La tainuire avem un subiect activ calificat, respectiv cel care cunoaste faptul ca bunul pe care il dobandeste provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala.
Din cate am observat, o parte dintre colegi nu accepta ca "dobandirea" poate insemna si "luare".
Unii au spus ca bunul dobandit este cel obtinut exclusiv printr-un contract. Altcineva (allkoz) a venit cu un argument total ilogic, ajuridic si amuzant, in care, foarte grav - pentru cei care gandesc, nu si pentru el - bunul dobandit nu provine in urma unei actiuni de dobandire, pentru ca "dobandit" ar fi un adjectiv !!! (
allkoz: "In niciun caz termenul “dobandIT” nu trebuie echivalat cu termenul “dobandIREA”, element material al laturii obiective, prezent in cadrul infractiunii de tainuire din partea speciala. In partea generala el este adjectiv, in cea speciala este verbum regens. In partea generala reprezinta rezultatul, in cea speciala tocmai actiunea prin care infractorul a intrat in posesia bunului").
Acesta nu poate fi un silogism , pentru ca ar trebui sa sune cam asa: premisa majora: prin dobandire rezulta bunuri dobandite. Premisa minora: bunurile de la tainuire sunt obtinute prin dobandire. Concluzia logica este: bunurile de la tainuire sunt bunuri dobandite. Concluzia lui allkoz: bunurile de la tainuire nu sunt bunuri dobandite. De ce nu ma mira (again and again)?. Vezi mai, tufa de venetia, esti citat pe avocatura. Fugi si flutura din coada.
Dar la ce sa te astepti de la cineva care decreteaza ca mobilele se apara prin actiuni posesorii !!!, ca restituirea prevazuta la masura confiscarii ar fi prescriptibila, desi conditioneaza confiscarea propriu-zisa (imprescriptibila expres) !!!, ca poti uzucapa in 30 de ani un mobil a carui destinatie legala este confiscarea (bineinteles, daca in prealabil nu se restituie) !!!
Astfel cum insasi legea penala admite (la masurile de siguranta) ca "dobandire" inseamna "luare", obtinut prin inselaciune etc, iar cum la tainuire se cere un subiect activ calificat, adica cel care stie ca dobandeste (implicit si ia) un bun provenit dintr-o fapta penala, rezulta ca cel care "fura" un bun despre care stie ca a fost furat, savarseste tainuire.
Opinia aceasta, desi minoritara, este totusi conforma cu legea penala si cu principiul incriminarii.