Page 1 of 1

procedura insolvenţei

Posted: 30 Jul 2013, 12:30
by Guest
Bună ziua!
Vă rog să-mi spuneţi dacă am invocat corect urmăoarele excepţii:
1. excepţia prescrierii dreptului de a stabili obligaţii fiscale a D.G.F.P. - SV, motivat şi argumentat prin faptul că, în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de Procedură fiscală – republicat dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar acest termen începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală. Astel, creanţa fiscală pretinsă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Suceava şi respectiv obligaţia fiscală au fost generate în anul 2006 şi astfel, calculând termenul de prescripţie începând cu data de 1 ianuarie 2007 se ajunge la împlinirea acestuia la data de 1 ianuarie 2012. În data de 24.04.2012 prin Sentinţa nr. 973 din dosarul 3635/85/2012 se dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, deci ulterior datei de împlinire a prescrierii dreptului de a stabili obligaţii fiscale. După care, în data de 05.06.2012 este înregistrată la Tribunalul Suceava cererea de înscriere a creanţei statului – a Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Suceava împotriva debitoarei S.C. O... S.R.L. cu suma de 40742 lei, cerere care, din punctul meu de vedere a fost tardiv introdusă, după împlinirea termenului de prescriere a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
2. Excepţia a fost invocată în temeiul art. 137 din Codul de procedură civilă, având drept cadru legal prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 a procedurii insolvenţei, citez: „Acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii.” În susţinerea invocării acestei excepţii, precizez faptul că firma S.C. O S.R.L. a fost dizovată la data de 08.11.2007, Tribunalul Suceava pronunţând Sentinţa nr. 3100/08.11.2007 din dosarul nr. 6123/86/2007, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare. Ulterior, după dizolvarea firmei S.C. O S.RL., s-a numit prin Încheierea nr. 3.../22.07.2008 a Tribunalului Suceava din dosarul nr. .../2008 ca lichidator al firmei, Cabinetul Individual de Insolvenţă Tănasă. Acest lichidator nu a întreprins nicio acţiune potrivit sarcinilor atribuite de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 coroborat cu prevederile art. 21 din aceeaşi lege, lichidatorul avea obligaţia să depună lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile. Conform art. 25 din Legea 85/2006, lichidatorul avea obligaţia de a examina activitatea firmei S.C. O S.R.L., avea obligaţia de a întocmi un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile art. 138, avea obligaţia de a supune acel raport judecătorului sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului. De asemenea, lichidatorul Cabinetul Individual de Insolvenţă Tănasă avea obligaţia de a aplica sigilii, de a inventaria bunurile şi de a lua măsurile corespunzătoare pentru conservarea lor, avea obligaţia verificării creanţelor.
Susţin întemeiat că angajarea răspunderii patrimoniale pentru eventualele fapte prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuia să fie cunoscută după desemnarea primului lichidator judiciar, adică încă din cursul anului 2008, şi tot atunci trebuia să fie cunoscută şi persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă. Astfel, dacă luăm ca referinţă data de 22.07.2008, ca fiind data de la care începe să curgă termenul de prescriere al acţiunii, atunci acest termen s-a împlinit la data de 22.07.2011 – (s-ar putea începe curgerea termenului de la data de 31.12.2008, dacă se acordă un anumit timp de la desemnarea lichidatorului şi până ce acesta face demersurile prevăzute de lege şi cu toate acestea, împlinirea termenului s-ar realiza la 31.12.2011, deci, tot înainte de introducerea acţiunii de angajare a răspunderii mele, adică înainte de data de 12.07.2012).
Cererea de angajare a răspunderii mele patrimoniale a fost introdusă în data de 12.07.2012, cu primul termen de judecată la data de 23.10.2012., deci după împlinirea termenului de prescriere, drept pentru care solicit admiterea excepţiei invocate mai sus.

Vă multumesc anticipat!

Re: procedura insolvenţei

Posted: 30 Jul 2013, 16:19
by C_A_Coltuc
Trebuie vazut dosarul
Sunteti subiectiv

Re: procedura insolvenţei

Posted: 31 Jul 2013, 12:09
by Guest
Va multumesc pentru timpul acordat citirii mesajului meu. Dacă nu indrăznesc prea mult, îmi puteţi spune care ar fi datele pe care le consideraţi utile astfel încât să imi puteţi preciza punctul dumneavoastră de vedere? O zi frumoasa!