Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 8 iunie 2015 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*actualizată*)privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil(actualizată pâna la data de 17 noiembrie 2008*)

-------------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 27 martie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 17 noiembrie 2008, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 1.407 din 4 noiembrie 2008.Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil. (2) Sunt exceptate de la prevederile prezentei legi instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 1. Condiţiile de funcţionare în siguranţă a acestor instalaţii şi echipamente se reglementează prin legi specifice. Articolul 2În scopul funcţionării în condiţii de siguranţă, instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 2, precum şi instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat, unele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare, precum şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 3, se supun regimului de autorizare şi de verificare tehnică, potrivit prevederilor prezentei legi. Articolul 3 (1) Introducerea pe piaţă, punerea în funcţiune şi/sau utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la art. 2 sunt admise numai în condiţiile stabilite de prezenta lege. (2) În situaţia în care instalaţiile şi echipamentele prevăzute la art. 2 sunt reglementate prin directive europene, acestea se supun regimului de autorizare şi verificare tehnică dacă prin această cerinţă nu se aduce atingere directivelor europene aplicabile, transpuse prin reglementări tehnice. Articolul 4 (1) Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, denumite în continuare instalaţii/echipamente. (2) ISCIR exercită următoarele funcţii: a) de autoritate în domeniul instalaţiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării prevederilor referitoare la condiţiile de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a instalaţiilor/ echipamentelor, precum şi urmărirea şi controlul regimului de autorizare şi verificarea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor; b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru domeniul său de activitate. (3) ISCIR funcţionează în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi este finanţată integral din venituri proprii, potrivit legii. (4) ISCIR este condusă de un inspector de stat şef, numit prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, iar modul de organizare şi funcţionare a ISCIR se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Articolul 5În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) accident - evenimentul fortuit, care întrerupe funcţionarea normală a unei/unui instalaţii/echipament, provocând avarii şi/sau afectând viaţa sau sănătatea oamenilor ori mediul; b) autorizare - activitatea de evaluare şi atestare, efectuată de către ISCIR, a competenţei şi capabilităţii unei persoane fizice sau juridice de a desfăşura una dintre activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1); c) aviz obligatoriu de instalare - acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), ca urmare a verificării condiţiilor de montare/instalare conform prescripţiilor tehnice, pe baza căruia pot începe lucrările de montare/instalare; d) autorizare a funcţionării - acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), în scopul atestării faptului că o/un instalaţie/echipament îndeplineşte toate condiţiile şi cerinţele pentru a fi pusă/pus repusă/repus în funcţiune şi utilizată/utilizat în condiţii de siguranţă; e) construire - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, realizată conform documentaţiei tehnice aferente acesteia; f) deţinător - persoana fizică sau juridică ce deţine cu orice titlu o instalaţie/echipament în exploatare; g) documentaţie tehnică - totalitatea documentelor şi instrucţiunilor elaborate, conform prevederilor prescripţiilor tehnice, de către producător pentru construirea, montarea, instalarea, punerea în funcţiune, realizarea reviziilor, reparaţiilor şi/sau pentru întreţinerea instalaţiilor/echipamentelor sau, respectiv, totalitatea documentelor întocmite de către persoanele fizice ori juridice autorizate pentru efectuarea acestor activităţi în vederea realizării sarcinilor specifice ce le revin; documentaţia tehnică include, după caz, descrierea generală a instalaţiei/echipamentului, proiectele de execuţie, procesul de fabricaţie, schemele şi circuitele pentru componentele instalaţiilor/echipamentelor, descrieri şi explicaţii necesare pentru înţelegerea acestor desene şi scheme, rezultatele calculelor de proiectare, rapoartele încercărilor şi examinărilor şi altele asemenea; h) expert ISCIR - persoana fizică autorizată de către ISCIR, pe baza evaluării capabilităţii şi competenţei sale, în scopul realizării de sarcini specifice; i) expertiză tehnică - investigaţia/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui instalaţii/echipament; j) instalare - activitatea de fixare/amplasare a unei/unui instalaţii/echipament la locul utilizării şi/sau de conectare a acesteia/acestuia la alte instalaţii sau echipamente, în vederea asigurării condiţiilor de funcţionare; k) introducere pe piaţă - acţiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, o/un instalaţie/echipament în vederea distribuirii şi/sau utilizării; l) întreţinere - totalitatea operaţiunilor prin care se asigură menţinerea instalaţiei/echipamentului în parametrii de funcţionare în condiţii de siguranţă; m) montare - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, conform documentaţiei tehnice, în vederea funcţionării acesteia/acestuia; n) omologare - totalitatea activităţilor desfăşurate de către o comisie, în legătură cu un anumit tip de instalaţie/echipament, identificat corespunzător, în scopul determinării parametrilor reali de performanţă şi siguranţă în funcţionare, în vederea atestării îndeplinirii condiţiilor/cerinţelor aplicabile; o) prescripţie tehnică - norma tehnică elaborată de către ISCIR şi aprobată prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care conţine, pentru domenii clar definite, condiţii şi cerinţe tehnice referitoare la instalaţii/echipamente şi la activităţi specifice domeniului de activitate, prevăzute la art. 8 alin. (1), ce se realizează în legătură cu acestea, în vederea introducerii pe piaţă, punerii în funcţiune şi utilizării instalaţiilor/echipamentelor respective în condiţii de siguranţă în funcţionare; p) producător - persoana fizică sau juridică, responsabilă pentru proiectarea şi/sau realizarea unei/unui instalaţii/ echipament în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune, în numele său, precum şi orice persoană fizică sau juridică, care construieşte, montează, instalează, ambalează sau etichetează o/un instalaţie/echipament în vederea introducerii pe piaţă şi/sau punerii în funcţiune sub nume propriu; q) punere în funcţiune - acţiunea care are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalaţii/echipament; r) regim de autorizare şi verificare tehnică - totalitatea condiţiilor, cerinţelor, examinărilor, încercărilor şi/sau evaluărilor la care este supusă/supus, cu caracter obligatoriu, o/un instalaţie/echipament, pe parcursul realizării şi utilizării, precum şi deciziile luate în legătură cu aceasta/acesta, în scopul de a se asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă, conform prescripţiilor tehnice; s) reparare - ansamblul de lucrări şi operaţiuni ce se execută prin înlăturarea neconformităţilor/defecţiunilor constatate la o/un instalaţie/echipament, în scopul aducerii acesteia/acestuia la parametrii iniţiali sau la alţi parametri care asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă a acesteia, conform prescripţiilor tehnice; t) repunere în funcţiune - acţiunea care are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalaţii/echipament, ulterior reparării, efectuării unei revizii şi/sau efectuării unei intervenţii de întreţinere a acesteia/acestuia, conform prescripţiilor tehnice; u) revizie - activitatea, de regulă planificată, ce constă în ansamblul operaţiunilor ce se execută asupra unei/unui instalaţii/echipament în scopul reglării sau înlocuirii pieselor şi aparatelor înglobate de aceasta/acesta, conform prescripţiilor tehnice; v) utilizator - persoana fizică sau juridică ce are în folosinţă o/un instalaţie/echipament. Articolul 6Fără a se aduce atingere prevederilor art. 3 alin. (2), se admite introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor care îndeplinesc următoarele condiţii, după caz: a) sunt respectate condiţiile şi cerinţele de funcţionare în condiţii de siguranţă; b) sunt supuse verificărilor tehnice şi sunt omologate; c) sunt puse la dispoziţia utilizatorilor, de către producători, instrucţiuni tehnice pentru utilizarea instalaţiilor/echipamentelor în condiţii normale, pentru întreţinerea, realizarea reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor/echipamentelor, precum şi, după caz, pentru pregătirea personalului de deservire: d) au autorizaţii de funcţionare iniţiale, emise conform prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile; e) există, pentru utilizare, la fiecare loc de muncă, instrucţiuni tehnice pentru utilizare în condiţii normale, precum şi documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată; f) există, pentru utilizare, personal de deservire autorizat. Articolul 7 (1) Se admite menţinerea în exploatare numai a acelor instalaţii/echipamente care respectă condiţiile prevăzute la art. 6 lit. e) şi f), sunt supuse regimului de autorizare şi verificare tehnică în utilizare, deţin autorizaţie de funcţionare valabilă şi care sunt reparate, întreţinute şi supuse la revizii potrivit prevederilor prescripţiilor tehnice şi potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Rezultatele verificărilor tehnice realizate pe parcursul activităţilor prevăzute la alin. (1) trebuie să ateste existenţa condiţiilor de funcţionare în siguranţă a instalaţiilor/ echipamentelor la data efectuării verificărilor. Articolul 8 (1) Activităţile de construire, montare, instalare, punere în funcţiune şi control nedistructiv, precum şi cele ce privesc supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare, reviziile, reparaţiile şi lucrările de întreţinere pentru instalaţii/echipamente se realizează numai de către persoane fizice sau juridice autorizate, în condiţiile stabilite de prescripţiile tehnice şi de prezenta lege. (2) Producătorii care prestează activităţi de construire, montare, instalare, punere în funcţiune, revizie, reparaţii şi lucrări de întreţinere pentru instalaţiile/echipamentele realizate de către ei fac excepţie de la cerinţa de autorizare prevăzută la alin. (1). (3) Activităţile persoanelor autorizate, prevăzute la alin. (1), se realizează în limita competenţelor şi responsabilităţilor stabilite prin documentul de autorizare. Articolul 9 (1) Verificările tehnice prevăzute în documentaţiile tehnice şi prescripţiile tehnice se realizează de către ISCIR sau, după caz, de către persoanele autorizate pentru construcţie, montare, instalare, punere în funcţiune, revizii, reparaţii, lucrări de întreţinere, autorizare a funcţionării sau verificări tehnice în utilizare; responsabilităţile privind realizarea verificărilor tehnice şi corectitudinea rezultatelor obţinute revin ISCIR sau persoanelor autorizate, după caz. (2) Pentru verificările tehnice stabilite în prescripţiile tehnice ca fiind în competenţa de realizare a ISCIR, aceasta nu poate autoriza alte persoane conform prevederilor alin. (1).CAP.IIObligaţiile şi responsabilităţile producătorilor Articolul 10Producătorii, cu excepţia celor care realizează instalaţii/echipamente conform reglementărilor tehnice ce transpun directive europene care au prevederi specifice, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune a acestora, au următoarele obligaţii şi responsabilităţi: a) să se asigure că instalaţia/echipamentul se realizează cu respectarea cerinţelor de funcţionare în condiţii de siguranţă, prevăzute în prescripţiile tehnice aplicabile; b) să întocmească documentaţia tehnică prevăzută de prescripţiile tehnice şi să stabilească prin aceasta inclusiv examinările şi încercările ce trebuie efectuate pe parcursul construirii, montării şi instalării, în scopul verificării parametrilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiei/ echipamentului; c) să elaboreze instrucţiuni tehnice pentru montarea, instalarea, utilizarea în condiţii normale, întreţinerea, realizarea reviziilor şi repararea instalaţiei/echipamentului, documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor, precum şi instrucţiuni pentru pregătirea personalului de deservire a acesteia/acestuia, atunci când prescripţiile tehnice prevăd această cerinţă; d) să realizeze sau, după caz, să asigure realizarea construirii şi/sau a montării instalaţiei/echipamentului cu respectarea prevederilor art. 8 şi ale prescripţiilor tehnice; e) să solicite şi să obţină omologarea instalaţiei/ echipamentului; f) să asigure şi să folosească la construirea şi la montarea instalaţiilor/echipamentelor, atunci când prescripţiile tehnice impun, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare aprobate de către ISCIR, sudori autorizaţi ISCIR, precum şi personal autorizat ISCIR, care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive; g) să pună la dispoziţia utilizatorilor documentele şi instrucţiunile din documentaţia tehnică stabilite în conformitate cu prescripţiile tehnice aplicabile, precum şi instrucţiunile tehnice prevăzute la lit. c). Articolul 11Producătorii care realizează instalaţii/echipamente din categoria celor prevăzute la art. 3 alin. (2) au obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute în reglementările tehnice ce transpun directivele europene care stabilesc condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau punere în funcţiune pentru instalaţiile/echipamentele respective. Capitolul III Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice sau juridice autorizate Articolul 12Persoanele fizice sau juridice autorizate conform prevederilor prezentei legi au următoarele obligaţii şi responsabilităţi, după caz: a) să presteze activităţile pentru care au fost autorizate, în limita competenţelor şi în condiţiile pentru care sunt autorizate; b) să pregătească şi să asigure condiţiile pentru realizarea verificărilor tehnice a instalaţiilor/echipamentelor; c) să folosească în lucrările aferente activităţilor pentru care au fost autorizate, potrivit prevederilor prescripţiilor tehnice, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare aprobate de ISCIR, sudori autorizaţi ISCIR, precum şi personal autorizat ISCIR, care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive; d) să întocmească documentaţia prevăzută de prescripţiile tehnice şi să o pună la dispoziţia deţinătorului/utilizatorului odată cu predarea/recepţia instalaţiei/echipamentului; e) să informeze imediat producătorul sau deţinătorul/ utilizatorul despre orice neconformitate constatată; f) să asigure realizarea lucrărilor de revizii, precum şi activităţile de reparaţii şi întreţinere, la termenele scadente; g) să monteze şi/sau să instaleze instalaţii/echipamente numai dacă este emis şi se respectă avizul obligatoriu de instalare. Articolul 13 (1) Prevederile art. 12 lit. b) - g) se aplică şi producătorilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2). (2) Prevederile art. 12 lit. c) nu se aplică procedurilor de sudare, sudorilor şi personalului care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive care au aprobări valabile, emise în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice ce transpun directive europene aplicabile instalaţiilor/ echipamentelor, în situaţia în care cerinţele ce au stat la baza emiterii acestor aprobări sunt echivalente cu cele stabilite în prescripţiile tehnice. Capitolul IV Obligaţiile şi responsabilităţile deţinătorilor/utilizatorilor de instalaţii/echipamente Articolul 14Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează o instalaţie/echipament are următoarele obligaţii şi responsabilităţi conform prescripţiilor tehnice: a) să solicite şi să obţină avizul obligatoriu de instalare; b) să solicite şi să obţină autorizaţia de funcţionare iniţială sau reautorizarea; c) să ia măsurile necesare şi să se asigure că instalaţia/echipamentul este utilizată/utilizat în condiţii de siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii de către persoane autorizate, conform instrucţiunilor tehnice ale producătorilor; d) să asigure existenţa, la fiecare loc de muncă, a instrucţiunilor tehnice specifice pentru utilizarea în condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată/înglobat; e) să folosească pentru utilizarea instalaţiei/echipamentului numai personal de deservire autorizat; f) să asigure supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor. Articolul 15 (1) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţii/echipamente prevăzute în anexa nr. 2 pct. 1-4 şi în anexa nr. 3 pct. 1-3 şi 8 are obligaţia să le înregistreze la ISCIR, să ţină evidenţa centralizată a acestora şi să comunice la ISCIR orice modificare intervenită în situaţia tehnică sau juridică a acestora, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice. (2) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţii/echipamente prevăzute la alin. (1) are obligaţia să asigure operator autorizat, responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescripţiilor tehnice. Capitolul V Accidente, forţă majoră sau pericol iminent Articolul 16Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute la art. 15 alin. (1) are obligaţia, în cazul producerii oricărui accident la acestea, de a opri din funcţionare instalaţiile/echipamentele şi de a anunţa de îndată ISCIR despre producerea evenimentului. Articolul 17 (1) În cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, accesul reprezentanţilor ISCIR se poate efectua indiferent de zi/oră şi necondiţionat de participarea unui delegat din partea deţinătorului/utilizatorului. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) reprezentanţii ISCIR pot dispune oprirea din funcţiune sau împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiei/echipamentului prin aplicarea de sigilii, după caz. Articolul 18În cazurile prevăzute la art. 17 alin. (1) în care reprezentanţii ISCIR sunt împiedicaţi să pătrundă în locurile unde sunt amplasate/deţinute instalaţiile/echipamentele, aceştia pot solicita sprijinul ofiţerilor şi agenţilor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, care acţionează în conformitate cu prevederile legale incidente. Articolul 19 (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, ISCIR, prin reprezentanţii săi, are dreptul: a) să solicite informaţii şi documente de la persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcţiune, repară, întreţin, asigură realizarea reviziilor, deţin, utilizează şi/sau comercializează instalaţii/echipamente; b) de acces, cu scopul efectuării controalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), la sediul şi/sau în locul în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcţiune, repară, asigură realizarea reviziilor, întreţin, comercializează, deţin şi/sau utilizează instalaţii/echipamente, precum şi în locurile în care sunt utilizate instalaţii/echipamente, indiferent de forma de deţinere a acestora. (2) Persoanele ce deţin/utilizează instalaţii/echipamente, precum şi cele care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1) au obligaţia să permită accesul şi să pună la dispoziţia reprezentanţilor ISCIR informaţiile şi documentele referitoare la instalaţii/echipamente, pe care aceştia le solicită. Articolul 20În situaţia în care pentru anchetarea cauzelor producerii unui accident trebuie să participe, conform legislaţiei în vigoare, şi reprezentanţi ai altor autorităţi, aceştia au obligaţia să nu modifice starea de fapt a instalaţiei/echipamentului avariate/avariat şi să conserve locul până la sosirea reprezentanţilor şi a experţilor ISCIR, când este cazul. Capitolul VI Infracţiuni şi contravenţii Articolul 21Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei menţinerea/repunerea în funcţionare a instalaţiilor/echipamentelor, după ce a fost oprită sau interzisă funcţionarea acestora, prin proces-verbal încheiat de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR. Articolul 22 (1) Efectuarea uneia dintre activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1) fără autorizaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează: a) cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei, activităţile neautorizate privitoare la instalarea, construcţia sau montajul instalaţiilor/echipamentelor în sectorul nuclear; b) cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, efectuarea neautorizată a unor activităţi privitoare la punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea instalaţiilor/ echipamentelor în sectorul nuclear. (2) Tentativa se pedepseşte. Articolul 23 (1) Scoaterea neautorizată din funcţiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de siguranţă şi control instalate în condiţiile legii la instalaţii/echipamente, fără a avea motive ce decurg din cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei. (3) Efectuarea verificărilor tehnice la instalaţiile/ echipamentele prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1-9, în vederea autorizării de funcţionare, de către persoane ce nu sunt angajate în cadrul ISCIR, se sancţionează cu amendă penală de la 30.000 lei la 100.000 lei. Articolul 24Constituie circumstanţe agravante comiterea uneia din faptele identificate la art. 21-23, dacă instalaţiile/echipamentele sunt puse în funcţiune sau sunt menţinute în funcţiune pentru a fi utilizate de către persoane care execută activităţi de utilitate publică. Articolul 25 (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) şi e), art. 10 lit. a), b) şi e), art. 12 lit. b), d), e) şi f), art. 14 lit. c) şi e), art. 16 şi ale art. 19 alin. (2), cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei; b) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. b) şi f), art. 10 lit. c), d), f) şi g), art. 12 lit. a), c) şi g) şi ale art. 14 lit. a), b), d) şi f), cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei; c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) şi d) şi ale art. 11, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei; d) nerespectarea prevederilor art. 15, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei. (2) Constituie sancţiune contravenţională complementară suspendarea pe o perioadă de până la 6 luni sau retragerea, după caz, a avizului, autorizaţiei eliberate de ISCIR. (3) Inspectorul de specialitate ISCIR poate fixa prin proces-verbal şi un termen limită pentru remedierea aspectelor sesizate în urma controlului. Articolul 26 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR. (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii aplicabile; inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR fac menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. (3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei. (4) Contestaţia se adresează inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul constatator. Articolul 27Dispoziţiile art. 25 şi 26 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul VII Dispoziţii finale Articolul 28 (1) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege. (2) Anexele se modifică şi/sau se completează prin hotărâre a Guvernului. Articolul 29Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 30Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul Consiliului de Stat nr. 587/1973 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, publicat în Buletinul Oficial nr. 168 din 27 octombrie 1973, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 21 martie 2008.Nr. 64. Anexa 1Instalaţii şi echipamente exceptate de la prevederile prezentei legi1. Recipientele pentru aer aferente instalaţiilor şi echipamentelor de frânare, basculare şi semnalizare, montate pe autovehicule2. Instalaţiile şi echipamentele sub presiune, instalaţiile şi echipamentele de ridicat montate pe nave3. Conductele de gaze naturale de alimentare din amonte, conductele aparţinând Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, precum şi cele aparţinând sistemelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale4. Instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat şi aparatele consumatoare de combustibil din administrarea Ministerului Apărării--------------Pct. 4 din anexa 1 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.407 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 17 noiembrie 2008. Anexa 2Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice,aparate consumatoare de combustibil şi componente ale acestora1. Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau fierbinte2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari4. Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat5. Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos6. Arzătoare cu combustibil lichid sau gazos7. Accesorii de securitate pentru instalaţiile, echipamentele şi aparatele prevăzute la pct. 1 şi 3-68. Aparatură şi instalaţii de automatizare aferente instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la pct. 1-79. Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii Anexa 3Instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat şiunele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare,precum şi componente ale acestora1. Generatoare şi cazane de abur, de apă caldă sau fierbinte, inclusiv corpul reactorului2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari şi recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari--------------Pct. 2 din anexa 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.407 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 17 noiembrie 2008.3. Pompe--------------Pct. 3 din anexa 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.407 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 17 noiembrie 2008.4. Conducte pentru lichide, vapori şi gaze tehnice uscate sau umede5. Suporturi ale elementelor sub presiune6. Armături7. Sisteme tehnologice--------------Pct. 7 din anexa 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.407 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 17 noiembrie 2008.8. Macarale, ascensoare, elevatoare, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat9. Accesorii de securitate pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute la punctele 1, 2, 4 şi 8--------------Pct. 9 din anexa 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.407 din 4 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 17 noiembrie 2008.NOTĂ:Materialele folosite la construirea, montarea, utilizarea, repararea şi verificarea instalaţiilor şi aparatelor se supun regimului de verificare tehnică şi sunt: a) produse din metale feroase, neferoase şi materiale nemetalice - table, ţevi, tuburi, profiluri, forjate, turnate, semifabricate pentru organe de asamblare; b) materiale pentru sudură - electrozi, sârme, fluxuri, materiale pentru brazare.----

Noutăți

  • LEGE nr. 58 din 29 martie 2012 privind înfiinţarea Universităţii "Sapientia" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj
  • LEGE nr. 22 din 9 decembrie 1982 privind aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 165/1982 pentru modificarea articolului 55 alineatul 2 din Legea nr. 57/1968 de organizare şi funcţionare a consiliilor populare
  • LEGE nr. 119 din 15 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2001 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 de 210 MW din Centrala Termoelectrica Mintia - Deva
  • LEGE nr. 47 din 17 decembrie 1971 pentru abrogarea articolului 53 alineatul 1 litera d din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, astfel cum a fost republicată în Buletin Oficial, Partea I, nr. 17-18 din 1 februarie 1969
  • LEGE nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • LEGE nr. 15 din 19 decembrie 1980 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 466/1979 privind regimul produselor şi substanţelor toxice
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • LEGE nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării
  • LEGE nr. 264 din 16 iunie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale
  • LEGE nr. 225 din 27 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 21 iunie 2001 pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor unor funcţii din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale căror state de organizare intră în vigoare în perioada 1 iunie 2001-31 decembrie 2003 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei României
  • LEGE nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 4 octombrie 2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 77 din 1 iunie 1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE nr. 97 din 8 aprilie 2009 privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein"
  • LEGE nr. 58 din 14 august 1991 privind privatizarea societăţilor comerciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 14 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă
  • LEGE nr. 118 din 2 mai 2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă
  • LEGE nr. 116 din 24 aprilie 2013 pentru modificarea pct. 5 al anexei nr. 2 la Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 207 din 18 decembrie 2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului diplomatic salarizat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 88 din 14 iunie 2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie
  • LEGE nr. 73 din 14 decembrie 1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum şi de modificare şi completare a unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale şi pensii
  • LEGE nr. 170 din 9 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 90/2000 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la participarea la cel de-al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999
  • LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar
  • LEGE nr. 9 din 8 ianuarie 1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • LEGE nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 30 iunie 2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 365 din 7 iunie 2002 (*republicată*) privind comerţul electronic*)
  • LEGE nr. 70 din 19 martie 2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • LEGE nr. 258 din 7 iulie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare
  • LEGE nr. 8 din 11 ianuarie 2006 (*republicată*) privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică*)
  • LEGE nr. 441 din 27 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2002 privind amânarea plăţii în vamă a taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor de bunuri efectuate de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferente livrărilor de bunuri şi/sau prestării de servicii efectuate de persoane juridice române pentru realizarea Proiectului de modernizare şi reparaţie generală a 100 vagoane de călători de către firma "Alstom - De Dietrich Feroviaire" din Franţa, finanţat din credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca "Paribas" - Franţa, contractat cu garanţia statului
  • LEGE nr. 467 din 12 decembrie 2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor
  • LEGE nr. 239 din 5 decembrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2017 pentru suspendarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 159 din 20 noiembrie 2002 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 23 decembrie 2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 14 mai 2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 12 iunie 2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 83 din 25 mai 1999 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 6/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române (S.N.C.F.R.) pentru finanţarea Proiectului de modernizare a căilor ferate, semnat la Luxemburg şi Bucureşti la 30 iunie 1998
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • LEGE nr. 285 din 19 noiembrie 2015 pentru modificarea Legii nr. 37/2015 privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 14 septembrie 2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 334 din 31 mai 2002 (*republicată*) legea bibliotecilor
  • LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
  • LEGE nr. 106 din 9 mai 2008 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 263 din 16 iunie 2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
  • LEGE nr. 380 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare
  • LEGE nr. 72 din 28 martie 2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 141 din 25 octombrie 2001 pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 4 august 2017 privind modificarea art. VIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii
  • LEGE nr. 97 din 16 mai 2016 pentru ratificarea Acordului privind cooperarea în domeniul apărării dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare, semnat la Alger la 7 decembrie 2015
  • LEGE nr. 26 din 4 martie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2011 privind abrogarea alin. (8) al art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • LEGE nr. 265 din 19 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 18 februarie 2009 privind stabilirea unor măsuri pentru îmbunătăţirea unor activităţi la nivelul Guvernului
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021