Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018 -
LEGE nr. 310 din 17 decembrie 2018pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018





    Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul ILegea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 13, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. 2. La articolul 41, alineatul (1) se modifică si va avea următorul cuprins: Articolul 41(1) Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs.3. La articolul 64, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.(4) În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, hotărârea pronunțată este desființată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul discutării admisibilității în principiu a acesteia.4. La articolul 80, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Când dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.5. Articolul 83 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 83Reprezentarea convențională a persoanelor fizice(1) În fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.(2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soț sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licențiat în drept. (3) În cazul contestației în anulare și al revizuirii, dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător.6. La articolul 84, alineatul (2) se abrogă.7. La articolul 84, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și entităților arătate la art. 56 alin. (2).8. La articolul 94 punctul 1, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competența instanțelor judecătorești;9. La articolul 94 punctul 1, după litera j) se introduc trei noi litere, literele j^1)-j^3), cu următorul cuprins:j^1) cererile în materie de moștenire, indiferent de valoare;j^2) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare;j^3) cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe;10. La articolul 95, punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;11. La articolul 96, punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;12. Articolul 105 se abrogă.13. La articolul 127, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 127(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.14. La articolul 127, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.15. La articolul 129 alineatul (2), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat;16. La articolul 130, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.(3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.17. La articolul 131, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 131(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.18. La articolul 142, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 142(1) Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de strămutare se depune la instanța competentă să o soluționeze, care va înștiința de îndată instanța de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.19. La articolul 144, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.20. La articolul 154, alineatele (4) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163.................................................................................................(6) Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică extinsă a instanței care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației. Fiecare instanță va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citații și acte de procedură.21. La articolul 154, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:(6^1) Citațiile și celelalte acte de procedură menționate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta.22. La articolul 163, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (11^1), cu următorul cuprins:(11^1) Atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista și se va atașa la dosarul cauzei.23. La articolul 165, punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:3. în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit prevederilor art. 154 alin. (6), procedura se socotește îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea.24. La articolul 183, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 183(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.................................................................................................(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.25. La articolul 200, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a)-c), d) numai în cazul motivării în fapt și f), precum și art. 195-197 nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere se dispune anularea cererii.26. La articolul 200, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Reclamantului nu i se poate cere să completeze sau să modifice cererea de chemare în judecată cu date sau informații de care acesta nu dispune personal și pentru obținerea cărora este necesară intervenția instanței.27. La articolul 201, alineatele (2)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.(3) În termen de 3 zile de la data depunerii întâmpinării, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților.(4) În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (1), la data expirării termenului respectiv, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților.28. Articolul 213 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 213Desfășurarea procesului fără prezența publicului(1) În cazurile în care cercetarea procesului sau dezbaterea fondului în ședință publică ar aduce atingere moralității, ordinii publice, intereselor minorilor, vieții private a părților ori intereselor justiției, după caz, instanța, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca acestea să se desfășoare în întregime sau în parte fără prezența publicului.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), au acces în sala de ședință părțile, reprezentanții lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părților, martorii, experții, traducătorii, interpreții, precum și alte persoane cărora instanța, pentru motive temeinice, le admite să asiste la proces.29. La articolul 231, alineatele (1), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 231(1) Grefierul care participă la ședință este obligat să ia note în legătură cu desfășurarea procesului. Părțile pot cere citirea notelor și, dacă este cazul, corectarea lor..................................................................................................(4) Instanța va înregistra ședințele de judecată.(5) Instanța va elibera, la cerere, o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată:a) părților, pe cheltuiala acestora, în ceea ce privește cauza lor;b) procurorului, pentru cauza în care participă.30. Articolul 240 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 240Locul cercetării procesuluiCercetarea procesului se desfășoară în ședință publică, cu citarea părților, dacă legea nu prevede altfel. Dispozițiile art. 154 sunt aplicabile.31. Articolul 244 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 244Terminarea cercetării procesului(1) Când judecătorul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și poate fixa un alt termen pentru dezbaterea fondului, din oficiu sau la cererea părților.(2) În cazul în care s-a dispus dezbaterea fondului la un alt termen, judecătorul poate pune în vedere părților să redacteze note privind susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale.32. La articolul 261, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 261(1) Administrarea probelor se face în fața instanței de judecată sesizate, în ședință publică, dacă legea nu dispune altfel.33. La articolul 321, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins:(6) Dacă instanța găsește că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cărui dovedire este oprită de lege, nu o va încuviința. În această situație, instanța va trece în încheierea de ședință atât numele părții și întrebarea formulată, cât și motivul pentru care nu a fost încuviințată.(7) Dacă întrebarea este încuviințată, întrebarea, împreună cu numele părții care a formulat-o, urmată de răspunsul martorului, se vor consemna literal în declarația martorului conform dispozițiilor art. 323 alin. (1).34. La articolul 322, alineatul (3) se abrogă.35. La articolul 323, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 323(1) Mărturia se va scrie de grefier, care va consemna întocmai și literal declarația martorului, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de judecător, grefier și martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprins. Dacă martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face mențiune despre aceasta în încheierea de ședință.36. La articolul 398, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În cazul în care majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă în complet de divergență, constituit prin includerea în completul inițial și a unui judecător din planificarea de permanență.37. Articolul 402 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 402Pronunțarea hotărâriiHotărârea se poate pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunța prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.38. La articolul 413 alineatul (1), după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:1^1. când, într-o cauză similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară;39. La articolul 415, punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție;40. La articolul 426, alineatele (1) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 426(1) Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul. Când în compunerea completului de judecată intră și asistenți judiciari sau magistrați-asistenți, președintele îl va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea..................................................................................................(5) Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.41. La articolul 444, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 444(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare.42. La articolul 450, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Cererea de suspendare se va judeca de către instanța de apel. Dispozițiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile în mod corespunzător.43. La articolul 457, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greșit de către instanță a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicației greșite a instanței.44. La articolul 471, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Președintele instanței sau persoana desemnată de acesta va înainta instanței de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părțile.(4) Dacă s-au formulat atât apel, cât și cereri potrivit art. 442-444, dosarul nu va fi trimis instanței de apel decât după împlinirea termenului de apel privind hotărârile date asupra acestor din urmă cereri.45. La articolul 471, alineatele (5)-(8) se abrogă.46. După articolul 471 se introduce un nou articol, articolul 471^1, cu următorul cuprins: Articolul 471^1Pregătirea judecății apelului(1) Președintele instanței de apel sau persoana desemnată de acesta, îndată ce primește dosarul, va lua măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată.(2) În cazul în care cererea de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel și îi va comunica, în scris, apelantului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.(3) După primirea dosarului sau, când este cazul, după regularizarea cererii de apel potrivit alin. (2), completul va dispune comunicarea cererii de apel, precum și a motivelor de apel intimatului, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate și care nu au fost înfățișate la prima instanță, punându-i-se în vedere obligația de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării.(4) Întâmpinarea depusă se comunică apelantului de îndată, punându-i-se în vedere posibilitatea de a depune la dosar răspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. Intimatul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare din dosarul cauzei.(5) În termen de 3 zile de la data depunerii întâmpinării, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților.(6) În cazul în care intimatul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (3), la data expirării termenului respectiv, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției, dispunând citarea părților.(7) Dispozițiile art. 201 alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.(8) Apelurile principale, incidente și provocate făcute împotriva aceleiași hotărâri vor fi repartizate la același complet de judecată. Când apelurile au fost repartizate la complete diferite, ultimul complet învestit va dispune pe cale administrativă trimiterea apelului la completul cel dintâi învestit.47. Articolul 474 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 474Depunerea apelului incident și a celui provocat(1) Apelul incident și apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 471^1 alin. (4).(2) Apelul provocat se comunică și intimatului din acest apel, prevăzut la art. 473, acesta fiind dator să depună întâmpinare în termenul prevăzut la art. 471^1 alin. (4), care se aplică în mod corespunzător. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunoștință de întâmpinare de la dosarul cauzei.48. Articolul 475 se abrogă.49. La articolul 483, alineatele (2)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j^3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.(4) Recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.50. La articolul 484 alineatul (3), punctul 2 se abrogă.51. La articolul 484, alineatul (6) se abrogă.52. La articolul 484, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) Pentru motive temeinice, instanța de recurs poate reveni asupra suspendării acordate, dispozițiile alin. (3)-(5) aplicându-se în mod corespunzător.53. La articolul 486 alineatul (1), literele a) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, sau, după caz, numele, prenumele și domiciliul reprezentantului convențional, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate;.................................................................................................e) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic.54. La articolul 486, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic.(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.55. Articolul 490 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 490Depunerea recursului(1) Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.(2) Dispozițiile art. 471^1 se aplică în mod corespunzător. Termenul prevăzut la art. 471^1 alin. (3) și (5) se dublează în cazul recursului. La redactarea și semnarea întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, dispozițiile art. 83 și art. 84 alin. (1) rămân aplicabile.56. Articolul 493 se abrogă.57. La articolul 496, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 496(1) Instanța, verificând toate motivele invocate și judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.58. Articolul 497 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 497Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și JustițieÎnalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă.59. La articolul 503, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.60. La articolul 509, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.61. La articolul 513, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.62. La articolul 517, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Cauzele similare aflate pe rolul instanțelor la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care soluționarea acestora depinde de dezlegarea problemelor de drept ce fac obiectul recursului în interesul legii, pot fi suspendate până la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, conform alin. (4).63. La articolul 517, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.64. La articolul 521, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei.65. La articolul 660, alineatul (3) se abrogă.66. La articolul 666, alineatul (8) se abrogă.67. La articolul 713, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun.68. La articolul 906, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.69. La articolul 915, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului București. Articolul IIArticolul 13^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Articolul IIILegea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul XI se abrogă.2. La articolul XVII, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.……………………………………………………………………(3) Dispozițiile art. XIV alin. (2)-(4) și ale art. XV alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător, cu excepția recursului care este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Termenul prevăzut la art. XV alin. (3) se dublează în cazul recursului.3. La articolul XVIII, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Articolul IVRecursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunțate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de tribunale în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, se judecă de curțile de apel, iar recursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunțate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de curțile de apel în cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Articolul VLegea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, inclusiv cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 17 decembrie 2018.Nr. 310.----

    Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 10 septembrie 2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România
  • LEGE nr. 300 din 18 noiembrie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România şi al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la Bucureşti la 6 martie 2008
  • LEGE nr. 71 din 3 mai 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/1998 privind desfăşurarea bacalaureatului în sesiunea iunie-iulie 1999 Parlamentul României adopta prezenta lege.
  • LEGE nr. 106 din 26 mai 1998 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1997 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit
  • LEGE nr. 230 din 9 decembrie 1998 pentru proclamarea Zilei Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • LEGE nr. 16 din 4 martie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 470 din 9 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat
  • LEGE nr. 49 din 12 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2000 privind transmiterea, cu plata, a unui imobil din proprietatea Societăţii Comerciale "Fast Service Electronică" - S.A. în proprietatea Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei
  • LEGE nr. 601 din 6 noiembrie 2002 pentru completarea Legii nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează
  • LEGE nr. 419 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale, semnat la Belgrad la 4 noiembrie 2002
  • LEGE nr. 317 din 10 noiembrie 2005 privind acceptarea amendamentelor la anexele la Protocolul din 1978 referitor la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (MARPOL 73/78), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională la Londra prin rezoluţiile MEPC.111(50) la 4 decembrie 2003 şi MEPC.116(51) la 1 aprilie 2004
  • LEGE nr. 12 din 6 martie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/1999 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente
  • LEGE nr. 158 din 15 mai 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
  • LEGE nr. 311 din 28 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 27 ianuarie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi pentru modificarea altor acte normative incidente
  • LEGE nr. 62 din 30 octombrie 1974 privind inventiile şi inovatiile
  • LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind regimul armelor şi al muniţiilor*)
  • LEGE nr. 153 din 26 iulie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2000 pentru ratificarea Protocolului adiţional suplimentar la Acordul dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, adoptat la Bruxelles la 19 decembrie 1997
  • LEGE nr. 581 din 23 octombrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2001 (RO 0104-RO 0109), semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001
  • LEGE nr. 195 din 7 noiembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2010 privind stabilirea sancţiunilor aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE nr. 60 din 22 martie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii pomiculturii nr. 348/2003
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 23 decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
  • LEGE nr. 347 din 14 iulie 2004 (*republicată*) muntelui
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 28 iunie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 102 din 29 iunie 2000 pentru modificarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale
  • LEGE nr. 278 din 15 mai 2002 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Lituania pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital şi a Protocolului-anexa, semnate la Vilnius la 26 noiembrie 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 20 aprilie 2017 privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017
  • LEGE nr. 474 din 9 iulie 2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate şi modernizarea reţelei de canalizare în oraşul Timişoara, România", semnat la Bruxelles la 4 decembrie 2001 şi la Bucureşti la 22 februarie 2002
  • LEGE nr. 264 din 6 noiembrie 2015 pentru ratificarea Acordului dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Islanda, pe de la altă parte, cu privire la participarea Islandei la îndeplinirea în comun a angajamentelor Uniunii Europene, ale statelor membre ale acesteia şi ale Islandei pentru cea de-a doua perioadă de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnat la Bruxelles la 1 aprilie 2015
  • LEGE nr. 89 din 28 aprilie 1998 (*republicată*) a apiculturii*)
  • LEGE nr. 187 din 19 iunie 2007 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 27 iunie 2007 pentru reglementarea unor măsuri de punere în aplicare a Convenţiei privind constituirea Oficiului European de Poliţie (Convenţia EUROPOL)
  • LEGE nr. 341 din 31 mai 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 122 din 16 octombrie 1996 (*republicată*) privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 180 din 14 decembrie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut, în valoare de 60,0 milioane dolari SUA, dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", semnat la Bucureşti la 8 decembrie 2005
  • LEGE nr. 105 din 15 iunie 2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană"
  • LEGE nr. 142 din 24 iulie 2000 pentru aprobarea afilierii Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC) la Asociaţia "Euromontana", precum şi a plăţii cotizaţiei anuale
  • LEGE nr. 129 din 24 iunie 2008 pentru ratificarea Amendamentului nr. 1, convenit prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 27 iunie 2007 şi la Bucureşti la 12 iulie 2007, la Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţională a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
  • LEGE nr. 182 din 30 iunie 2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 541 din 27 septembrie 2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 47 din 2 septembrie 1997 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi salariale, de asigurări sau de asistenţa socială şi nivelul salariului de baza minim brut pe ţara
  • LEGE nr. 42 din 29 iunie 1993 privind accizele la produsele din import şi din ţara, precum şi impozitul la ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale
  • LEGE nr. 358 din 11 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 84 din 1 aprilie 2009 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2007 privind unele măsuri derogatorii de la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 82 din 31 martie 2004 privind înfiinţarea comunei Mitrofani prin reorganizarea comunei Suteşti, judeţul Vâlcea
  • LEGE nr. 200 din 22 mai 2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
  • LEGE nr. 1.907 din 4 iunie 1930 privind ratificarea Aranjamentului financiar încheiat între Regatul Italiei şi Regatul României, la 20 Ianuarie 1930, la Haga
  • LEGE nr. 276 din 10 octombrie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2007 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 187 din 9 mai 2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene
  • LEGE nr. 24 din 15 ianuarie 2007 (*republicată*) privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor*)
  • LEGE nr. 9 din 8 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 5 septembrie 2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021