Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 317 din 20 decembrie 2018 privind desfiinţarea Universităţii "George Bariţiu" din Braşov
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 1101 din 27 decembrie 2018 -
LEGE nr. 317 din 20 decembrie 2018privind desființarea Universității "George Barițiu" din Brașov
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1101 din 27 decembrie 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1La data intrării în vigoare a prezentei legi, Universitatea „George Barițiu“ din Brașov, instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul Brașov, Strada Lunii nr. 6, cod poștal 500327, se desființează. Articolul 2În conformitate cu prevederile art. 230 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, patrimoniul universității revine fondatorilor. Articolul 3Studenții și absolvenții fără diplomă care au fost înmatriculați la specializări/programe de studii universitare din cadrul Universității „George Barițiu“ din Brașov au dreptul să își finalizeze studiile la specializări/programe de studii acreditate identice sau similare din același domeniu al specializării/programului de studii. Articolul 4Documentele universității, inclusiv cele create pe timpul funcționării, cu caracter permanent vor fi depuse la Arhivele Naționale ale României, Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale. Articolul 5La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 483/2002 privind înființarea Universității „George Barițiu“ din Brașov, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iulie 2002, se abrogă.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 20 decembrie 2018.Nr. 317.-----

    Noutăți

  • LEGE nr. 17 din 6 martie 2000 (*republicată*) privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare
  • LEGE nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari
  • LEGE nr. 167 din 3 octombrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2018 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa a II-a
  • LEGE nr. 194 din 29 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice
  • LEGE nr. 92 din 13 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2005 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003 pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003, în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră între Bulgaria şi România pentru anul 2003, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003, în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră între Ungaria şi România pentru anul 2003, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003, în Memorandumul de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la programul "Iniţiativa Graniţe Externe 2003 pentru România", semnat la Bucureşti la 19 decembrie 2003, şi în Me
  • LEGE nr. 24 din 24 iunie 1968 pentru aprobarea Decretului nr. 295/1968 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Securităţii Statului
  • LEGE nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 28 iunie 2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului
  • LEGE nr. 178 din 11 aprilie 2000 (*republicată*) privind produsele cosmetice
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • LEGE nr. 98 din 10 noiembrie 1994 (*republicată*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică*)
  • LEGE-CADRU nr. 339 din 12 iulie 2004 privind descentralizarea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 1 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 3 din 26 februarie 1997 privind produsele şi serviciile regiilor autonome, ale activităţilor cu caracter de monopol natural, precum şi ale activităţilor economice supuse unui regim special pentru care preţurile şi tarifele se vor stabili cu avizul Oficiului Concurentei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 28 iunie 2016 pentru modificarea regimului juridic al unui imobil
  • LEGE nr. 179 din 14 octombrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2011 pentru reorganizarea unor instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi pentru reducerea unor cheltuieli
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 651 din 20 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/2000 privind Semnul onorific În Serviciul Armatei pentru maiştri militari şi subofiţeri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 17 octombrie 2012 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru operatori economici producători de energie electrică pentru Sistemul electroenergetic naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie, precum şi prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2011 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unii operatori economici
  • LEGE nr. 589 din 29 octombrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2002 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 292 din 29 decembrie 2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 11 decembrie 2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 100 din 27 august 2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 7 aprilie 2004 privind unele măsuri premergătoare lansării procesului de privatizare, inclusiv constituirea comisiei de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.
  • LEGE nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 30 august 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
  • LEGE nr. 118 din 19 aprilie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2003 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE Nr. 53 din 21 iunie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/1996 privind modificarea plafonului valoric în limita căruia taxele de timbru se pot achită prin aplicarea şi anularea timbrelor mobile
  • LEGE nr. 88 din 21 mai 2010 (*republicată*) privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii*)
  • LEGE nr. 84 din 29 aprilie 2016 pentru ratificarea Acordului privind participarea Republicii Croaţia la Spaţiul Economic European, semnat de către Uniunea Europeană, Islanda, Liechtenstein, Regatul Norvegiei şi Republica Croaţia la 11 aprilie 2014 la Bruxelles şi de către România la 12 noiembrie 2014 la Bruxelles
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 119 din 23 iunie 2016 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea art. 8 lit. b^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 56 din 22 martie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 30 aprilie 2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare restante asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 15 decembrie 1997 pentru constituirea Comisiei speciale de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989
  • LEGE nr. 83 din 21 mai 1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar
  • LEGE nr. 213 din 16 decembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/1997 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru reabilitarea Spitalului comunal Bălteşti, judeţul Prahova, în valoare de 219.765 USD, semnat la Paris la data de 27 iunie 1997
  • LEGE nr. 205 din 23 mai 2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006
  • LEGE nr. 71 din 22 aprilie 2019 privind societăţile mutuale de asigurare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 145 din 21 septembrie 2000 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2000
  • LEGE nr. 15 din 9 ianuarie 2003 (*republicată*) privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală*)
  • LEGE nr. 111 din 3 mai 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară
  • LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 (*republicată*) privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări*)
  • LEGE nr. 395 din 30 octombrie 2006 pentru modificarea art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2002 privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României
  • LEGE nr. 192 din 19 aprilie 2001 (*republicată*) privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura
  • LEGE nr. 97 din 4 iulie 2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României
  • LEGE nr. 29 din 31 martie 2000 (*republicată*) privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • LEGE nr. 74 din 6 iunie 1995 (*republicată*) privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
  • LEGE nr. 356 din 3 decembrie 2007 pentru aderarea României la Convenţia privind definirea statutului şcolilor europene, adoptată la Luxemburg la 21 iunie 1994
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
  • LEGEA nr. 56 din 19 martie 2010 (*republicată*) privind accesibilizarea fondului forestier naţional*)
  • LEGE nr. 136 din 30 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29 din 22 iulie 1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic
  • LEGE nr. 5 din 21 februarie 2013 bugetului de stat pe anul 2013
  • LEGE nr. 208 din 19 aprilie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021