Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 2 din 4 ianuarie 2019 privind modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr. 118/2013 pentru aderarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Asociaţia Internaţională a Înaltelor Jurisdicţii Administrative, pentru aderarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la Organizaţia Europeană a Serviciilor Penitenciare şi Corecţionale - EuroPris, pentru aderarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la Registrul European al Comerţului, pentru aprobarea plăţii unor contribuţii ale Ministerului Justiţiei, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte şi pentru modificarea anexei nr. 2.2 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile in
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 19 din 08 ianuarie 2019 -
LEGE nr. 2 din 4 ianuarie 2019privind modificarea și completarea art. 2 din Legea nr. 118/2013 pentru aderarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la Asociația Internațională a Înaltelor Jurisdicții Administrative, pentru aderarea Administrației Naționale a Penitenciarelor la Organizația Europeană a Serviciilor Penitenciare și Corecționale - EuroPris, pentru aderarea Oficiului Național al Registrului Comerțului la Registrul European al Comerțului, pentru aprobarea plății unor contribuții ale Ministerului Justiției, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale Administrației Naționale a Penitenciarelor la organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte și pentru modificarea anexei nr. 2.2 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 8 ianuarie 2019





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul IArticolul 2 din Legea nr. 118/2013 pentru aderarea Înaltei Curți de Casație și Justiție la Asociația Internațională a Înaltelor Jurisdicții Administrative, pentru aderarea Administrației Naționale a Penitenciarelor la Organizația Europeană a Serviciilor Penitenciare și Corecționale - EuroPris, pentru aderarea Oficiului Național al Registrului Comerțului la Registrul European al Comerțului, pentru aprobarea plății unor contribuții ale Ministerului Justiției, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale Administrației Naționale a Penitenciarelor la organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 26 aprilie 2013, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Se aprobă plata contribuției anuale de participare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în calitate de membru cu drepturi depline, la Organizația Europeană a Serviciilor Penitenciare și Corecționale - EuroPris, în limita echivalentului în lei al sumei de 6.000 euro/an.2. După alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Cotizația prevăzută la alin. (2) poate fi modificată anual prin hotărâre a Adunării generale a EuroPris, caz în care plata contribuției anuale se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în limita echivalentului în lei al sumei stabilite. Articolul IILa anexa nr. 2.2 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările și completările ulterioare, subcapitolul „Administrația Națională a Penitenciarelor“ se modifică și va avea următorul cuprins: Administrația Națională a Penitenciarelor
    1.Organizația Europeană a Serviciilor Penitenciare și Corecționale - EuroPriseuro6.000
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ȘERBAN-CONSTANTIN VALECA
    București, 4 ianuarie 2019.Nr. 2.-----

    Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 12 iulie 2018 privind compensarea unor creanţe reciproce între statul român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, precum şi pentru prorogarea unui termen
  • LEGE nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 20 februarie 2004 privind finalizarea investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma Sidermet Călan
  • LEGE nr. 290 din 16 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, semnat la Washington la 13 septembrie 2011
  • LEGE nr. 193 din 17 mai 2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă
  • LEGE nr. 28 din 5 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 195 din 22 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli
  • LEGE nr. 99 din 21 mai 2010 pentru modificarea alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 170 din 29 noiembrie 2005 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 4 aprilie 2018 pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • LEGE nr. 193 din 7 iulie 2015 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 114 din 14 iulie 2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 34 din 21 martie 2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării
  • LEGE nr. 260 din 13 iunie 2003 pentru înfiinţarea satului Hemieni, comuna Pârjol, judeţul Bacău
  • LEGE nr. 401 din 11 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 54/2004 pentru modificarea art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor uzate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 28 iunie 2018 privind prorogarea termenului reglementat de alin. (4) al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
  • LEGE nr. 65 din 16 ianuarie 2002 pentru modificarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 189 din 25 noiembrie 2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi al aşezămintelor culturale de drept public
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 73 din 6 noiembrie 1997 privind asigurarea şi creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamna-iarna, destinate localităţilor izolate din Delta Dunării
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 103 din 24 octombrie 2003 privind reinvestirea dividendelor aferente anului 2002 la Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iaşi, în scopul retehnologizării acesteia
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 4 iulie 2012 privind trecerea unor imobile în proprietatea publică a statului
  • LEGE nr. 268 din 7 decembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2010 privind unele măsuri de reorganizare a activităţilor de tineret şi sport
  • LEGE nr. 33 din 15 noiembrie 1968 privind pregătirea tineretului pentru apărarea patriei
  • LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 101 din 19 aprilie 2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
  • LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
  • LEGE nr. 173 din 16 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 5 februarie 2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 28 iunie 2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală
  • LEGE nr. 81 din 1 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2008 pentru modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
  • LEGE nr. 112 din 25 noiembrie 1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului
  • LEGE nr. 292 din 15 mai 2002 privind stabilirea modalităţii de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 13 februarie 2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • LEGE nr. 4 din 11 ianuarie 1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor
  • LEGE nr. 97 din 10 iunie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/1996 privind reglementarea participaţiilor statului la Fondul Monetar Internaţional şi modul de regularizare a influentelor financiare rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 580 din 22 decembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 132 din 29 decembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1995 privind instituirea sistemului de marcare pentru ţigarete, produse din tutun şi băuturi alcoolice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 15 octombrie 2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 98 din 15 iunie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
  • LEGE nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • LEGE nr. 179 din 18 octombrie 2000 privind declararea oraşului Codlea, judeţul Braşov, municipiu
  • LEGE nr. 266 din 7 noiembrie 2008 (*republicată*)  farmaciei
  • LEGE nr. 50 din 30 mai 1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 3 iunie 2019 privind modificarea şi completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 4 din 18 februarie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 26 august 2003, pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii
  • LEGE nr. 1 din 7 ianuarie 2015 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 21 decembrie 2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
  • LEGE nr. 386 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti
  • LEGE nr. 143 din 23 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2011 privind preluarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a unor creanţe deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi pentru reglementarea unor dispoziţii referitoare la înfiinţarea unei societăţi comerciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 27 aprilie 2011 pentru modificarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 84 din 18 septembrie 2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 64 din 28 decembrie 1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării Societăţii Comerciale "Petromidia" - S.A. Constanţa
  • LEGE nr. 311 din 28 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021