Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 28 august 2015 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*actualizată*)privind reforma în domeniul sănătăţii(actualizată până la data de 21 ianuarie 2007*)

----------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 28 aprilie 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 21 ianuarie 2007, cu modificările şi completările aduse de: RECTIFICAREA nr. 95 din 14 aprilie 2006; ORDONANTA nr. 35 din 26 iulie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006; RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 88 din 20 noiembrie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 104 din 13 decembrie 2006; LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007.NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:**) La data aderării României la Uniunea Europeană, prin acest act se dispune abrogarea unor alineate şi a unor articole menţionate la art. 862, precum şi intrarea în vigoare a articolelor prevăzute la lit. d), e) ale art. 863.Parlamentul României adopta prezenta lege. Titlul I Sănătatea publică Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice, obiectiv de interes social major. Articolul 2 (1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinantilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. (2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea imbolnavirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. (3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sanatoase. (4) Asistenţa de sănătate publică este o componenta a sistemului de sănătate publică. (5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrala în domeniul sănătăţii publice. (6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Sănătăţii" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Sănătăţii Publice", iar sintagma "ministrul sănătăţii", cu sintagma "ministrul sănătăţii publice". (7) Asistenţa de sănătate publică este coordonata de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii. (8) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi autorităţilor de sănătate publică din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. (9) Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii. Articolul 3Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice. Articolul 4 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinantii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţa, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate; b) promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechitatilor în sănătate; c) supravegherea - activitatea de colectare sistematica şi continua, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control; d) evaluarea riscurilor pentru sănătate - estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţa şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţa individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei; e) inspecţia sanitară - exercitarea controlului aplicării prevederilor legale de sănătate publică; f) principiul precautiei - instrumentul prin care autoritatea de sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază ca exista un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentatii ştiinţifice insuficiente. (2) În sensul prevederilor prezentului titlu, precum şi al prevederilor din cuprinsul prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Academia Română. Articolul 5Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează: a) dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice; b) monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei; c) planificarea în sănătatea publică; d) supravegherea epidemiologica, prevenirea şi controlul bolilor; e) managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică; f) reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări; g) asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică; h) cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică; i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alerta epidemiologica; j) protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu; k) informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii; l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate; m) evaluarea calităţii, eficacitatii, eficientei şi accesului la serviciile medicale; n) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică; o) integrarea prioritatilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale de dezvoltare durabila; p) asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la amenintarile la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de restrictii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor. Articolul 6Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:1. asigurarea imunizarilor;2. controlul epidemiilor;3. supravegherea bolilor;4. supravegherea factorilor de risc comportamentali;5. prevenirea accidentelor; b) monitorizarea stării de sănătate prin:1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate;2. monitorizarea determinantilor stării de sănătate;3. monitorizarea eficacitatii şi eficientei activităţilor din domeniul sănătăţii publice;4. evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică; c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin:1. campanii de informare-educare-comunicare;2. programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi;3. dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale;4. pledoaria pentru sănătatea publică; d) sănătatea ocupationala prin:1. definirea standardelor de sănătate ocupationala;2. controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în munca; e) sănătatea în relaţie cu mediul prin:1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea;2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu;3. stabilirea normelor de igiena şi sănătate publică comunitare;4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu; f) reglementarea primara şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin:1. elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice;2. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice; g) managementul sănătăţii publice bazat pe:1. managementul politicilor, planificarii şi dezvoltării sistemului de sănătate publică;2. formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice;3. cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate;4. colaborarea şi cooperarea internationala în domeniul sănătăţii publice; h) servicii de sănătate publică specifice:1. servicii de sănătate şcolară;2. servicii de urgenta în caz de dezastre şi calamitati;3. servicii de laborator în domeniul sănătăţii publice;4. servicii de planificare familială;5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor;6. servicii prenatale şi postnatale;7. servicii de consiliere în domeniul sănătăţii publice;8. servicii de sănătate publică în transporturi. Capitolul II Principiile asistenţei de sănătate publică Articolul 7Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele: a) responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică; b) focalizarea pe grupurile populationale şi prevenirea primara; c) preocuparea pentru determinantii stării de sănătate: sociali, de mediu, comportamentali şi servicii de sănătate; d) abordarea multidisciplinara şi intersectoriala; e) parteneriat activ cu populaţia şi cu autorităţile publice centrale şi locale; f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi); g) în condiţii specifice, decizii fundamentate conform principiului precautiei; h) descentralizarea sistemului de sănătate publică; i) existenta unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice. Articolul 8Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt: a) activitatea de reglementare în domeniile sănătăţii publice; b) activitatea de inspecţie; c) activităţile desfăşurate în cadrul programelor de sănătate publică; d) avizarea/autorizarea/notificarea activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei; e) evaluarea impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei. Articolul 9 (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementarii obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala a domeniului de sănătate publică. (2) Programele naţionale de sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea sănătăţii, prevenirea imbolnavirilor şi prelungirea vieţii de buna calitate. (3) Programele naţionale de sănătate publică se adresează domeniilor de intervenţie ale sănătăţii publice şi răspund prioritatilor naţionale identificate. (4) Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii. (5) Programele naţionale de sănătate sunt organizate, monitorizate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice. Articolul 10 (1) Autoritatea centrala în domeniul sănătăţii publice elaborează proiecte de acte normative în domeniul sănătăţii publice şi avizează reglementări ale altor ministere şi instituţii referitoare la activităţi cu impact asupra sănătăţii publice. (2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrala de sănătate publică elaborează sau participa la elaborarea, după caz, a unor proiecte de acte normative sunt: a) calitatea principalilor factori de mediu: apa potabilă şi de imbaiere, aerul ambiant şi interior, zgomot, locuinta şi habitat, substanţe chimice, produse cosmetice, radiatii ionizante, vectori, deşeuri etc.; b) monitorizarea stării de sănătate; c) promovarea sănătăţii; d) calitatea alimentului; e) calitatea unităţilor şi serviciilor turistice; f) calitatea mediului de muncă şi sănătatea în munca; g) colectivitatile de copii şi tineri; h) evaluarea efectelor factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei; i) asigurarea condiţiilor de igiena în unităţi sanitare; j) servicii de laborator; k) planificare familială; l) siguranţa transfuziei sanguine; m) norme privind alte domenii ale sănătăţii publice; n) prevenirea consumului ilegal de droguri. (3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin aparatul propriu şi prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, verifica respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar în caz de nereguli sau neconformitate, aplica măsuri conform legii. Capitolul III Autorităţile sistemului de sănătate publică Articolul 11Ministerul Sănătăţii Publice este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Cristian Popisteanu nr. 1-3, sectorul 1. Articolul 12Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local. În mod similar se pot organiza autorităţi de sănătate publică în cadrul ministerelor care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice. Articolul 13 (1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, şi care coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentarii, elaborării şi implementarii strategiilor privitoare la prevenirea imbolnavirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel naţional şi/sau regional. (2) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice. Articolul 14Se înfiinţează Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, instituţie publică de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, prin reorganizarea Centrului de Calcul şi Statistica Sanitară Bucureşti, care se desfiinţează.--------------Art. 14 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 15 (1) Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, prin ordine ale ministrului sănătăţii publice, şi alte instituţii aflate în coordonarea sau în subordonarea sa pentru a desfăşura activităţi de sănătate publică la nivel regional şi local. (2) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc şi alte instituţii care să desfăşoare activităţi de sănătate publică la nivel naţional. Articolul 16 (1) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala în domeniul asistenţei de sănătate publică, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) asigura fundamentarea, elaborarea şi implementarea politicii naţionale de sănătate publică; b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul natural, alimentul, condiţiile de viaţa şi de muncă şi pentru promovarea sănătăţii publice; c) elaborează şi avizează reglementări privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de asistenţa medicală şi de sănătate publică; d) autorizeaza şi controlează condiţiile de funcţionare a furnizorilor de servicii medicale prin autorităţile locale de sănătate publică; e) stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică, elaborează programele naţionale de sănătate finanţate de la bugetul de stat şi din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;--------------Lit. e) a art. 16 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. f) elaborează normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor de distribuţie a medicamentelor, autorizeaza şi controlează activitatea şi condiţiile de funcţionare a acestora; g) autorizeaza şi controlează condiţiile de funcţionare a farmaciilor de stat şi private şi, respectiv, avizează Nomenclatorul medicamentelor şi produselor biologice de uz uman, în condiţiile legii; h) elaborează împreună cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, denumita în continuare CNAS, cu consultarea Colegiului Farmacistilor din România, lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală; i) elaborează normele de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigura asistenţa de sănătate publică, autorizeaza şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigura finanţarea unităţilor din subordine; j) asigura controlul calităţii serviciilor medicale prin autorităţile locale de sănătate publică; k) evalueaza periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei şi ai programelor de sănătate publică, indicatorii de performanţă ai unităţilor sanitare şi prezintă informări periodice Guvernului; l) stabileşte care sunt instituţiile sau organismele care pot fi delegate pentru realizarea de atribuţii şi responsabilităţi specifice în domeniul sănătăţii publice, pe bază de selecţie de oferta şi recomandare profesională; m) stabileşte sau avizează liste de substanţe ori produse destinate sau folosite pentru uz uman şi controlează respectarea condiţiilor legale prin care produsele pot fi oferite spre consum sau folosinţă populaţiei; n) avizează codurile deontologice profesionale şi ghidurile de practica în domeniul sănătăţii publice; o) reprezintă statul român în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul sănătăţii publice; p) organizează şi coordonează sistemul naţional de supraveghere şi control al bolilor; q) organizează şi coordonează reţeaua naţionala de promovare a sănătăţii, în scopul adoptării de către populaţie a comportamentelor favorabile sănătăţii; r) avizează şi controlează activitatea de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus profesional; s) participa la activităţile de promovare şi protecţie a sănătăţii familiilor şi categoriilor de populaţie defavorizate; t) participa la activităţile de protecţie familială, planificare familială şi protecţia copilului; u) organizează şi coordonează activitatea de inspecţie sanitară de stat; v) organizează şi coordonează Sistemul naţional informaţional şi informatic privind sănătatea publică; w) organizează şi coordonează implementarea unor activităţi de protecţie a mediului, conform reglementărilor legale. x) coordonează din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, prin comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii Publice, reţeaua de asistenţa medicală.-----------------Lit. x) a art. 16 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (2) Membrii comisiilor de specialitate prevăzuţi la alin. (1) lit. x) beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din indemnizaţia secretarului de stat, care se acordă proporţional cu numărul de participari efective la şedinţe. Cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în comisiile de specialitate sunt suportate de instituţiile publice respective în care persoanele sunt încadrate sau unde acestea desfăşoară activitate prin integrare clinica. Cheltuielile de deplasare din alte localităţi, ocazionate de participarea în comisia de specialitate de medicina de familie, sunt suportate de Ministerul Sănătăţii Publice. Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.-----------------Alin. (2) al art. 16 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 17 (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifica problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementeaza acţiuni locale de sănătate publică. (2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal, următoarele atribuţii: a) controlează şi evalueaza modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice; b) controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare, şi aplica măsuri în caz de neconformitate; c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor medicale; d) coordonează şi controlează asistenţa gravidei, lauzei şi nou-nascutului; e) evalueaza resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice; f) participa activ la programele de instruire a personalului din serviciile de sănătate publică şi a populaţiei; g) organizează acţiuni de prevenire a imbolnavirilor şi de promovare a sănătăţii; h) organizează activităţile preventive în teritoriul judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti; i) colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei, utilizând informaţiile în scopul identificarii problemelor de sănătate ale acesteia; j) identifica posibilele probleme de sănătate publică sau ameninţări la adresa sănătăţii unei comunităţi; k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate; l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populaţiei din teritoriul dat; m) stabilesc relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii în vederea desfăşurării de acţiuni comune în domeniul sănătăţii publice; n) colectează şi înregistrează datele privind tipurile, cantitatea şi modul de gestionare a deşeurilor generate în unităţile medicale din zona de jurisdicţie. o) în domeniul programelor naţionale de sănătate, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au atribuţii privind implementarea, coordonarea şi monitorizarea acestora la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, iar pentru realizarea atribuţiilor lor în acest domeniu pot încheia contracte cu furnizorii autorizaţi de servicii medicale.-------------Litera o) a alin. (2) al art. 17 a fost introdusă de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 18 (1) În subordinea autorităţilor de sănătate publică funcţionează unităţi sanitare publice de pe raza teritoriului arondat, cu excepţia unităţilor sanitare publice de interes naţional sau a celor aparţinând ministerelor ori instituţiilor cu reţele sanitare proprii. (2) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, organizează şi coordonează asistenţa medicală în caz de calamitati, catastrofe şi situaţii deosebite. Articolul 19Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti colaborează cu autorităţile locale în asigurarea asistenţei medicale. Articolul 20 (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti organizează culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice medicale primite de la unităţile sanitare publice sau private şi transmit rapoarte statistice lunare către instituţiile desemnate în acest scop. (2) Autorităţile de sănătate publică teritoriale întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a comunităţii, care sunt înaintate Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi partenerilor institutionali la nivel local. Articolul 21Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează la nivel local implementarea activităţilor care decurg din obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare la domeniul sănătăţii. Articolul 22Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura organizatorică ale autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 23Institutele/centrele naţionale şi/sau regionale prevăzute la art. 13 şi 14, aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii: a) asigura îndrumarea tehnica şi metodologică a reţelei de sănătate publică, în funcţie de domeniul lor de competenţa; b) participa la elaborarea strategiilor şi politicilor din domeniul lor de competenţa; c) elaborează proiecte de acte normative, norme, metodologii şi instrucţiuni privind domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice; d) efectuează expertize, oferă asistenţa tehnica şi realizează servicii de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice; e) supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate comunitara; f) asigura sistemul de supraveghere epidemiologica, precum şi de alerta precoce şi răspuns rapid şi participa la schimbul de informaţii în cadrul reţelei europene de supraveghere epidemiologica în domeniul bolilor transmisibile; g) participa la efectuarea de investigaţii epidemiologice de teren, din proprie iniţiativă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice sau a autorităţilor locale de sănătate publică; h) elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi evaluare a serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate; i) participa la procesul de învăţământ medical de specializare şi perfecţionare în domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice; j) desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar; k) colectează, analizează şi disemineaza date statistice privind sănătatea publică; l) asigura existenta unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice. Articolul 24 (1) Instituţiile şi unităţile sanitare care asigura asistenţa de sănătate publică, în cazul apariţiei unui focar de boala transmisibila, precum şi în situaţia iminentei izbucnirii unei epidemii, au obligaţia sa dispună măsuri specifice. (2) Măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenta generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Capitolul IV Inspecţia sanitară de stat Articolul 25 (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se organizează pe domenii specifice de activitate coordonate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi în cadrul structurilor de specialitate din serviciile publice deconcentrate de la nivel local şi din ministerele cu reţea sanitară proprie, conform competentelor, după cum urmează: a) inspecţia farmaceutica; b) inspecţia dispozitivelor medicale; c) inspecţia pentru controlul calităţii serviciilor de asistenţa medicală; d) inspecţia de sănătate publică. (2) Activitatea de inspecţie sanitară de stat consta, în principal, în: a) verificarea conformitatii amplasamentelor, activităţilor, proceselor, serviciilor, produselor, factorilor de mediu; b) verificarea respectării reglementărilor privind starea de sănătate a personalului, cunoştinţele, atitudinile şi practicile acestuia în raport cu normele igienico-sanitare; c) depistarea şi evaluarea riscurilor pentru sănătate şi impunerea măsurilor de eliminare sau, după caz, de diminuare a acestora; d) comunicarea datelor despre existenta şi dimensiunea riscului identificat persoanelor responsabile cu managementul riscului, consumatorilor şi altor potenţiali receptori interesaţi. Articolul 26 (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se exercită de către personalul de specialitate împuternicit de către Ministerul Sănătăţii Publice, conform normelor stabilite de către acesta. (2) Pentru exercitarea activităţii de inspecţie, inspectorii sanitari de stat au drept de: a) acces în orice tip de unităţi, la documente, informaţii, conform competentelor; b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sănătatea publică; c) a constata şi a sanctiona contravenţiile privind normele de igiena şi sănătate publică. (3) În situaţii de risc pentru sănătatea publică, inspectorii sanitari de stat pot interzice punerea în consum, pot decide retragerea produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activităţilor, retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare. (4) În situaţii de risc epidemiologic, inspectorii sanitari de stat pot dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspectii şi contactii de boli transmisibile sau purtatorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor. (5) Concluziile activităţilor de inspecţie sanitară de stat, abaterile de la normele legale, recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte măsuri legale aplicate se vor consemna în procese-verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare, rapoarte de inspecţie sau procese-verbale de constatare a contravenţiei. (6) În exercitarea activităţii inspectorii sanitari de stat vor asigura păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică. Articolul 27Activitatea de avizare, autorizare şi notificare a activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei are ca scop certificarea conformarii cu normele de sănătate publică a produselor, serviciilor şi activităţilor, în scopul protejării sănătăţii populaţiei. Articolul 28Activitatea de evaluare a impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei reprezintă instrumentul de integrare a prioritatilor de sănătate publică în dezvoltarea durabila a societăţii. Capitolul V Asistenţa medicală Articolul 29Asistenţa medicală profilactica şi curativă se asigura prin: a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private; b) unităţi sanitare publice şi private cu paturi. Articolul 30Activitatea medicală de recuperare se asigura prin unităţi medicale de specialitate cu personalitate juridică, secţii, compartimente şi laboratoare de recuperare, unităţi ambulatorii de recuperare, publice sau private, precum şi prin societăţi de turism balnear şi de recuperare, constituite conform legii. Articolul 31Asistenţa medicală de urgenta se asigura de unităţi specializate de urgenta şi transport sanitar publice sau private, precum şi prin structurile de primire a urgentelor, organizate în acest scop. Articolul 32Asistenţa medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguina sau alte servicii de asistenţa medicală şi prestaţii autorizate se asigura prin unităţi specializate în acest scop. Articolul 33Asistenţa medicală preventivă din colectivitatile de copii preşcolari, şcolari şi studenţi se asigura prin cabinetele medicale organizate, conform legii, în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar sau universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale medicilor de familie, după caz. Articolul 34Activităţile de asistenţa de sănătate publică se finanţează de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, precum şi din contribuţii personale şi plati directe, după caz, potrivit legii. Capitolul VI Asistenţa farmaceutica Articolul 35Asistenţa farmaceutica se asigura în cadrul sistemului de sănătate publică, potrivit legii, prin prepararea şi eliberarea medicamentelor şi a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente alimentare şi alte asemenea produse. Articolul 36Punerea pe piaţa a medicamentelor, precum şi activitatea de farmacovigilenta se realizează conform legii. Capitolul VII Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice Articolul 37Orice persoană fizica sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru: a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică şi securitate în munca; b) aplicarea măsurilor de igiena, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică; c) vaccinarea şi profilaxia specifică impusa de riscurile de la locul de muncă. Articolul 38Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să se supună măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igiena şi sănătate publică, să ofere informaţiile solicitate şi să aplice măsurile stabilite privind instituirea condiţiilor pentru prevenirea imbolnavirilor şi pentru promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei. Articolul 39 (1) Informaţiile privind sănătatea persoanelor se păstrează la autorităţile de sănătate publică teritoriale, la autorităţile de sănătate publică ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, precum şi la instituţiile desemnate şi pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei. (2) Folosirea în alte scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii: a) exista o dispoziţie legală în acest sens; b) exista acordul persoanei în cauza; c) datele sunt necesare pentru prevenirea imbolnavirii unei persoane sau a comunităţii, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale. (3) Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect. Articolul 40 (1) Pentru situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice se constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezerva antiepidemica. (2) Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a rezervei Ministerului Sănătăţii Publice şi a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 41 (1) Pentru servicii de asistenţa de sănătate publică, efectuate de către autorităţile de sănătate publică la cererea unor persoane fizice şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare. (2) Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii. Capitolul VIII Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice Articolul 42 (1) Campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în cadrul grilelor de programe sa rezerve gratuit spaţiul de emisie necesar promovării campaniilor de informare, educare şi comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică. (3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalităţile şi spaţiul acordat în grila de programe pentru promovarea campaniilor pe teme care privesc sănătatea publică. Capitolul IX Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 43 (1) În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministrul sănătăţii publice va emite ordinul privind restructurarea actualelor direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ordinul pentru aprobarea Normelor de organizare şi funcţionare a inspecţiei sanitare de stat. (2) În termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va elabora reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor prevăzute la art. 13 şi 14, pe care le va supune Guvernului spre aprobare. Articolul 44 (1) Prevederile prezentului titlu se aplică şi ministerelor cu reţea sanitară proprie. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, cu modificările ulterioare, Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Titlul II Programele naţionale de sănătate Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 45 (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni organizate în scopul evaluării, prevenirii, tratamentului şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei.------------Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007.(1^1) Programele naţionale de sănătate cuprind programe naţionale de evaluare, profilactice şi cu scop curativ.-------------Alin. (1^1) al art. 45 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. (2) Ministerul Sănătăţii Publice asigura proiectarea şi coordonarea realizării programelor naţionale de sănătate, în acord cu politicile şi strategiile naţionale de sănătate. (3) Autorităţile de sănătate publică din ministerele cu reţea sanitară proprie coordonează realizarea programelor de sănătate specifice ministerului, cu impact asupra sănătăţii, în concordanta cu strategia Ministerului Sănătăţii Publice. Articolul 46Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la baza următoarele obiective: a) rezolvarea cu prioritate a problemelor de sănătate, în conformitate cu Strategia naţionala de sănătate a Ministerului Sănătăţii Publice; b) utilizarea eficienta a resurselor alocate pentru îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor aprobaţi; c) fundamentarea programelor pe nevoile populaţiei, evidentiate din date obiective; d) asigurarea concordanţei cu politicile, strategiile şi recomandările instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu. Articolul 47 (1) Pentru proiectarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate, care funcţionează în structura Ministerului Sănătăţii Publice, cu rang de direcţie. (2) Pentru realizarea atribuţiilor, Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate colaborează cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale. Articolul 48 (1) Programele naţionale de sănătate sunt programe elaborate şi derulate în mod distinct sau în comun de Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS, după caz; aceste programe se finanţează fie de la bugetul de stat, din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, fie din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi prin transferuri din bugetul aprobat al Ministerului Sănătăţii Publice în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Programele naţionale de sănătate se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice, inclusiv pentru acţiuni sau sarcini preluate, respectiv transferate, de la un ordonator principal de credite la altul. Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în bugetele Ministerului Sănătăţii Publice şi Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Legii finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare. (2) Hotărârea Guvernului privind aprobarea programelor naţionale de sănătate cuprinde obiectivele anuale, structura acestora şi necesarul de resurse. (3) Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, prin ordinul preşedintelui CNAS sau, după caz, prin ordine comune.----------------Art. 48 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 49Programele naţionale de sănătate se derulează prin unităţi de specialitate selectate pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Capitolul II Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate Articolul 50Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala în domeniul asistenţei de sănătate, asigura coordonarea tuturor programelor naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii: a) aproba domeniile prioritare de acţiune şi strategia programelor naţionale de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung; b) propune obiectivele anuale ale programelor naţionale de sănătate şi ale subprogramelor de sănătate, structura programelor naţionale de sănătate şi a subprogramelor de sănătate, necesarul de resurse financiare pentru realizarea programelor naţionale de sănătate; c) aproba normele tehnice de implementare a programelor naţionale de sănătate, după caz, împreună cu CNAS; d) propune programele naţionale de sănătate şi subprogramele de sănătate pentru care se organizează licitaţii la nivel naţional şi răspunde de organizarea acestora.----------------Art. 50 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 51Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate are următoarele atribuţii: a) propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice domeniile prioritare de acţiune în structurarea programelor naţionale de sănătate, pe baza evaluării nevoilor reale ale populaţiei şi a problemelor de sănătate identificate; b) elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice strategia programelor naţionale de sănătate, de organizare şi desfăşurare a acestora; c) elaborează structura programelor şi subprogramelor de sănătate, în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate; d) fundamentează necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile cuprinse în programele de sănătate; e) elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice norme tehnice de implementare şi evaluare a programelor naţionale de sănătate; f) evalueaza trimestrial şi anual realizarea obiectivelor programelor naţionale de sănătate şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate. Articolul 52CNAS asigura organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate, aprobate prin hotărâre a Guvernului, având următoarele atribuţii: a) implementeaza şi derulează programele naţionale de sănătate cu scop curativ, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice; b) răspunde de asigurarea, urmărirea, evidentierea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienta, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate, şi raportează Ministerului Sănătăţii Publice modul de utilizare a sumelor transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice; c) transmite Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în care au fost derulate programele naţionale de sănătate.----------------Art. 52 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 53 (1) Programele naţionale de sănătate sunt implementate şi coordonate la nivel naţional de Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate. (2) Coordonatorii regionali şi locali din cadrul institutelor şi centrelor de sănătate publică, respectiv din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigura implementarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate la nivel regional, respectiv local. Capitolul III Finanţarea programelor naţionale de sănătate Articolul 54 (1) Finanţarea programelor naţionale de sănătate publică se realizează şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.---------------Alin. (1) al art. 54 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007.(1^1) Ministerul Sănătăţii Publice poate aloca, sub forma de transferuri, sume din bugetul propriu către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru realizarea unor programe naţionale de sănătate cu scop curativ.--------------Alin. (1^1) al art. 54 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat. Articolul 55 (1) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite. (2) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia. Articolul 56Unităţile care derulează programele naţionale de sănătate, respectiv subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidentei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cat şi în execuţie. Articolul 57Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, asigura fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor. Capitolul IV Dispoziţii finale Articolul 58În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, se aproba Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Titlul III Asistenţa medicală primara Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 59 (1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistenţei medicale primare, asigurata prin serviciile de medicina de familie. (2) Termenul asistenţa medicală primara defineste furnizarea ingrijirilor de sănătate cuprinzatoare, de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relaţii continue cu pacientii, în prezenta bolii sau în absenta acesteia. (3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialitatii medicina de familie. Articolul 60În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) asistenţa medicală primara - segmentul de asistenţa medicală care furnizează îngrijiri ce întrunesc toate caracteristicile menţionate la art. 59 alin. (2) şi având ca furnizor specializat şi de sine statator cabinetul de medicina de familie; b) medicina de familie - specialitatea medicală clinica, de practica publică autorizata, dobandita în condiţiile legii; c) medicul specialist de medicina de familie - medicul care a obţinut specialitatea medicina de familie, în condiţiile legii; d) medicul de medicina generală - absolventul de învăţământ medical superior, cu diploma de licenţă obţinută anterior promotiei 2005, care nu a urmat pregătirea într-o specialitate şi care a dobândit drept de libera practica în baza reglementărilor anterioare prezentei legi; e) medic de familie - medicul specialist de medicina de familie şi, prin asimilare, medicul de medicina generală; acest termen nu constituie un titlu profesional; f) cabinetul de medicina de familie - cabinet specializat în furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală primara, organizat în condiţiile legii;--------------Lit. f) a art. 60 a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. g) grupul de practica - asocierea formala a doi sau mai mulţi medici de familie titulari de cabinete de medicina de familie, în vederea furnizarii de servicii şi/sau a utilizării în comun a unor resurse; h) patrimoniul de afectatiune profesională - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor medicului afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia; i) praxisul de medicina de familie - reuneste patrimoniul de afectatiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosinţă medicului, şi clientela; j) episodul de îngrijire - totalitatea consultatiilor/ interventiilor determinate de o problemă de sănătate, din momentul apariţiei sale până la remisiunea completa; k) serviciile de medicina de familie - serviciile furnizate de un cabinet de medicina de familie unei populaţii desemnate; l) cabinete santinela - cabinete de medicina de familie care utilizează sisteme speciale de înregistrare continua a episoadelor de îngrijire la nivelul asistenţei medicale primare, pentru populatiile deservite. Capitolul II Medicul de familie Articolul 61 (1) Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează şi integreaza serviciile medicale furnizate pacientilor de către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate. (2) Medicul de familie asigura accesul în sistemul sanitar pentru pacientii săi, la nivelurile de competenţa cele mai adecvate nevoilor acestora. Articolul 62Medicul de familie acorda îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare. Articolul 63Caracteristicile asistenţei acordate de medicul de familie sunt următoarele: a) constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacientilor şi ocupandu-se de toate problemele de sănătate ale acestora; b) foloseşte eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenţa medicală acordată pacientilor; colaborează cu ceilalţi furnizori de servicii din asistenţa medicală primara şi asigura legătură cu celelalte specialităţi; c) este orientata către individ, familie şi comunitate; d) se bazează pe comunicarea directa medic-pacient, care conduce în timp la stabilirea unei relaţii interumane de încredere, în care pacientul devine un partener responsabil al medicului pentru menţinerea/restabilirea propriei sănătăţi; e) asigura continuitatea actului medical şi a ingrijirilor determinate de nevoile pacientilor; f) rezolva problemele de sănătate acute şi cronice ale pacientilor; g) promovează sănătatea şi starea de bine a pacientilor prin intervenţii adecvate şi eficiente; h) urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii. Articolul 64 (1) Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional sa furnizeze ingrijirile cuprinzatoare de care are nevoie o persoană. (2) Începând cu promotia 2005 de absolvenţi licentiati ai instituţiilor de învăţământ superior medical, competentele profesionale în specialitatea medicina de familie se dobândesc numai prin rezidentiat. (3) Medicii de medicina generală prevăzuţi la art. 60 lit. d), care la data aderării României la Uniunea Europeană furnizează servicii de asistenţa medicală primara în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată. Articolul 65Pentru medicii de medicina generală cu drept de libera practica, care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt confirmati rezidenţi în specialitatea medicina de familie, dar furnizează în regim salarial sau independent servicii de medicina de familie în cabinete acreditate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sau care au întrerupt temporar, în condiţiile legii, exercitarea profesiei, vor fi organizate modalităţi flexibile de formare în specialitatea medicina de familie. Capitolul III Cabinetul de medicina de familie Articolul 66Asistenţa medicală primara se desfăşoară în cabinete de medicina de familie înfiinţate în condiţiile legii. Articolul 67Asistenţa medicală primara se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor în grupuri de practica, în locatii comune sau prin integrarea funcţională a unor cabinete cu locatii distincte. Articolul 68Activitatea cabinetelor de medicina de familie se desfăşoară prin medicii titulari, personalul angajat şi colaboratorii externi. Articolul 69 (1) Autorizarea infiintarii unui nou cabinet de medicina de familie într-o localitate se realizează în conformitate cu prevederile legale. Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, autorizarea infiintarii unui nou cabinet de medicina de familie se va face numai pentru medicii specialişti de medicina de familie. Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. (2) Preluarea activităţii unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile încetării activităţii medicului titular, se face prin vânzarea patrimoniului de afectatiune profesională. Noul titular va aduce la cunoştinţa autorităţilor de sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate, respectiv pacientilor, preluarea praxisului. Criteriile şi metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 70 (1) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet. (2) Cabinetele de medicina de familie acreditate pot deschide puncte de lucru. Criteriile şi metodologia vor fi precizate în normele prevăzute la art. 69 alin. (1). Capitolul IV Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare Articolul 71Cabinetul de medicina de familie furnizează servicii medicale către pacientii: a) asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete; b) neasigurati. Articolul 72Cabinetul de medicina de familie poate desfăşura următoarele activităţi: a) intervenţii de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale; b) activităţi de medicina preventivă; c) activităţi medicale curative; d) activităţi de îngrijire la domiciliu; e) activităţi de îngrijiri paliative; f) activităţi de consiliere; g) alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare; h) activităţi de învăţământ în specialitatea medicina de familie, în cabinetele medicilor instructori formatori; i) activităţi de cercetare ştiinţifică; j) activităţi de suport. Articolul 73Activităţile medicale se pot desfăşura la sediul cabinetului, la domiciliul pacientilor, în centrele de permanenta, în alte locatii special amenajate şi autorizate sau la locul solicitării, în cazul interventiilor de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale ori în caz de risc epidemiologic. Articolul 74Cabinetul de medicina de familie poate oferi servicii medicale esenţiale, servicii medicale extinse şi servicii medicale adiţionale. Articolul 75 (1) Serviciile medicale esenţiale sunt acele servicii, definitorii pentru domeniul de competenţa al asistenţei medicale primare, care sunt oferite de toţi medicii de familie în cadrul consultatiei medicale. (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: a) intervenţii de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale; b) asistenţa curenta a solicitărilor acute; c) monitorizarea bolilor cronice, care cuprinde: supraveghere medicală activa pentru cele mai frecvente boli cronice, prescripţii de tratament medicamentos şi/sau igieno-dietetic, coordonarea evaluărilor periodice efectuate de către medici de alta specialitate decât cea de medicina de familie; d) servicii medicale preventive, precum: imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lauziei, depistare activa a riscului de imbolnavire pentru afecţiuni selecţionate conform dovezilor ştiinţifice, supraveghere medicală activa, la adulti şi copii asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârsta şi sex. Articolul 76Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate la nivelul asistenţei medicale primare în mod optional şi/sau în anumite condiţii de organizare, precum: a) servicii speciale de consiliere; b) planificare familială; c) unele proceduri de mica chirurgie; d) servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale. Articolul 77Serviciile medicale adiţionale reprezintă manopere şi tehnici însuşite de medicii practicieni, certificate prin atestate de studii complementare şi/sau care necesita dotări speciale. Articolul 78 (1) Colectarea şi transmiterea de date pentru supravegherea bolilor comunicabile se realizează prin sisteme informationale de rutina, care cuprind un set minimal de date, într-un format unic, obligatoriu a fi transmise de către toţi furnizorii de servicii medicale şi al căror conţinut, metodologie de colectare şi raportare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (2) Supravegherea epidemiologica detaliată şi colectarea de date privind utilizarea serviciilor medicale de către pacienti reprezintă un serviciu distinct şi se realizează prin cabinetele santinela. Acestea pot contracta servicii cu instituţiile interesate. Articolul 79Cabinetele de medicina de familie în care îşi desfăşoară activitatea medici formatori de medicina de familie pot oferi prestaţii de formare medicală, în cadrul colaborării cu instituţii de învăţământ superior medical sau cu organizaţii acreditate ca furnizori de educaţie medicală continua, precum şi activităţi de cercetare, conform dispoziţiilor legale în vigoare. Capitolul V Finanţarea medicinei de familie Articolul 80Cabinetul de medicina de familie poate realiza venituri din: a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru;--------------Lit. a) a art. 80 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. b) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de planificare familială, servicii speciale de consiliere, servicii de îngrijiri medicale la domiciliu în faza terminala şi postspitalicesti;--------------Lit. b) a art. 80 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. c) contracte încheiate cu societăţile de asigurări private de sănătate; d) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică pentru servicii furnizate în cadrul unor programe naţionale de sănătate publică;--------------Lit. d) a art. 80 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. e) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de medicina comunitara; f) contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competente suplimentare; g) plata directa de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori; h) coplata aferentă unor activităţi medicale; i) contracte de cercetare; j) contracte pentru activitatea didactica în educaţia universitară şi postuniversitară; k) donaţii, sponsorizări; l) alte surse, conform dispoziţiilor legale, inclusiv din valorificarea aparaturii proprii, uzata fizic sau moral. Articolul 81Sumele alocate pentru finanţarea asistenţei medicale primare se stabilesc pe baza obiectivelor politicii naţionale de sănătate publică.--------------Art. 81 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Capitolul VI Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în sistemul sanitar Articolul 82În procesul de furnizare de servicii cabinetele medicilor de familie colaborează cu toate celelalte specialităţi medicale, cu respectarea specificului specialitatii şi asigurarea transmiterii reciproce a tuturor datelor relevante cu privire la starea pacientului. Articolul 83Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicina de familie se reglementează prin acte normative, după cum urmează: a) obligaţiile de etica şi deontologie profesională - prin legile şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate în sistemul sanitar; b) obligaţiile privind sănătatea publică - conform reglementărilor legale în vigoare şi dispoziţiilor autorităţilor de sănătate publică; c) obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate - prin contractul-cadru, normele anuale de aplicare şi contractele cu casele de asigurări; d) obligaţiile privind relaţiile de muncă - prin contractul de muncă anual la nivel de ramura sanitară şi contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi prin alte prevederi legale speciale; e) obligaţiile faţă de pacienti - prin îndeplinirea prevederilor specifice din actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din legislaţia privind drepturile pacientului; f) obligaţiile privind managementul evidentei medicale primare şi a informatiei medicale gestionate - prin reglementările legale în vigoare; g) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală - prin reglementările legale în vigoare; h) obligaţia de educaţie/formare continua şi de dezvoltare profesională a resursei umane din asistenţa medicală primara - prin reglementările legale în vigoare. Capitolul VII Dispoziţii finale Articolul 84În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice va elabora norme metodologice de aplicare a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a Guvernului. Articolul 85La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie contrară prevederilor prezentei legi se abroga. Titlul IV Sistemul naţional de asistenţa medicală de urgenta şi de prim ajutor calificat Capitolul I Dispoziţii generale Secţiunea 1 Definiţii Articolul 86 (1) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi de prim ajutor calificat, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) Sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi prim ajutor calificat - ansamblul de structuri, forte, mecanisme şi relaţii, organizate după aceleaşi principii şi reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat şi/sau calificat; b) asistenţa publică integrată de urgenta - asistenţa asigurata de instituţiile publice de stat aflate în structurile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau în structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenta 1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi păstrării vieţii; c) asistenţa medicală privată de urgenta - ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic şi medical, având ca scop principal salvarea şi păstrarea vieţii, asigurata de serviciile private de urgenta aparţinând unor organizaţii nonguvernamentale, care funcţionează în scop umanitar, nonprofit, sau unor firme, asociaţii ori persoane fizice, care funcţionează în scop comercial; d) asistenţa medicală de urgenta - ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice întreprinse de către personal medical calificat. Ea poate fi acordată la diferite niveluri de către medici şi asistenţi medicali cu diferite grade de pregătire; e) urgenta medicală - accidentarea sau îmbolnăvirea acuta, care necesita acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale de urgenta, la unul sau mai multe niveluri de competenţa, după caz. Ea poate fi urgenta cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitaliceasca, continuand ingrijirile într-un spital local, judeţean ori regional, sau urgenta fără pericol vital, unde ingrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicesti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital; f) pacient critic - pacientul cu funcţiile vitale instabile sau cu afecţiuni care pot avea complicatii ireversibile şi care necesita intervenţie medicală de urgenta sau îngrijiri într-o secţie de terapie intensiva generală sau specializată; g) primul ajutor de baza - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţa unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de către persoane fără pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui scop. Primul ajutor de baza se acordă de orice persoană instruita în acest sens sau de persoane fără instruire, la indicaţiile personalului din dispeceratele de urgenta; h) primul ajutor calificat - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţa unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare şi care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare semiautomate, funcţionând sub forma de echipe de prim ajutor într-un cadru institutionalizat; i) defibrilator semiautomat - defibrilatorul care are drept caracteristici minime efectuarea analizei ritmului cardiac într-un mod automat sau în urma apasarii unui buton de către salvator, alegerea energiei socului în vederea defibrilarii în mod automat, încărcarea la nivelul energiei necesare pentru defibrilare în mod automat, urmând ca declanşarea socului să se efectueze de către salvator, la comanda verbală şi/sau scrisă a defibrilatorului; j) spital local/centru local de urgenta - spitalul la nivelul unui municipiu, al unui oraş, respectiv centru de permanenta, cu competentele şi resursele umane şi materiale necesare rezolvarii unei părţi din urgentele locale, urmând ca urgentele ce nu pot fi rezolvate definitiv să fie stabilizate şi transferate către spitalul judeţean sau direct către spitalul regional, după caz, în conformitate cu protocoalele în vigoare; k) spital judeţean de urgenta - spitalul aflat în reşedinţa unui judeţ, care deţine competentele şi resursele umane şi materiale în vederea asigurării ingrijirilor medicale definitive de urgenta pentru majoritatea cazurilor care provin din judeţul respectiv şi care nu pot fi tratate definitiv la nivel local, în spitalele municipale sau orăşeneşti ori în centrele de permanenta, în conformitate cu protocoalele în vigoare; l) spital regional de urgenta - spitalul clinic judeţean cu competente interjudetene, care deţine competentele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare în vederea asigurării ingrijirilor medicale definitive pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor şi al pacientilor aflaţi în stare critica, pentru toate cazurile ce nu pot fi rezolvate local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele arondate, ce nu pot fi rezolvate definitiv la nivelul spitalelor judeţene din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane ori din cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare. Spitalul regional de urgenta îndeplineşte rolul spitalului judeţean de urgenta în judeţul în care se afla; m) serviciul de ambulanta judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti - unităţile sanitare publice de importanţa strategica, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi a autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, având în structura lor un compartiment pentru asistenţa medicală de urgenta şi transport medical asistat, cu echipaje medicale de urgenta, cu sau fără medic, şi un compartiment pentru consultaţii medicale de urgenta la domiciliu şi transport sanitar neasistat. Compartimentul pentru asistenţa medicală de urgenta funcţionează în regim de lucru continuu, în asteptarea solicitărilor de asistenţa medicală de urgenta; n) transport medical asistat - transportul de urgenta al pacientilor care necesita monitorizare şi îngrijiri medicale pe durata transportului, asigurate de medic sau asistent medical, utilizând ambulante tip B sau C; o) transport sanitar neasistat - transportul pacientilor care nu se afla în stare critica şi nu necesita monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata transportului. Transportul sanitar neasistat se efectuează cu ambulante tip A1 sau A2, precum şi cu alte tipuri de autovehicule decât ambulantele tip B şi C, aflate în dotarea serviciilor de ambulanta; p) ambulanta tip C - ambulanta destinată intervenţiei medicale de urgenta la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensiva. Echipajul ambulantei tip C este condus obligatoriu de un medic special pregătit, iar vehiculul este astfel construit încât să permită accesul la pacientul aflat în vehicul din toate părţile, targa fiind amplasata în mijloc, cu posibilitatea mutării acesteia la dreapta şi la stanga şi ridicării ei la o înălţime care să permită acordarea asistenţei medicale de urgenta în mod corespunzător. Ambulantele de transport al nou-nascutilor aflaţi în stare critica fac parte din categoria ambulantelor tip C; q) ambulanta tip B - ambulanta destinată intervenţiei de urgenta şi transportului medical asistat al pacientilor. Ea poate fi, după caz, utilizata în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistenţei medicale de urgenta. Dotarea ambulantei tip B este formată din echipamente şi materiale sanitare care includ, după caz, un defibrilator semiautomat sau un defibrilator manual şi medicamentele necesare resuscitarii şi acordării asistenţei medicale de urgenta; r) ambulanta tip A1 - ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unui singur pacient, fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie; s) ambulanta tip A2 - ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienti pe targa şi/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie; t) Serviciul mobil de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD) - unitatea de intervenţie publică integrată, de importanţa strategica, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de urgenta, precum şi echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. SMURD funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale; u) unitate de primire a urgentelor (UPU) - secţia sau secţia clinica aflată în structura unui spital judeţean, regional sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenta al pacientilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulante; v) compartiment de primire a urgentelor (CPU) - secţia aflată în structura unui spital orasenesc, municipal sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenta al pacientilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulante; w) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenta - 1-1-2 ansamblul integrat de puncte publice de acces al cetăţeanului la sistemul public de urgenta prin care este activat răspunsul adecvat de urgenta. Punctul public de acces este realizat prin integrarea centrului unic de apel de urgenta şi a dispeceratelor serviciilor publice specializate de intervenţie; x) centrul unic de apel de urgenta - structura specializată de preluare şi transfer al apelurilor de urgenta primite la numărul unic de apel 1-1-2 şi la numărul de apel 961 redirectionat către 1-1-2 până la transformarea acestuia în număr comercial la dispoziţia serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti; y) dispecerat medical de urgenta - structura specializată de preluare şi tratare a apelurilor de urgenta cu caracter medical, primite prin centrul unic de apel de urgenta sau la un număr propriu, în cazul serviciilor private de ambulanta. Dispeceratele medicale de urgenta sunt coordonate de personal cu pregătire medicală superioară, în serviciu permanent; z) dispeceratul integrat de urgenta - structura specializată care, pe lângă preluarea apelului la numărul de urgenta, asigura alarmarea şi coordonarea echipajelor de intervenţie ale tuturor serviciilor specializate de intervenţie, cu caracter medical şi nemedical, din aceeaşi locatie fizica. Coordonarea se face de către personal special pregătit, având un coordonator medical cu studii superioare din cadrul serviciului de ambulanta sau SMURD, în serviciu permanent. (2) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi de prim ajutor calificat, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) centre de expertiza şi coordonare medicală la distanta centrele aflate în structura unor dispecerate medicale sau în structura unor centre de apel unic 1-1-2, destinate furnizarii de informaţii de specialitate specifice necesare echipajelor de urgenta din teren şi/sau spitalelor de urgenta, precum şi coordonării la distanta a echipajelor de prim ajutor calificat, pe baza informaţiilor primite telefonic de la membrii echipajelor sau pe baza informaţiilor şi a datelor primite prin sistemele telemedicale de transmisie de date; b) misiuni de salvare aeriană - intervenţii primare sau secundare ce se desfăşoară utilizând aeronave special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării unei/unor vieţi aflate în pericol din cauza unei accidentari sau îmbolnăviri acute ori care se afla într-un mediu ostil vieţii; c) misiuni de ambulanta aeriană - transporturi sanitare, planificate în prealabil, în care starea pacientului sau a pacientilor nu impune efectuarea unei misiuni de salvare aeriană. Misiunile de ambulanta aeriană pot include şi cazurile critice transportate pe distanţe lungi, ce nu pot fi efectuate decât cu avionul sanitar; d) misiuni de salvare navala - misiuni primare sau secundare care se desfăşoară în zone accesibile mai rapid sau numai prin utilizarea de ambarcatiuni special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării persoanelor aflate în pericol din cauza unei accidentari sau îmbolnăviri acute; e) consultatia de urgenta la domiciliu - asistenţa medicală de urgenta acordată de compartimentul de consultaţii şi transport sanitar neasistat al serviciilor de ambulanta, în colaborare cu medicii de familie, cazurilor medicale de urgenta care nu pun viaţa pacientului în pericol imediat şi care, cel mai probabil, nu necesita transportul la o unitate sanitară; f) personal paramedical - personalul fără pregătire medicală, instruit special la diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat, utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoarele semiautomate externe, activând în echipe, într-un cadru institutionalizat; g) ambulantierul - personal fără pregătire medicală care a absolvit cursurile de ambulantieri, autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru a activa în cadrul serviciilor de ambulanta; h) accident colectiv - evenimentul care implica un număr de victime, care necesita declanşarea unui plan special de intervenţie utilizând forte de intervenţie suplimentare faţă de cele aflate de garda la momentul respectiv. Numărul victimelor pentru care este necesară declanşarea unui plan special de intervenţie diferă de la caz la caz, luându-se în considerare resursele umane şi materiale de intervenţie disponibile în zona în care are loc accidentul. Secţiunea a 2-a Primul ajutor de baza şi primul ajutor calificat Articolul 87 (1) Acordarea primului ajutor de baza, fără echipamente specifice, se efectuează de orice persoană instruita în acest sens sau de persoane fără instruire prealabilă actionand la indicaţiile personalului specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgenta sau al serviciilor de urgenta prespitaliceasca de tip SMURD şi serviciului de ambulanta judeţean sau al municipiului Bucureşti, având ca scop prevenirea complicatiilor şi salvarea vieţii până la sosirea unui echipaj de intervenţie. (2) Fiecare cetăţean are obligaţia sa anunţe direct sau să se asigure ca un caz de urgenta a fost anuntat deja, la numărul 1-1-2, înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor, fiind obligat să respecte indicaţiile specializate oferite de personalul dispeceratului de urgenta. (3) Acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi efectuată în scop comercial. (4) Primul ajutor calificat se acordă într-un cadru institutionalizat, de echipe aflate sub coordonarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, în colaborare cu autorităţile publice locale şi structurile Ministerului Sănătăţii Publice. (5) Echipele de prim ajutor calificat vor fi dotate cu echipamente specifice, inclusiv pentru defibrilare semiautomata. (6) Personalul din cadrul echipajelor de prim ajutor calificat şi ambulantierii vor fi formati şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate. (7) Echipele de prim ajutor pot opera utilizând ambulante tip B, conform normelor şi standardelor naţionale şi europene în vigoare, şi autospeciale de intervenţie fără capacitate de transport pacient, dotate cu echipamentele specifice, inclusiv defibrilatoare semiautomate. (8) Acordarea primului ajutor calificat este organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenta sa nu depăşească: a) 8 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenta; b) 12 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenta. (9) Organizaţiile nonguvernamentale şi cele nonprofit pot participa în aceasta activitate, pe baza unor protocoale de colaborare cu inspectoratele pentru situaţii de urgenta şi cu autorităţile publice locale. (10) Salvamontul, Salvamarul, Jandarmeria montană, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi alte instituţii publice similare pot avea personal instruit în primul ajutor calificat, care acţionează în cadrul misiunilor specifice de salvare asigurate de aceste instituţii. Articolul 88 (1) Persoanele fără pregătire medicală care acorda primul ajutor de baza în mod voluntar, pe baza indicaţiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunoştinţe în domeniul primului ajutor de baza, actionand cu buna-credinţa şi cu intenţia de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil. (2) Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, dacă se constata, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu buna-credinţa, a oricărui act în legătură cu acordarea primului ajutor calificat, cu respectarea competentei acordate, protocoalelor şi procedurilor stabilite în condiţiile legii. Articolul 89 (1) Personalul paramedical care activează în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat este pregătit în instituţiile de învăţământ şi în centrele de formare specializate aflate în structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi/sau în alte centre de formare autorizate şi acreditate aflate în structura instituţiilor publice care deţin echipaje de prim ajutor calificat conform prezentei legi. (2) Formarea personalului specializat în acordarea primului ajutor calificat se va efectua pe baza unui program aprobat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta, acreditat şi autorizat de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Acesta include condiţiile de certificare şi recertificare a personalului, precum şi necesităţile de formare continua. Articolul 90Finanţarea activităţii echipajelor de prim ajutor calificat şi dotarea acestora se fac de la bugetul de stat, bugetul autorităţilor publice locale şi din alte resurse financiare prevăzute în lege, inclusiv sponsorizări şi donaţii. Secţiunea a 3-a Asistenţa medicală publică de urgenta Articolul 91 (1) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata de serviciile de ambulanta judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor judeţene şi regionale. (2) Personalul medical, precum şi personalul nemedical ambulantieri, pompieri şi conducatori auto - din cadrul echipajelor care participa la acordarea asistenţei medicale publice de urgenta în faza prespitaliceasca vor fi pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Personalul din cadrul centrelor de apel unic de urgenta 1-1-2, precum şi din cadrul dispeceratelor medicale va fi special pregătit în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. (4) Centrele de apel unic de urgenta 1-1-2 şi dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de expertiza regionale, în vederea furnizarii unor informaţii specifice, precum şi în vederea coordonării la distanta a activităţii echipajelor de prim ajutor calificat aflate în misiune, pe baza informaţiilor obţinute telefonic sau prin sisteme de transmisie de date. (5) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza prespitaliceasca se va acorda utilizând ambulante tip B şi C, construite şi dotate conform standardelor şi normelor europene în vigoare. În acordarea asistenţei medicale publice de urgenta se pot utiliza şi autospeciale de transport echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave, aeronave, precum şi alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (6) Asistenţii medicali din cadrul echipajelor de urgenta prespitaliceasca vor fi instruiti şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor manuale. (7) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale aflate în structura Ministerului Sănătăţii Publice şi/sau a autorităţilor publice locale. Articolul 92 (1) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului. Aceasta va include şi misiunile de salvare aeriană şi navala. (2) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenta nu poate avea un scop comercial. (3) Asistenţa medicală de urgenta în prespital va fi organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenta sa nu depăşească: a) 15 minute, pentru echipajele de urgenta sau de terapie intensiva, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenta; b) 20 de minute, pentru echipajele de urgenta sau de terapie intensiva, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenta. Articolul 93 (1) Finanţarea acordării asistenţei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. (2) Donaţiile şi sponsorizarile către serviciile publice de urgenta nu pot fi efectuate în vederea obţinerii unor privilegii care duc la discriminare în acordarea asistenţei de urgenta, cum ar fi: asigurarea asistenţei medicale de urgenta sau a primului ajutor calificat în mod preferenţial donatorului, sponsorului sau altor persoane. (3) Serviciile medicale publice de urgenta pot achizitiona echipamente, autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, în sistem leasing sau contractand credite având ca sursa de finanţare veniturile proprii şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări. (4) În cadrul sumelor alocate de la bugetul de stat potrivit alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va asigura în cadrul programelor de sănătate fonduri pentru spitalele regionale de urgenta şi spitalele judeţene de urgenta de grad II, pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate. (5) Unităţile şi compartimentele de primire a urgentelor din cadrul spitalelor de urgenta sunt finanţate din bugetul de stat cu sumele aferente cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu medicamentele şi materialele sanitare. Sumele aferente acestor cheltuieli sunt prevăzute în mod distinct în bugetul spitalului.--------------Alin. (5) al art. 93 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. (6) Cheltuielile ocazionate de activităţile desfăşurate în camera de garda din cadrul spitalelor sunt cuprinse în structura tarifului pe caz ponderat.---------------Alin. (6) al art. 93 a fost introdus de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Secţiunea a 4-a Asistenţa medicală privată de urgenta Articolul 94 (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata de serviciile private de ambulanta, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directa a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimţământul acestuia. (2) Personalul medical, precum şi personalul nemedical care participa la acordarea asistenţei medicale private de urgenta în faza prespitaliceasca sunt pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Programele de formare prevăd condiţiile de certificare a personalului medical, necesităţile de formare continua şi recertificarea acestuia. Articolul 95 (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza spitaliceasca este asigurata de spitalele private, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directa a beneficiarului ori a apartinatorilor acestuia. În cazul pacientilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în condiţii de siguranţă la un spital public. (2) Asistenţa medicală privată de urgenta este acordată de instituţii private, cu respectarea standardelor minime de calitate şi de operare impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Asistenţa medicală privată de urgenta include şi misiuni de ambulanta aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau cu asiguratorii privati ai acestora. Articolul 96Publicitatea şi reclama pentru asistenţa medicală privată de urgenta cu scop comercial vor specifică întotdeauna, în mod clar, ca numerele de apel nu sunt gratuite şi ca serviciile se prestează contra cost. Capitolul II Acordarea asistenţei publice medicale şi tehnice de urgenta şi a primului ajutor calificat Articolul 97Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca este coordonata la nivel judeţean sau regional de dispeceratele medicale specializate, utilizând infrastructura Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenta, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de aplicare a prezentei legi. În activitatea de dispecerizare se utilizează clasificarea unica a cazurilor de urgenta, denumita index medical, şi setul de indicaţii şi planuri de acţiune şi coordonare asociate indexului medical şi specificului local, care sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Articolul 98 (1) Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca se organizează la nivel rural, urban, judeţean/al municipiului Bucureşti şi regional. (2) Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca se acordă la diferite niveluri de competenţa, începând cu primul ajutor calificat, asigurat de echipajele aflate la nivel rural, până la nivelul intervenţiei de salvare aeriană cu personal medical specializat, care operează la nivel regional. (3) Competentele şi atribuţiile echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza prespitaliceasca se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor. (4) Ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii pot avea în administrarea lor servicii proprii de ambulanta, sub forma de proprietate publică sau privată a statului. (5) La nivel spitalicesc, asistenţa medicală de urgenta se asigura în spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale şi ale municipiului Bucureşti, precum şi ale ministerelor şi instituţiilor publice cu reţele sanitare proprii. (6) În spitale pot opera unităţi proprii de transport sanitar medicalizat, pentru transportul interclinic al pacientilor proprii, precum şi al nou-nascutilor aflaţi în stare critica. Modul de organizare şi funcţionare a acestor unităţi se va stabili prin normele de aplicare a prezentului titlu. (7) Primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenta se acordă fără nici o discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârsta, etnie, religie, cetăţenie sau apartenenţa politică, indiferent dacă pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical. (8) Personalul medical şi cel paramedical instruit în primul ajutor calificat au obligaţia ca în afară programului, indiferent de loc, sa acorde primul ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate în pericol vital, până la preluarea acestora de către un echipaj de intervenţie specializat. (9) Echipajele medicale publice de urgenta, precum şi echipajele de prim ajutor calificat, în cazuri deosebite, pot acorda asistenţa de urgenta şi în afară zonelor de responsabilitate, la solicitarea dispeceratelor de urgenta. (10) Asistenţa medicală de urgenta la spectacole în aer liber, festivaluri şi manifestări sportive se solicita obligatoriu de către organizator, pe baza unor contracte încheiate cu serviciile private sau publice de urgenta prespitaliceasca. Autorităţile publice aproba desfăşurarea acestor evenimente numai în cazul în care asistenţa medicală de urgenta este asigurata în mod adecvat, conform normelor în vigoare. Articolul 99 (1) Serviciile publice de urgenta prespitaliceasca nu pot fi subcontractate de serviciile private în vederea acoperirii lipsei de mijloace ale serviciilor private. Ele nu pot acordă prioritate clienţilor serviciilor private sau unor clienţi proprii şi nu pot rezerva echipaje de urgenta pentru înlocuirea unor echipaje ale unor servicii private. (2) Societăţile comerciale care au în proprietatea lor servicii private de ambulanta nu pot acorda donaţii sau sponsorizări serviciilor publice de urgenta prespitaliceasca. (3) Serviciile publice de urgenta pot presta servicii contra cost unor societăţi comerciale, altele decât serviciile de ambulanta private, cluburi sportive sau instituţii, în vederea asigurării asistenţei de urgenta în cazul unor manifestări sportive sau de alta natura, pe durata limitată, cu condiţia ca personalul şi mijloacele folosite în asigurarea evenimentului sa nu fie retrase din resursele necesare asigurării asistenţei de urgenta a populaţiei în intervalul respectiv. Articolul 100 (1) Pentru realizarea managementului integrat al urgentelor se creează o reţea regionala de spitale, având un spital regional de urgenta de gradul I şi, în judeţele arondate acestuia, spitale de urgenta de gradul II sau III. În fiecare regiune va funcţiona minimum un spital de urgenta de gradul II, într-un alt judeţ din afară centrului regional de gradul I. (2) Criteriile de clasificare a spitalelor de urgenta locale şi judeţene, din punct de vedere al competentelor şi resurselor materiale şi umane, se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 101 (1) Spitalele regionale de urgenta se înfiinţează în regiunile de dezvoltare socioeconomica, având la baza resursele umane şi materiale aflate în centrele universitare traditionale. (2) În structura spitalelor regionale de urgenta se afla toate specialitatile chirurgicale şi medicale din structura spitalului judeţean din judeţul respectiv, precum şi infrastructura pentru investigaţii clinice şi paraclinice şi orice alta specialitate unica, cu caracter de urgenta, aflată în afară structurii spitalului judeţean din judeţul respectiv. (3) Spitalele regionale şi judeţene de urgenta au în structura lor unităţi de primire a urgentelor. (4) Conducerea şi organizarea unităţilor de primire a urgentelor se vor face conform normelor de aplicare a prezentului titlu. (5) Medicii şi asistenţii-şefi ai unităţilor de primire a urgentelor nu pot fi sponsorizati şi/sau finantati, direct sau indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora şi nici de către firmele de aparatura medicală. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea Ministerului Sănătăţii Publice. (6) Spitalele municipale şi orăşeneşti pot avea compartimente de primire a urgentelor sau camere de reanimare în zonele de recepţie a urgentelor, acestea urmând a fi deservite de personalul de garda din spital şi/sau de medici de urgenta special angajaţi. (7) Spitalele regionale de urgenta şi spitalele judeţene de urgenta au în responsabilitate, prin unităţile de primire a urgentelor, echipaje integrate publice de intervenţie prespitaliceasca terestra (SMURD), în colaborare cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu autorităţile publice locale, care sunt coordonate de dispeceratele Sistemului naţional unic pentru apelul de urgenta. (8) Spitalele regionale de urgenta au în responsabilitate echipaje integrate publice de salvare aeriană, respectând prevederile legale în vigoare. (9) Implementarea prevederilor alin. (7) şi (8) se realizează gradual, conform unui plan aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, având la baza resursele materiale şi umane disponibile. (10) Arondarea judeţelor la centrele regionale se efectuează pe baza ordinului ministrului sănătăţii publice, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socio-economică din care fac parte, precum şi distanţele aeriene şi terestre dintre un spital judeţean şi un anumit centru regional. (11) În structura spitalelor regionale şi a spitalelor de urgenta de gradele II şi III funcţionează unităţi de primire a urgentelor, corespunzătoare nivelului centrului în care se afla şi numărului cazurilor de urgenta asistate anual. (12) Spitalele regionale de urgenta au obligaţia de a monitoriza şi de a îndrumă metodologic întreaga activitate de asistenţa medicală de urgenta din regiunile pe care le deservesc. (13) Modalităţile de monitorizare şi îndrumare, precum şi modalităţile de colectare a datelor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 102 (1) Spitalele judeţene de urgenta, precum şi spitalele regionale de urgenta au obligaţia de a accepta transferul pacientilor aflaţi în stare critica, dacă spitalul sau centrul unde se afla pacientul respectiv nu are resursele umane şi/sau materiale necesare acordării asistenţei de urgenta în mod corespunzător şi definitiv şi dacă transferul este necesar în vederea salvării vieţii pacientului. (2) Centrele şi spitalele locale de urgenta, precum şi spitalele judeţene de urgenta organizează transferul pacientilor critici, în mod corespunzător, evitand întârzierile nejustificate, către un centru superior, dacă rezolvarea definitivă a cazului depăşeşte competentele sau resursele spitalului în care se afla aceştia. (3) Protocoalele de transfer interclinic al pacientului critic se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Spitalele regionale şi cele judeţene de urgenta, precum şi spitalele de urgenta din municipiul Bucureşti vor furniza dispeceratului de urgenta, periodic sau la solicitare, datele necesare privind locurile şi resursele medicale disponibile pentru rezolvarea cazurilor de urgenta. (4) Criteriile de internare de urgenta a pacientilor care sunt consultaţi şi asistaţi în unităţile/compartimentele de primire a urgentelor, precum şi criteriile de transfer de urgenta către alte spitale vor fi stabilite prin normele de aplicare a prezentului titlu. Capitolul III Acordarea asistenţei medicale private de urgenta Articolul 103 (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este coordonata la nivelul dispeceratului propriu al furnizorului de servicii de către personal medical cu studii superioare. (2) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca se organizează pe o zona stabilită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca acesta să aibă mijloacele necesare acoperirii zonei respective în timpii prevăzuţi pentru serviciile publice pentru diferite categorii de urgenta. (3) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata cu ambulante şi echipamente care respecta normele şi standardele minime impuse serviciilor publice de urgenta prespitaliceasca. Articolul 104 (1) Serviciile medicale private de urgenta prespitaliceasca nu pot contracta serviciile publice în vederea acoperirii unor zone sau activităţi care nu pot fi acoperite prin capacitatea proprie. (2) Serviciile medicale private spitaliceşti de urgenta se organizează în structura spitalelor private, respectând standardele minime impuse de Ministerul Sănătăţii Publice pentru serviciile publice spitaliceşti de urgenta. (3) Serviciile medicale private de urgenta spitaliceasca au obligaţia de a stabiliza orice pacient care soseste în serviciul respectiv în stare critica sau cu acuze ce ridica suspiciunea unei afecţiuni acute grave, indiferent de capacitatea financiară a acestuia de a achită costurile tratamentului şi de calitatea sa de asigurat, acesta putând fi transportat la un spital public, în condiţii corespunzătoare, numai după stabilizarea funcţiilor vitale şi acordarea tratamentului de urgenta. (4) În cazul în care nu au în structura servicii de garda, spitalele private au obligaţia sa acorde primul ajutor şi sa alerteze serviciile de urgenta publice prin numărul unic pentru apeluri de urgenta 1-1-2. Capitolul IV Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti Articolul 105 (1) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti sunt servicii publice cu personalitate juridică. (2) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au ca scop principal acordarea asistenţei medicale de urgenta şi transportul medical asistat, utilizând, după caz, personal medical superior şi/sau mediu calificat la diferite niveluri, precum şi conducatori auto formati ca ambulantieri. (3) Personalul de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti va purta echipamente de protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare. Articolul 106 (1) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au în structura lor doua compartimente distincte: compartimentul de asistenţa medicală de urgenta şi transport medical asistat şi compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar neasistat. (2) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta are în dotare ambulante tip B şi C şi alte mijloace de intervenţie autorizate în vederea asigurării asistenţei medicale de urgenta cu sau fără medic. (3) În cazul în care echipajele de urgenta sunt fără medic, acestea vor funcţiona cu un asistent medical ca şef de echipaj. Echipajele pot include şi personal voluntar special pregătit. (4) Ambulantele tip B şi C şi celelalte mijloace de intervenţie specifice din cadrul compartimentului de asistenţa medicală de urgenta nu vor fi utilizate în scop de consultaţii de urgenta la domiciliu sau transport sanitar neasistat al pacientilor stabili, fără probleme medicale acute. Articolul 107 (1) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta efectuează şi transporturi medicale asistate ale pacientilor critici şi ale celor cu accidentari sau îmbolnăviri acute, care necesita supraveghere din partea unui asistent medical ori medic şi monitorizarea cu echipamentele medicale specifice. (2) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta funcţionează în regim de asteptare şi este finanţat din venituri proprii obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în condiţiile legii, de la bugetul de stat pe bază de programe, din donaţii şi sponsorizări. (3) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta poate avea în organigrama personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, ambulantieri, operatori registratori de urgenta şi dispeceri/radiotelefonisti, precum şi alte categorii de personal necesare funcţionarii compartimentului. Articolul 108 (1) Compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar funcţionează ca structura distinctă în cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, având în organigrama sa personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, conducatori auto ambulantieri şi alte categorii de personal necesare funcţionarii acestuia. (2) În dotarea compartimentului de consultaţii de urgenta şi transport sanitar se afla ambulante tip A1 şi A2, precum şi alte mijloace de transport autorizate conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, precum şi autoturisme de transport pentru medicii de garda în vederea efectuării consultatiilor la domiciliu. (3) În cadrul compartimentului de consultaţii de urgenta şi transport pot efectua garzi şi medici de familie din afară structurii serviciilor de ambulanta. (4) Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenta se face prin dispeceratul medical de urgenta, aceasta putând fi realizată, unde este posibil, în colaborare cu medicii de familie. (5) Compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar neasistat funcţionează în regim de garda şi/sau ture de cel mult 12 ore. Articolul 109Activitatea de transport sanitar neasistat va fi efectuată de ambulantieri şi asistenţi sau doar de ambulantieri, după caz. Articolul 110 (1) Activitatea de consultaţii de urgenta la domiciliu şi cea de transport sanitar neasistat sunt finanţate din venituri proprii obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în condiţiile legii, din donaţii şi sponsorizări. (2) Activitatea de consultaţii de urgenta la domiciliu şi de transport sanitar neasistat poate fi realizată şi de furnizori privati prin relaţie contractuală directa cu casa de asigurări de sănătate.-------------Alin. (2) al art. 110 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (3) Serviciile de reparaţii auto, aprovizionare, alimentare cu carburanţi, alimentare cu oxigen medicinal, piese auto şi curăţenie pot fi externalizate prin contract de parteneriat public-privat, contract de asociere prin participaţiune sau închirieri, sumele rezultate constituind venituri proprii ale serviciului de ambulanta contractant. Articolul 111 (1) Conducerea serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti este formată din: a) manager general, care poate fi medic, economist sau jurist cu studii în management; b) director medical; c) un comitet director format din managerul general, directorul medical, directorul economic, directorul tehnic, asistentul-şef, medicii sau asistenţii coordonatori ai substatiilor serviciului de ambulanta, un reprezentant al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi un reprezentant al autorităţilor publice locale. (2) Membrii comitetului director vor fi numiţi de managerul general, cu excepţia reprezentantului autorităţii de sănătate publică şi a reprezentantului autorităţilor publice locale, care vor fi numiţi de conducerile instituţiilor din care fac parte. (3) Managerul general şi membrii comitetului director nu pot beneficia de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatura medicală, precum şi firmele care comercializează ambulante şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea ministrului sănătăţii publice. (4) Coordonarea activităţii compartimentului de urgenta se realizează la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti de un medic specialist sau primar în medicina de urgenta, anestezie-terapie intensiva ori cu atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenta prespitaliceasca. La nivelul substatiilor, în lipsa unui medic, compartimentul de urgenta poate fi coordonat de un asistent medical. (5) Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenta la domiciliu se va efectua de către un medic specialist sau medic primar în medicina de familie, medicina generală, pediatrie ori medicina interna. (6) Coordonarea activităţii de transport sanitar neasistat se realizează de către un asistent medical. (7) Managerul general încheie cu autoritatea de sănătate publică un contract de management pe o perioadă maxima de 3 ani. Postul de manager general se va ocupa prin concurs, contractul putând fi prelungit în urma evaluării activităţii depuse. (8) Membrii comitetului director vor încheia un contract de administrare cu managerul general. (9) Conţinutul contractului de management, precum şi al contractului de administrare, remunerarea şi indemnizaţiile aferente managerului general şi membrilor comitetului director vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (10) Funcţia de manager general este incompatibilă cu: a) exercitarea unor funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, precum şi cu deţinerea de orice alte funcţii salarizate; b) deţinerea mai multor funcţii de manager salarizate sau nesalarizate; c) deţinerea unei funcţii de conducere salarizate în cadrul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentisti din România, Colegiului Farmacistilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România sau al filialelor locale ale acestora ori al organizaţiilor sindicale de profil. (11) Constituie conflict de interese deţinerea de părţi sociale sau de acţiuni de către membrii comitetului director personal ori de către rudele şi afinii lor până la gradul al IV-lea la societăţi comerciale sau organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu serviciul de ambulanta respectiv. (12) Managerul general şi membrii comitetului director au obligaţia de a depune o declaraţie de interese, precum şi de a semna o declaraţie cu privire la incompatibilităţile prevăzute la alin. (10), în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice. Aceste declaraţii vor fi actualizate ori de câte ori intervin schimbări care trebuie înscrise în ele. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data începerii modificării sau încetării funcţiilor ori activităţilor. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul serviciului de ambulanta respectiv. Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Capitolul V Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD) Articolul 112Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt structuri publice integrate de intervenţie, fără personalitate juridică, care funcţionează în organigrama inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, respectiv a Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi, concomitent, după caz, în structura autorităţilor publice locale şi/sau a unor spitale judeţene şi regionale de urgenta. Articolul 113 (1) Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare au în structura lor, după caz, echipaje de intervenţie specializate în acordarea primului ajutor calificat, reanimarea, descarcerarea şi executarea operaţiunilor de salvare, inclusiv salvarea aeriană. (2) Echipajele integrate de terapie intensiva mobila din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt formate din cel puţin 4 persoane, dintre care un conducător auto pompier şi un medic special pregătit provenit dintr-o structura spitaliceasca de primire a urgentelor. Celelalte persoane din echipajele integrate de terapie intensiva mobila pot fi asigurate de inspectoratele pentru situaţii de urgenta, de autorităţile publice locale şi/sau de structurile spitaliceşti. În cadrul acestor echipaje pot acţiona şi voluntari special pregatiti. (3) Echipajele de prim ajutor sunt formate din cel puţin 3 persoane cu pregătire paramedicala din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta şi/sau din structura autorităţilor publice locale. Echipajele pot include şi personal voluntar special pregătit. (4) Echipajele de salvare aeriană funcţionează conform reglementărilor specifice prevăzute de lege. (5) Echipajele integrate de terapie intensiva mobila au în dotare ambulante tip C, conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene. (6) Echipajele de prim ajutor calificat au în dotare ambulante tip B, echipate conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, inclusiv cu defibrilatoare semiautomate. (7) Echipajele de prim ajutor calificat pot acţiona şi cu autospeciale de intervenţie din dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, respectiv ale Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, fără capacitate de transport pacient, cu condiţia de a fi dotate cu echipamentele specifice, inclusiv cu defibrilator semiautomat. Articolul 114 (1) Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, cu excepţia componentei de salvare aeriană, sunt coordonate operativ de inspectoratele pentru situaţii de urgenta, respectiv de Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, având ca medic-şef un medic specialist sau primar în medicina de urgenta ori anestezie-terapie intensiva, provenind dintr-o structura spitaliceasca de primire a urgentelor dintr-un spital regional ori judeţean de urgenta, după caz. (2) Personalul din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare îşi desfăşoară activitatea zilnica purtând uniformele şi gradele profesionale şi/sau ierarhice specifice aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Pentru intervenţie personalul va purta echipamente de protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare. (3) Coordonarea activităţii zilnice de intervenţie a echipajelor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare se face prin dispeceratele integrate judeţene de urgenta sau, după caz, prin dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti. (4) Echipajele de prim ajutor calificat pot fi dispecerizate direct, după caz, inclusiv de centrele 1-1-2 şi/sau de dispeceratele inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, pe baza unor protocoale încheiate în prealabil cu dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti. (5) În situaţia în care un echipaj de prim ajutor este dispecerizat direct de un centru 1-1-2 sau de un dispecerat al unui inspectorat pentru situaţii de urgenta, dispeceratul medical va fi informat în momentul dispecerizarii echipajului de prim ajutor, iar echipajul de prim ajutor va menţine legătură cu dispeceratul medical în vederea raportarii şi coordonării medicale a activităţii echipajului. (6) Echipajele de salvare aeriană vor fi alertate conform prevederilor legale în vigoare, ele putând fi alertate şi direct prin 1-1-2, urmând ca medicul de garda sa decidă oportunitatea intervenţiei pe baza informaţiilor obţinute de la centrul 1-1-2 şi de la dispeceratele medicale şi ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, de la centrul operational/punctele operationale ale Unităţii Speciale de Aviatie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau direct de la locul incidentului. Articolul 115 (1) Activitatea Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor, de la bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute de lege, inclusiv din donaţii şi sponsorizări. (2) Activitatea cu caracter medical a echipajelor de terapie intensiva mobila, de salvare aeriană, precum şi materialele consumabile pentru acordarea primului ajutor calificat utilizate de personalul paramedical al inspectoratelor pentru situaţii de urgenta şi al autorităţilor publice locale este finanţată din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin spitalele care coordonează medical activitatea la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti, precum şi de la bugetul de stat şi prin alte surse financiare prevăzute în lege. (3) Medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare nu pot beneficia de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatura medicală şi nici de către firmele care comercializează ambulante şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea, după caz, a ministrului sănătăţii publice sau a ministrului administraţiei şi internelor. Articolul 116Dotarea cu echipamente şi mijloace de intervenţie a Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare va fi asigurata de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de autorităţile publice locale. Achiziţionarea acestora poate fi realizată inclusiv prin sistem leasing sau credit în condiţiile legii. Capitolul VI Asistenţa de urgenta în caz de accidente colective, calamitati şi dezastre în faza prespitaliceasca Articolul 117 (1) Asistenţa de urgenta în cazul accidentelor colective, calamităţilor şi dezastrelor va fi coordonata de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta, respectiv al municipiului Bucureşti, sau direct de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta conform planurilor naţionale aprobate. (2) Pentru situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, se vor întocmi planuri de acţiune comune şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, care vor fi puse în aplicare la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta. (3) În situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, acordarea asistenţei la nivel spitalicesc se va face şi în unităţile spitaliceşti aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Articolul 118 (1) Serviciile publice de urgenta prespitaliceasca intra cu toate forţele planificate sub comanda unica a inspectorului-şef pentru situaţii de urgenta din judeţul respectiv care se subordonează direct prefectului judeţului şi inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta. (2) Inspectorul general pentru situaţii de urgenta poate solicita serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi celorlalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie punerea la dispoziţie a mijloacelor şi a personalului necesar interventiilor în cazul unor accidente colective, calamitati sau dezastre, pe durata determinata. (3) Medicii directori ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au obligaţia organizării sprijinului solicitat de inspectoratele pentru situaţii de urgenta. (4) Medicii directori ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi medicii-şefi ai unităţilor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare fac parte din comitetele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenta. Articolul 119 (1) Din momentul directionarii echipajelor către un accident colectiv sau o zona calamitata, încetează toate activităţile din cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti care nu au caracter de urgenta. Echipajele de transport sanitar neasistat şi de consultaţii de urgenta vor fi directionate către compartimentul de urgenta. (2) Directorul serviciului de ambulanta judeţean, precum şi cel al municipiului Bucureşti au obligaţia de a dispune realizarea condiţiilor necesare pentru îndeplinirea tuturor prevederilor planului de acţiune în caz de necesitate. Pentru rezolvarea cazurilor curente dispeceratul judeţean sau al municipiului Bucureşti păstrează un număr minim de echipaje de urgenta, iar dacă situaţia o impune, se alerteaza personalul din turele libere. (3) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti împreună cu inspectoratele pentru situaţii de urgenta întocmesc planul de acţiune în situaţii de urgenta pe baza listelor cu mijloacele din dotare, precum şi cu personalul acestora transmise de toate instituţiile cu atribuţii în domeniu. (4) Echipajele din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt directionate cu prioritate către zona calamitata sau către accidentul colectiv ca echipaje de prim răspuns împreună cu echipajele de ambulanta disponibile. (5) Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta poate dispune echipajelor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare dintr-un judeţ participarea la intervenţie la un accident colectiv sau o zona calamitata din alt judeţ. La nevoie, el poate dispune, cu acordul preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice, participarea la intervenţii, în alt judeţ, a unor echipaje ale serviciilor publice sau private de ambulanta dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti. (6) Inspectorii-şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, la nevoie, pot solicita sprijinul serviciilor private de ambulanta în condiţiile stabilite prin lege. (7) În cazul epidemiilor şi/sau pandemiilor, coordonarea activităţii de intervenţie se face de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenta sau de Comitetul pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice, după caz, potrivit legii. Articolul 120 (1) Serviciile private de ambulanta au obligaţia de a răspunde solicitării comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice ori Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta, în caz de accident colectiv, calamitati naturale sau dezastre, contravaloarea cheltuielilor rezultate fiind decontată, la tarifele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, din bugetul de stat ori din bugetul local. (2) Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta şi cel al municipiului Bucureşti păstrează unităţile mobile de intervenţie la accidente colective şi dezastre, aflate în dotarea lor, în stare de funcţionare, prin Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, în colaborare cu serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz. (3) Serviciile medicale publice de urgenta prespitaliceasca care răspund de unităţile mobile pentru accidente colective şi dezastre se asigura ca aparatura medicală este în stare de funcţionare şi ca unitatea este dotată cu medicamente şi materiale, aflate în termen de valabilitate, suficiente pentru îngrijirea unui număr de minimum 20 de persoane aflate în stare critica. (4) Managerii generali şi directorii medicali ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, precum şi medicii-şefi ai unităţilor de primire a urgentelor vor urma cursuri în managementul dezastrelor organizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Articolul 121Finanţarea exerciţiilor, a pregătirii şi a interventiilor în caz de accidente colective, calamitati sau dezastre se face de la bugetul de stat şi bugetul autorităţilor publice locale. Capitolul VII Dispoziţii finale Articolul 122Normele de aplicare a prevederilor prezentului titlu se aproba prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 123În scopul apărării dreptului cetăţenilor la sănătate, securitate şi viaţa, precum şi în scopul prevenirii şi limitării consecinţelor unei calamitati naturale sau ale unui dezastru, personalului din cadrul serviciilor publice de urgenta spitaliceşti şi prespitalicesti i se interzice participarea la greve sau la alte acţiuni revendicative menite sa afecteze activitatea prin scăderea capacităţii de intervenţie sau a calităţii actului medical, organizate de sindicate sau de alte organizaţii, în timpul programului de lucru, normal sau prelungit. Articolul 124Prevederile art. 87 alin. (8) şi ale art. 92 alin. (3) vor fi implementate gradual, conform normelor de aplicare a prezentului titlu, luându-se în considerare resursele şi planurile de dezvoltare astfel încât termenul final sa nu depăşească anul 2014. Articolul 125Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea juridică a persoanelor vinovate, în condiţiile legii. Titlul V Asistenţa medicală comunitara Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 126 (1) Dispoziţiile prezentului titlu reglementează serviciile şi activităţile din domeniul asistenţei medicale comunitare. (2) Asistenţa medicală comunitara cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viaţa şi care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale. Articolul 127 (1) Asistenţa medicală comunitara presupune un ansamblu integrat de programe şi servicii de sănătate centrate pe nevoile individuale ale omului sanatos şi bolnav, acordate în sistem integrat cu serviciile sociale. (2) Programele şi serviciile de asistenţa medicală comunitara se realizează în concordanta cu politicile şi strategiile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, ale altor instituţii ale autorităţii locale cu responsabilităţi în domeniu, precum şi cu cele ale autorităţilor locale. Capitolul II Organizarea şi funcţionarea asistenţei medicale comunitare Articolul 128 (1) Pentru coordonarea programelor naţionale de asistenţa medicală comunitara se înfiinţează Comisia Interdepartamentala pentru Asistenţa Medicală Comunitara aflată în subordinea primului-ministru, denumita în continuare Comisia. (2) Comisia se constituie dintr-un preşedinte şi un număr impar de membri, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi ai organizaţiilor sau asociaţiilor autorităţilor locale. (3) Atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi componenta nominală a Comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Articolul 129 (1) Comisia se întruneşte în şedinţe ordinare de doua ori pe an şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie. (2) Comisia primeşte sinteza rapoartelor anuale privind problemele medico-sociale de la nivelul comunităţilor. Articolul 130Comisia are următoarele atribuţii: a) realizează Strategia naţionala în domeniul asistenţei medicale comunitare; b) întocmeşte lista de prioritati care să răspundă nevoilor identificate la nivelul comunităţilor; c) propune ordonatorului de credite necesarul de fonduri pentru desfăşurarea activităţilor din domeniul asistenţei medicale comunitare. Articolul 131Comisia îşi realizează atribuţiile prevăzute la art. 130 cu suportul Unităţii de Management al Programelor de Asistenţa Medicală Comunitara. Articolul 132 (1) Pentru realizarea programelor naţionale de asistenţa medicală comunitara se înfiinţează Unitatea de Management al Programelor de Asistenţa Medicală Comunitara (UMPAMC) în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, denumita în continuare UMPAMC. (2) UMPAMC are drept atribuţie principala sprijinul tehnic şi metodologic pentru Comisia Interdepartamentala pentru Asistenţa Medicală Comunitara. Articolul 133Pentru realizarea atribuţiilor, UMPAMC poate solicita expertiza şi suportul tehnic al specialiştilor din instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor Publice şi a altor organe ale autorităţii centrale cu responsabilităţi în domeniu. Articolul 134Programele naţionale de asistenţa medicală comunitara se derulează prin instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Capitolul III Beneficiarii, obiectivele şi acordarea serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara Articolul 135 (1) Beneficiarul serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara este comunitatea dintr-o arie geografică definită, precum: judeţul, oraşul, comuna, satul, după caz, iar în cadrul acesteia în mod deosebit categoriile de persoane vulnerabile. (2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situaţii: a) nivel economic sub pragul saraciei; b) şomaj; c) nivel educaţional scăzut; d) diferite dizabilitati, boli cronice; e) boli aflate în faze terminale, care necesita tratamente paleative; f) graviditate; g) vârsta a treia; h) vârsta sub 5 ani; i) fac parte din familii monoparentale. Articolul 136 (1) Serviciile şi activităţile de asistenţa medicală comunitara sunt derulate de următoarele categorii profesionale: a) asistent social; b) asistent medical comunitar; c) mediator sanitar; d) asistent medical comunitar de psihiatrie; e) asistent medical de îngrijiri la domiciliu. (2) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se încadrează cu contract individual de muncă pe perioada determinata la unităţile sanitare desemnate, iar cheltuielile de personal se suporta în cadrul programelor naţionale de sănătate. (3) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) colaborează cu autorităţile locale şi cu serviciile de asistenţa medicală şi socială. (4) Categoriile profesionale care activează în domeniul asistenţei medicale comunitare se includ în Clasificarea Ocupatiilor din România (C.O.R.). Articolul 137Obiectivele generale ale serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara sunt: a) implicarea comunităţii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia; b) definirea şi caracterizarea problemelor medico-sociale ale comunităţii; c) dezvoltarea programelor de intervenţie, privind asistenţa medicală comunitara, adaptate nevoilor comunităţii; d) monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara; e) asigurarea eficacitatii acţiunilor şi a eficientei utilizării resurselor. Articolul 138Obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare sunt: a) educarea comunităţii pentru sănătate; b) promovarea sănătăţii reproducerii şi a planificarii familiale; c) promovarea unor atitudini şi comportamente favorabile unui stil de viaţa sanatos; d) educaţie şi acţiuni directionate pentru asigurarea unui mediu de viaţa sanatos; e) activităţi de prevenire şi profilaxie primara, secundară şi tertiara; f) activităţi medicale curative, la domiciliu, complementare asistenţei medicale primare, secundare şi tertiare; g) activităţi de consiliere medicală şi socială; h) dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-nascutului şi mamei, a bolnavului cronic, a bolnavului mintal şi a batranului; i) activităţi de recuperare medicală. Capitolul IV Finanţare Articolul 139Finanţarea programelor de asistenţa comunitara se realizează cu fonduri din bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii. Capitolul V Dispoziţii finale Articolul 140Ministerul Sănătăţii Publice va elabora, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme de aplicare a prezentului titlu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia. Titlul VI Efectuarea prelevarii şi transplantului de organe, tesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 141Prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se fac în scop terapeutic, în condiţiile prezentului titlu. Articolul 142În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii: a) celula - unitatea elementara anatomica şi funcţională a materiei vii. În sensul prezentei legi, termenul celula/celule se referă la celula umană individuală sau la o colectie de celule umane, care nu sunt unite prin nici o formă de substanţa intercelulara; b) tesut - gruparea de celule diferenţiată, unite prin substanţa intercelulara amorfa, care formează împreună o asociere topografica şi funcţională; c) organ - partea diferenţiată în structura unui organism, adaptată la o funcţie definită, alcătuită din mai multe tesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizatie şi inervatie proprii; d) prelevare - recoltarea de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană sanatoase morfologic şi funcţional, cu excepţia autotransplantului de celule stem hematopoietice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea realizării unui transplant; e) transplant - acea activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, tesut ori celula. Reglementările cuprinse în prezenta lege se adresează inclusiv tehnicilor de fertilizare în vitro; f) donator - subiectul în viaţa sau decedat, de la care se preleveaza organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană pentru utilizare terapeutică; g) primitor - subiectul care beneficiază de transplant de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule. Articolul 143Coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror dispoziţii privind activitatea de transplant revin Agenţiei Naţionale de Transplant. Capitolul II Donarea şi donatorul de organe, tesuturi şi celule de origine umană Articolul 144Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană de la donatorul în viaţa se face în următoarele condiţii: a) prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţa, având capacitate de exerciţiu deplina, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la persoane fără capacitate de exerciţiu; b) consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevarii; c) donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevarii; d) prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natura fizica sau morala asupra unei persoane sunt interzise; e) donarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice, în scopul obţinerii unui folos material sau de alta natură. f) donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care declara ca donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de alta natura, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Articolul 145 (1) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la potenţiali donatori minori în viaţa, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta lege. (2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul în care donatorul este minor, prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face în următoarele condiţii: a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de la minori se poate face numai cu consimţământul minorului dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani şi cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al părinţilor, tutorelui sau al curatorului. Dacă minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani, prelevarea se poate face cu acordul ocrotitorului legal; b) în cazul donatorului care are cel puţin 14 ani, consimţământul acestuia, scris sau verbal, se exprima în faţa preşedintelui tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se afla sediul centrului unde se efectuează transplantul, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelara competenţa, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (3) Refuzul scris sau verbal al minorului împiedica orice prelevare. Articolul 146 (1) Prelevarea de organe, tesuturi sau celule de la donatorul viu se va efectua cu avizul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu, constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul; aceasta comisie va evalua motivatia donarii şi va controla respectarea drepturilor pacientilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. (2) Comisia de avizare a donarii de la donatorul viu va avea următoarea componenta: un medic cu pregătire în bioetica din partea colegiului medicilor judeţean sau al municipiului Bucureşti, un psiholog sau un medic psihiatru şi un medic primar, angajat al spitalului şi având atribuţii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în echipa de transplant. (3) Aceasta comisie va funcţiona conform unui regulament emis de Agenţia Naţionala de Transplant, cu consultarea Comisiei de bioetica a Ministerului Sănătăţii Publice. Regulamentul va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) Comisia va evalua atât donatorul, cat şi primitorul care vor fi supuşi unui examen psihologic şi/sau psihiatric, având ca scop testarea capacităţii de exerciţiu, precum şi stabilirea motivatiei donarii. (5) Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist, psiholog sau psihiatru, independent atât de echipa care efectuează transplantul, cat şi de familiile donatorului şi primitorului. (6) Prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele, sperma, cap femural, placenta, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi utilizate în scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor de bioetica cuprinse în regulamentul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu, fără a fi necesar avizul acestei comisii. (7) Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul sa nu poată fi identificati. (8) Dacă donatorul nu doreşte să-şi divulge identitatea, se va respecta confidenţialitatea donarii, cu excepţia cazurilor în care declararea identităţii este obligatorie prin lege. Articolul 147Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:1. se defineste ca donator decedat fără activitate cardiaca persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabila şi ireversibila, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiaca se face conform protocolului de resuscitare, prevăzut în anexa nr. 6, excepţie făcând situaţiile fără echivoc;2. se defineste ca donator decedat cu activitate cardiaca persoana la care s-a constatat încetarea ireversibila a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale prevăzut în anexa nr. 3;3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, tesuturi şi celule de origine umană;4. prelevarea de organe, tesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unu dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate, sora. În absenta acestora, consimţământul va fi luat de la persoana autorizata, în mod legal, conform legislaţiei în domeniu, sa îl reprezinte pe defunct; în ambele situaţii se procedează conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;5. prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedata şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donarii, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, tesuturi şi celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;6. prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedata şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donarii, prin act de refuz al donarii avizat de medicul de familie sau prin înscrierea în Registrul naţional al celor care refuza sa doneze organe, tesuturi şi celule. Actul de refuz al donarii, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de către apartinatori coordonatorului de transplant. Articolul 148 (1) Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la donatori decedati se efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă orice boala infectioasa, o posibila contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, tesut sau celula în parte. (2) Repartiţia organelor, tesuturilor şi celulelor de origine umană prelevate la nivel naţional se efectuează de către Agenţia Naţionala de Transplant, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, tesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România. (3) În condiţiile în care pe teritoriul naţional nu exista nici un primitor compatibil cu organele, tesuturile şi celulele de origine umană disponibile, acestea pot fi alocate în reţeaua internationala de transplant, pe baza unei autorizaţii speciale emise de Agenţia Naţionala de Transplant, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7 (4) fiesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile de tesuturi şi celule, acreditate sau agreate de Agenţia Naţionala de Transplant. (5) Transplantul de tesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de Agenţia Naţionala de Transplant. (6) Fiecare prelevare de organ, tesut sau celula de origine umană este anunţată imediat şi înregistrată în Registrul naţional de transplant, conform procedurilor stabilite de Agenţia Naţionala de Transplant. (7) Medicii care au efectuat prelevarea de organe şi tesuturi de la o persoană decedata vor asigura restaurarea cadavrului şi a fizionomiei sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă este necesar, în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului defunctului. (8) Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu consimţământul medicului legist şi nu trebuie să compromita rezultatul autopsiei medico-legale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8. (9) Introducerea sau scoaterea din ţara de organe, tesuturi, celule de origine umană se face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Agenţia Naţionala de Transplant, după modelul prevăzut în anexa nr. 7, respectiv anexa nr. 9, conform legislaţiei vamale. (10) Se interzice divulgarea oricărei informaţii privind identitatea donatorului cadavru, precum şi a primitorului, exceptând cazurile în care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum şi cazurile în care declararea identităţii este obligatorie prin lege. Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul sa nu poată fi identificati. (11) Agenţia Naţionala de Transplant poate acorda servicii funerare şi/sau transportul cadavrului, în cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe şi/sau tesuturi şi/sau celule. (12) După fiecare prelevare de organe, tesuturi şi/sau celule de la donatorii cadavru se vor completa, cu datele din momentul prelevarii, Fişa de declarare a donatorului şi Fişa de prelevare de organe şi tesuturi, prevăzute în anexa nr. 10. (13) Agenţia Naţionala de Transplant stabileşte un sistem de vigilenta pentru raportarea, investigarea, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor despre incidentele grave şi reactiile adverse severe care pot influenţa calitatea şi siguranţa organelor, tesuturilor şi celulelor, ce pot fi datorate procurării, testarii, procesarii, stocării şi distribuţiei acestora, astfel încât orice reactie adversa severă observata în timpul sau după procedura de transplant ar putea fi legată de calitatea şi siguranţa organelor, tesuturilor şi celulelor. Capitolul III Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană Articolul 149Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează numai în scop terapeutic. Articolul 150Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează cu consimţământul scris al primitorului, după ce acesta a fost informat asupra riscurilor şi beneficiilor procedeului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11. Articolul 151 (1) În cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii familiei sau de către reprezentantul legal al acestuia, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11. (2) În cazul primitorului aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, transplantul se poate efectua fără consimţământul prevăzut anterior dacă, datorită unor împrejurări obiective, nu se poate lua legătură în timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al acestuia, iar întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului. (3) Situaţia descrisă la alin. (2) va fi consemnată de medicul şef de secţie şi de medicul curant al pacientului, în formularul prevăzut în anexa nr. 12. Articolul 152În cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, consimţământul va fi dat de părinţi sau de celelalte persoane care au calitatea de ocrotitor legal al acestora, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13. Capitolul IV Finanţarea activităţii de transplant Articolul 153Costul investigatiilor, spitalizarii, interventiilor chirurgicale, medicamentelor, materialelor sanitare, al ingrijirilor postoperatorii, costul medicamentelor şi serviciilor aferente stării posttransplant, precum şi cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot deconta după cum urmează:--------------Partea introductivă a art. 153 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006.NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Prin RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006 s-a dispus rectificarea art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006, care prevedea iniţial ca art. I pct. 15, 24 şi 25 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. a) din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru pacientii incluşi în Programul naţional de transplant; b) de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice, pentru pacientii incluşi în programul naţional de transplant;---------------Lit. b) a art. 153 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. c) prin contribuţia personală a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate; d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, organizaţii neguvernamentale ori alte organisme interesate. Capitolul V Sancţiuni Articolul 154Organizarea şi efectuarea prelevarii de organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul transplantului, în alte condiţii decât cele prevăzute de prezentul titlu, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale. Articolul 155Prelevarea sau transplanul de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană fără consimţământ dat în condiţiile prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani. Articolul 156Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. Articolul 157 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani fapta persoanei de a dona organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de alta natura, pentru sine sau pentru altul. (2) Determinarea cu rea-credinţa sau constrângerea unei persoane sa doneze organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. (3) Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obţinerii de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană, precum şi publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule umane în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau de alta natura pentru sine, familie ori terţe persoane fizice sau juridice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Articolul 158 (1) Organizarea şi/sau efectuarea prelevarii de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii unui profit material pentru donator sau organizator, constituie infracţiunea de trafic de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi cumpărarea de organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul revânzării, în vederea obţinerii unui profit. (3) Tentativa se pedepseşte. Articolul 159Introducerea sau scoaterea din ţara de organe, tesuturi, celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţionala de Transplant constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 160 (1) Prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează de către medici de specialitate, în unităţi sanitare publice sau private autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi acreditate, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant. (2) Condiţiile de acreditare a unităţilor sanitare prevăzute la alin. (1) sunt stabilite de Agenţia Naţionala de Transplant, iar acreditarea se face prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Criteriile de acreditare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentului titlu, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu. (3) Agenţia Naţionala de Transplant poate suspenda sau revoca acreditarea în cazul în care inspecţiile efectuate împreună cu autoritatea naţionala competenţa în domeniul securităţii sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică constata ca unitatea sanitară respectiva nu respecta prevederile legale în vigoare. Inspecţiile vor fi efectuate periodic, iar intervalul dintre doua inspecţii nu trebuie să depăşească 2 ani. (4) Unităţile sanitare acreditate vor stabili un sistem de identificare a fiecărui act de donare, prin intermediul unui cod unic, precum şi fiecărui produs asociat cu el. Pentru tesuturi şi celule este necesară etichetarea codificata care să permită stabilirea unei legături de la donator la primitor şi invers. Informaţiile vor fi păstrate cel puţin 30 de ani. (5) Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de procesare şi/sau utilizare de tesuturi şi/sau celule vor păstra o înregistrare a activităţii lor, incluzând tipurile şi cantităţile de tesuturi şi/sau celule procurate, testate, conservate, depozitate, distribuite sau casate, precum şi originea şi destinaţia acestor tesuturi şi/sau celule pentru utilizare umană. Ele vor trimite anual un raport de activitate Agenţiei Naţionale de Transplant. Articolul 161Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de transplant tisular şi/sau celular vor trebui sa desemneze o persoană responsabilă pentru asigurarea calităţii tesuturilor şi/sau celulelor procesate şi/sau utilizate în conformitate cu legislaţia europeană şi cea română în domeniu. Standardul de instruire profesională a acestei persoane va fi stabilit prin norme. Articolul 162Normele metodologice de aplicare a prezentului titlu vor fi elaborate în termen de 90 de zile de la publicarea legii şi vor fi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 163Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezenta lege. Articolul 164La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de tesuturi şi organe umane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, şi art. 17 alin. (3), art. 21, 23 şi 25 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi tesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abroga.Prevederile prezentului titlu transpun Directiva 23/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate şi siguranţa asupra donarii, procurării, testarii, procesarii, conservării, depozitarii şi distribuirii tesuturilor şi celulelor umane. Titlul VII Spitalele Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 165 (1) Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. (2) Spitalul poate fi public, public cu secţii private sau privat. Spitalele de urgenta se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale publice. (3) Secţiile private ale spitalelor publice sau spitalele private pot furniza servicii medicale cu plata. (4) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative. (5) Spitalele participa la asigurarea stării de sănătate a populaţiei. (6) Competentele pe tipuri de spitale se stabilesc în conformitate cu criteriile Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar pentru spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi cu avizul ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei. Articolul 166 (1) Activităţile organizatorice şi functionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice, iar în spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, controlul este efectuat de structurile specializate ale acestora. (2) Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în condiţiile autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar, activitatea spitalelor se suspenda, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 167 (1) În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât sa consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacientilor, a eticii şi deontologiei medicale. (2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării. (3) Cercetarea ştiinţifică medicală se efectuează pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital şi finantatorul cercetării. (4) Spitalele au obligaţia sa desfăşoare activitatea de educaţie medicală şi cercetare (EMC) pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile acestor activităţi sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul clinic poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocarilor bugetare. Articolul 168 (1) Spitalul asigura condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igiena, alimentaţie şi de prevenire a infectiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igiena, alimentaţie şi de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor. Articolul 169 (1) Ministerul Sănătăţii Publice reglementează şi aplica măsuri de creştere a eficientei şi calităţii serviciilor medicale şi de asigurare a accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale. (2) Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul Sănătăţii Publice propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi, care se aproba prin hotărâre a Guvernului. Articolul 170 (1) Orice spital are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţa medicală de urgenta oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critica. După stabilizarea funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu medicalizat la o alta unitate medico-sanitară de profil. (2) Spitalul va fi în permanenta pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criza şi este obligat sa participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora. (3) Cheltuielile efectuate de unităţile spitaliceşti, în cazurile menţionate la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor sau instituţiilor în reţeaua cărora funcţionează, prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a generat. Capitolul II Organizarea şi funcţionarea spitalelor Articolul 171 (1) Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale, orăşeneşti sau comunale). (2) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de specificul patologiei, în spitale generale, spitale de urgenta, spitale de specialitate şi spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice. (3) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în: a) spitale publice, organizate ca instituţii publice; b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat; c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private. (4) Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi: a) spitale clinice cu secţii universitare; b) institute. Articolul 172 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii: a) spitalul regional - spitalul clinic judeţean care deţine competentele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare, în vederea asigurării ingrijirilor medicale complete pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor şi al pacientilor aflaţi în stare critica, pentru cazurile ce nu pot fi rezolvate la nivel local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele arondate, ce nu pot fi rezolvate complet la nivelul spitalelor judeţene, din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane sau din cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare; b) spitalul judeţean - spitalul general organizat în reşedinţa de judeţ, cu o structura complexa de specialităţi medico-chirurgicale, cu unitate de primire urgente, care asigura urgentele medico-chirurgicale şi acorda asistenţa medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale; c) spitalul local - spitalul general care acorda asistenţa medicală de specialitate în teritoriul unde funcţionează, respectiv municipiu, oraş, comuna; d) spitalul de urgenta - spitalul care dispune de o structura complexa de specialităţi, dotare cu aparatura medicală corespunzătoare, personal specializat, având amplasament şi accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura spitalului de urgenta funcţionează obligatoriu o structura de urgenta (U.P.U., C.P.U.) care, în funcţie de necesitaţi, poate avea şi un serviciu mobil de urgenta reanimare şi transport medicalizat; e) spitalul general - spitalul care are organizate în structura, de regula, doua dintre specialitatile de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstetrica-ginecologie, chirurgie generală; f) spitalul de specialitate - spitalul care asigura asistenţa medicală într-o specialitate în conexiune cu alte specialităţi complementare; g) spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice - spitalul în care durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei. Bolnavii cu afecţiuni cronice şi probleme sociale vor fi preluati de unităţile de asistenţa medico-sociale, precum şi de aşezămintele de asistenţa socială prevăzute de lege, după evaluarea medicală; h) spitalul clinic - spitalul care are în componenta secţii clinice universitare care asigura asistenţa medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continua, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditata. Institutele, centrele medicale şi spitalele de specialitate, care au în componenta o secţie clinica universitară sunt spitale clinice. Pentru activitatea medicală, diagnostica şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă; i) secţiile clinice universitare - secţiile de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţa medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continua (EMC). În aceste secţii este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinica. Pentru activitatea medicală, diagnostica şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă; j) institutele şi centrele medicale clinice - unităţi de asistenţa medicală de specialitate în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică-medicală, de îndrumare şi coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de educaţie medicală continua; pentru asistenţa medicală de specialitate se pot organiza centre medicale în care nu se desfăşoară activitate de învăţământ medical şi cercetare ştiinţifică; k) unităţile de asistenţa medico-sociale - instituţii publice specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acorda servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale; l) sanatoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigura asistenţa medicală utilizând factori curativi naturali asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace terapeutice; m) preventoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigura prevenirea şi combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoza stabilizati clinic şi necontagiosi; n) centrele de sănătate - unităţi sanitare cu paturi care asigura asistenţa medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi. (2) În sensul prezentului titlu, în categoria spitalelor se includ şi următoarele unităţi sanitare cu paturi: institute şi centre medicale, sanatorii, preventorii, centre de sănătate şi unităţi de asistenţa medico-socială. Articolul 173 (1) Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz: secţii, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice şi administrative, serviciu de asistenţa prespitaliceasca şi transport urgente, structuri de primiri urgente şi alte structuri aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Spitalele pot avea în componenta lor structuri care acorda servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor servicii se negociaza şi se contractează în mod distinct cu casele de asigurări de sănătate sau cu terţi în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti sau din fondurile alocate pentru serviciile respective. Articolul 174 (1) Spitalele publice se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Sănătăţii Publice, cu avizul consiliului local, respectiv judeţean, după caz. (2) Spitalele din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii Publice, se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, initiata de ministerul sau instituţia publică respectiva, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. (3) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, la propunerea conducerii spitalelor, prin autorităţile de sănătate publică, cu avizul consiliului judeţean sau al consiliului local, după caz. Structura organizatorică a unităţilor sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie se stabileşte prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. (4) Spitalele private se înfiinţează sau se desfiinţează cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, în condiţiile legii. Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea şi schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, în condiţiile legii. (5) Secţia privată se poate organiza în structura oricărui spital public. Condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (6) Se asimilează spitalelor private şi unităţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale sau al unor societăţi comerciale, care acorda servicii medicale spitaliceşti. Articolul 175 (1) Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi da dreptul spitalului sa funcţioneze. După obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intra, la cerere, în procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani. Neobtinerea acreditării în termen de 5 ani de la emiterea autorizaţiei de funcţionare conduce la desfiinţarea spitalului în cauza. (2) Acreditarea garantează faptul ca spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale şi conexe actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare. (3) Acreditarea se acordă de Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor, instituţie cu personalitate juridică, ce funcţionează în coordonarea primului-ministru, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. (4) Componenta, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice. (5) Din Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor vor face parte reprezentanţi ai Presedintiei, Guvernului, Academiei Române, Colegiului Medicilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România. Membrii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, precum şi rudele sau afinii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv sunt incompatibili cu calitatea de membru în organele de conducere ale spitalelor şi nu pot deţine cabinete sau clinici private. (6) Pentru obţinerea acreditării se percepe o taxa de acreditare, al carei nivel se aproba prin ordin al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, la propunerea ministrului sănătăţii publice. (7) Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri proprii ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care urmează a fi utilizate pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, în condiţiile legii. Articolul 176 (1) Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează de către Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Lista cu unităţile spitaliceşti acreditate şi categoria acreditării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 177 (1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului, spitalul solicita evaluarea în vederea reacreditarii. (2) Reevaluarea unui spital se poate face şi la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice, a casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant. (3) Dacă în urma evaluării se constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor acorda un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată. Capitolul III Conducerea spitalelor Articolul 178 (1) Spitalul public este condus de un manager, persoana fizica sau juridică. (2) Managerul persoana fizica sau reprezentantul desemnat de managerul persoana juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii Publice şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (3) Managerul, persoana fizica sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii Publice sau cu ministerele, respectiv instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz, pe o perioadă de 3 ani. Contractul de management poate fi prelungit sau poate inceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) Modelul contractului de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi şi indicatorii de performanţă a activităţii, se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cu consultarea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Nivelul indicatorilor de performanţă a activităţii se stabileşte anual de Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv de ministrul de resort, în funcţie de subordonarea spitalului. Contractul de management va avea la baza un buget global negociat, a cărui execuţie va fi evaluată anual. Articolul 179 (1) Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului organizează concurs sau licitaţie publică, după caz, pentru selecţionarea managerului, respectiv a unei persoane juridice care să asigure managementul unităţii sanitare, care va fi numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (2) Managerul persoana fizica va fi selectat prin concurs de o comisie numita de ministrul sănătăţii publice sau, după caz, de ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Pentru spitalele din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţa naţionala şi autoritate judecătorească, funcţia de comandant/director general sau, după caz, de manager se ocupa de o persoană numita de conducătorul ministerului sau al instituţiei care are în structura spitalul, conform reglementărilor proprii adaptate la specificul prevederilor prezentului titlu. (4) Selecţia managerului persoana juridică se efectuează prin licitaţie publică, conform dispoziţiilor legii achiziţiilor publice. Articolul 180 (1) Funcţia de manager persoana fizica este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate inclusiv în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti; b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate; c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti; d) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil. (2) Constituie conflict de interese deţinerea de către manager persoana fizica, manager persoana juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi comerciale ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana în cauza exercita sau intenţionează sa exercite funcţia de manager. Dispoziţia de mai sus se aplică şi în cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauza. (3) Incompatibilităţile şi conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cat şi reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită sau intenţionează sa exercite funcţia de manager de spital. (4) Dacă managerul selectat prin concurs ori reprezentantul desemnat al persoanei juridice selectate în urma licitaţiei se afla în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat sa înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la apariţia acestora. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept. Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerul ori instituţia publică semnatara a contractului de management va putea cere persoanelor în cauza despăgubiri, conform clauzelor contractului de management. (5) Persoanele care îndeplinesc funcţia de manager la spitalele şi celelalte unităţi sanitare care au sub 400 de paturi, cu excepţia spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pot desfăşura activitate medicală în instituţia respectiva. Articolul 181Atribuţiile managerului sunt stabilite prin contractul de management. Articolul 182În domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice managerul are, în principal, următoarele atribuţii: a) stabileşte şi aproba numărul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de normativul de personal în vigoare; b) aproba organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeşte şi eliberează din funcţie personalul spitalului; c) aproba programul de lucru, pe locuri de muncă şi categorii de personal; d) propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirii unităţii, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, de ministerele care au spitale în subordine ori în administrare sau reţea sanitară proprie; e) numeşte, conform art. 183, membrii comitetului director. Articolul 183 (1) În cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitalele clinice, directorul financiar-contabil şi, după caz, directorul de îngrijiri, precum şi alţi directori, potrivit normelor interne de organizare a spitalelor. Ocuparea funcţiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului. (2) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, structura comitetului director se stabileşte de către acestea, în conformitate cu regulamentele interne proprii. (3) Atribuţiile comitetului director sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic universitar medical. Articolul 184 (1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupa prin concurs sau examen, după caz, în condiţiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) În spitalele publice funcţiile de şef de secţie, şef de laborator, farmacist-şef, asistent medical şef sunt funcţii de conducere şi vor putea fi ocupate numai de medici, farmacisti, biologi, chimisti şi biochimisti sau, după caz, asistenţi medicali, cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea respectiva. (3) Şefii de secţie au ca atribuţii îndrumarea şi realizarea activităţii de acordare a ingrijirilor medicale în cadrul secţiei respective şi răspund de calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate prin contractul de administrare. (4) La numirea în funcţie, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatori specifici de performanţă. Contractul de administrare poate fi prelungit şi poate inceta înainte de termen, în principal, în cazul neîndeplinirii indicatorilor specifici de performanţă. Pe perioada existenţei contractului de administrare, eventualul contract de muncă încheiat cu o alta instituţie publică din domeniul sanitar se suspenda. Conţinutul contractului şi metodologia de încheiere a acestuia se vor stabili prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Dacă şeful de secţie selectat prin concurs se afla în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să le înlăture în termen de maximum 30 de zile sub sancţiunea rezilierii unilaterale a contractului de administrare. (5) Calitatea de şef de secţie este compatibila cu funcţia de cadru didactic universitar. (6) În secţiile clinice universitare funcţia de şef de secţie se ocupa de cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al instituţiei de învăţământ medical superior în cauza. (7) În cazul în care contractul de administrare, prevăzut la alin. (4), nu se semnează în termen de 7 zile de la emiterea recomandarii, se va constitui o comisie de mediere numita prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. În cazul în care conflictul nu se soluţionează într-un nou termen de 7 zile, postul va fi scos la concurs, în condiţiile legii. (8) Pentru secţiile clinice, altele decât cele prevăzute la alin. (6), precum şi pentru secţiile neclinice condiţiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar în cazul spitalelor aparţinând ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, condiţiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. În cazul în care la concurs nu se prezintă nici un candidat în termenul legal, managerul spitalului public va delega un alt medic în funcţia de şef de secţie, pe o perioadă de până la 6 luni, după care se vor repeta procedurile prevăzute la alin. (1). (9) Şefii de secţie vor face publice, prin declaraţie pe propria răspundere, afişată pe site-ul spitalului şi al autorităţii de sănătate publică teritorială sau pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice ori, după caz, al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru unităţile sanitare subordonate acestuia, legăturile de rudenie până la gradul al IV-lea inclusiv cu personalul angajat în secţia pe care o conduce. (10) Medicii care împlinesc vârsta de pensionare după dobândirea funcţiei de manager de spital, director medical sau şef de secţie vor fi pensionaţi conform legii. Medicii în vârsta de cel puţin 65 de ani nu pot participa la concurs şi nu pot fi numiţi în nici una dintre funcţiile de manager de spital, director medical sau şef de secţie. (11) În spitalele clinice, profesorii universitari pot ocupa funcţii de şef de secţie până la vârsta de 70 de ani, cu avizul Colegiului Medicilor din România şi cu aprobarea ministrului sănătăţii publice. (12) Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b)-d) referitoare la incompatibilităţi, conflicte de interese şi sancţiunea rezilierii contractului de administrare se aplică şi sefilor de secţie, de laborator sau de serviciu din spitalele publice. Articolul 185 (1) În cadrul spitalelor publice funcţionează un consiliu etic, un consiliu medical şi un consiliu ştiinţific, pentru spitalele clinice şi institutele şi centrele medicale clinice. Directorul medical este preşedintele consiliului medical. Directorul ştiinţific este preşedintele consiliului ştiinţific. (2) Componenta şi atribuţiile consiliului etic şi ale consiliului ştiinţific se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (3) Consiliul medical este alcătuit din şefii de secţii, de laboratoare, farmacistul-şef şi asistentul şef. (4) Principalele atribuţii ale consiliului medical sunt următoarele: a) îmbunătăţirea standardelor clinice şi a modelelor de practica în scopul acordării de servicii medicale de calitate în scopul creşterii gradului de satisfactie a pacientilor; b) monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în spital în scopul creşterii performantelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate; c) elaborarea proiectului de plan de achiziţii al spitalului în limita bugetului estimat; d) întărirea disciplinei economico-financiare. Articolul 186 (1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu consultativ, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie şi de organizare şi funcţionare a spitalului şi de a face recomandări managerilor spitalului în urma dezbaterilor. (2) Membrii consiliului consultativ sunt: a) 2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice sau ai autorităţii de sănătate publică, cu personalitate juridică pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii Publice; b) 2 reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pentru spitalele aflate în subordinea acestora; c) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori local, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dintre care unul specialist în finanţe publice locale, pentru spitalele aflate în administrarea consiliilor judeţene sau locale, după caz; d) managerul spitalului public; e) 2 reprezentanţi ai universitatii sau facultăţii de medicina, pentru spitalele clinice, institutele şi centrele medicale clinice; f) 2 reprezentanţi ai mediului de afaceri, nominalizaţi de patronatele reprezentative la nivel naţional pentru spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice. (3) Reprezentanţii sindicatelor legal constituite în unitate, afiliate federaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramura sanitară, au statut de invitaţi permanenţi la şedinţele consiliului consultativ. (4) Membrii consiliului consultativ al spitalului public se numesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice după nominalizarea acestora de către instituţiile enumerate la alin. (2) lit. a)-c) şi e). O persoana nu poate fi membru decât într-un singur consiliu consultativ al unui spital public. (5) Consiliul consultativ se întruneşte, în şedinţa ordinară, cel puţin o dată la 3 luni, precum şi ori de câte ori va fi nevoie, în şedinţe extraordinare. Deciziile consiliului se iau în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi. (6) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, componenta consiliului consultativ se stabileşte conform reglementărilor proprii, prin ordin sau decizie, după caz. (7) Dispoziţiile art. 180 alin. (3) referitoare la conflicte de interese se aplică şi membrilor consiliului consultativ. Articolul 187 (1) Persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul, membrii comitetului director, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu şi membrii consiliului consultativ, au obligaţia de a depune o declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la incompatibilităţile prevăzute la art. 180, în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, la ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie. (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se actualizează ori de câte ori intervin modificări în situaţia persoanelor în cauza; actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării, precum şi a încetării funcţiilor sau activităţilor. (3) Declaraţiile se afişează pe site-ul spitalului. (4) Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (5) În condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoanele din conducerea spitalului au obligaţia de a depune şi o declaraţie de avere, al carei model se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Capitolul IV Finanţarea spitalelor Articolul 188 (1) Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii. (2) Prin autonomie financiară se înţelege: a) organizarea activităţii spitalului pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior; b) elaborarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului. (3) Spitalele publice au obligaţia de a asigură realizarea veniturilor şi de a fundamenta cheltuielile în raport cu acţiunile şi obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei bugetare. (4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cadrul ministerelor cu reţea sanitară proprie. Articolul 189 (1) Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principala a veniturilor în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli şi se negociaza de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de indicatorii stabiliţi în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale. (2) În cazul refuzului uneia dintre părţi de a semna contractul de furnizare de servicii medicale, se constituie o comisie de mediere formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ai ministerului de resort, precum şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care, în termen de maximum 10 zile, soluţionează divergenţele. (3) Spitalele pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale şi cu casele de asigurări de sănătate private. (4) Drepturile salariale ale personalului angajat în activităţi de cercetare ştiinţifică şi de medicina preventivă, organizate în cadrul structurii organizatorice a unităţii sanitare cu paturi, se suporta din veniturile proprii ale spitalului.-------------Alin. (4) al art. 189 a fost introdus de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. (5) Începând cu data de 1 ianuarie 2008, drepturile personalului prevăzut la alin. (4) se suporta de la bugetul de stat.-------------Alin. (5) al art. 189 a fost introdus de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 190 (1) Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinatiile pentru care au fost alocate, după cum urmează: a) de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice sau al ministerelor ori instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru spitalele clinice cu secţii universitare; b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene; c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local. (2) de la bugetul de stat se asigura: a) desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condiţiile legii; c) investiţii legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie; d) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forta majoră; e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale; f) activităţi specifice unităţilor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie; g) activităţi didactice şi de cercetare fundamentală;------------------Litera g) a alin. (2) al art. 190 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. h) alte cheltuieli curente şi de capital. (3) Bugetele locale participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv bunuri şi servicii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale, a unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local, în limita creditelor bugetare aprobate cu aceasta destinaţie în bugetele locale.------------------Alin. (3) al art. 190 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. (4) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din: a) donaţii şi sponsorizări; b) legate; c) asocieri investitionale în domenii medicale ori de cercetare medicală şi farmaceutica; d) închirierea unor spaţii medicale, echipamente sau aparatura medicală către alţi furnizori de servicii medicale, în condiţiile legii; e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări private sau agenţi economici; f) editarea şi difuzarea unor publicaţii cu caracter medical; g) servicii medicale, hoteliere sau de alta natura, furnizate la cererea unor terţi; h) servicii de asistenţa medicală la domiciliu, furnizate la cererea pacientilor; i) contracte de cercetare şi alte surse; j) alte surse, conform legii. Articolul 191 (1) Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor fundamentate ale conducătorilor secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi cu contractele colective de muncă, şi se publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice pentru unităţile subordonate, al autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii, după caz, în termen de 15 zile calendaristice de la aprobarea lui. (2) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aproba, prin ordin sau decizie, de conducătorul acestora, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. (3) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se aproba de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului spitalului. (4) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se repartizează pe secţiile şi compartimentele din structura spitalului, nivelul acestora fiind indicator al contractului de administrare. (5) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se urmăreşte pe secţii şi compartimente, fiind un indicator al contractului încheiat între manager şi şefii secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului. Abaterile faţă de indicatorii din contractul cu managerul se analizează şi se soluţionează de conducerea spitalului cu conducerile structurilor în cauza. (6) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar, respectiv trimestrial, unităţilor deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie, în funcţie de subordonare, şi se publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice pentru unităţile subordonate, al autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii. (7) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar şi trimestrial şi consiliului local şi/sau judeţean, după caz, dacă beneficiază de finanţare din bugetele locale. (8) Unităţile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv direcţiile medicale ori similare ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie analizează execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli lunare şi trimestriale şi le înaintează Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie, după caz. Dacă se constata abateri faţă de indicatorii din contractul de administrare, le sesizează şi fac propuneri, pe care le supun spre aprobare conducerii Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie. Articolul 192 (1) În cazul existenţei unor datorii la data încheierii contractului de management, acestea vor fi evidentiate separat, stabilindu-se posibilităţile şi intervalul în care vor fi lichidate în condiţiile legii. (2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), stingerea obligaţiilor de plată ale spitalelor, înregistrate până la data de 31 decembrie 2005 faţă de furnizorii de medicamente, materiale sanitare, alţi furnizori de bunuri şi servicii, se realizează eşalonat. Plata obligaţiilor se efectuează din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice şi în completare de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul fondului, din sumele prevăzute în bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii Publice în Programul de administraţie sanitară şi politici de sănătate. Condiţiile şi modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.------------Alin. (2) al art. 192 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007.------------Art. 192 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 193 (1) Auditul public intern se exercită de către structura deconcentrata a Ministerului Sănătăţii Publice pentru spitalele cu mai puţin de 400 de paturi, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi, de către un compartiment funcţional de audit la nivelul spitalului. (2) Auditul public intern pentru spitalele aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie se exercită în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu reglementările specifice ale acestora. (3) Controlul asupra activităţii financiare a spitalului public se face, în condiţiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii Publice, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau de alte organe abilitate prin lege. Articolul 194 (1) Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din următoarele surse: a) cota-parte din amortizarea calculată lunar şi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, cu păstrarea echilibrului financiar; b) sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile, precum şi din cele casate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare; c) sponsorizări cu destinaţia "dezvoltare"; d) o cota de 20% din excedentul bugetului de venituri şi cheltuieli înregistrat la finele exerciţiului financiar; e) sume rezultate din închirieri, în condiţiile legii. (2) Fondul de dezvoltare se utilizează pentru dotarea spitalului. (3) Soldul fondului de dezvoltare rămas la finele anului se reportează în anul următor, fiind utilizat potrivit destinaţiei prevăzute la alin. (2). Articolul 195Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Articolul 196În cazul unor activităţi medicale sau farmaceutice pentru care unitatea spitaliceasca nu are specialişti competenţi în astfel de activităţi sau manopere medicale, se poate încheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale sau farmaceutice cu un cabinet medical specializat, respectiv furnizor de servicii farmaceutice ori cu o alta unitate medicală publică sau privată acreditata. Unităţile spitaliceşti pot încheia contracte privind furnizarea de servicii auxiliare necesare funcţionarii spitalului. Articolul 197 (1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum şi a celorlalte categorii de personal se stabileşte potrivit legii. (2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabileşte prin negociere între părţi. Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 198 (1) Spitalul are obligaţia sa înregistreze, sa stocheze, sa prelucreze şi sa transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (2) Raportarile se fac către Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau unităţile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice sau către ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz, şi constituie baza de date, la nivel naţional, pentru decizii majore de politica sanitară şi pentru raportarile necesare organismelor Uniunii Europene şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. (3) Documentaţia primara, ca sursa a acestor date, se păstrează, securizata şi asigurata sub forma de document scris şi electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare. (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1), care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate. Articolul 199Ministerul Sănătăţii Publice, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie vor lua măsuri pentru reorganizarea spitalelor publice existente, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în termen de maximum 180 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia. Articolul 200 (1) Ministerul Sănătăţii Publice analizează şi evalueaza periodic şi ori de câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului performanţele unităţilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, numind o comisie de evaluare. (2) Pentru analiza şi evaluarea spitalelor din reţelele sanitare ale ministerelor sau instituţiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii Publice, comisia prevăzută la alin. (1) va fi constituită prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi ministrului sau conducătorului instituţiei care are în subordine spitalul. (3) La propunerea comisiei prevăzute la alin. (1) şi (2), managerul şi consiliile consultative pot fi revocate prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, prin ordin ori decizie a ministrilor şi conducătorilor instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu avizul ministrului sănătăţii publice. (4) Pentru unităţile sanitare publice aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie conducătorii acestora vor emite ordinele de revocare cu avizul ministrului sănătăţii publice. (5) Preşedinţii consiliilor consultative şi comitetelor directoare interimare se numesc pe o perioadă de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al conducătorilor instituţiilor şi ministerelor cu reţea sanitară proprie. Articolul 201 (1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării şi funcţionarii unor spitale private sau pentru alte forme de asistenţa medicală ori socială, în condiţiile legii. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile destinate desfăşurării activităţii de învăţământ superior medical şi farmaceutic uman. (3) Sumele obţinute în condiţiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. Articolul 202Prevederile prezentului titlu se aplică şi spitalelor care aparţin ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Articolul 203Anual, ministrul sănătăţii publice va prezenta Guvernului situaţia privind: a) numărul de spitale, pe diferite categorii; b) numărul de paturi de spital raportat la numărul de locuitori; c) gradul de dotare a spitalelor; d) principalii indicatori de morbiditate şi mortalitate; e) situaţia acreditării spitalelor publice; f) zonele şi judeţele tarii în care necesarul de servicii medicale spitaliceşti nu este acoperit. Articolul 204Dacă în termen de un an de la înfiinţarea Comisei Naţionale de Acreditare a Spitalelor spitalele finanţate în condiţiile art. 188 alin. (1) nu au început procesul de acreditare sau de reacreditare, vor pierde dreptul de a mai fi finanţate din aceste fonduri. Articolul 205Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, în condiţiile legii, a persoanelor vinovate. Articolul 206Numirea managerilor selectaţi prin concurs se face în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu. Articolul 207La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga. Titlul VIII Asigurările sociale de sănătate Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 208 (1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigura accesul la un pachet de servicii de baza pentru asiguraţi. (2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt: a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boala sau accident; b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. (3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: a) alegerea libera de către asiguraţi a casei de asigurări; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor; c) alegerea libera de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare; e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; g) acordarea unui pachet de servicii medicale de baza, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat; h) transparenta activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) libera concurenta între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate. (4) Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii. (5) Asigurarea voluntara complementara sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate. (6) Asigurarea voluntara de sănătate nu exclude obligaţia de a plati contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate. (7) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţionala în domeniul sănătăţii, exercita controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punct de vedere al aplicării politicilor de sănătate aprobate de Guvernul României. Articolul 209 (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei legi. (2) Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, denumita în continuare contribuţie, suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii. (3) Gestionarea fondului se face, în condiţiile legii, prin Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, denumita în Continuare CNAS, şi, respectiv, prin casele de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare case de asigurări. Gestionarea fondului se realizează şi prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului până la reorganizarea acestora. (4) CNAS propune, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionarii sistemului de asigurări sociale de sănătate şi acorda aviz conform proiectelor de acte normative care au incidenţa asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Articolul 210 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii: a) serviciile medicale - acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit prezentului titlu; b) furnizorii - persoane fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru a furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale; c) pachetul de servicii de baza - se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suporta din fond, în condiţiile contractului-cadru; d) pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigura facultativ - cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care are dreptul această categorie de asiguraţi şi se suporta din fond, în condiţiile contractului-cadru; e) pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul naţional de imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lauzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul-cadru; f) autorizarea - reprezintă un control al calificării şi al respectării legislaţiei existente în domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea de a furniza servicii medicale în România; g) evaluarea - o procedură externa de verificare a performantelor unui furnizor de servicii medicale prin care se recunoaşte ca furnizorul supus acestui proces corespunde standardelor prealabil stabilite în scopul de a garanta calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate; h) contractarea - procesul prin care se reglementează relaţiile dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizori, în vederea asigurării drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) preţ de referinţa - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru plata unor servicii medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, potrivit politicii de preţuri a Ministerului Sănătăţii Publice; j) dispozitivele medicale - sunt utilizate pentru corectarea vazului, auzului, pentru protezarea membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în scopul recuperării unor deficiente organice sau fiziologice; k) preţul de decontare - preţul suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru unele medicamente la care nu se stabileşte preţ de referinţa. Lista acestora şi preţul de decontare se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice; l) coplata - diferenţa suportată de asigurat între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţionala în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale. (2) Definiţiile care pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi. Capitolul II Asiguraţii Secţiunea 1 Persoanele asigurate Articolul 211 (1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţara, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În aceasta calitate, persoana în cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie. (2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România. (3) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS. Articolul 212 (1) Calitatea de asigurat se dovedeşte cu un document justificativ - adeverinta sau carnet de asigurat - eliberat prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După implementarea dispoziţiilor titlului IX din prezenta lege, aceste documente justificative vor fi înlocuite cu cardul electronic de asigurat, care se suporta din fond. (2) Metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS. (3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de sănătate. Articolul 213 (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, ţinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din munca; b) ţinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; soţul, sotia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;-------------Lit. b) a alin. (1) al art. 213 a fost modificată de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei faţă de eroii martiri şi luptatorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii; d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare; e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse; f) femeile însărcinate şi lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe ţara. (2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi: a) satisfac serviciul militar în termen; b) se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; c) se afla în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; d) executa o pedeapsă privativă de libertate sau se afla în arest preventiv; e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi se afla în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii; g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare; h) pensionării, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit; i) persoanele care se afla în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri. (3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de încadrare în categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS. (4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi sa plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi. Articolul 214 (1) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale. (2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1): a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România; b) cetăţenii străini şi apatrizii care se afla temporar în ţara, fără a solicita viza de lungă şedere; c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se afla temporar în ţara. Articolul 215 (1) Obligaţia virarii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz. (2) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfăşoare activităţi independente. Articolul 216În cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, denumita în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Secţiunea a 2-a Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor Articolul 217 (1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de baza în condiţiile prezentei legi. (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru care se elaborează de CNAS pe baza consultării Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiului Medicilor Dentisti din România, denumit în continuare CMDR, Colegiului Farmacistilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România, denumit în continuare OAMMR, Ordinului Biochimistilor, Biologilor şi Chimistilor, denumit în continuare OBBC, precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical, până la data de 31 octombrie a anului în curs pentru anul următor. Proiectul se avizează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. În cazul nefinalizarii elaborării contractului-cadru în termenul prevăzut, se prelungeşte prin hotărâre a Guvernului aplicabilitatea contractului-cadru din anul în curs. (3) Contractul-cadru reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la: a) pachetul de servicii de baza la care au dreptul persoanele asigurate; b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru asiguraţi, aferente pachetului de servicii de baza prevăzut la lit. a); c) criteriile şi standardele calităţii pachetului de servicii; d) alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al fondului; e) tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de baza, modul de decontare şi actele necesare în acest scop; f) internarea şi externarea bolnavilor; g) măsuri de îngrijire la domiciliu şi de recuperare; h) condiţiile acordării serviciilor la nivel regional şi lista serviciilor care se pot contracta la nivel judeţean, precum şi a celor care se pot contracta la nivel regional; i) prescrierea şi eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a protezelor şi a ortezelor, a dispozitivelor medicale; j) modul de informare a asiguraţilor; k) coplata pentru unele servicii medicale. (4) Ministerul Sănătăţii Publice împreună cu CNAS sunt abilitate sa organizeze licitaţii şi alte proceduri de achiziţii publice în vederea derulării programelor naţionale de sănătate, în condiţiile legii. (5) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, cu consultarea CMR, CFR, CMDR, OAMMR, OBBC, precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical, până la 15 decembrie a anului în curs pentru anul următor, care se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. (6) În cazul nefinalizarii normelor metodologice, Ministerul Sănătăţii Publice le va elabora şi le va aproba prin ordin în termen de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (5). Articolul 218 (1) Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de baza în caz de boala sau de accident, din prima zi de imbolnavire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege. (2) Asiguraţii au următoarele drepturi: a) sa aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigura, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru; b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicita, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi, suportand cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din alta localitate; c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia; d) sa beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii; e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; f) sa beneficieze de servicii de asistenţa medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor; g) sa beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate; h) sa beneficieze de servicii medicale de urgenta; i) sa beneficieze de unele servicii de asistenţa stomatologica; j) sa beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare; k) sa beneficieze de dispozitive medicale; l) sa beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu; m) sa li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul; n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale; o) sa beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii. (3) Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de asistenţa medicală gratuita, respectiv servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. (4) Personalitatile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţa medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 219Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la art. 218 sunt următoarele: a) să se înscrie pe lista unui medic de familie; b) sa anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate; c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru; d) sa anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi; e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului; f) să aibă o conduita civilizata faţă de personalul medico-sanitar; g) sa achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atesta calitatea de asigurat. Articolul 220Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lauzei, servicii de planificare familială în condiţiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru. Articolul 221Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul internat în vârsta de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul persoanei cu handicap grav internate se suporta de către casele de asigurări, dacă medicul considera necesară prezenta lor pentru o perioadă determinata. Articolul 222Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie personală şi a modalitatii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale. Capitolul III Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate Secţiunea 1 Servicii medicale profilactice Articolul 223 (1) În scopul prevenirii imbolnavirilor, al depistarii precoce a bolii şi al păstrării sănătăţii, asiguraţii, direct sau prin intermediul medicilor cu care casele de asigurări se afla în relaţii contractuale, vor fi informati permanent de către casele de asigurări asupra mijloacelor de păstrare a sănătăţii, de reducere şi de evitare a cauzelor de imbolnavire şi asupra pericolelor la care se expun în cazul consumului de droguri, alcool şi tutun. (2) Serviciile medicale profilactice suportate din fond sunt următoarele: a) monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lauzei, indiferent de statutul de asigurat al femeii; b) urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorii a sugarului şi a copilului; c) controalele periodice pentru depistarea bolilor care pot avea consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate; d) servicii medicale din cadrul Programului naţional de imunizari; e) servicii de planificare familială, indiferent de statutul de asigurat al femeii, cu excepţia celor prevăzute la art. 237 alin. (1) lit. s);--------------Lit. e) a alin. (2) al art. 223 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (2) şi modalităţile de acordare se stabilesc în contractul-cadru. Articolul 224Serviciile medicale stomatologice preventive se suporta din fond, astfel: a) trimestrial, pentru copiii până la vârsta de 18 ani, individual sau prin formarea de grupe de profilaxie, fie la grădiniţa, fie la instituţiile de învăţământ preuniversitar; b) de doua ori pe an, pentru ţinerii în vârsta de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din munca. Articolul 225Asiguraţii în vârsta de peste 18 ani au dreptul la control medical pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru. Secţiunea a 2-a Servicii medicale curative Articolul 226 (1) Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicatiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin pentru ameliorarea suferintei, după caz. (2) Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenţi medicali şi de alt personal sanitar, la indicaţia şi sub supravegherea medicului. Articolul 227 (1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt: a) serviciile medicale de urgenta; b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afectiunii: anamneza, examen clinic, examene de investigaţii paraclinice; c) tratamentul medical, chirurgical şi unele proceduri de recuperare; d) prescrierea tratamentului necesar vindecarii, inclusiv indicaţiile privind regimul de viaţa şi munca, precum şi cel igieno-dietetic. (2) Asiguraţii beneficiază de activităţi de suport, în condiţiile legii. (3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi modalităţile de acordare se stabilesc prin contractul-cadru. Articolul 228 (1) Asiguraţii au dreptul la asistenţa medicală primara şi de specialitate ambulatorie la indicaţia medicului de familie, în condiţiile contractului-cadru. (2) Asiguraţii primesc asistenţa medicală de specialitate în spitale autorizate şi evaluate. (3) Serviciile spitaliceşti se acordă prin spitalizare şi cuprind: consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratament medical şi/sau tratament chirurgical, îngrijire, recuperare, medicamente şi materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masa. (4) Asistenţa medicală de recuperare se acordă pentru o perioadă de timp şi după un ritm stabilite de medicul curant în unităţi sanitare autorizate şi evaluate. (5) Servicii şi îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de furnizori evaluaţi şi autorizaţi în acest sens. Articolul 229 (1) Serviciile de medicina dentara se acordă de către medicul de medicina dentara şi de către dentist în cabinete medicale autorizate şi evaluate conform legii. (2) Dentistii care la data de 31 decembrie 2005 au furnizat servicii medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată. (3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorizeaza desfăşurarea activităţii de către dentisti.-------------Art. 229 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 230Asiguraţii beneficiază de tratamente stomatologice care se suporta din fond în condiţiile stabilite prin contractul-cadru. Secţiunea a 3-a Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice Articolul 231Asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 232. Modalităţile de prescriere şi eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru. Articolul 232 (1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. (2) În lista se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse. Articolul 233 (1) Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul afectiunilor categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1) lit. a) şi pentru femeile gravide şi lauze se suporta din fond, la nivelul preţului de referinţa sau al preţului de decontare. (2) Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 232 alin. (1), prescrise pentru tratamentul afectiunilor persoanelor prevăzute în actele normative de la art. 213 alin. (1) lit. c) şi d), se suporta din fond, la nivelul preţului de referinţa, în condiţiile contractului-cadru. (3) Asiguraţii au dreptul la materiale sanitare şi dispozitive medicale pentru corectarea vazului, auzului, pentru protezarea membrelor şi la alte materiale de specialitate, în scopul protezarii unor deficiente organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinata sau nedeterminată, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru. (4) Asiguraţii beneficiază de proceduri fizioterapeutice, pe baza recomandărilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru. (5) Asiguraţii beneficiază de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi de alte mijloace terapeutice prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru. Secţiunea a 4-a Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu şi alte servicii speciale Articolul 234 (1) Asiguraţii au dreptul sa primească unele servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, acordate de un furnizor autorizat şi evaluat în condiţiile legii. (2) Condiţiile acordării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se stabilesc prin contractul-cadru. Articolul 235Serviciile de transport sanitar, necesare pentru realizarea unui serviciu medical pentru asigurat, se suporta din fond. Asiguraţii au dreptul la transport sanitar în următoarele situaţii: a) urgente medico-chirurgicale; b) cazurile prevăzute în contractul-cadru. Secţiunea a 5-a Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state Articolul 236 (1) Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale. (2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul CNAS. (3) Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) CNAS poate deschide conturi la o instituţie bancară în care casele de asigurări vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii persoanelor menţionate la alin. (1), în condiţiile documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Metodologia de efectuare a acestor plati se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Secţiunea a 6-a Servicii medicale care nu sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate Articolul 237 (1) Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unităţile care le solicita, de la bugetul de stat sau din alte surse, după caz, sunt:--------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 237 a fost modificată de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă şi sportive, asistenţa medicală la locul de muncă, asistenţa medicală a sportivilor; b) unele servicii medicale de înaltă performanta; c) unele servicii de asistenţa stomatologica; d) serviciile hoteliere cu grad înalt de confort; e) corectiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani; f) unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport; g) eliberarea actelor medicale solicitate de autorităţile care prin activitatea lor au dreptul sa cunoască starea de sănătate a asiguraţilor; h) fertilizarea în vitro; i) transplantul de organe şi tesuturi, cu excepţia cazurilor prevăzute în Contractul-cadru;---------------Lit. i) a alin. (1) al art. 237 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. j) asistenţa medicală la cerere; k) contravaloarea unor materiale necesare corectării vazului şi auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere; l) contribuţia personală din preţul medicamentelor, a unor servicii medicale şi a dispozitivelor medicale; m) serviciile medicale solicitate de asigurat; n) unele proceduri de recuperare şi de fizioterapie; o) cheltuielile de personal aferente medicilor şi asistentilor medicali, precum şi cheltuielile cu medicamente şi materiale sanitare din unităţi medico-sociale*);---------------Lit. o) a alin. (1) al art. 237 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006.*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Prin RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006 s-a dispus rectificarea art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006, care prevedea iniţial ca art. I pct. 15, 24 şi 25 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. Art. IV în noua forma se referă la aplicarea art. I pct. 13, pct. 21 - art. 237 alin. (1) lit. o) - şi pct. 22 începând cu data de 1 ianuarie 2007.Modificarea lit. o) a alin. (1) al art. 237 devine aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2007 conform art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006 astfel cum a fost rectificat de RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006. p) serviciile acordate în cadrul secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi al cabinetelor de medicina a muncii; q) serviciile hoteliere solicitate de pacientii ale căror afecţiuni se tratează în spitalizare de zi. r) cheltuielile de personal pentru medici, farmacisti şi medici dentisti pe perioada rezidentiatului*);---------------Lit. r) a alin. (1) al art. 237 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. s) serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele de planning din structura spitalului;---------------Lit. s) a alin. (1) al art. 237 a fost modificată de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. t) cheltuielile de personal pentru medicii şi personalul sanitar din unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare distrofici, recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii;---------------Lit. t) a alin. (1) al art. 237 a fost modificată de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. u) activităţi de interes deosebit în realizarea obiectivelor strategiei de sănătate publică, definite prin Contractul-cadru*).---------------Lit. u) a alin. (1) al art. 237 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006.---------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Prin RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006 s-a dispus rectificarea art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006, care prevedea iniţial ca art. I pct. 15, 24 şi 25 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. Art. IV în noua forma se referă la aplicarea art. I pct. 13, pct. 21 - art. 237 alin. (1) lit. o) - şi pct. 22 începând cu data de 1 ianuarie 2007.Completarea alin. (1) al art. 237 cu lit. r)-u) devine aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2007 conform art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006 astfel cum a fost rectificat de RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006. (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), f), i) şi n) şi contribuţia personală prevăzută la alin. (1) lit. l) se stabilesc prin contractul-cadru. (3) Cheltuielile pentru activităţile prevăzute la alin. (1) lit. r), s), t) şi u) se suporta din bugetul de stat.---------------Alin. (3) al art. 237 a fost modificat de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. (4) Cheltuielile pentru activităţile prevăzute la alin. (1) lit. o) se asigura prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice.---------------Alin. (4) al art. 237 a fost introdus de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Secţiunea a 7-a Asigurarea calităţii Articolul 238Asigurarea calităţii serviciilor din pachetul de baza pentru asiguraţi revine CNAS prin respectarea următoarelor măsuri: a) acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori autorizaţi şi evaluaţi conform legii; b) existenta unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidente primare privind diagnosticul şi terapia aplicată; c) respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistenţei medicale şi stomatologice, elaborate de către Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS; d) utilizarea pentru tratamentul afectiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman; e) utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii. Articolul 239 (1) Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS şi se referă la diagnostic şi tratamentul medico-chirurgical şi stomatologic. (2) Criteriile sunt obligatorii pentru toţi furnizorii de servicii medicale care au încheiat contracte cu casele de asigurări. Articolul 240În vederea respectării calităţii serviciilor medicale furnizate asiguraţilor CNAS şi casele de asigurări organizează controlul activităţii medicale pe baza criteriilor prevăzute la art. 238 şi 239. Secţiunea a 8-a Acţiuni comune pentru sănătate Articolul 241Ministerul Sănătăţii Publice proiectează, implementeaza şi coordonează programe naţionale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică, cu participarea instituţiilor cu răspundere în domeniul realizării politicii sanitare a statului. Articolul 242 (1) Ministerul Sănătăţii Publice organizează împreună cu CNAS licitaţii la nivel naţional şi alte proceduri de achiziţii publice pentru achiziţionarea medicamentelor şi materialelor specifice pentru consumul în spitale şi în ambulatoriu, în vederea realizării programelor naţionale curative de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice, inclusiv a celor referitoare la aplicarea procedurii de licitaţie electronică. (2) Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naţionale curative de sănătate se asigura prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz. (3) CNAS poate achizitiona servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale, aferente programelor naţionale curative de sănătate şi tratamentelor ambulatorii. Articolul 243CNAS poate elabora, pentru furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, protocoale de practica, ca baza de decontare pentru servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cu consultarea CMR, CFR, CMDR şi OAMMR. Secţiunea a 9-a Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare Articolul 244 (1) Pot intră în relaţie contractuală cu casele de asigurări numai furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS şi Ministerul Sănătăţii Publice. (2) Procesul de evaluare cuprinde cabinetele medicale, ambulatoriile de specialitate, spitalele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri la domiciliu, furnizorii de dispozitive medicale, furnizorii de servicii medicale de urgenta prespitaliceasca şi transport sanitar, precum şi alte persoane fizice sau juridice autorizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se face la nivel naţional sau judeţean. (4) Comisiile de evaluare la nivel naţional sunt formate din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS, iar la nivel judeţean comisiile de evaluare sunt formate din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi reprezentanţi ai caselor de asigurări şi, după caz, ai ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii. (5) Regulamentul de funcţionare a comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se elaborează de comisiile naţionale şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Standardele de evaluare elaborate de comisiile naţionale de evaluare se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. (6) Metodologia şi nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se elaborează şi se stabilesc de către comisiile organizate la nivel naţional şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. (7) Finanţarea activităţii desfăşurate în vederea evaluării se suporta proporţional de către instituţiile şi asociaţiile care desemnează persoane în comisiile prevăzute la alin. (4). Capitolul IV Relaţiile caselor de asigurări sociale de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente Articolul 245Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări, sunt: a) unităţile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate şi evaluate în condiţiile legii; b) farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare; c) alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. Articolul 246 (1) Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natura civilă, se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract care se încheie anual. În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale. (2) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale sunt obligaţi să prezinte, la încheierea contractului cu casa de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical în concordanta cu tipul de furnizor, atât pentru furnizor, cat şi pentru personalul medico-sanitar angajat. Nivelul limitelor de asigurare pe categorii de furnizori care intră în relaţii contractuale cu casele de asigurări se stabileşte de CNAS cu avizul CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi OBBC, după caz. Societăţile de asigurări care oferă asigurări de răspundere civilă în domeniul medical trebuie să fie autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (3) CNAS poate stabili relaţii contractuale directe cu furnizorii de servicii medicale de dializa. Durata acestor contracte este de un an şi poate fi prelungită prin acte adiţionale pentru anii următori, în limita creditelor aprobate prin buget pentru anul respectiv, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. (4) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative şi actele de evidenta financiar-contabila privind sumele decontate din fond. Articolul 247Furnizorii de servicii medicale încheie cu casele de asigurări contracte anuale pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare. Articolul 248Refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii pentru serviciile medicale din pachetele de servicii, denunţarea unilaterala a contractului, precum şi răspunsurile la cererile şi la sesizările furnizorilor se vor face în scris şi motivat, cu indicarea temeiului legal, în termen de 30 de zile. Articolul 249 (1) Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale contracte anuale pentru furnizarea de servicii şi pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului financiar. (2) La încheierea contractelor părţile vor avea în vedere interesul asiguraţilor şi vor tine seama de economicitatea, eficienta şi calitatea serviciilor oferite pe baza criteriilor elaborate de CNAS şi Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Lista de servicii medicale acordate la nivel regional, precum şi modalitatea de încheiere a contractelor de furnizare de servicii cu mai multe case de asigurări dintr-o anumită regiune se stabilesc prin contractul-cadru. Articolul 250 (1) Contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale cuprind şi obligaţiile părţilor legate de derularea în condiţii optime a clauzelor contractuale, precum şi clauze care să reglementeze condiţiile de plată a serviciilor furnizate până la definitivarea unui nou contract între părţi, pentru perioada următoare celei acoperite prin contract. (2) Decontarea serviciilor medicale şi a dispozitivelor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului următor. Articolul 251Casele de asigurări controlează modul în care furnizorii de servicii medicale respecta clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii având obligaţia să permită accesul la evidentele referitoare la derularea contractului. Articolul 252 (1) Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi: a) în asistenţa medicală primara şi de specialitate ambulatorie, prin tarif pe persoana asigurata, tarif pe serviciu medical; b) în asistenţa medicală din spitale şi alte unităţi sanitare publice sau private, în afară celor ambulatorii, prin tarif pe caz rezolvat, tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical; c) prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru; d) prin preţ de referinţa prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără contribuţie personală; e) prin preţ de decontare, pentru medicamentele la care nu se stabileşte preţ de referinţa, din lista aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice; f) prin preţ de referinţa pentru unele servicii medicale sau prin preţ de referinţa prevăzut în lista de materiale sanitare şi de dispozitive medicale sau, după caz, prin suma de închiriere pentru cele acordate pentru o perioadă determinata. (2) Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale se stabileşte prin contractul-cadru. Articolul 253Decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale se face în baza contractelor încheiate între casele de asigurări şi furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări unde este luat în evidenta asiguratul, pe baza documentelor justificative stabilite prin contractul-cadru. Articolul 254Asistenţa medicală şi ingrijirile medicale la domiciliul asiguratului se contractează de casele de asigurări cu furnizori autorizaţi şi evaluaţi în condiţiile legii. Articolul 255Asistenţa medicală de urgenta prespitaliceasca şi serviciile de transport medical se acordă prin unităţi medicale specializate autorizate şi evaluate. Capitolul V Finanţarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale Secţiunea 1 Constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate Articolul 256 (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se formează din: a) contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice; b) subvenţii de la bugetul de stat; c) dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi alte venituri, în condiţiile legii. d) sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice.--------------Lit. d) a alin. (1) al art. 256 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006.NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Prin RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006 s-a dispus rectificarea art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006, care prevedea iniţial ca art. I pct. 15, 24 şi 25 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. (2) Colectarea contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condiţiile legii, iar colectarea contribuţiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări. (3) Sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2) sunt în permanenta la dispoziţia CNAS şi se repartizează de ordonatorul principal de credite, proporţional cu sumele aprobate pe subcapitole de cheltuieli prin legile bugetare anuale, pe fiecare domeniu de asistenţa medicală.---------------Alin. (3) al art. 256 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006.NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Prin RECTIFICAREA nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006 s-a dispus rectificarea art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006, care prevedea iniţial ca art. I pct. 15, 24 şi 25 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. (4) În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după epuizarea fondului de rezerva veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se aloca de la bugetul de stat. (5) Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile legii. Articolul 257 (1) Persoana asigurata are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1). (2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit; b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mica decât cea calculată la un salariu de baza minim brut pe ţara, lunar; c) veniturilor din agricultura supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultura, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b); d) indemnizaţiilor de şomaj; e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de baza minim brut pe ţara, lunar; f) veniturilor realizate din pensii. (3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) şi f), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri.-------------Alin. (3) al art. 257 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (4) În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de baza minim brut pe ţara şi care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de baza minim brut pe ţara. (5) Contribuţiile prevăzute la alin. (2) şi (4) se plătesc după cum urmează: a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a), d) şi f); b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4); c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi e). (6) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizarii, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare. (7) Obligaţia virarii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) şi f), respectiv asiguraţilor pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) şi e). (8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale. Articolul 258 (1) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii au obligaţia sa calculeze şi sa vireze la fond o contribuţie de 7% asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectiva. (2) Prin fond de salarii realizat, în sensul prezentei legi, se înţelege totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizica şi juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor. (3) Nerespectarea prevederilor art. 257 alin. (1) duce la diminuarea pachetului de servicii de baza, potrivit prevederilor art. 220. Diminuarea pachetului de servicii de baza are loc după 3 luni de la ultima plata a contribuţiei. (4) Pentru perioada în care angajatorii suporta indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plati contribuţia de 7% raportată la fondul de salarii, pentru salariaţii aflaţi în aceasta situaţie. Articolul 258^1 (1) Cotele de contribuţii prevăzute la art. 257 şi 258 se pot modifica prin legea bugetului de stat. (2) Cota de contribuţie prevăzută la art. 258 se stabileşte pentru anul 2007 la 6%. (3) Cota prevăzută la alin. (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.-------------Art. 258^1 a fost introdus de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 88 din 20 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 21 noiembrie 2006. Articolul 259 (1) Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. (2) Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa între cuantumul pensiei şi aceasta limita şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. (3) Contribuţia pentru veniturile din pensii aflate sub limita sumei neimpozabile din pensii prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se datorează şi se calculează începând cu 1 ianuarie 2008.-------------Alin. (3) al art. 259 a fost modificat de pct. 2 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 88 din 20 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 21 noiembrie 2006. (4) Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate sa comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei de 6,5%. (5) Pentru lucrătorii migranti care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în România, contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator străin. (6) Pentru persoanele care se asigura facultativ în condiţiile art. 214 alin. (2), contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a doua salarii de baza minime brute pe ţara, pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru. (7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat, sa achite contribuţia legală lunară pe ultimii 5 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de baza minim brut pe ţara în vigoare la data plăţii, sau de la data ultimei plati a contribuţiei, respectiv de la data când plata contribuţiei era obligatorie dacă perioada scursa este mai mica de 5 ani, calculandu-se majorări de întârziere. (8) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (7) au realizat venituri impozabile, contribuţia, precum şi majorările de întârziere aferente se vor calcula asupra acestor venituri pe perioada în care acestea au fost realizate, cu respectarea termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale. (9) Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele prevăzute la alin. (7) şi art. 257 şi care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de baza minim brut pe ţara. (10) Străinii cărora li s-a acordat una dintre formele de protecţie prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, republicată, sunt obligaţi, pentru a obţine calitatea de asigurat, sa plătească contribuţia legală începând cu data obţinerii respectivei forme de protecţie. (11) Străinii cărora li s-a acordat, anterior intrării în vigoare a legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România, una dintre formele de protecţie prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, republicată, sunt obligaţi, pentru a obţine calitatea de asigurat, sa plătească contribuţia legală începând cu data intrării în vigoare a legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România. Articolul 260 (1) Contribuţia datorată pentru persoanele prevăzute la art. 213 se suporta după cum urmează: a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i), iar pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. h) începând cu 1 ianuarie 2008;-------------Lit. a) a alin. (1) al art. 260 a fost modificată de pct. 3 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 88 din 20 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 21 noiembrie 2006. b) de către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b); c) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e); d) de către bugetele locale, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g). (2) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a doua salarii de baza minime brute pe ţara. (3) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b) şi e) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă datorată unui accident de muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra indemnizaţiei de şomaj. (4) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, în condiţiile legii, pentru asigurarea venitului minim garantat. Articolul 261 (1) Angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în condiţiile prezentei legi şi care nu o respecta datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condiţiile Codului de procedura fiscală. (2) CNAS aproba norme privind desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.--------------Alin. (3) al art. 261 a fost abrogat de alin. (1) al art. IV din ORDONANTA nr. 35 din 26 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 7 august 2006. (4) În cazul neachitarii în termen a contribuţiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate şi a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi normelor aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie. (5) Persoanele prevăzute la art. 257 şi 258 au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative şi actele de evidenta necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond. Secţiunea a 2-a Utilizarea şi administrarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate Articolul 262 (1) Veniturile fondului se utilizează pentru: a) plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; în valoarea serviciilor medicale se poate include şi amortizarea bunurilor achiziţionate de unităţile sanitare publice supuse amortizarii potrivit legii, conform normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice; b) cheltuieli de administrare, funcţionare şi de capital în limita a maximum 3% din sumele colectate. Prin legile bugetare anuale se poate aproba depăşirea limitei de 3%;--------------Lit. b) a alin. (1) al art. 262 a fost modificată de pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. c) fondul de rezerva în cota de 1% din sumele constituite anual la nivelul CNAS. (2) Veniturile fondului se utilizează şi pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii. Articolul 263 (1) Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru: a) investiţii pentru construirea şi consolidarea de unităţi sanitare; b) achiziţionarea aparaturii medicale de la nivelul şi condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; c) măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege. (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suporta de la bugetul de stat. Articolul 264 (1) Bugetul fondului se aproba de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexa la legea bugetului de stat. (2) Bugetele de venituri şi cheltuieli ale caselor de asigurări se aproba de ordonatorul principal de credite, în condiţiile legii. Articolul 265 (1) Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la sfârşitul fiecărui an se virează în contul CNAS. (2) Sumele rămase la nivelul CNAS la sfârşitul anului se reportează în anul următor şi se utilizează potrivit art. 262 alin. (1) lit. a) şi b).(2^1) Sumele alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice pentru realizarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ, rămase neutilizate, se virează de CNAS până la sfârşitul anului în contul bugetului din care provin.--------------Alin. (2^1) al art. 265 a fost introdus de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (3) Fondul de rezerva rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. (4) Utilizarea fondului de rezerva se stabileşte prin legile bugetare anuale. (5) Disponibilităţile temporare ale fondului, precum şi disponibilităţile fondului de rezerva se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobânda. (6) Din disponibilităţile fondului de rezerva şi din excedentele înregistrate de fond din anii precedenti pot fi constituite depozite la termen la trezoreria statului, în condiţiile stabilite prin convenţie încheiată între CNAS şi Ministerul Finanţelor Publice. Capitolul VI Organizarea caselor de asigurări de sănătate Secţiunea 1 Constituirea caselor de asigurări de sănătate şi organizarea administrativă Articolul 266 (1) CNAS este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi programelor Guvernului în domeniul sanitar şi are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Calarasilor nr. 248, sectorul 3. (2) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionarii unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. (3) CNAS funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administraţie şi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Casele de asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care respecta prevederile statutului-cadru, aprobat de Consiliul de administraţie al CNAS. (4) Statutele prevăzute la alin. (3) trebuie să conţină prevederi referitoare la: a) denumirea şi sediul casei de asigurări respective; b) relaţiile CNAS cu alte case de asigurări şi cu oficiile teritoriale, precum şi cu asiguraţii; c) structura, drepturile şi obligaţiile organelor de conducere; d) modul de adoptare a hotărârilor în consiliul de administraţie şi relaţia dintre acesta şi conducerea executivă a casei de asigurări; e) alte prevederi. Articolul 267 (1) Casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. (2) Casele de asigurări colectează contribuţiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, şi gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate. Articolul 268Pe lângă CNAS funcţionează experţi pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative, finanţate din fond, precum şi alte activităţi stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS. Articolul 269Casele de asigurări pot înfiinţa oficii de asigurări de sănătate fără personalitate juridică, la nivelul oraşelor, al municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza criteriilor stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS. Secţiunea a 2-a Atribuţiile caselor de asigurări de sănătate Articolul 270 (1) Atribuţiile CNAS sunt următoarele: a) gestionează fondul prin preşedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări; b) elaborează, implementeaza şi gestionează procedurile şi formularele unitare, avizate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru administrarea sistemului de asigurări sociale de sănătate; c) elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenta a asiguraţilor; d) elaborează şi publică raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor; e) îndrumă metodologic şi controlează modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către casele de asigurări; f) răspunde pentru activităţile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în faţa Guvernului şi faţă de asiguraţi; g) elaborează proiectul contractului-cadru, care se prezintă de către Ministerul Sănătăţii Publice spre aprobare Guvernului; h) elaborează condiţiile privind acordarea asistenţei medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu consultarea CMR şi CMDR; i) participa anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuţie personală, pe baza prescripţiilor medicale, pentru persoanele asigurate; j) administrează şi întreţine bunurile imobile şi baza materială din patrimoniu, în condiţiile legii; k) asigura organizarea sistemului informatic şi informaţional unic integrat pentru înregistrarea asiguraţilor şi pentru gestionarea şi administrarea fondului. Indicatorii folosiţi în raportarea datelor în sistemul de asigurări de sănătate sunt unitari şi se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, la propunerea CNAS, CMR şi CMDR; l) negociaza şi contractează cu instituţii abilitate de lege colectarea şi prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate asiguraţilor, în vederea contractării şi decontării acestora de către casele de asigurări; m) acorda gratuit informaţii, consultanţa şi asistenţa în domeniul asigurărilor sociale de sănătate persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale; n) participa la licitaţii naţionale organizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru achiziţia de medicamente şi materiale specifice pentru realizarea programelor de sănătate; o) încheie şi derulează contracte de achiziţii publice pentru medicamente şi materiale sanitare pentru derularea programelor de sănătate, precum şi contracte de furnizare de servicii medicale de dializa; p) asigura logistica şi baza materială necesare activităţii de pregătire şi formare profesională a personalului, din cheltuielile de administrare a fondului; r) iniţiază, negociaza şi încheie cu instituţii similare documente de cooperare internationala în domeniul sau de activitate; s) îndeplineşte funcţia de organism de legătură, care asigura comunicarea cu organismele similare din statele care au încheiat cu România documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii; t) prezintă un raport anual Guvernului privind starea sistemului de asigurări sociale de sănătate; u) prezintă rapoarte Parlamentului, la solicitarea acestuia; v) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii. (2) Realizarea atribuţiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi, este supusă controlului organelor competente potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Articolul 271Atribuţiile caselor de asigurări sunt următoarele: a) sa colecteze contribuţiile la fond pentru persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF; b) sa administreze bugetele proprii; c) sa înregistreze, sa actualizeze datele referitoare la asiguraţi şi să le comunice CNAS; d) sa elaboreze şi sa publice raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor; e) sa utilizeze toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea contribuţiilor şi recuperarea creanţelor restante la contribuţii pentru fond; f) sa furnizeze gratuit informaţii, consultanţa, asistenţa în problemele asigurărilor sociale de sănătate şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale; g) sa administreze bunurile casei de asigurări, conform prevederilor legale; h) sa negocieze, sa contracteze şi sa deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile contractului-cadru; i) să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate şi nivelul tarifelor acestora; j) pot sa organizeze licitaţii în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii, pe baza prevederilor contractului-cadru; k) să asigure, în calitate de instituţii competente, activităţile de aplicare a documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii, în condiţiile respectivelor documente internaţionale; l) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii. Secţiunea a 3-a Organele de conducere Articolul 272 (1) CNAS are următoarele organe de conducere: a) adunarea reprezentanţilor; b) consiliul de administraţie; c) preşedintele; d) comitetul director; e) 2 vicepreşedinţi; f) directorul general. (2) Persoanele care fac parte din organele de conducere ale CNAS şi ale caselor de asigurări trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul pe teritoriul României; b) să aibă calitatea de asigurat; c) sa nu aibă cazier judiciar sau fiscal;--------------Lit. d) a alin. (2) al art. 272 a fost abrogată de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (3) Membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a depune declaraţie de avere şi o declaraţie de interese cu privire la incompatibilităţile prevăzute de prezenta lege, în termen de 15 zile de la numirea în Consiliul de administraţie al CNAS. Declaraţia de interese va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data modificării respective. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul CNAS. Modelul declaraţiei de interese se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS. Articolul 273 (1) Adunarea reprezentanţilor se constituie pe o perioadă de 4 ani şi cuprinde: a) reprezentanţi ai asiguraţilor delegaţi de consiliile judeţene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în număr de unu pentru fiecare judeţ şi doi pentru municipiul Bucureşti. Desemnarea acestor reprezentanţi se face în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi; b) 31 de membri numiţi astfel: 2 de către Preşedintele României, 3 de către primul-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii publice, 3 de către Senat, la propunerea comisiei de specialitate, 3 de către Camera Deputaţilor, la propunerea comisiei de specialitate, un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, un reprezentant al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, 5 de către asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, 5 de către organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, 7 reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii, respectiv câte un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, şi un reprezentant al Consiliului Naţional al Persoanelor Varstnice. (2) Sunt reprezentative la nivel naţional asociaţiile patronale şi organizaţiile sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Pe locurile devenite vacante ca urmare a demisiei, revocării din cauze prevăzute de lege sau a decesului se numesc noi membri, aleşi în aceleaşi condiţii, până la expirarea mandatului în curs. Articolul 274 (1) Adunarea reprezentanţilor se întruneşte în şedinţa o dată pe an, la convocarea consiliului de administraţie, sau în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui CNAS, a consiliului de administraţie sau a unui număr de cel puţin 30 de membri ai adunării reprezentanţilor. (2) Adunarea reprezentanţilor poate adopta hotărâri dacă sunt prezente două treimi din numărul membrilor. Pentru adoptarea hotărârilor este necesar votul favorabil al majorităţii membrilor prezenţi. Articolul 275Adunarea reprezentanţilor are următoarele atribuţii: a) propune modificarea Statutului CNAS; b) analizează repartizarea bugetului aprobat de către cei în drept şi recomanda ordonatorului principal de credite luarea măsurilor necesare pentru modificarea acestuia, în condiţiile legii; c) analizează modul de utilizare a fondului, costurile din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, serviciile medicale acordate şi tarifele practicate la contractarea pachetului de servicii de baza şi recomanda măsurile legale pentru folosirea cu eficienta a fondurilor şi de respectare a drepturilor asiguraţilor. Articolul 276 (1) Consiliul de administraţie al CNAS se constituie din 17 membri, cu un mandat pe 4 ani, după cum urmează: a) 5 reprezentanţi ai statului, dintre care unul este numit de Preşedintele României şi 4 de primul-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii publice, a ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, a ministrului finanţelor publice şi a ministrului justiţiei; b) 5 membri numiţi prin consens de către confederatiile patronale reprezentative la nivel naţional; c) 5 membri numiţi prin consens de către confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional; d) 2 membri numiţi de primul-ministru, cu consultarea Consiliului Naţional al Persoanelor Varstnice. (2) Prevederile art. 273 alin. (3) se aplică şi în cazul consiliului de administraţie. Articolul 277 (1) Preşedintele consiliului de administraţie este preşedintele CNAS şi are rang de secretar de stat. Preşedintele CNAS are dreptul la organizarea cabinetului demnitarului în structura CNAS şi în limita numărului de posturi prevăzut de lege pentru funcţia de secretar de stat. Preşedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii consiliului de administraţie, la propunerea ministrului sănătăţii. (2) Consiliul de administraţie are 2 vicepreşedinţi aleşi de consiliul de administraţie prin vot secret, unul din partea confederatiilor patronale reprezentative la nivel naţional şi celălalt din partea confederatiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, stabilite potrivit legii. Vicepreşedinţii consiliului de administraţie sunt şi vicepreşedinţii CNAS. (3) Preşedintele, vicepreşedinţii şi directorul general al CNAS se suspenda de drept din funcţiile deţinute anterior, pe perioada executării mandatului, cu excepţia celor prevăzute la art. 282 alin. (1). Articolul 278 (1) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenta a cel puţin 13 membri. (2) Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi. (3) În condiţiile în care la prima convocare a unei şedinţe a consiliului de administraţie nu se îndeplineşte cvorumul prevăzut la alin. (1), preşedintele CNAS, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, are dreptul sa convoace o noua şedinţa în termen de maximum 7 zile, în cadrul căreia hotărârile sunt luate cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi. (4) Principalul rol al consiliului de administraţie este de a elabora şi a realiza strategia naţionala în domeniul asigurărilor sociale de sănătate. (5) La şedinţele consiliului de administraţie preşedintele CNAS poate invita persoane care au legătură cu subiectele supuse dezbaterii. Articolul 279 (1) Consiliul de administraţie al CNAS are următoarele atribuţii: a) aproba planul anual de activitate pentru îndeplinirea prevederilor programului de asigurări sociale de sănătate; b) aproba regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de evaluare şi standardele de evaluare a furnizorilor de servicii medicale; c) aproba criteriile de recrutare şi modalităţile de formare a personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate; d) aproba programul de investiţii; e) aproba încheierea de convenţii de cooperare şi finanţare de programe cu organisme internaţionale; f) aproba atribuţiile vicepreşedinţilor, la propunerea preşedintelui; g) avizează statutul propriu al CNAS, care se aproba prin hotărâre a Guvernului, şi aproba statutul-cadru al caselor de asigurări la propunerea Comitetului director; h) aproba propriul regulament de organizare şi funcţionare; i) aproba strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate cu privire la colectarea şi utilizarea fondului; j) aproba proiectul bugetului fondului şi îl supune aprobării ordonatorului principal de credite, în condiţiile legii; k) avizează, în condiţiile legii, repartizarea pe case de asigurări a bugetului fondului; l) avizează utilizarea fondului de rezerva; m) analizează semestrial stadiul derulării contractelor şi împrumuturilor; n) avizează rapoartele de gestiune anuale, prezentate de preşedintele CNAS, contul de încheiere a exerciţiului bugetar, precum şi raportul anual de activitate; o) aproba, în baza raportului Curţii de Conturi, bilanţul contabil şi descărcarea gestiunii anului precedent pentru CNAS şi pentru casele de asigurări; p) avizează proiectul contractului-cadru şi al normelor metodologice de aplicare a acestuia; r) avizează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală; s) aproba criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor; t) analizează structura şi modul de funcţionare ale caselor de asigurări; u) avizează organigrama CNAS şi organigramele caselor de asigurări teritoriale, la propunerea Comitetului director; organigramele care se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS; v) alte atribuţii acordate prin acte normative în vigoare. (2) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar, la convocarea preşedintelui CNAS. Consiliul de administraţie se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi. (3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul de administraţie al CNAS adopta hotărâri, în condiţiile prevăzute la art. 278. (4) Modul de rezolvare a divergentelor dintre preşedintele CNAS şi consiliul de administraţie, în îndeplinirea atribuţiilor stabilite în prezenta lege, se reglementează prin statutul CNAS. Articolul 280 (1) Preşedintele CNAS este ordonator principal de credite pentru administrarea şi gestionarea fondului şi reprezintă CNAS în relaţiile cu terţii şi pe asiguraţi în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, componente ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate. (2) Preşedintelui CNAS îi sunt aplicabile prevederile legii responsabilităţii ministeriale. Articolul 281 (1) Atribuţiile principale ale preşedintelui CNAS sunt următoarele: a) exercita atribuţiile prevăzute de lege, în calitate de ordonator principal de credite, pentru administrarea şi gestionarea fondului; b) organizează şi coordonează activitatea de audit şi control în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit atribuţiilor specifice ale CNAS şi ale caselor de asigurări; activitatea de audit se poate desfăşura la nivel regional, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul Consiliului de administraţie al CNAS; c) participa ca invitat la şedinţele Guvernului în care sunt dezbătute aspecte referitoare la sănătatea populaţiei; d) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul CNAS; e) prezidează şedinţele adunării reprezentanţilor; f) alte atribuţii stabilite prin Statutul CNAS. (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administraţie, preşedintele CNAS emite ordine care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţa persoanelor interesate. Ordinele cu caracter normativ, emise în aplicarea prezentei legi, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 282 (1) Pe timpul executării mandatului preşedintele şi vicepreşedinţii sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani. Aceştia nu pot exercita pe durata mandatului nici o alta funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. (2) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, şi nu pot ocupa funcţii în structurile executive ale caselor de asigurări. Aceştia nu pot exercita activităţi la societăţi comerciale sau la alte unităţi care se afla în relaţii contractuale cu casele de asigurări. (3) Salarizarea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor CNAS se stabileşte după cum urmează: a) pentru preşedinte, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de secretar de stat; b) pentru vicepreşedinţi, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de subsecretar de stat. (4) Salariul şi celelalte drepturi de personal ale directorului general al CNAS se stabilesc la nivelul corespunzător prevăzut de lege pentru funcţia de secretar general din minister. (5) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, cu excepţia preşedintelui şi vicepreşedinţilor, beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 20% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, în condiţiile prezentei efective la şedinţele consiliului de administraţie. Articolul 283 (1) Conducerea executivă a CNAS este asigurata de către directorul general. (2) Ocuparea postului de director general se face prin concurs, pe o perioadă de 4 ani, şi se numeşte prin ordin al preşedintelui CNAS. (3) Organizarea concursului şi criteriile de selecţie sunt stabilite de preşedintele CNAS, cu avizul consiliului de administraţie. Articolul 284Conducerea operativă a CNAS este asigurata de un Comitet director alcătuit din: preşedinte, vicepreşedinţi, director general şi directorii generali adjuncţi. Atribuţiile Comitetului director de conducere al CNAS se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie. Articolul 285 (1) Personalul CNAS şi al caselor de asigurări este constituit din funcţionari publici şi personal contractual, în condiţiile legii, şi nu pot desfăşura activităţi la furnizorii de servicii medicale. (2) Salariul şi celelalte drepturi ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt cele stabilite de actele normative în vigoare aplicabile instituţiilor publice. (3) Personalului CNAS, al caselor de asigurări, al Ministerului Sănătăţii Publice şi al autorităţilor de sănătate publică îi pot fi acordate stimulente din fondul constituit cu aceasta destinaţie prin reţinerea unei cote de 15% din sumele încasate la bugetul fondului de către casele de asigurări în condiţiile art. 195 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin virarea unei părţi de 50% din fondul total de stimulare constituit prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumelor încasate la bugetul fondului de ANAF. Modalitatea de constituire şi utilizare a acestui fond se aproba prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.----------------Alin. (3) al art. 285 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 286Organele de conducere ale caselor de asigurări sunt consiliul de administraţie şi preşedintele-director general. Articolul 287 (1) Consiliul de administraţie al caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti este alcătuit din 11 membri, desemnaţi după cum urmează: a) unul de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti; b) unul de prefect, la propunerea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; c) 3 de confederatiile patronale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens; d) 3 de confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens; e) 2 de consiliile judeţene ale persoanelor varstnice, respectiv al municipiului Bucureşti; f) preşedintele, care este directorul general al casei de asigurări. (2) Mandatul membrilor consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări este de 4 ani. Membrii consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 20% din salariul funcţiei de director general al casei de asigurări respective, în condiţiile prezentei efective la şedinţele consiliului de administraţie. (3) Pe perioada mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi din funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile rămase vacante sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în curs. (4) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurări au următoarele atribuţii generale: a) aproba proiectul statutului propriu; b) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anuale aferente Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; c) aproba rapoartele de gestiune semestriale şi anuale, prezentate de preşedintele-director general; d) avizează politica de contractare propusă de preşedintele-director general, cu respectarea contractului-cadru; e) avizează programele de acţiuni de imbunatatire a disciplinei financiare, inclusiv măsurile de executare silită potrivit prevederilor legale în vigoare; f) alte atribuţii date prin lege sau prin statut. (5) Consiliul de administraţie ia hotărâri prin vot, în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor. (6) Şedinţele consiliului de administraţie sunt publice, cu excepţia cazurilor în care membrii consiliului decid prin vot ca acestea să se desfăşoare cu uşile închise. Problemele legate de buget se vor discuta întotdeauna în şedinţe publice. Articolul 288 (1) Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiţi pe bază de concurs, prin ordin al preşedintelui CNAS. Directorul general devine membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări şi preşedintele acestuia. Între CNAS şi directorul general al casei de asigurări - manager al sistemului la nivel local se încheie un contract de management. (2) Directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condiţiile legii. (3) Directorul general se numeşte pentru un mandat de 4 ani, după validarea concursului, şi se suspenda de drept din funcţiile deţinute anterior, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Directorul general are obligaţia de a depune declaraţie de interese şi declaraţie de avere. Modelul declaraţiei de interese se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS. (4) Salarizarea şi celelalte drepturi ale directorului general se stabilesc prin contractul de management. (5) Atribuţiile principale ale directorului general sunt următoarele: a) aplica normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare; b) organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei contractelor de furnizare de servicii medicale; c) organizează şi coordonează activitatea de urmărire şi control al colectării contribuţiilor la fond; d) propune programe de acţiuni de imbunatatire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii; e) stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru; f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraţilor şi propune măsuri în caz de nerespectare a acestora; g) supraveghează şi controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel teritorial şi prezintă anual rapoarte, pe care le da publicităţii; h) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări. Secţiunea a 4-a Serviciul medical Articolul 289 (1) În cadrul CNAS funcţionează serviciul medical, care este condus de un medic-şef. (2) La nivelul caselor de asigurări funcţionează un serviciu medical, dimensionat în raport cu numărul asiguraţilor, care este condus de un medic-şef. (3) Funcţia de medic-şef al CNAS şi al caselor de asigurări se ocupa prin concurs organizat de CNAS, în condiţiile legii. (4) Funcţia de medic-şef al CNAS este echivalenta cu cea de director general adjunct şi este salarizata potrivit legii. Articolul 290 (1) Serviciul medical al CNAS urmăreşte interesele asiguraţilor cu privire la calitatea serviciilor acordate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări. (2) Atribuţiile serviciului medical sunt stabilite prin statut. Secţiunea a 5-a Obligaţiile caselor de asigurări Articolul 291Obligaţiile CNAS sunt următoarele: a) să asigure logistica funcţionarii unitare şi coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate; b) sa urmărească colectarea şi folosirea cu eficienta a fondului; c) sa folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor pe care îi reprezintă; d) sa acopere potrivit principiilor prezentei legi nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile. Articolul 292Obligaţiile caselor de asigurări sunt următoarele: a) sa verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale; b) sa deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor, la termenele prevăzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând sa suporte penalităţile prevăzute în contract; c) sa acorde furnizorilor de servicii medicale sume care să ţină seama şi de condiţiile de desfăşurare a activităţii în zone izolate, în condiţii grele şi foarte grele, pentru care sunt stabilite drepturi suplimentare, potrivit legislaţiei; d) sa informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de contractare şi a negocierii clauzelor contractuale; e) sa informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de furnizare a serviciilor medicale şi despre orice schimbare în modul de funcţionare şi de acordare a acestora; f) să asigure confidenţialitatea datelor în condiţiile prezentei legi; g) sa verifice prescrierea şi eliberarea medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare; h) să raporteze CNAS, la termenele stabilite, datele solicitate privind serviciile medicale furnizate, precum şi evidenta asiguraţilor şi a documentelor justificative utilizate; i) sa furnizeze, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice, datele de identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare nominală obligatorie, conform legislaţiei în vigoare. Capitolul VII Controlul Secţiunea 1 Controlul de gestiune Articolul 293Controlul de gestiune al CNAS şi al caselor de asigurări se face anual de către Curtea de Conturi. Articolul 294Auditul intern se exercită conform legii şi poate fi organizat la nivel regional, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie al CNAS. Secţiunea a 2-a Controlul furnizarii serviciilor Articolul 295 (1) CNAS şi casele de asigurări organizează şi efectuează controlul serviciilor medicale care se acordă asiguraţilor pe baza contractelor de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi. (2) În cadrul controalelor efectuate potrivit alin. (1) pot participa şi reprezentanţi ai CMR, CMDR, CFR şi OAMMR. Articolul 296Salarizarea persoanelor din structurile menţionate la art. 295 alin. (1) este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de audit. Secţiunea a 3-a Articolul 297CNAS prezintă anual Guvernului un raport de activitate, precum şi planul de activitate pentru anul următor. Secţiunea a 4-a Arbitrajul Articolul 298 (1) Litigiile dintre furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice şi casele de asigurări de sănătate pot fi soluţionate, la solicitarea uneia dintre părţi, pe calea arbitrajului în condiţiile şi procedurile dreptului comun. (2) Comisia de arbitraj este formată din câte un arbitru desemnat de fiecare parte şi unul desemnat de Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj. (3) În vederea asigurării activităţii de arbitraj, pe lângă CNAS se înfiinţează şi funcţionează Comisia de arbitraj. Comisia nu are personalitate juridică. (4) Organizarea şi funcţionarea Comisiei de arbitraj se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Comisia este condusă de un consiliu de conducere format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS, CMR, CFR, CMDR.--------------Alin. (4) al art. 298 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 299 (1) Arbitrii sunt desemnaţi de către părţi, respectiv de Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj, dintr-o lista de arbitrii atestaţi de Ministerul Sănătăţii Publice pe baza unui examen desfăşurat în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite printr-un regulament aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii publice şi înregistrat la Comisia de arbitraj.--------------Alin. (1) al art. 299 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. (2) Pot fi arbitri persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice, îndeplinesc şi celelalte condiţii legale privind dobândirea calităţii de arbitru şi nu sunt angajaţi ai niciuneia dintre părţile aflate în litigiu ori ai instituţiilor care au desemnat reprezentanţi în Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj. (3) Pentru activităţile desfăşurate în cadrul Comisiei de arbitraj, arbitrii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţa. Indemnizaţia de şedinţa pentru arbitri este de 15%, iar pentru membrii secretariatului tehnic este de 10% din indemnizaţia preşedintelui CNAS. (4) Cheltuielile reprezentând indemnizaţiile de şedinţa pentru arbitri, precum şi pentru membrii secretariatului tehnic se suporta din sumele alocate pentru administrarea fondului. (5) Celelalte cheltuieli rezultate din activitatea Comisiei centrale de arbitraj se suporta de către părţile aflate în litigiu, în condiţiile art. 298 alin. (4). Articolul 300 (1) Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, se completează cu prevederile Codului de procedura civilă. (2) Comisia de arbitraj se va organiza în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu. Capitolul VIII Raspunderi şi sancţiuni Articolul 301Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz. Secţiunea 1 Sancţiuni Articolul 302Sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cuprinse în contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, se stabilesc prin contractul-cadru. Secţiunea a 2-a Infracţiuni Articolul 303Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea de deturnare de fonduri şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal. Articolul 304Completarea declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) cu date nereale, având ca efect denaturarea evidentelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă de fond, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal. Secţiunea a 3-a Contravenţii Articolul 305Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2); b) nevirarea contribuţiei datorate conform art. 258 alin. (1) de către persoanele fizice şi juridice angajatoare; c) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări a documentelor justificative şi a actelor de evidenta necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond; d) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative şi actele de evidenta financiar-contabila privind sumele decontate din fond. Articolul 306Contravenţiile prevăzute la art. 305 se sancţionează după cum urmează: a) cele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;--------------Lit. a) a art. 306 a fost modificată de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. b) cele prevăzute la lit. b) şi d), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.--------------Lit. b) a art. 306 a fost modificată de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 307 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări. (2) Amenzile contravenţionale aplicate conform prezentei legi constituie venituri la bugetul de stat. Articolul 308Prevederile art. 305 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 309 (1) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 306, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. (2) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la obligaţiile faţă de fond se completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Capitolul IX Dispoziţii finale Articolul 310 (1) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau numite în cadrul CMR, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul CMDR, colegiilor judeţene ale medicilor dentisti, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul CFR, colegiilor judeţene ale farmacistilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale OAMMR, organizaţiilor centrale şi locale ale OBBC sau funcţii în cadrul societăţilor comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatura medicală. Personalului din cadrul CNAS şi caselor de asigurări, cu statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Aceasta dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţ, sotie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauza. (3) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări care, fie personal, fie prin soţ, sotie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de administraţie şi nici la adoptarea hotărârilor. (4) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi se afla în una dintre incompatibilităţile prevăzute la alin. (1) vor opta pentru una dintre funcţiile ocupate în termen de 30 de zile. Articolul 311 (1) CNAS gestionează şi administrează bunurile mobile şi imobile dobândite, în condiţiile legii, din activităţi proprii, subvenţii, donaţii sau din alte surse. (2) Autorităţile publice centrale sau locale pot transmite, în condiţiile prevăzute de lege, bunuri mobile şi imobile în administrarea CNAS şi a caselor de asigurări. (3) Recuperarea debitelor din contribuţii şi majorări se poate face şi prin compensarea cu active din patrimoniul debitorilor, evaluate de instituţii autorizate în condiţiile legii, cu condiţia ca acestea să fie necesare funcţionarii CNAS sau caselor de asigurări de sănătate. Articolul 312În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar, ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi farmaceutice, consiliile locale pot acorda stimulente în natura şi în bani. Articolul 313 (1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuala a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată. (2) Furnizorii de servicii care acorda asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidenta distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia sa comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se afla în relaţie contractuală aceasta evidenta, în vederea decontării, precum şi cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.--------------Art. 313 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 314CNAS poate organiza activităţi finanţate din venituri proprii, în condiţiile legii. Articolul 315Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocol. Articolul 316Până la organizarea Comisiei de arbitraj prevăzute la art. 298 şi 299, litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări vor fi judecate de Comisia centrala de arbitraj organizată conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 317 (1) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului vor intra în proces de reorganizare în vederea privatizării. (2) Până la data reorganizării Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului îşi vor desfăşura activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare a acestora, pe principiul de funcţionare al caselor de asigurări judeţene din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. (3) Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 119/1999 privind atragerea unor sume suplimentare la bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 593/2001, cu modificările ulterioare. (4) Dispoziţiile cu privire la colectarea contribuţiilor de către casele de asigurări de sănătate pentru persoanele fizice, altele decât cele care au calitatea de asigurat, se aplică până la 1 ianuarie 2007, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2004, cu modificările ulterioare. Titlul IX Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 318Prezentul titlu stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind elaborarea, implementarea şi distribuirea în România a cardului european şi a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în acest proces. Articolul 319În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) card european de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card european - documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei sederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene; b) card naţional de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card naţional - documentul care dovedeşte ca titularul acestuia este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România; c) case de asigurări de sănătate - casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti; d) asigurat - persoana asigurata conform legislaţiei în vigoare în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România; e) şedere temporară - deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp necesară deplasarii, dar nu mai mult de 6 luni. Capitolul II Cardul european de asigurări sociale de sănătate Articolul 320Cardul european conţine următorul set obligatoriu de informaţii vizibile: a) numele şi prenumele asiguratului; b) codul numeric personal al asiguratului; c) data naşterii asiguratului; d) data expirării cardului; e) codul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului; f) numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul; g) numărul cardului. Articolul 321 (1) Cardul european se eliberează pe cheltuiala asiguratului, de către casa de asigurări de sănătate la care acesta este asigurat. (2) Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de casa de asigurări de sănătate decât în situaţia în care asiguratul nu face dovada plăţii la zi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. (3) Emiterea cardului european se face numai prin intermediul sistemului informatic unic naţional care gestionează aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind drepturile asiguraţilor aflaţi în şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene. (4) Asiguratul care solicită înlocuirea cardului european în interiorul perioadei de valabilitate stabilite prin reglementările Uniunii Europene va putea beneficia, contra cost, de un alt card a cărui perioada de valabilitate nu va putea depăşi perioada de valabilitate a cardului iniţial. (5) Datele solicitate de casele de asigurări de sănătate emitente ale cardului european, precum şi de alte instituţii care manipuleaza aceste informaţii se supun legislaţiei referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal. (6) În cazul în care circumstanţe excepţionale împiedica eliberarea cardului european, casa de asigurări de sănătate va elibera un certificat înlocuitor provizoriu cu o perioadă de valabilitate stabilită conform art. 323. Modelul certificatului provizoriu se aproba prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Articolul 322Cardul european se eliberează numai în situaţia deplasarii asiguratului pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene. Articolul 323Perioada de valabilitate a cardului european este stabilită astfel încât sa acopere perioada de timp necesară şederii temporare, dar nu poate depăşi 6 luni de la data emiterii. Articolul 324 (1) Cardul european poate fi utilizat de către asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. (2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) cardul european nu produce efecte pe teritoriul României şi nu creează nici o obligaţie pentru furnizorii de servicii medicale din România. Articolul 325 (1) Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a acorda asistenţa medicală necesară titularilor cardului european emis de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în perioada de valabilitate a cardului şi în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări sociale de sănătate serviciile medicale acordate pentru această categorie de persoane. (2) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a recunoaşte cardurile emise de statele membre ale Uniunii Europene. Articolul 326 (1) Cardul european conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenţa medicală necesară în cursul unei sederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. (2) Cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) vor fi rambursate de casa de asigurări de sănătate emitenta a cardului, prin Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate. (3) Asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare. (4) Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, posesoare ale unui card european, vor fi tratate în România în acelaşi mod cu asiguraţii români. (5) În bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor fi alocate sume distincte pentru operaţiunile de rambursare prevăzute la alin. (2). Articolul 327Cardul european se emite individual pentru fiecare asigurat care îl solicita. Articolul 328Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplaseaza într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de tratament medical. Articolul 329Caracteristicile tehnice ale cardului european, precum şi modalităţile de elaborare şi implementare ale acestuia se aproba prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Capitolul III Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate Articolul 330Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un card electronic, distinct de cardul european de asigurări sociale de sănătate. Articolul 331Informaţiile minime care vor putea fi accesate de pe cardul naţional sunt următoarele: a) datele de identitate şi codul numeric personal; b) dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate; c) înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale, prin codul furnizorului; d) diagnostice medicale cu risc vital; e) grupa sanguina şi Rh; f) data expirării cardului; g) numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul; h) numărul cardului. Articolul 332 (1) Cardul naţional se eliberează de casa de asigurări de sănătate unde figurează ca asigurat titularul cardului. (2) Cheltuielile necesare pentru eliberarea cardului naţional sunt suportate de casa de asigurări de sănătate emitenta. Articolul 333Cardul naţional se eliberează numai prin sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate. Articolul 334Cardul naţional poate fi utilizat numai pe teritoriul României. Articolul 335Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a acorda asistenţa medicală titularilor de card naţional în condiţiile prevăzute de contractul-cadru şi de normele metodologice de aplicare a acestuia. Articolul 336Cardul naţional se emite individual pentru fiecare asigurat. Articolul 337Caracteristicile tehnice ale cardului naţional, precum şi modalităţile de elaborare şi implementare ale acestuia se aproba prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Articolul 338În bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi alocate sume pentru cardul naţional, astfel încât acesta să poată fi implementat până la sfârşitul anului 2007. Titlul X Asigurările voluntare de sănătate Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 339În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie: a) asigurat - persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asiguratorul şi faţă de care asiguratorul are obligaţia ca la producerea riscului asigurat sa acorde indemnizaţia sau suma asigurata conform prevederilor contractului de asigurare voluntara de sănătate; b) asigurator - persoana juridică sau filiala autorizata în condiţiile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, sa exercite activităţi de asigurare, sa practice clasele de asigurări de sănătate din categoria asigurărilor de viaţa şi/sau generale şi care îşi asuma răspunderea de a acoperi cheltuielile cu serviciile medicale prevăzute în contractul de asigurare voluntara de sănătate, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine în acest sens; c) coplata pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar - diferenţa între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţionala în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale;--------------Lit. c) a art. 339 a fost modificată de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. d) furnizor de servicii medicale - persoana fizica sau juridică autorizata de Ministerul Sănătăţii Publice sa acorde servicii medicale în condiţiile legii; e) lista a furnizorilor agreati - totalitatea furnizorilor aflaţi în relaţii contractuale cu asiguratori care practica asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar; f) pachet de servicii medicale de baza - serviciile şi produsele destinate prevenirii, diagnosticarii, tratamentului, corectării şi recuperării diferitelor afecţiuni, la care asiguraţii au acces în totalitate, parţial sau cu anumite limitări în volum ori în suma acoperită, în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale în vigoare; g) persoane dependente - persoanele fizice aflate în întreţinerea asiguratului şi cărora li se furnizează servicii medicale dacă acest lucru este stipulat în contractul de asigurare voluntara de sănătate; h) preţ de referinţa - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru plata unor servicii şi produse din pachetul de servicii medicale de baza; i) servicii medicale furnizate sub forma de abonament servicii medicale preplatite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonatilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afară serviciilor din pachetul de servicii medicale de baza din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Articolul 340 (1) Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expusi la producerea riscului de imbolnavire, şi îi indemnizeaza, în conformitate cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum şi din celelalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate de asigurator şi fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Asiguraţii pot primi indemnizaţii atât pentru acea parte a cheltuielilor cu serviciile medicale care excedeaza pachetului de servicii medicale de baza acoperite de sistemul de asigurări sociale de sănătate, cat şi pentru coplati, dacă acest lucru este prevăzut în contractul de asigurare voluntara de sănătate. (3) Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli profesionale şi accidente de muncă şi serviciile medicale furnizate sub forma de abonament. Articolul 341 (1) Asigurările voluntare de sănătate pot fi, în sensul prezentei legi, asigurări de tip complementar şi suplimentar. (2) Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suporta total sau parţial plata serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii medicale de baza, coplati. (3) Asigurările voluntare de sănătate de tip suplimentar suporta total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de baza, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare. Articolul 342Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de baza în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale. Articolul 343 (1) Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot sa încheie contracte de asigurare voluntara de sănătate pentru angajaţii lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale acestora, în scopul atragerii şi stabilizarii personalului angajat. (2) În cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre asigurat şi asigurator, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se stabilesc prin voinţa părţilor, sub forma pachetelor de servicii, şi sunt menţionate în contractul de asigurare voluntara de sănătate. Articolul 344Înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor care practica asigurări voluntare de sănătate se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei care reglementează activitatea de asigurări. Capitolul II Contractul de asigurare voluntara de sănătate Articolul 345Contractul de asigurare voluntara de sănătate trebuie să cuprindă, pe lângă elementele obligatorii, şi următoarele elemente: a) lista şi volumul de acoperire ale coplatilor pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar, în conformitate cu preţul de referinţa stabilit de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate; b) lista serviciilor din asigurarea voluntara suplimentară; c) lista furnizorilor agreati; d) modalitatea de contactare a acestora, direct sau prin intermediul unui departament de asistenţa a asiguraţilor; e) drepturile şi obligaţiile părţilor, cu evidentierea clara a riscului de imbolnavire individual; f) modalităţile de decontare a serviciilor medicale; g) modalităţile de încetare a valabilităţii contractului; h) modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii. Articolul 346Asiguratorii sunt obligaţi ca la încheierea contractului de asigurare voluntara de sănătate să ofere asiguratului toate informaţiile necesare privind drepturile şi obligaţiile rezultând din contract, în vederea protejării intereselor asiguraţilor. Articolul 347 (1) Asiguratorul poate solicita, la iniţierea contractului de asigurare, pe cheltuiala proprie şi cu consimţământul pacientului, informaţii privind starea de sănătate a asiguratului, precum şi efectuarea unui examen medical pentru evaluarea stării de sănătate a solicitantului de către un furnizor de servicii medicale desemnat de acesta. (2) Informaţiile cuprinse în contractul de asigurare voluntara, precum şi informaţiile privind starea de sănătate a asiguratului au caracter confidenţial şi nu pot fi divulgate unor terţi de către asiguratorii care practica asigurări voluntare de sănătate sau persoanele fizice/juridice care, prin natura relaţiilor de serviciu, cum ar fi controlor, auditor şi alte asemenea funcţii, intră în posesia informaţiilor în cauza, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. (3) Prin contract, asiguratorul care practica asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar poate restrictiona pentru acest tip de asigurare accesul asiguratului, parţial sau în totalitate, la anumiti furnizori de servicii şi poate condiţiona utilizarea unor servicii în caz de imbolnavire de efectuarea prealabilă a unor controale periodice profilactice sau de utilizarea unor anumiti furnizori agreati. (4) Asiguratorii care comercializează asigurări voluntare de sănătate complementare sunt obligaţi sa achite coplata conform contractului cu asiguratul oricărui furnizor de servicii aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări şi nu pot restrictiona pentru acestea accesul asiguraţilor. Capitolul III Relaţia furnizorilor de servicii medicale cu societăţile de asigurări voluntare de sănătate Articolul 348 (1) Toţi furnizorii care prestează servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate trebuie să fie autorizaţi de Ministerul Sănătăţii Publice, în baza reglementărilor în vigoare. Pentru prestarea serviciilor care intra sub incidenţa asigurărilor de sănătate de tip complementar, furnizorii de servicii medicale trebuie să fie în relaţie contractuală cu casele de asigurări. (2) Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări au obligaţia de a accepta coplata de la asiguratorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip complementar sau, prin excepţie, de la asiguraţi, în conformitate cu lista coplatilor şi valoarea ce poate fi acoperită prin sistemul asigurărilor voluntare de sănătate. (3) Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări au dreptul de a încheia contracte şi cu asiguratorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar. Articolul 349 (1) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi sa elibereze documente justificative de decontare (factura, chitanţa) pentru serviciile medicale prestate acoperite prin asigurările voluntare de sănătate. (2) În cazul în care nu exista un contract încheiat între asigurator şi furnizorii de servicii medicale, decontarea cheltuielilor se va face pe baza documentelor justificative emise de furnizorul de servicii medicale. (3) Unităţile sanitare publice au obligaţia de a respecta, în relaţia cu asiguratorii, tarifele maximale privind asigurările suplimentare de sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (4) Furnizorii privati pot stabili, prin negociere, alte tarife decât cele menţionate la alin. (3). Articolul 350 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor supraveghează activitatea asigurătorilor autorizaţi sa practice asigurări voluntare de sănătate în conformitate cu prevederile legale. (2) Fiecare asigurator autorizat sa practice asigurările voluntare de sănătate are obligaţia, în vederea încheierii contractelor de asigurare de acest tip, să obţină avizarea de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice a listei furnizorilor de servicii medicale agreati, alţii decât cei aflaţi deja în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, şi sa reactualizeze aceasta lista înaintea contractării unui nou furnizor.--------------Alin. (3) al art. 350 a fost abrogat de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 351 (1) În baza contractului încheiat cu furnizorii de servicii, asiguratorii au dreptul de a verifica, prin experţi autorizaţi de Ministerul Sănătăţii Publice şi organizaţiile profesionale, direct sau prin interpusi, calitatea serviciilor prestate asiguraţilor. (2) Întreaga responsabilitate a actului medical rămâne în seama furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice. Articolul 352Diferendele survenite între asigurator şi furnizorii de servicii medicale se soluţionează pe cale amiabila. În cazul imposibilităţii rezolvarii pe cale amiabila, litigiile se aduc la cunoştinţa direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care vor incerca medierea diferendului. În caz de esec al medierii, diferendele sunt deduse instanţelor judecătoreşti legal competente. Articolul 353Plângerile privind calitatea serviciilor medicale formulate direct de către asiguraţi sau prin intermediul asigurătorilor autorizaţi sa practice asigurări voluntare de sănătate se adresează Ministerului Sănătăţii Publice şi sunt notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Capitolul IV Dispoziţii finale şi sancţiuni Articolul 354Asiguratorii care în prezent practica asigurări de sănătate facultative sunt obligaţi să se conformeze prevederilor art. 350 alin. (2) în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 355 (1) Divulgarea cu intenţie a informaţiilor privind starea de sănătate a asiguraţilor de către un salariat al asiguratorului, fără consimţământul asiguratului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON). (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din culpa, pedeapsa este închisoarea de la o luna la un an sau amenda de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON). Articolul 356 (1) Încălcarea prevederilor art. 350 alin. (2) şi ale art. 354 de către asiguratorii autorizaţi sa practice asigurări voluntare de sănătate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON). (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către personalul împuternicit al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Articolul 357Dispoziţiile art. 356 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 358Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor elabora împreună sau separat, după caz, norme metodologice de aplicare a prezentului titlu în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia. Articolul 359Lista coplatilor şi preţul de referinţa pentru serviciile din pachetul de servicii medicale de baza acoperite parţial se stabilesc prin Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.--------------Art. 359 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 360La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abroga Legea asigurărilor private de sănătate nr. 212/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, cu modificările ulterioare. Titlul XI Finanţarea unor cheltuieli de sănătate Articolul 361În scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi alcoolice, altele decât vinul şi berea, prevăzute în prezenta lege, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, se instituie unele contribuţii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice. Articolul 362Veniturile prevăzute la art. 361 gestionate de Ministerul Sănătăţii Publice sunt folosite pentru investiţii în infrastructura şi dotări în sistemul sanitar public, finanţarea programelor naţionale de sănătate şi pentru rezerva Ministerului Sănătăţii Publice pentru situaţii speciale.--------------Art. 362 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 363 (1) În aplicarea prevederilor art. 361 şi 362 se stabilesc următoarele măsuri: a) persoanele juridice care produc sau importa produse din tutun contribuie astfel:1. pentru tigarete cu suma de 10 euro/1.000 de tigarete;2. pentru tigari şi tigari de foi cu suma de 10 euro/ 1.000 de bucăţi;3. pentru tutun destinat fumatului cu suma de 13 euro/kg; b) persoanele juridice care produc sau importa băuturi alcoolice, altele decât bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, asa cum sunt definite prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuie cu suma de 200 euro/hectolitru alcool pur sau 2 euro/fiecare litru alcool pur; c) persoanele juridice care realizează încasări din activităţi publicitare la produse din tutun şi băuturi alcoolice contribuie cu o cota de 12% din valoarea acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată. (2) Valoarea în lei a contribuţiilor prevăzute la alin. (1), stabilită potrivit legii în echivalent euro/unitate de măsura, se determina prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul accizelor, la data plăţii acestor contribuţii. Articolul 364Contribuţiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. c) se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice începând cu data de 1 ianuarie 2007. Articolul 365 (1) Contribuţiile prevăzute la art. 363 se virează lunar până la data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor pe piaţa interna, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătăţii Publice. (2) Pentru neplata la scadenta a contribuţiilor se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 366 (1) Veniturilor şi cheltuielilor prevăzute la art. 361 şi 362 li se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor activităţi, instituite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare. (2) Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite, sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentului titlu în anexele aprobate pe anul 2006 Ministerului Sănătăţii Publice. Articolul 367 (1) Contribuţiile pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate rămase la sfârşitul anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie. (2) Disponibilităţile temporare din contribuţiile constituite ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobânda în condiţiile stabilite prin convenţia încheiată între Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice.--------------Alin. (2) al art. 367 a fost introdus de pct. 39 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 72 din 20 septembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 25 septembrie 2006. Articolul 368În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora norme de aplicare a prezentului titlu. Articolul 369La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ordonanţa Guvernului nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, aprobată prin Legea nr. 114/1992, cu modificările şi completările ulterioare, se abroga, cu excepţia prevederilor privind cota de 12% din încasări din activităţi publicitare la produse de tutun, tigari şi băuturi alcoolice care se abroga la data de 1 ianuarie 2007. Titlul XII Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România Capitolul I Exercitarea profesiei de medic Secţiunea 1 Dispoziţii generale Articolul 370Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina. Acestea pot fi: a) cetăţeni ai statului român; b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene; c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directa, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b). Articolul 371 (1) În înţelesul prezentului titlu, termenul medici cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene desemnează, prin asimilare, şi medicii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 370 lit. d) şi f). (2) În mod exclusiv, prin termenul stat membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazda se înţelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederatia Elvetiana. (3) Prin titlu oficial de calificare în medicina se înţelege: a) diploma de medic, eliberata de o instituţie de învăţământ superior medico-farmaceutic acreditata din România; b) certificatul de medic specialist, eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice; c) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana; d) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori echivalate în România. Articolul 372Titlurile oficiale de calificare în medicina obţinute în afară României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii. Excepţie de la aceste prevederi fac titlurile oficiale de calificare în medicina care au fost recunoscute de unul dintre aceste state. Articolul 373Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române. Articolul 374 (1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea imbolnavirilor, promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii individului şi a colectivităţii. (2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate şi respect faţă de fiinta umană. (3) Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienti, respectarea demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică. Articolul 375 (1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenta şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical. (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul sau, medicul nu este funcţionar public. (3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competentelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinta umană şi de loialitate faţă de pacientul sau, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului. Articolul 376 (1) Cu excepţia cazurilor de forta majoră, de urgenta ori când pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul, medicul acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o intervenţie medicală. (2) Responsabilitatea medicală încetează în situaţia în care pacientul nu respecta prescripţia sau recomandarea medicală. Articolul 377 (1) Medicii care îndeplinesc condiţia de cetăţenie prevăzută la art. 370 şi sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercita profesia de medic, în regim salarial şi/sau independent. (2) Pentru accesul la una dintre activităţile de medic sau exerciţiul acesteia, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi, în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii medicale pe teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din România. Articolul 378 (1) La primirea în randurile Colegiului Medicilor din România, medicul va depune jurământul lui Hipocrate în formularea moderna adoptată de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975:"Odată admis printre membrii profesiunii de medic:Ma angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţă care le sunt datorate;Voi exercita profesiunea cu constiinta şi demnitate;Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligaţia sacră;Voi păstra secretele încredinţate de pacienti, chiar şi după decesul acestora;Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;Colegii mei vor fi fraţii mei;Nu voi îngădui să se interpuna între datoria mea şi pacient consideratii de naţionalitate, rasa, religie, partid sau stare socială;Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la inceputurile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!" (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi: a) medicilor cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care doresc sa exercite profesia în România; b) medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România; c) medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care solicită intrarea în profesie în România; d) medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e). (3) Medicii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie din Uniunea Europeană. Articolul 379 (1) Profesia de medic se exercită pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 370 care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în medicina; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic; d) sunt membri ai Colegiului Medicilor din România; e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii, medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazionala de servicii medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la Colegiul Medicilor din România. (2) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi pe teritoriul României, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e), exercita profesia de medic cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România. Articolul 380 (1) Profesia de medic se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează: a) medic de medicina generală pentru absolvenţii facultăţilor de medicina licentiati anterior promotiei 2005 şi care au dobândit drept de libera practica în baza normelor precedente prezentei legi; b) medic specialist în una dintre specialitatile clinice sau paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care deţin un titlu oficial de calificare în medicina şi care exercită profesia în România. (3) Medicii care au obţinut certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România pot desfăşura activităţi medicale potrivit pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoana fizica independenta pe bază de contract. Calitatea de persoana fizica independenta se dobândeşte în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România şi a înregistrării la administraţia financiară în a carei raza domiciliază medicul. În condiţiile legii, medicii pot înfiinţa şi cabinete de practica medicală. Articolul 381 (1) Certificatele eliberate de autorităţile competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, ale unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ale Confederatiei Elvetiene, care atesta ca medicul posesor, cetăţean al acestora, este titular de drept câştigat, sunt recunoscute de autorităţile competente române, permitand exercitarea activităţilor de medic şi, respectiv, cele de medicina de familie, inclusiv în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prezentei legi. (2) Prin drept câştigat se înţelege dreptul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene de a exercita activităţile de medic, precum şi pe cele de medic cu formarea specifică în medicina generală prevăzută de normele Uniunii Europene, inclusiv în cadrul sistemului de protecţie socială al statului membru de origine sau de provenienţă, în cazul în care aceştia beneficiau de drept de libera practica a profesiei şi erau stabiliţi în statul membru respectiv anterior implementarii Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 93/16/CEE . Secţiunea a 2-a Nedemnitati şi incompatibilităţi Articolul 382Este nedemn de a exercita profesia de medic: a) medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic şi pentru care nu a intervenit reabilitarea; b) medicul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. Articolul 383 (1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu: a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori de distribuţie de produse farmaceutice sau materiale sanitare; b) starea de sănătate fizica sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale. (2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspenda dreptul de exercitare a profesiei. (3) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, medicul este obligat sa anunţe colegiul al cărui membru este. (4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricărei persoane, instituţii sau autorităţi interesate, preşedintele colegiului din care face parte medicul poate constitui o comisie specială, pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici primari, pentru a confirma sau a infirma situaţia de incompatibilitate. Secţiunea a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de medic Articolul 384 (1) Medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 exercita profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. (2) În caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii pe teritoriul României, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din România. Accesul la activităţile de medic pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 396. (3) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atesta formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 382 şi 383; d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă. Articolul 385 (1) Medicii se pensionează la vârsta prevăzută de lege. (2) În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenti ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, profesorii universitari şi cercetatorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani.--------------Alin. (2) al art. 385 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. (3) Medicii care au depăşit limita de vârsta prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor din România eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. (4) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege. Criteriile de menţinere în activitate în aceste situaţii se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. (5) Medicii deţinuţi sau internati din motive politice, aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi mentinuti, la cerere, în activitatea profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi medicilor care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi intrerupa studiile o anumită perioada, obtinandu-şi licenta cu întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea profesionala. (6) Medicii care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice. Articolul 386 (1) În cazul în care un medic îşi întrerupe activitatea profesională sau se afla într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor din România atesta competenţa profesională a acestuia, în vederea reluării activităţii medicale. (2) Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului profesional se stabileşte de către Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România. (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România. Articolul 387 (1) Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal. (2) Colegiul Medicilor din România, prin preşedintele colegiului teritorial, este în drept sa exercite acţiunea civilă sau sa sesizeze, după caz, organele de urmărire penală ori autorităţile competente, pentru urmărirea şi trimiterea în judecata a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic sau care practica în mod nelegal medicina. (3) Acţiunea penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic se pune în mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului al cărui membru este medicul respectiv. (4) Instanţele de judecată civile sau penale, din oficiu, vor comunică Colegiului Medicilor din România hotărârile judecătoreşti rămase definitive, prin care s-au pronunţat cu privire la fapte exercitate în timpul şi în legătură cu profesia de către medici pe teritoriul României. Capitolul II Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României de către medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene Secţiunea 1 Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire Articolul 388 (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitarile medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul la una dintre activităţile de medic se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale. (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) va cuprinde: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia documentelor care atesta formarea în profesie; c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, prin care se atesta ca titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE; d) certificatul de sănătate fizica şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă; e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin care se atesta onorabilitatea şi moralitatea posesorului; f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii. Articolul 389 (1) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. d), autorităţile competente române accepta din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate. (2) În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. e), autorităţile competente române accepta atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ ori a declaraţiei solemne a solicitantului, de către autoritatea judiciară sau administrativă competenţa ori, după caz, de notarul sau organizaţia profesională abilitata în acest sens de acel stat. Articolul 390 (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ. Articolul 391 (1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţa de fapte grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în România, comise de medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România şi în afară teritoriului sau, acestea informează statul membru de origine sau de provenienţă al celor în cauza. (2) Autorităţile competente române comunică statului membru gazda informaţiile solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natura profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile penale interesand exerciţiul profesiei de medic, aplicate medicilor pe durata exercitării profesiei în România. (3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de statul membru gazda cu privire la faptele grave şi precise comise de medicii cetăţeni români sau care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazda şi în afară teritoriului, ori fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în acel stat. (4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost sesizate şi comunică statului membru gazda consecinţele care rezultă cu privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile respective. Secţiunea a 2-a Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medicale Articolul 392 (1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se deplaseaza pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar ori ocazional activităţile de medic. (2) Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor de medic este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii Publice în funcţie de durata, frecventa, periodicitatea şi continuitatea acestora. Articolul 393 (1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor din România, precum şi de la plata cotizatiei de membru, atunci când solicita accesul la una dintre activităţile de medic, în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medicale în România. (2) Aceştia sunt înregistraţi automat la Colegiul Medicilor din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 396 şi transmise în acest scop de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Exerciţiul activităţilor de medic, în aceste situaţii, se face în concordanta cu celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România. Articolul 394Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar ori administrativ al calificarilor profesionale care definesc profesia şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România. Articolul 395Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională însuşită. Articolul 396 (1) Solicitarile medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliţi în unul dintre aceste state, cu privire la prestarea temporară ori ocazionala de servicii medicale în România, se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România. (2) În cazul în care, în vederea prestării temporare de servicii medicale, solicitantul se afla la prima deplasare în România sau în cazul în care în situaţia acestuia intervin schimbări materiale atestate de documente, acesta va inainta Ministerului Sănătăţii Publice: a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire; b) copia documentului de cetăţenie; c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de stabilire atesta ca la data eliberării acestui document posesorul este stabilit legal pe teritoriul sau în vederea exercitării activităţilor de medic şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu titlu temporar; d) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauza. (3) Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul intenţionează sa furnizeze, de maniera temporară sau ocazionala, în cursul anului respectiv, servicii medicale în România. Articolul 397 (1) În caz de prestare temporară a serviciilor medicale în România, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în prealabil CNAS asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenta, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora. Articolul 398Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele prevăzute la art. 396 alin. (2) lit. c), eliberate medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi medicilor stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit b), d) şi f), în cazul în care acestora li se aplică sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării profesiei. Articolul 399 (1) Pentru fiecare prestare de servicii, autorităţile competente române pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de stabilire, buna conduita profesională a solicitantului, precum şi la absenta, în cazul acestuia, a sancţiunilor disciplinare sau penale. (2) La solicitarea statului membru gazda, autorităţile competente române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 403. (3) Autorităţile competente asigura schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului împotriva prestatorului de servicii medicale în regim temporar şi ocazional să fie corect soluţionată. În aceasta situaţie, beneficiarul este informat asupra cursului demersului sau. Secţiunea a 3-a Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medicale Articolul 400Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care, în timpul exercitării profesiei în România, încalcă dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii. Articolul 401 (1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia de medic în România, au dreptul de a ataşa la titlul profesional prevăzut la art. 380 titlul legal de formare obţinut în statul membru de origine ori de provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale organismului emitent. (2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementara neinsusita de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma corespunzătoare a titlului, indicată de autorităţile competente române. Articolul 402 (1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi şi care exercită profesia de medic în România, au obligaţia de a se informa la autorităţile competente cu privire la legislaţia din domeniul sănătăţii, domeniul securităţii sociale, precum şi cu privire la Codul de deontologie medicală. (2) În vederea furnizarii informaţiilor prevăzute la alin. (1), autorităţile române competente vor organiza, la nivelul structurilor teritoriale şi centrale, birouri de informare legislativă. (3) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor profesionale în România. Articolul 403 (1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidenţialitatea informaţiilor transmise. (2) Schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de medic, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul III Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România Secţiunea 1 Dispoziţii generale Articolul 404 (1) Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic ca profesie liberala, de practica publică autorizata. (2) Colegiul Medicilor din România are autonomie instituţională în domeniul sau de competenţa, normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni. (3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor din România. (4) Colegiul Medicilor din România cuprinde toţi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi medicii stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic în condiţiile prezentei legi. Articolul 405 (1) Colegiul Medicilor din România se organizează şi functioneza pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti. (2) Între Colegiul Medicilor din România şi colegiile teritoriale exista raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi financiară. (3) Sediul Colegiului Medicilor din România este în municipiul Bucureşti. Secţiunea a 2-a Atribuţiile Colegiului Medicilor din România Articolul 406 (1) Colegiul Medicilor din România are următoarele atribuţii: a) asigura aplicarea regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de medic, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară; b) apara demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apara onoarea, libertatea şi independenta profesională ale medicului, precum şi dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului medical; c) atesta onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi; d) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor, administrează pagina de Internet pe care este publicat acesta şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic; e) asigura respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică; f) elaborează şi adopta Statutul Colegiului Medicilor din România şi Codul de deontologie medicală; g) elaborează ghiduri şi protocoale de practica medicală, pe niveluri de competente ale unităţilor sanitare, şi le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice. Elaborarea ghidurilor şi protocoalelor de practica medicală poate fi delegată asociaţiilor profesional-ştiinţifice ale medicilor; h) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medicale; i) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională a medicilor şi dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medical; j) promovează şi stabileşte relaţii pe plan extern cu instituţii şi organizaţii similare; k) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesională, de deontologie medicală şi de la regulile de buna practica profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională; l) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională; m) sprijină instituţiile şi acţiunile de prevedere şi asistenţa medico-socială pentru medici şi familiile lor; n) organizează centre de pregătire lingvistica, necesare pentru exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene; o) participa, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Ministerul Sănătăţii Publice, la stabilirea numărului anual de locuri în unităţile de învăţământ superior de profil medical acreditate, precum şi a numărului de locuri în rezidentiat; p) colaborează cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific, patronal, sindical din domeniul sanitar şi cu organizaţii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătăţii populaţiei; q) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea reglementărilor din domeniul medical sau al asigurărilor sociale de sănătate; r) propune criterii şi standarde de dotare a cabinetelor de practica medicală independenta, indiferent de regimul proprietăţii, şi le supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice. (2) Colegiul Medicilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la: a) formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor; b) stabilirea şi creşterea standardelor de practica profesională în vederea asigurării calităţii actului medical în unităţile sanitare; c) elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional şi tematica de concurs; d) iniţierea şi promovarea de forme de educaţie medicală continua în vederea ridicării gradului de competenţa profesională a membrilor săi; e) elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practica medicală independenta, pe care le supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice; f) promovarea şi asigurarea cadrului necesar desfăşurării unei concurente loiale bazate exclusiv pe criteriile competentei profesionale; g) reprezentarea medicilor cu practica independenta care desfăşoară activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; h) consultarile privind normele de acordare a asistenţei medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate. (3) Colegiul Medicilor din România avizează înfiinţarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma lor juridică, şi participa, prin reprezentanţi anume desemnaţi, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unităţile sanitare publice. Articolul 407În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, Colegiul Medicilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele membrilor săi. Secţiunea a 3-a Membrii Colegiului Medicilor din România Articolul 408 (1) În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în Colegiul Medicilor din România. (2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional. (3) Înscrierea în Colegiul Medicilor din România şi eliberarea certificatului de membru se fac numai pentru medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 379 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au depus jurământul prevăzut la art. 378 alin. (1). (4) Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România. (5) Pot deveni, la cerere, membri ai Colegiului Medicilor din România şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar servicii medicale în România, cu respectarea prevederilor alin. (3). (6) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România o pot păstra, la cerere, şi medicii pensionari care au practicat profesia de medic. (7) La data intrării în vigoare a prezentei legi, au de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România toţi medicii înscrişi până la această dată. (8) Membrii Colegiului Medicilor din România sunt înscrişi în Registrul unic al medicilor din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor din România. (9) Evidenta şi identificarea membrilor Colegiului Medicilor din România se vor putea face şi prin folosirea codului numeric personal. Articolul 409 (1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea durata. (2) Pe durata suspendării la cerere a calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România se suspenda obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege. (3) Întreruperea exercitării profesiei de medic pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România. Articolul 410 (1) Medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 370 se pot înscrie ca membri ai Colegiului Medicilor din România la colegiul teritorial în a cărui raza se afla unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau la colegiul teritorial în a cărui raza îşi au domiciliul sau reşedinţa. (2) Medicii luati în evidenta unui colegiu teritorial, dacă exercita activităţi medicale şi pe raza altui colegiu teritorial, sunt obligaţi sa anunţe şi acest colegiu. Secţiunea a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România Articolul 411Membrii Colegiului Medicilor din România au următoarele drepturi: a) sa aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Medicilor din România; b) să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor din România şi sa primească informaţiile solicitate; c) sa participe la orice acţiune a Colegiului Medicilor din România şi să fie informati în timp util despre aceasta; d) sa folosească, împreună cu membrii lor de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale Colegiului Medicilor din România şi ale colegiilor teritoriale; e) sa poarte însemnele Colegiului Medicilor din România; f) sa conteste sancţiunile primite; g) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât personal, cat şi prin membrii lor de familie. Articolul 412Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România sunt următoarele: a) să facă dovada cunoaşterii normelor de deontologie profesională şi a celor care reglementează organizarea şi funcţionarea corpului profesional; modalitatea de testare a cunoştinţelor de deontologie şi a legislaţiei profesionale se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România; b) să respecte dispoziţiile Statutului Colegiului Medicilor din România, ale Codului de deontologie medicală, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România şi regulamentele profesiei; c) sa rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional; d) sa participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la activităţile profesionale sau de pregătire profesională iniţiate ori organizate de către organele de conducere naţionale sau locale; e) sa participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi; f) să execute cu buna-credinţa sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România; g) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor organe, au un interes propriu; h) sa păstreze secretul profesional; i) sa păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în organele de conducere; j) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale; k) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România; l) sa achite, în termenul stabilit, cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor din România; m) sa rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor din România; n) să execute cu buna-credinţa atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, în colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti. Articolul 413Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici, sunt: a) să respecte şi să aplice, în orice împrejurare, normele de deontologie medicală; b) sa nu aducă prejudicii reputaţiei corpului medical sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din România; c) sa acorde, cu promptitudine şi necondiţionat, ingrijirile medicale de urgenta, ca o îndatorire fundamentală profesională şi civică; d) sa acţioneze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea creşterii gradului de pregătire profesională; e) să aplice parafa, cuprinzând numele, prenumele, gradul, specialitatea şi codul, pe toate actele medicale pe care le semnează; f) să respecte drepturile pacientilor. Articolul 414 (1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medicale, medicii sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie medicală continua şi informare în domeniul stiintelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilite în acest sens de către Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate programele, precum şi celelalte forme de educaţie medicală continua avizate de Colegiul Medicilor din România. (2) Medicii care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educaţie medicală continua, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România, sunt suspendaţi din exerciţiul profesiei până la realizarea numărului de credite respectiv. Secţiunea a 5-a Organizare şi funcţionareA. Organizarea la nivel teritorial Articolul 415 (1) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, se organizează câte un colegiu al medicilor, format din toţi medicii care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectiva, denumit în continuare colegiul teritorial. (2) Colegiile teritoriale ale medicilor au personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii. Patrimoniul se constituie din bunuri mobile şi imobile, dobândite în condiţiile legii. (3) Sediul colegiului teritorial al medicilor este în oraşul de reşedinţa a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti. (4) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afară Colegiului Medicilor din România. Articolul 416Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt: a) adunarea generală; b) consiliul; c) biroul consiliului; d) preşedintele. Articolul 417 (1) Adunarea generală este formată din medicii înscrişi la colegiul teritorial respectiv. (2) Adunarea generală se întruneşte anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului, şi adopta hotărâri cu majoritate simpla în prezenta a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se organizează o noua şedinţa, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta hotărâri cu majoritate simpla, indiferent de numărul membrilor prezenţi. (3) Adunarea generală are următoarele atribuţii: a) alege membrii consiliului şi comisia de cenzori a colegiului teritorial; b) alege reprezentanţii în Adunarea generală naţionala; c) aproba proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului cenzorilor, descarca de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat; d) stabileşte indemnizaţia de şedinţa a membrilor comisiei de disciplina. (4) Modalitatea de exprimare a votului se stabileşte prin regulamentul electoral. Articolul 418Membrii consiliului colegiului teritorial, membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial şi membrii în Adunarea generală naţionala se aleg pe o perioadă de 4 ani de către membrii colegiului teritorial respectiv, potrivit regulamentului electoral, aprobat de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România. Articolul 419 (1) Consiliul are un număr de membri proporţional cu numărul medicilor înscrişi în evidenta colegiului la data organizării alegerilor, după cum urmează: a) 11 membri, pentru un număr de până la 500 de medici înscrişi; b) 13 membri, pentru un număr de la 501 până la 1.000 de medici înscrişi; c) 19 membri, pentru un număr de la 1.001 până la 2.000 de medici înscrişi; d) 21 de membri, pentru un număr de peste 2.000 de medici înscrişi. (2) Consiliul constituit la nivelul municipiului Bucureşti este format din 23 de membri. (3) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3-9 membri supleanţi. Articolul 420Consiliul colegiului teritorial exercita atribuţiile prevăzute de lege şi date în competenţa sa prin Statutul Colegiului Medicilor din România sau prin hotărâre a Consiliului naţional. Articolul 421 (1) Consiliul colegiului teritorial, în prima şedinţa, organizată în termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului. (2) Biroul consiliului colegiului teritorial este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar. (3) Preşedintele biroului consiliului colegiului teritorial este şi preşedintele colegiului teritorial.B. Organizarea la nivel naţional Articolul 422 (1) Colegiul Medicilor din România este format din toţi medicii înscrişi în colegiile teritoriale. (2) Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii. În bugetul propriu sunt cuprinse şi contribuţiile colegiilor teritoriale în cota fixa de 20% din cuantumul cotizaţiilor. Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii. Articolul 423Organele de conducere la nivel naţional ale Colegiului Medicilor din România sunt: a) Adunarea generală naţionala; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv; d) preşedintele. Articolul 424 (1) Adunarea generală naţionala este alcătuită din membrii Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România şi din reprezentanţii fiecărui colegiu teritorial, aleşi potrivit regulamentului electoral prevăzut la art. 418. (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţionala este de 1/200 de membri. (3) Reprezentanţii în Adunarea generală naţionala sunt aleşi pe o durată de 4 ani. (4) Proporţional cu numărul de medici înscrişi în evidenta colegiului teritorial se va alege un număr de 3-11 membri supleanţi. Articolul 425Adunarea generală naţionala are următoarele atribuţii: a) adopta Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi Codul de deontologie medicală; b) aproba modificarea acestora; c) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia celui pentru exerciţiul expirat; d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori; e) adopta puncte de vedere care să reflecte poziţia Colegiului Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce priveşte profesia de medic ori statutul medicului în societate; f) revoca din funcţie membrii aleşi pentru abateri de la prevederile prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor din România, care aduc prejudicii activităţii corpului profesional. Articolul 426 (1) Adunarea generală naţionala adopta hotărâri în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simpla de voturi. (2) Dacă la prima convocare nu se realizează condiţia de cvorum, după doua săptămâni se va organiza o alta şedinţa, cu aceeaşi ordine de zi, care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 425 lit. a) şi b), pentru care este necesară condiţia de cvorum prevăzută la alin. (1). (3) Adunarea generală naţionala se întruneşte în şedinţa ordinară în trimestrul I al anului în curs. Articolul 427Adunarea generală naţionala este condusă de către preşedintele Colegiului Medicilor din România. Articolul 428Adunarea generală naţionala poate fi convocată de către: a) preşedintele Colegiului Medicilor din România; b) 3 dintre membrii Biroului executiv; c) o treime din numărul membrilor Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România. Articolul 429 (1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti şi câte un reprezentant al medicilor din fiecare minister şi instituţie centrala cu reţea sanitară proprie. În afară de aceştia, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice, Academiei de Ştiinţe Medicale, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerului Justiţiei. (2) Reprezentanţii colegiilor teritoriale în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani de către membrii consiliilor şi reprezentanţii colegiilor teritoriale în Adunarea generală naţionala intruniti într-o şedinţa comuna. (3) Cheltuielile cu deplasarea şi diurna reprezentanţilor în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România vor fi suportate de colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt. (4) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România se întruneşte legal în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor stabiliţi la alin. (1) şi ia decizii cu majoritate simpla de voturi. Articolul 430Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt obligatorii pentru colegiile teritoriale şi pentru toţi medicii care practica medicina în România. Articolul 431Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele: a) elaborează Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia; b) elaborează Codul de deontologie medicală, precum şi proiectele de modificare a acestuia; c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României; d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală; e) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi examenelor pentru medici; f) stabileşte sistemul de credite de educaţie medicală continua, pe baza căruia se evalueaza activitatea de perfecţionare profesională a medicilor; g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea criteriilor medicale de selecţie a pacientilor în cazul unor tipuri de tratamente disponibile în număr limitat; h) înaintează spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice ghidurile şi protocoalele de practica medicală elaborate în condiţiile art. 406 alin. (1) lit. g); i) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic colegiului teritorial; j) gestionează bunurile Colegiului Medicilor din România şi poate să initieze şi sa subventioneze acţiuni interesand profesia medicală, acţiuni de întrajutorare sau de sponsorizare; k) soluţionează, prin comisiile de specialitate, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în conformitate cu regulamentele proprii; l) alege dintre membrii săi Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România; m) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli al Colegiului Medicilor din România; n) alege dintre membrii Colegiului Medicilor din România pe cei care vor forma comisiile de lucru; o) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi indemnizaţia de şedinţa a membrilor Comisiei superioare de disciplina; p) stabileşte condiţiile privind desfăşurarea de către cabinetele şi unităţile medicale a publicităţii, iar prin comisia de specialitate aproba conţinutul materialului publicitar; r) reprezintă, în condiţiile art. 406 alin. (2), membrii săi la elaborarea contractului-cadru şi negocierea normelor de acordare a asistenţei medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate. Articolul 432Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România aproba exercitarea ocazionala, cu caracter didactic, de instruire, informare şi schimb de experienta, a profesiei de medic de către medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România. Articolul 433Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România stabileşte, în domeniul sau de competenţa, strategia şi planul anual de control şi supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic. Articolul 434Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în mod individual de către Consiliul naţional, dintre membrii săi, pe o durată de 4 ani. Articolul 435 (1) Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România lucrează legal în prezenta a cel puţin 3 dintre membrii săi şi aproba deciziile cu votul a cel puţin 3 membri. (2) Biroul executiv se întruneşte o dată pe săptămâna sau ori de câte ori este cazul, la cererea preşedintelui sau a cel puţin 2 dintre membrii săi. În condiţiile stabilite de Statutul Colegiului Medicilor din România, votul poate fi exprimat şi prin corespondenta sau în format electronic. Articolul 436Atribuţiile Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele: a) asigura activitatea permanenta a Colegiului Medicilor din România între şedinţele Consiliului naţional; b) aproba angajarea de personal şi asigura execuţia bugetului Colegiului Medicilor din România; c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune spre aprobare Consiliului naţional; d) accepta donaţiile, legatele şi sponsorizarile făcute Colegiului Medicilor din România; e) executa hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Consiliului naţional; f) elaborează şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, pe baza bugetelor locale; g) informează Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele Consiliului; h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional. Articolul 437Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România. Articolul 438În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie lunară, al carei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale. Articolul 439Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este preşedintele Colegiului Medicilor din România. Articolul 440Preşedintele Colegiului Medicilor din România îndeplineşte următoarele atribuţii: a) reprezintă Colegiul Medicilor din România în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi străinătate; b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Medicilor din România, cu aprobarea Biroului executiv; c) convoacă şi conduce şedinţele adunării generale şi ale Consiliului naţional; d) duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolva problemele şi lucrările curente; e) angajează personalul de specialitate şi administrativ; f) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de Consiliul naţional ori de Biroul executiv, potrivit legii. Articolul 441 (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel naţional, cat şi teritorial, medicii care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică. (2) Medicii pentru care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situaţia de incompatibilitate sunt suspendaţi din funcţie. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului. (3) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi naţional, cu excepţia mandatului de membru în adunarea generală a colegiului teritorial şi Adunarea generală naţionala, este de maximum doua mandate succesive.-------------Alin. (3) al art. 441 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică persoanelor care la data intrării în vigoare a prezentei legi îndeplinesc, în baza reglementărilor aflate în vigoare anterior, vreuna dintre funcţiile menţionate până la expirarea mandatului pentru care au fost alese. Secţiunea a 6-a Răspunderea disciplinară Articolul 442 (1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor de buna practica profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România. (2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau civilă, conform prevederilor legale. Articolul 443 (1) Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este medicul. În cazul medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, plângerea se depune la colegiul în a cărui raza medicul îşi desfăşoară activitatea. (2) Biroul executiv al Consiliului naţional dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplina. (3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut plângerea poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se contesta. Aceasta se soluţionează de către Biroul executiv al Consiliului naţional. (4) Plângerile împotriva unui membru al organelor de conducere de la nivel teritorial sau naţional se înaintează Comisiei superioare de disciplina. Articolul 444 (1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi funcţionează comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârşite de medicii înscrişi în acel colegiu. (2) La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează şi funcţionează Comisia superioară de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca în complete de 5 membri contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale. (3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplina este desemnat de autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplina. (4) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România. Articolul 445 (1) Membrii comisiilor de disciplina de la nivelul colegiului teritorial sunt aleşi de adunarea generală a colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplina vor fi aleşi de Adunarea generală naţionala. (2) Membrii comisiilor de disciplina vor fi aleşi din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani. (3) Funcţia de membru al comisiei de disciplina este incompatibilă cu orice alta funcţie în cadrul Colegiului Medicilor din România. (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplina este de 6 ani. (5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplina încetează prin deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii Publice sau autoritatea de sănătate publică. Articolul 446 (1) Membrii comisiilor de disciplina se aleg prin vot secret şi pe baza candidaturilor depuse. (2) La nivel teritorial se va alege un număr de 5-9 membri, iar la nivel naţional, 13. (3) Membrii comisiilor de disciplina îşi vor alege un preşedinte care conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplina. (4) Preşedintele comisiei de disciplina prezintă adunării generale raportul anual al activităţii comisiei de disciplina. Articolul 447 (1) Sancţiunile disciplinare sunt: a) mustrare; b) avertisment; c) vot de blam; d) amenda de la 100 lei (RON) la 1.500 lei (RON).Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, până la achitarea sumei. Sumele provenite din plata amenzilor se fac venit integral la bugetul Colegiului Medicilor din România; e) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o luna la un an; f) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România. (2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de instanţele judecătoreşti cu privire la interzicerea exercitării profesiei. (3) La sancţiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medicală ori alte forme de pregătire profesională. Articolul 448 (1) Decizia pronunţată se comunică medicului sancţionat şi Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România. (2) Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldeaza cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică şi Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului. (3) Persoana fizica sau juridică care a făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplina. (4) În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii Publice, preşedintele colegiului teritorial sau preşedintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia pronunţată de comisia de disciplina a colegiului teritorial. Articolul 449 (1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile. (2) Sancţiunile prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. a)-d) se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la lit. e), în termen de un an de la data expirării perioadei de interdicţie. (3) În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. f), medicul poate face o noua cerere de redobandire a calităţii de membru al colegiului după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă de interdicţie a exercitării profesiei sau după 2 ani de la data aplicării sancţiunii de către comisiile de disciplina. Redobandirea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România se face în condiţiile prezentei legi. (4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplina, au fost dispuse şi măsurile prevăzute la art. 447 alin. (3), radierea sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplina. (5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea noii sancţiuni. Articolul 450 (1) Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate în acest scop de către biroul consiliului colegiului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România. (2) Unităţile sanitare sau cele de medicina legală au obligaţia de a pune la dispoziţie comisiilor de disciplina sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei. Articolul 451Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioare de disciplina, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui raza îşi desfăşoară activitatea. Secţiunea a 7-a Venituri şi cheltuieli Articolul 452Veniturile Colegiului Medicilor din România se constituie din: a) taxa de înscriere; b) cotizaţiile lunare ale membrilor; c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de educaţie medicală continua; d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice; e) legate; f) drepturi editoriale; g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice; i) alte surse. Articolul 453 (1) Cotizaţiile datorate şi neplătite în termenul fixat de consiliul colegiului teritorial de către membrii Colegiului Medicilor din România determina plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice. (2) Aceeaşi penalitate se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu vărsa partea de cotizatie datorată. Articolul 454 (1) Neplata cotizatiei datorate de membrii Colegiului Medicilor din România pe o perioadă de 6 luni şi după atenţionarea scrisă a consiliului colegiului teritorial se sancţionează cu suspendarea calităţii de membru până la plata cotizatiei datorate. (2) Sancţiunea se aplică de către comisia de disciplina a colegiului teritorial, la sesizarea comisiei administrative şi financiar-contabile a colegiului teritorial. Articolul 455Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Medicilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliul colegiului teritorial. Articolul 456Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital, perfecţionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse prin concurs medicilor, intrajutorarea medicilor cu venituri mici, crearea de instituţii cu scop filantropic şi ştiinţific, acordarea de premii pentru membrii cu activităţi profesionale deosebite, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România. Capitolul IV Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat Articolul 457Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmăreşte ca activitatea Colegiului Medicilor din România să se desfăşoare în condiţiile legii. Articolul 458Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România şi este numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 459În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constata că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adopta măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest sens. Articolul 460În cazul nerespectării prevederilor art. 459, Ministerul Sănătăţii Publice se adresează instanţelor judecătoreşti competente. Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 461În vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de medic pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România recunoaşte calificarile de medic dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederatia Elvetiana de cetăţenii acestor state, iar încadrarea în munca se face conform legii. Articolul 462 (1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de Confederatia Elvetiana cetăţenilor acestora, se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. (2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. (3) Normele privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate şi moralitate profesională ale medicilor se elaborează în colaborare de autorităţile competente române definite de prezenta lege şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. Articolul 463 (1) Atribuţiile Colegiului Medicilor din România nu pot fi exercitate de nici o alta asociaţie profesională. (2) Colegiul Medicilor din România nu se poate substitui organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege. (3) Membrii Colegiului Medicilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale. Articolul 464Statutul Colegiului Medicilor din România, Codul de deontologie medicală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi deciziile Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România sau drepturile şi obligaţiile acestora ca membri ai Colegiului Medicilor din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 465Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent medicul este obligat sa încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională. Articolul 466 (1) Medicii care ocupa funcţii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei din cadrul ministerelor sau instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii pot desfăşura în afară programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care o deţin. Prevederile se aplică, cu respectarea reglementărilor legale referitoare la conflictul de interese şi incompatibilităţi stabilite pentru sistemul sanitar, iar activităţile profesionale se desfăşoară exclusiv în unităţi sanitare private. (2) Medicilor prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 467La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abroga Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exerciţiul profesiei de medic cuprinse în:- Directiva Consiliului nr. 93/16 din 5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulatii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. 165 din 7 iulie 1993, p. 1;- art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. a)-c) şi alin. (3), art. 8, art. 50 alin. (1) şi (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificarilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;- art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;- Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004. Titlul XIII Exercitarea profesiei de medic dentist Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România Capitolul I Exercitarea profesiei de medic dentist Secţiunea 1 Dispoziţii generale Articolul 468Prevederile prezentului titlu se aplică activităţilor de medic dentist exercitate în România în regim salarial şi/sau independent. Articolul 469Profesia de medic dentist se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina dentara, după cum urmează: a) cetăţeni ai statului român; b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene; c) soţul unui cetăţean român, precum şi descedentii şi ascendenţii în linie directa aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora; d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 260/2005; e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România; f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b). Articolul 470 (1) În sensul prezentului titlu, expresiile folosite au următoarele semnificatii: a) medici dentisti, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene - persoanele prevăzute la art. 469 lit. b) şi, prin asimilare, medicii dentisti aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 469 lit. d) şi f); b) stat membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazda - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederatia Elvetiana; (2) Prin titlu oficial de calificare în medicina dentara se înţelege: a) diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist, eliberate de o instituţie de învăţământ superior din domeniul medicinei dentare, acreditata din România; b) certificatul de specialist în ortodontie şi ortopedie dento-faciala, precum şi certificatul de specialist în chirurgie dento-alveolara, eliberate de Ministerul Sănătăţii Publice; c) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina dentara, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana; d) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina dentara, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre enumerate la lit. c) ori echivalate de România. Articolul 471 (1) Titlurile oficiale de calificare în medicina dentara obţinute în afară României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii. (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în medicina dentara care au fost recunoscute de unul dintre aceste state. Articolul 472 (1) Profesia de medic dentist are ca scop asigurarea sănătăţii publice şi a individului prin activităţi de preventie, diagnostic şi tratament ale maladiilor şi anomaliilor oro-dento-maxilare şi ale tesuturilor adiacente, desfăşurate cu respectarea prevederilor Codului deontologic al medicului dentist. (2) Natura acestor activităţi încadrează profesia de medic dentist în rândul profesiilor din sectorul sanitar cu risc crescut de biocontaminare, beneficiind de toate facilităţile acordate de legislaţia în vigoare. (3) Caracterul specific al activităţilor exercitate în baza titlurilor oficiale de calificare în medicina dentara, prevăzute de lege, individualizează, distinge şi separa profesia de medic dentist de profesia de medic. Articolul 473 (1) În exercitarea profesiei medicul dentist trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament şi respect faţă de fiinta umană. Independenta profesională conferă medicului dentist dreptul de iniţiativa şi decizie în exercitarea actului medico-dentar şi deplina răspundere a acestuia. (2) Medicul dentist nu este funcţionar public în timpul exercitării profesiei, prin natura umanitara şi liberala a acesteia. Articolul 474 (1) Profesia de medic dentist, indiferent de forma de exercitare, salariata şi/sau independenta, se exercită numai de către medicii dentisti membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România. (2) În vederea accesului la una dintre activităţile de medic dentist şi exerciţiului acesteia, medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi, în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor Dentisti din România. Articolul 475 (1) La primirea ca membru în Colegiul Medicilor Dentisti din România medicul dentist va depune următorul jurământ:"Odată admis printre membrii profesiei de medic dentist:Ma angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţă care le sunt datorate;Voi exercita profesia cu constiinta şi demnitate;Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligaţie sacră;Voi păstra secretele încredinţate de pacienti, chiar şi după decesul acestora;Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiei de medic dentist;Colegii mei vor fi fraţii mei;Nu voi îngădui să se interpuna între datoria mea şi pacient consideratii de naţionalitate, rasa, religie, partid sau stare socială;Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la inceputurile sale, chiar sub ameninţare, şi nu voi utiliza cunoştinţele mele profesionale contrar legilor umanităţii.Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!" (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi: a) medicilor dentisti cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care doresc sa exercite profesia în România; b) medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România şi care doresc sa profeseze; c) medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care solicită intrarea în profesie în România; d) medicilor dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e). (3) Medicii dentisti prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie în Uniunea Europeană. Articolul 476 (1) Profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 469 care îndeplinesc următoarele condiţii: a) deţin un titlu oficial de calificare în medicina dentara prevăzut de prezenta lege; b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege; c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic dentist; d) sunt membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România; e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii, medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la Colegiul Medicilor Dentisti din România. (2) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi pe teritoriul României, precum şi medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e) exercita profesia de medic dentist cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii dentisti cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România. Articolul 477 (1) Profesia de medic dentist se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează: a) medic dentist; b) specialist în ortodontie şi ortopedie dento-faciala; c) specialist în chirurgia dento-alveolara. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care deţin un titlu oficial de calificare în medicina dentara şi care exercită profesia în România. (3) Medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 şi la art. 476 alin. (1) lit. a)-d) pot desfăşura activităţi medico-dentare conform pregătirii profesionale în sistemul naţional de asigurări de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoana fizica independenta în formele prevăzute de lege. Articolul 478Controlul şi supravegherea profesiei de medic dentist se realizează de Ministerul Sănătăţii Publice şi de Colegiul Medicilor Dentisti din România, denumite în continuare autorităţi competente române. Articolul 479 (1) În cazul în care un medic dentist îşi întrerupe activitatea profesională sau se afla într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor Dentisti din România va reatesta competenţa profesională a acestuia în vederea reluării activităţii medico-dentare. (2) Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului profesional se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România, conform Codului deontologic al medicului dentist şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România. (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliţi pe teritoriul României. Articolul 480 (1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal. (2) Colegiul Medicilor Dentisti din România, prin preşedintele colegiului teritorial sau al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România, este în drept sa exercite acţiunea civilă sau sa sesizeze, după caz, organele judiciare şi autorităţile competente pentru urmărirea şi trimiterea în judecata a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic dentist sau care practica în mod ilegal medicina dentara. (3) Acţiunea penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic dentist se pune în mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului teritorial al cărui membru este medicul dentist respectiv şi a Biroului executiv naţional. Secţiunea a 2-a Nedemnitati şi incompatibilităţi Articolul 481Este nedemn de a exercita profesia de medic dentist: a) medicul dentist care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic dentist şi pentru care nu a intervenit reabilitarea; b) medicul dentist căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. Articolul 482 (1) Exercitarea profesiei de medic dentist este incompatibilă cu: a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori distribuţie de produse farmaceutice, materiale sanitare sau materiale de tehnica dentara; b) exercitarea în calitate de medic dentist, în mod nemijlocit, de acte şi fapte de comerţ; c) orice ocupaţie de natura a aduce atingere demnităţii profesionale de medic dentist sau bunelor moravuri; d) starea de sănătate fizica sau psihică necorepunzatoare pentru exercitarea acestei profesii, atestata ca atare prin certificat medical eliberat de comisia de expertiza medicală şi recuperare a capacităţii de muncă; e) folosirea cu buna ştiinţa a cunoştinţelor medico-dentare în defavoarea sănătăţii pacientului sau în scop criminal. (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b) fac activităţile de preventie de medicina dentara. (3) La solicitarea medicului dentist în cauza sau la sesizarea oricărei persoane sau autorităţi/instituţii interesate, preşedintele colegiului din care face parte medicul dentist respectiv poate constitui o comisie, special instituită pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici dentisti primari, pentru a confirma sau infirma situaţia de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a)-c) sau e). În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) acesta poate solicita organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate. (4) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspenda dreptul de exercitare a profesiei. (5) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, medicul dentist este obligat sa anunţe colegiul teritorial al cărui membru este. Secţiunea a 3-a Autorizarea exercitării profesiei de medic dentist Articolul 483 (1) Medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 exercita profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. (2) În caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare pe teritoriul României, medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligativitatea obţinerii certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România. Accesul la activităţile de medic dentist pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 492. (3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se acordă pe baza următoarelor acte: a) documentele care atesta formarea în profesie; b) certificatul de sănătate; c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 481 şi 482; d) certificatul de cazier judiciar. (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă. Articolul 484 (1) Medicii se pensionează la vârsta prevăzută de lege. (2) În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari şi corespondenti ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători ştiinţifici gradul I, doctori în ştiinţe medicale care desfăşoară activităţi medico-dentare pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani. (3) Medicii dentisti care au depăşit limita de vârsta prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor Dentisti din România eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv. (4) Medicii dentisti deţinuţi sau internati din motive politice, aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi mentinuti, la cerere, în activitatea profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi medicilor dentisti care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi intrerupa studiile o anumită perioada, obtinandu-şi licenta cu întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea profesională. (5) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medico-dentar, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii dentisti îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege. Criteriile de menţinere în activitate în aceste situaţii se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. (6) Medicii dentisti care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, autorităţilor de sănătate publică, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi oricărei alte unităţi sanitare publice. Capitolul II Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic dentist în România de către medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene Secţiunea 1 Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire Articolul 485 (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitarile medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul la una dintre activităţile prevăzute la art. 472 se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale. (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde: a) copia documentului de cetăţenie; b) copia documentelor care atesta formarea în profesie; c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă prin care se atesta ca titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36CE; d) certificatul de sănătate fizica şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă; e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin care se atesta onorabilitatea şi moralitatea posesorului; f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1). (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii. (4) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. d), autorităţile competente române accepta din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate. (5) În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. e), autorităţile competente române accepta atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne a solicitantului de către autoritatea judiciară sau administrativă competenţa sau, după caz, de notarul sau organizaţia profesională abilitata în acest sens de acel stat. Articolul 486 (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia. (2) Deciziile autorităţilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ. Articolul 487 (1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţa de fapte grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în România, comise de medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România şi în afară teritoriului sau, acestea informează statul membru de origine sau de provenienţă al celor în cauza. (2) Autorităţile competente române comunică statului membru gazda informaţiile solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natura profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile penale interesand exerciţiul profesiei de medic dentist, aplicate medicilor dentisti pe durata exercitării profesiei în România. (3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de statul membru gazda cu privire la faptele grave şi precise comise de medicii dentisti cetăţeni români sau care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazda şi în afară teritoriului sau, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în acel stat. (4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost sesizate şi comunică statului membru gazda consecinţele care rezultă cu privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile respective. Secţiunea a 2-a Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medico-dentare Articolul 488 (1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se deplaseaza pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar şi ocazional activităţile de medic dentist. (2) Caracterul temporar şi ocazional al prestării activităţilor medico-dentare este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii Publice în funcţie de durata, frecventa, periodicitatea şi continuitatea acestora. Articolul 489 (1) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor Dentisti din România, precum şi de la plata cotizatiei de membru, atunci când solicita accesul la una dintre activităţile de medic dentist în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medico-dentare în România. (2) Aceştia sunt înregistraţi automat la Colegiul Medicilor Dentisti din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 492 şi transmise în acest scop de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Exerciţiul activităţilor de medic dentist, în aceste situaţii, se face în concordanta cu celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru medicii dentisti cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România. Articolul 490Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medico-dentare pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 489 alin. (1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ al calificarilor profesionale care definesc profesia şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru medicii dentisti cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România. Articolul 491Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medico-dentare pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 489 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională însuşită. Articolul 492 (1) Solicitarile medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, cu privire la prestarea temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare în România, se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România. (2) În cazul în care, în scopul prestării temporare de servicii medico-dentare, solicitantul se afla la prima deplasare în România sau în cazul în care în situaţia acestuia intervin schimbări materiale atestate de documente, acesta va inainta Ministerului Sănătăţii Publice: a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală sau colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire; b) copia documentului de cetăţenie; c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de stabilire atesta ca la data eliberării acestui document posesorul este stabilit legal pe teritoriul sau în vederea exercitării activităţilor de medic dentist şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu titlu temporar; d) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic dentist prevăzute de lege sau de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauza. (3) Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul intenţionează sa furnizeze, de maniera temporară sau ocazionala, în cursul anului respectiv, servicii medico-dentare în România. Articolul 493 (1) În caz de prestare temporară a serviciilor, medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în prealabil Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenta, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora. Articolul 494Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele prevăzute la art. 492 alin. (2) lit. c) eliberate medicilor dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e), precum şi medicilor dentisti stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f), în cazul în care acestora li se aplică sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării profesiei. Articolul 495 (1) Pentru fiecare prestare de servicii autorităţile competente române pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de stabilire, buna conduita profesională a solicitantului, precum şi la absenta în cazul acestuia a sancţiunilor disciplinare sau penale. (2) La solicitarea statului membru gazda, autorităţile competente române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 499. (3) Autorităţile competente asigura schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului împotriva prestatorului de servicii medico-dentare în regim temporar sau ocazional să fie corect soluţionată. În aceasta situaţie, beneficiarul este informat asupra cursului demersului sau. Secţiunea a 3-a Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medico-dentare Articolul 496Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care, în timpul exercitării profesiei în România încalcă dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii. Articolul 497 (1) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care exercită profesia de medic dentist în România au dreptul de a ataşa la titlul profesional prevăzut la art. 477 titlul legal de formare obţinut în statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui titlu în măsura în care nu este identic cu titlul profesional. Titlul legal de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale organismului emitent. (2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementara neinsusita de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma corespunzătoare a titlului indicată de autorităţile competente române. Articolul 498 (1) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care doresc sa exercite profesia în România pot obţine de la autorităţile competente române informaţii cu privire la legislaţia din domeniul sănătăţii, din domeniul securităţii sociale, precum şi cu privire la Codul deontologic al medicului dentist. (2) În vederea furnizarii informaţiilor prevăzute la alin. (1), autorităţile competente române vor organiza la nivelul structurilor teritoriale şi centrale birouri de informare legislativă. (3) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor profesionale în România. Articolul 499 (1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidenţialitatea informaţiilor transmise. (2) Schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de medic dentist, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul III Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România Secţiunea 1 Caracteristici generale Articolul 500 (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic dentist ca profesie liberala, de practica publică autorizata. (2) Colegiul Medicilor Dentisti din România are autonomie instituţională în domeniul sau de competenţa, normativ şi jurisdicţional profesional. (3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România. (4) Colegiul Medicilor Dentisti din România cuprinde toţi medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e), precum şi medicii dentisti stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic dentist în condiţiile prezentului titlu. Articolul 501 (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România se organizează şi funcţionează pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti. (2) Sediul Colegiului Medicilor Dentisti din România este în municipiul Bucureşti. (3) Patrimoniul este format din bunuri mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii. Secţiunea a 2-a Atribuţiile Colegiului Medicilor Dentisti din România Articolul 502 (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România are următoarele atribuţii generale: a) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice, prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de medic dentist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară; b) apara demnitatea, promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apara onoarea, libertatea şi independenta profesională ale medicului dentist în exercitarea profesiei; c) asigura respectarea de către medicii dentisti a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică; d) atesta onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi; e) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor dentisti din România, administrează pagina de Internet de publicare a acestuia şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii exercitării profesiei de medic dentist; f) elaborează şi adopta Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România şi Codul deontologic al medicului dentist, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a acestora; g) dezvolta metodologii, iniţiază şi elaborează ghiduri şi protocoale de practica medico-dentara, pe nivelurile de competenţa ale unităţilor sanitare, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice; h) colaborează în domeniul sau de competenţa cu instituţii/autorităţi publice, organizaţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practica medico-dentara, indiferent de forma de proprietate, şi le supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice; i) îi reprezintă pe membrii săi în relaţiile cu asociaţii ştiinţifice, profesionale, patronale şi cu sindicatele; j) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medico-dentare; k) colaborează în domeniul sau de competenţa cu organizaţii, autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, asigurând cadrul necesar desfăşurării unei concurente loiale bazate exclusiv pe promovarea competentei profesionale; l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională a medicilor dentisti şi dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medico-dentar; m) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice la consultarile privind reglementările din domeniul medico-dentar sau al asigurărilor sociale de sănătate; n) acţionează, alături de instituţiile sanitare centrale şi teritoriale, ca în unităţile medico-dentare publice şi private (cabinete, ambulatorii, spitale) să fie asigurată calitatea actului medico-dentar; o) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesională şi de deontologie medico-dentara şi a cazurilor de greşeli în activitatea profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională; p) sprijină instituţiile şi acţiunile de asistenţa medico-socială pentru medicii dentisti şi familiile lor; q) promovează relaţiile pe plan extern cu organizaţii şi formaţiuni similare; r) în cadrul Colegiului Medicilor Dentisti din România funcţionează comisii ce reprezintă specialitatile medicinei dentare prevăzute în Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală, elaborat de Ministerul Sănătăţii Publice; s) colaborează cu organizaţii, autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, reprezentând în domeniul sau de competenţa medicii dentisti cu practica independenta care desfăşoară activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; t) avizează, în domeniul sau de competenţa, autorizarea de instalare a cabinetelor medicale dentare publice sau private şi se pronunţa în acest sens în legătură cu demersurile întreprinse în vederea interzicerii instalării şi funcţionarii acestora, ţinând seama ca exercitarea activităţilor medico-dentare să se facă în concordanta cu competenţa profesională a medicului dentist, cu dotarea tehnica, precum şi cu respectarea normelor de igiena; u) colaborează cu Ordinul Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România în ceea ce priveşte activitatea profesională a tehnicienilor dentari şi asistentilor medicali care desfăşoară activitate în medicina dentara; v) organizează centre de pregătire lingvistica, necesare pentru exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene; x) colaborează în domeniul sau de competenţa cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific, patronal, sindical, din domeniul sanitar, şi cu organizaţii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătăţii populaţiei; y) coordonează, controlează şi supraveghează funcţional, organizatoric şi financiar colegiile teritoriale. (2) În domeniul formării profesionale, Colegiul Medicilor Dentisti din România are următoarele atribuţii: a) participa în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii Publice la stabilirea numărului anual de locuri de pregătire în unităţile de învăţământ superior de medicina dentara; b) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice, alături de alte organizaţii, persoane fizice/juridice, la formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor dentisti; c) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional, a tematicii de concurs şi la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală; d) iniţiază şi promovează, în domeniul sau de competenţa, împreună cu organizaţii, autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, forme de educaţie medicală continua şi de ridicare a gradului de competenţa profesională a membrilor săi; e) urmăreşte realizarea orelor de educaţie medicală continua necesare reavizarii la 5 ani a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România; f) susţine activitatea şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi organizează manifestări ştiinţifice în domeniul medicinei dentare; g) colaborează prin compartimentul de calitate a serviciilor de sănătate cu autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, în vederea stabilirii şi creşterii standardelor de practica profesională, a asigurării calităţii actului medico-dentar în unităţile sanitare. Articolul 503În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul titlu Colegiul Medicilor Dentisti din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele membrilor săi. Secţiunea a 3-a Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România Articolul 504 (1) În vederea exercitării profesiei de medic dentist, medicii dentisti cetăţeni români şi medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, precum şi medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute de art. 469 lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în Colegiul Medicilor Dentisti din România. (2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional. (3) Înscrierea în Colegiul Medicilor Dentisti din România şi eliberarea certificatului de membru se fac numai pentru medicii dentisti care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 476 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au depus jurământul prevăzut la art. 475. (4) Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România. (5) Pot deveni la cerere membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România şi medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europe, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar sau ocazional servicii medico-dentare în România, cu respectarea prevederilor alin. (3). (6) Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt înscrişi în Registrul unic al medicilor dentisti din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor Dentisti din România. Articolul 505 (1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România, care din motive obiective întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic dentist, pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea durata. (2) Pe durata suspendării la cerere a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se suspenda obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege. (3) Întreruperea exercitării profesiei de medic dentist pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România. Articolul 506Medicii dentisti cetăţeni români şi medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, care doresc sa exercite profesia, se înscriu ca membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România la colegiul teritorial în raza căruia se afla unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau la colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa. Secţiunea a 4-a Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România Articolul 507Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România au următoarele drepturi: a) dreptul sa aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale şi/sau naţionale ale Colegiului Medicilor Dentisti din România; b) dreptul să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor Dentisti din România şi sa primească informaţiile solicitate; c) dreptul sa participe la orice acţiune a Colegiului Medicilor Dentisti din România şi să fie informati în timp util despre aceasta; d) dreptul sa folosească împreună cu membrii lor de familie toate dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale Colegiului Medicilor Dentisti din România şi ale colegiilor teritoriale; e) dreptul sa poarte însemnele Colegiului Medicilor Dentisti din România; f) dreptul de a contesta sancţiunile primite; g) dreptul de a solicita ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât personal, cat şi prin membrii lor de familie. Articolul 508Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt următoarele: a) să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, ale Codului deontologic al medicului dentist, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România şi regulamentele profesiei; b) sa rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional; c) sa participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori organizate de organele de conducere naţionale sau locale; d) sa participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi; e) să execute cu buna-credinţa sarcinile care decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România; f) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor organe, au un interes propriu; g) sa păstreze secretul profesional; h) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale; i) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România; j) sa achite în termenul stabilit cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România; k) sa rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor Dentisti din România; l) să execute cu buna-credinţa atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, în colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Dentisti al Municipiului Bucureşti. Articolul 509Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici dentisti, sunt: a) să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie ale profesiei de medic dentist; b) sa nu aducă prejudicii reputaţiei profesiei sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor Dentisti din România; c) sa acorde cu promptitudine şi necondiţionat ingrijirile medico-dentare de urgenta, ca o îndatorire fundamentală profesională şi civică; d) sa acţioneze pe toată durata exercitării profesiei în vederea creşterii gradului de pregătire profesională; e) să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, gradul profesional, specialitatea şi codul pe toate actele medicale pe care le semnează; f) să respecte drepturile pacientilor. Articolul 510 (1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medico-dentare, medicii dentisti sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie medicală continua şi informare în domeniul stiintelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de Colegiul Medicilor Dentisti din România. Sunt creditate programele, precum şi celelalte forme de educaţie medicală continua avizate de Colegiul Medicilor Dentisti din România. (2) Medicii dentisti care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educaţie medicală continua, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România, sunt suspendaţi din exercitarea profesiei până la realizarea numărului de credite respectiv. Secţiunea a 5-a Organizare şi funcţionareA. Organizarea la nivel teritorial Articolul 511 (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România este organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, în colegii ale medicilor dentisti, denumite în continuare colegii teritoriale. (2) Colegiile teritoriale au personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii, precum şi autonomie funcţională, organizatorică şi financiară în condiţiile prezentei legi. Sediul colegiului teritorial este în reşedinţa de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti. Articolul 512Organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, sunt: adunarea generală, consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi biroul consiliului. Articolul 513 (1) Adunarea generală a colegiilor teritoriale este alcătuită din medicii dentisti înscrişi în colegiul teritorial respectiv. (2) Adunarea generală a colegiilor teritoriale are următoarele atribuţii: a) aproba planul de activitate al consiliului; b) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli; c) alege membrii consiliului; d) alege membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial sau, după caz, aproba cenzorul extern propus de colegiul teritorial; e) alege reprezentanţii colegiului teritorial în Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România. (3) Adunarea generală a colegiului teritorial se întruneşte anual în primul trimestru al anului sau, în mod extraordinar, ori de câte ori este nevoie. Articolul 514 (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este format din: a) 7 membri pentru un număr de până la 100 medici dentisti înscrişi; b) 11 membri pentru 101-300 de medici dentisti înscrişi; c) 15 membri pentru 301-500 de medici dentisti înscrişi; d) 29 de membri pentru 501-1.000 de medici dentisti înscrişi; e) 49 de membri pentru colegiile cu peste 1.000 de medici dentisti înscrişi. (2) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3-9 membri supleanţi. Articolul 515 (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, va alege dintre membrii săi un birou executiv format din preşedinte, 2 vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier, aleşi pentru un mandat de 4 ani. (2) Membrii organelor de conducere de la nivel teritorial se aleg prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani. Articolul 516 (1) Alegerea organelor de conducere de la nivel teritorial sau naţional se face conform Regulamentului electoral aprobat de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România. (2) Funcţiile în biroul executiv al colegiilor teritoriale, în Biroul executiv naţional şi în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt incompatibile cu: a) funcţia corespunzătoare dintr-un patronat/sindicat profesional; b) funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi ministerelor cu reţea sanitară proprie, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi caselor judeţene de asigurări de sănătate. Articolul 517 (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se întruneşte la convocarea preşedintelui, în şedinţe ordinare, la interval de doua luni. În mod excepţional, la solicitarea a două treimi din numărul membrilor săi, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, poate fi convocat în şedinţe extraordinare. Între şedinţe, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este condus de biroul executiv, care asigura activitatea permanenta a acestuia. (2) Deciziile consiliului colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se adoptă în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total al acestora. Articolul 518 (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi, respectiv, biroul executiv al acestora exercita atribuţiile date în competenţa lor, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, adoptat de adunarea generală a acestuia. (2) În vederea exercitării atribuţiilor, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea în comisii, alese de adunarea generală teritorială respectiva, pe domenii de activitate sau pe specialităţi ale medicinei dentare, în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare adoptat de adunarea generală a Colegiului Medicilor Dentisti din România.B. Organizarea la nivel naţional Articolul 519 (1) Conducerea Colegiului Medicilor Dentisti din România, la nivel naţional, se exercită de către: a) Adunarea generală naţionala; b) Consiliul naţional; c) Biroul executiv naţional. (2) Biroul executiv naţional şi preşedintele acestuia, aleşi de Adunarea generală naţionala, sunt de drept organele de conducere ale Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România. (3) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, atât la nivel naţional, cat şi teritorial, medicii dentisti care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, structurilor deconcentrate ale acestora ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, caselor judeţene de asigurări de sănătate, respectiv a municipiului Bucureşti, patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică. (4) Medicii dentisti pentru care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situaţia de incompatibilitate sunt suspendaţi din funcţie. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului. (5) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi naţional, cu excepţia mandatului de membru în adunarea generală a colegiilor teritoriale şi Adunarea generală naţionala, este de maximum doua mandate succesive.---------------Alin. (5) al art. 519 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 34 din 16 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 18 ianuarie 2007. Articolul 520 (1) Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România este alcătuită din reprezentanţi aleşi de adunarea generală din fiecare judeţ şi din municipiul Bucureşti, prin vot direct şi secret. (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţionala este de: a) 2 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 50 de membri înscrişi; b) 4 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 120 de membri înscrişi; c) 6 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 200 de membri înscrişi; d) 8 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 300 de membri înscrişi; e) 10 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 300 de membri înscrişi; f) 15 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 500 de membri înscrişi; g) 20 de reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 701 membri înscrişi; h) un reprezentant la 100 de membri înscrişi pentru Colegiul Medicilor Dentisti al Municipiului Bucureşti. (3) Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România se întruneşte anual în primul trimestru al anului sau în mod extraordinar ori de câte ori este nevoie. Articolul 521 (1) Adunarea generală naţionala adopta Codul deontologic al medicului dentist şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor aleşi. (2) Deciziile Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentisti din România se adoptă cu majoritate simpla de voturi în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor aleşi. Articolul 522Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România are următoarele atribuţii: a) adopta atât Codul deontologic al medicului dentist şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, cat şi modificările lor ulterioare; b) alege membrii Biroului executiv naţional pentru mandatul de 4 ani; c) dezbate şi votează Raportul anual de activitate prezentat de Biroul executiv naţional şi de comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor Dentisti din România privind activitatea desfăşurată între sesiunile adunării generale; d) revoca din funcţie membrii aleşi, pentru abateri de la prevederile prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisi din România, care aduc prejudicii activităţii organismului profesional; e) alege comisia de cenzori sau, după caz, aproba cenzorul contabil autorizat, propus de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România; f) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli anual al Colegiului Medicilor Dentisti din România; g) dezbate şi votează raportul Comisiei de cenzori; h) stabileşte obiectivele generale ale Colegiului Medicilor Dentisti din România pe termen scurt, mediu şi lung. Articolul 523 (1) Între sesiunile Adunării generale naţionale Colegiul Medicilor Dentisti din România este condus de Consiliul naţional. (2) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România este alcătuit din Biroul executiv naţional, câte un reprezentant al fiecărui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti, un reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate de stat, şi câte un reprezentant din fiecare minister şi instituţie centrala cu reţea sanitară proprie. (3) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România se întruneşte legal în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor stabiliţi la alin. (2). Articolul 524Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România se adoptă în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total al membrilor. Articolul 525Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt următoarele: a) elaborează Codul deontologic al medicului dentist, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România; b) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic dentist consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, stabilind partea din aceasta cotizatie care trebuie virata către Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România; c) stabileşte indemnizaţia pentru membrii Biroului executiv naţional şi biroului consiliilor teritoriale, precum şi indemnizaţiile de şedinţa pentru membrii Consiliului naţional; d) gestionează bunurile Colegiului Medicilor Dentisti din România şi poate să initieze şi sa subventioneze acţiuni interesand profesiunea de medic dentist şi acţiuni de întrajutorare; e) controlează şi coordonează activitatea consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi controlează gestiunea acestora; f) soluţionează, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu regulamentele proprii; g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală; h) colaborează, în domeniul sau de competenţa, cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic dentist pe teritoriul României; i) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi examenelor pentru medicii dentisti; j) stabileşte sistemul de credite de educaţie medicală continua pe baza căruia se evalueaza activitatea de perfecţionare profesională a medicilor dentisti; k) stabileşte condiţiile privind desfăşurarea de către cabinetele şi unităţile medico-dentare a publicităţii şi aproba conţinutul materialului publicitar. Articolul 526În cadrul Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România funcţionează mai multe comisii al căror număr, competente, precum şi regulament de funcţionare sunt stabilite de acesta. Articolul 527 (1) Biroul executiv naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România asigura activitatea permanenta a acestuia, în conformitate cu legea şi regulamentele proprii. (2) Biroul executiv naţional este alcătuit dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi, un secretar general şi un trezorier, aleşi în mod individual pe funcţii de Adunarea generală naţionala, pentru un mandat de 4 ani. (3) Biroul executiv naţional conduce şedinţele Consiliului naţional şi activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România între şedinţele Consiliului naţional. Articolul 528 (1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România participa, în domeniul sau de competenţa, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, la elaborarea tuturor programelor de sănătate şi a actelor normative cu efect asupra medicinei dentare. (2) La negocierea anuală a contractului-cadru pentru specialitatea medicina dentara Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România reprezintă în domeniul sau de competenţa medicii dentisti cu practica independenta, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări sociale de sănătate. Articolul 529 (1) Contractul de muncă al persoanei care exercită o funcţie de conducere în Biroul executiv al consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România se suspenda, la cererea persoanei în cauza, pe perioada cat îndeplineşte funcţia respectiva, cu menţinerea locului de muncă. (2) Persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază de vechime în munca pe perioada exercitării funcţiei respective. (3) Remunerarea persoanelor care exercită funcţii de conducere în Biroul executiv naţional sau local este stabilită prin vot, cu majoritate simpla, de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România. Secţiunea a 6-a Răspunderea disciplinară Articolul 530 (1) Medicul dentist răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei de medic dentist, a Codului deontologic al medicului dentist, a regulilor de buna practica profesională, a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afară acesteia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesi