. 234 din 7 iunie 2004 pentru înfiinţarea satului Dămileni prin reorganizarea comunei Cristineşti, judeţul Botoşani
  • LEGE nr. 55 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 254/1971 pentru modificarea articolului 4 din Decretul nr. 246/1958 privind reglementarea acordării asistenţei medicale şi a medicamentelor
  • LEGE nr. 37 din 21 martie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare
  • LEGE nr. 114 din 14 martie 2002 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/1999 privind modul de determinare a fondului de salarii prevăzut în bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 1999 ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat care au înregistrat pierderi în anul 1998
  • LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind regimul armelor şi al muniţiilor*)
  • LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achiziţiile sectoriale
  • LEGE din 8 mai 1934 pentru înfiinţarea unei episcopii misionare pentru crestinii ortodocşi români din ţările neortodoxe apusene*)
  • LEGE nr. 468 din 25 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/1999 pentru completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • LEGE nr. 129 din 31 mai 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 217 din 11 noiembrie 2010 pentru aderarea României la Convenţia privind vămuirea centralizată, referitoare la distribuirea costurilor de colectare naţionale care sunt reţinute atunci când resursele proprii tradiţionale sunt puse la dispoziţia bugetului Uniunii Europene, semnată la Bruxelles la 10 martie 2009
  • LEGE nr. 142 din 27 iulie 1999 (*republicată*) privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului*)
  • LEGE nr. 101 din 16 septembrie 1992 pentru aderarea României la Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afară căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 54 din 4 aprilie 2001 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul pentru Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., semnat la Bucureşti la 8 decembrie 2000
  • LEGE nr. 128 din 27 decembrie 1995 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat, semnat la Washington la 21 iunie 1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 26 din 13 martie 2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 10 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 30 iunie 2009 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 15 decembrie 1992 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1992
  • LEGE nr. 233 din 7 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului
  • LEGE nr. 98 din 8 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice
  • LEGE nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • LEGE nr. 97 din 10 iulie 1929 pentru modificarea Legii din 19 Mai 1925, privitoare la unificarea unor dispoziţiuni de procedura civilă şi comercială, pentru înlesnirea şi accelerarea judecaţilor, înaintea tribunalelor şi Curţilor de apel, precum şi pentru unificarea competentei judecătorilor
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 97 din 29 iunie 2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit
  • LEGE nr. 326 din 16 decembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2015 privind prorogarea unor termene prevăzute la art. XII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 23 septembrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020
  • LEGE nr. 8 din 4 ianuarie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
  • LEGE nr. 137 din 12 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2005 privind finanţarea de la bugetul de stat a unor măsuri pentru conservarea şi utilizarea resurselor genetice animale în stare critică, în pericol de dispariţie şi a celor vulnerabile
  • LEGE nr. 38 din 7 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021