Ariam da cererea ai citit???
cu RILU???
EXTRAS din motivare:
De aceea, susţinem că instanţele de judecată trebuie să rămână receptive la acest aspect, ţinând seama de faptul că simpla existenţă (prezenţă) a unui înscris fals în circuitul juridic civil este de natură să aducă prejudicii intereselor generale ale societăţii, ordinea de drept fiind afectată, întrucât actul fals presupune fraudarea legii, iar imposibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale nu schimbă caracterul falsului.
Pe de altă parte, recunoaşterea legitimării procesuale active a procurorului într-o atare situaţie nu atinge principiul disponibilităţii, ce guvernează plenar procesul civil, deoarece, în garantarea efectivă a acestui principiu, conform art. 45 alin.2 din Codul de procedură civilă instanţa este obligată să introducă în cauză titularul dreptului care se poate apăra în proces, poate propune probe în sprijinul cererilor formulate şi să cadă la învoială asupra dreptului în litigiu, să renunţe la judecată sau la însuşi dreptul pretins.
Aşadar, ne delimităm de susţinerea că, restrângerea dreptului procurorului de a porni acţiunea civilă, la cazurile strict prevăzute de art. 45 alin.1 din Codul de procedură civilă îşi are raţiunea în caracterul privat al acţiunii civile şi în principiul disponibilităţii, ce guvernează procesul civil.
Acestor argumente li se adaugă şi faptul că dispoziţiile art. 245 lit.c şi ale art. 249 alin.2 din Codul de procedură penală sunt imperative şi obligă procurorul ca, atunci când constată falsul să ia toate măsurile pentru înlăturarea efectelor unei fapte antisociale, faţă de care sancţiunea penală nu se poate aplica, pentru motivele prev. de art.10 din Codul de procedură penală. Cum singura modalitate de realizare efectivă şi eficientă a acestei obligaţii impuse de lege procurorului, o constituie declanşarea acţiunii civile şi sesizarea instanţei de judecată, rezultă cu evidenţă că, art.245 lit.c şi 249 alin.2 din Codul de procedură penală se încadrează în noţiunea de „situaţie expres prevăzută de lege”, menţionată în art. 45 alin.1 teza II din Codul de procedură civilă. În aceste condiţii, procurorul are legitimare procesuală activă pentru a introduce o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui înscris fals în cazul dispunerii unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Este inutilă invocarea dispoziţiilor art. 45 alin.1 din Codul de procedură civilă, drept temei al limitării acestui drept, după calitatea părţilor.
Susţinerilor conform cărora, procurorul poate promova o acţiune civilă, prin care să solicite instanţei constatarea nulităţii absolute a actelor false, atunci când sancţiunea penală nu se poate aplica, numai pentru apărarea minorilor, persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, li se opune, în primul rând, calitatea Ministerului Public, rezultată din art.131 alin.1 din Constituţie, de reprezentant al intereselor generale ale societăţii. Or, respectarea principiului legalităţii impune cu necesitate, înlăturarea efectelor produse de actele juridice falsificate, iar singura modalitate de restabilire a situaţiei anterioare fraudării legii o reprezintă constatarea nulităţii acestora. Nu este cu putinţă să admitem un raţionament, care ar limita dreptul procurorului de a promova o astfel de acţiune, numai în anumite situaţii, întrucât s-ar ajunge la un bizar, în care să se poată uza de actul fals.
Mai este de relevat că, prin dispoziţiile art. 45 alin.1 teza II din Codul de procedură civilă se stabileşte obligaţia Ministerului Public de a porni acţiunea civilă „în alte cazuri expres prevăzute de lege”. Coroborând aceste dispoziţii cu revederile art. 348 din Codul de procedură penală, raportat la
art. 184 din Codul de procedură civilă „instanţa civilă este competentă să soluţioneze acţiunea civilă rămasă nesoluţionată în cauzele penale, prin anularea înscrisurilor constatate false şi restabilirea situaţiei anterioare.” O situaţie în care acţiunea civilă a rămas nerezolvată este tocmai cea în care acţiunea penală s-a stins, urmare adoptării unei soluţii de netrimitere în judecată, dar există dovada că înscrisul este fals. Aceasta impune restabilirea situaţiei anterioare. Cum, potrivit principiilor generale ale dreptului civil, nulitatea poate fi declarată numai de către instanţa de judecată, singura posibilitate de restabilire a situaţiei anterioare este pornirea acţiunii civile cu acest obiect.
Rezultă deci, că în acest context primează calitatea Ministerului Public de reprezentant al Statului, însărcinat cu supravegherea respectării legii şi apărarea interesului general, concordantă textelor constituţionale. Argumentele legate de calitatea specială a unor categorii de persoane ale căror drepturi şi interese legitime, Ministerul Public le apără prin promovarea acţiunii civile sunt extrinseci prezentei cauze. Textul art. 45 din Codul de procedură civilă, chiar dacă nu face nici o precizare derogatorie cu privire la promovarea acţiunii civile de către Ministerul Public pentru constatarea nulităţii absolute a unui act fals, atunci când nu s-a putut pune în mişcare o acţiune penală, cuprinde deosebiri de nuanţă între situaţia în care, necesitatea pornirii acţiunii civile decurge din calitatea persoanelor ale căror drepturi şi interese legitime trebuie ocrotite (minori, persoane puse sub interdicţie, dispăruţi) şi alte cazuri expres prevăzute de lege. Aceasta din urmă se referă, evident la activitatea Ministerului Public de „...reprezentant al intereselor generale ale societăţii...”.
Cum, nulitatea absolută a unui act fals, poate fi invocată de oricine are interes, este evident că, Ministerul Public, în temeiul calităţii ce decurge din dispoziţia constituţională, anterior precizată, are nu numai interesul, dar şi obligaţia de a dispune măsurile legale pentru restabilirea ordinii de drept încălcate. Sub acelaşi aspect este de observat că, şi dispoziţiile art. 184 din Codul de procedură civilă, impun instanţei civile să cerceteze falsul ... când nu este caz de judecată penală.
Ca atare, în această materie, Ministerul Public are calitate procesuală activă pentru a promova o acţiune în constatarea nulităţii actelor false, când nu s-a putut pune în mişcare acţiunea penală.
deci... s-a dat ceea ce nu s-a cerut
