Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 359 din 27 decembrie 2018 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 3 din 03 ianuarie 2019 -
LEGE nr. 359 din 27 decembrie 2018pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 3 ianuarie 2019





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNICLegea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 185, alineatul (13) se modifică și va avea următorul cuprins:(13) Medicii, indiferent de sex, care împlinesc vârsta de 67 de ani după dobândirea funcției de conducere și care fac parte din comitetul director al spitalului public sau exercită funcția de șef de secție, șef de laborator ori șef de serviciu medical, vor fi pensionați conform legii. Medicii în vârstă de 67 de ani nu pot participa la concurs și nu pot fi numiți în niciuna dintre funcțiile de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public sau de șef de secție, șef de laborator ori șef de serviciu medical.2. La articolul 391, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 391(1) Medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menținerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare, cu cel puțin 3 luni înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 27 decembrie 2018.Nr. 359.-----

    Noutăți

  • LEGE nr. 67 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/1999 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/1998, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/1999 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/1999
  • LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor
  • LEGE nr. 244 din 17 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1998 privind abilitarea Băncii Naţionale a României de a pune în circulaţie emisiuni monetare cu caracter numismatic din metale preţioase
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 295 din 30 decembrie 2000 pentru suspendarea aplicării sau abrogarea unor ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului
  • LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • LEGE nr. 62 din 12 aprilie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2016 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă“, precum şi pentru stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 22 decembrie 2011 privind prorogarea unor termene
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 28 iunie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 19 din 17 martie 2000 pentru reluarea activităţii României, în calitate de membru, la Institutul Internaţional al Frigului, cu sediul la Paris, Franţa, şi pentru autorizarea plăţii cotizaţiei anuale
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 iunie 2000 (*republicată*) privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România*)
  • LEGE nr. 100 din 25 aprilie 2006 privind efectuarea anchetei structurale în agricultură în anul 2006
  • LEGE nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice*)
  • LEGE nr. 283 din 10 iulie 2009 privind ratificarea Acordului dintre România şi Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT), semnat la Bucureşti la 29 decembrie 2008 şi la Darmstadt la 9 ianuarie 2009, pentru prelungirea perioadei de aplicare a Acordului dintre România şi Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT) privind statutul de stat cooperant, semnat la Cheia, România, la 17 iulie 2003
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 123 din 8 octombrie 2001 privind reorganizarea comisiei pentru protecţia copilului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 199 din 9 noiembrie 2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 88 din 29 iunie 2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN)
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • LEGE nr. 116 din 20 iunie 2019 pentru abrogarea art. II din Legea nr. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 3 din 10 ianuarie 1995 pentru continuarea aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 80/1993 privind protecţia socială a personalului care lucrează în industria destinată apărării naţionale şi ordinii publice
  • LEGE nr. 321 din 21 decembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 210 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 149 din 19 decembrie 2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice
  • LEGE nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat*)
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 40 din 11 martie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
  • CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (*republicat*)
  • LEGE nr. 98 din 10 noiembrie 1994 (*republicată*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică*)
  • LEGE nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital
  • LEGE nr. 510 din 17 noiembrie 2004 privind reorganizarea Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
  • LEGE nr. 86 din 25 aprilie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 94 din 1 iulie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 308 din 30 decembrie 2008 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbţie cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie
  • LEGE nr. 126 din 23 septembrie 2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului
  • LEGE nr. 189 din 9 decembrie 1999 (*republicată*) privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni
  • LEGE nr. 30 din 2 martie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2009 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European
  • LEGE nr. 494 din 28 decembrie 2006 privind ratificarea Acordului dintre părţile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru cooperarea privind informaţiile în domeniul atomic, deschis spre semnare la Paris la 18 iunie 1964 şi semnat de România la Washington la 14 februarie 2006
  • LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 230 din 7 iunie 2006 a serviciului de iluminat public
  • LEGE nr. 231 din 13 iulie 2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
  • LEGE nr. 52 din 14 martie 2013 privind vânzarea locuinţelor aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism "S.F.T.-C.F.R." - S.A. actualilor chiriaşi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 10 septembrie 1997 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/1997 pentru întocmirea bilanţului contabil special şi regularizarea unor credite şi dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă - S.A.
  • LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 (*republicată*) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
  • LEGE nr. 29 din 31 martie 2000 (*republicată*) privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • LEGE nr. 484 din 19 decembrie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene, semnat la Salzburg la 5 mai 2006
  • LEGE nr. 440 din 27 octombrie 2003 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a infrastructurii şcolare din România, semnat la Bucureşti la 11 iulie 2003
  • LEGE nr. 115 din 24 aprilie 2009 pentru ratificarea Convenţiei nr. 102/1952 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind normele minime de securitate socială, adoptată la Geneva la 28 iunie 1952 în cadrul Conferinţei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii
  • LEGE nr. 270 din 29 iunie 2006 pentru ratificarea Protocolului adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Indonezia, semnat la Bucureşti la 7 decembrie 2005, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Indonezia privind promovarea şi protejarea investiţiilor, semnat la Bucureşti la 26 iunie 1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 156 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii
  • LEGE nr. 62 din 31 martie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2009 pentru modificarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 152 din 10 noiembrie 2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 20 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice
  • LEGE nr. 155 din 3 decembrie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2014 privind abrogarea alin. (9) al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală
  • LEGE nr. 348 din 6 iulie 2001 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021