Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
Cunoaște-ți avocatul

Subcategorii: Cum lucrez, Succesul meu, Eu și clientul meu, Ce-și doresc avocații, De ce m-am specializat în....
26.05.2015 | Sebastian RADU
Avocatul Violeta Podolianu, despre relația cu clienții: "A fi avocat nu este ca într-o piesă de teatru, unde tu, clientul, îmi dai un scenariu și eu învăț rolul"
În cei 15 ani de activitate, lui Podolianu i-au trecut prin mână sute de dosare și de clienți. Avocatura.com a stat de vorbă cu doamna avocat pentru a afla insight-urile relației pe care o are cu cei care îi solicită ajutorul și, mai ales, cum este, din practică, relația cu clienții.
25.05.2015 | Melania MAHA
Daniel Vochescu: "Seriozitatea este calea spre succes"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie. Ne-am
18.05.2015 | Melania MAHA
RUBRICĂ NOUĂ: "EU ŞI CLIENTUL MEU". Avocatul Gelu Gabriel Puşcaş: "Vreau să fac o campanie «Fii un bun vecin»"
Pasiunea pentru psihologie l-a ajutat pe Gelu Gabriel Pușcaș în construirea unei cariere de succes în avocatură. Chiar dacă timpul nu i-a permis să-și finalizeze studiile în acest domeniu, avocatul nu se dă bătut și speră ca, într-o bună zi, să se poată mândri și cu o diplomă de psiholog. "Interacţiunea şi relaţia cu oamenii este munca cea mai grea. Şi dacă nu ştii să pui problema astfel î
08.05.2015 | Sebastian RADU
Avocatul Daniel Ene: "Orice profesie are noblețea ei. Nu cred că avocatura ar fi mai nobilă decât profesia de muzician, de IT-ist sau de chef într-un mare lanț de restaurante"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie. Ne-am
04.05.2015 | Sebastian RADU
De vorbă cu avocatul Mădălina Andreea Badea, despre succes: "Ca profesionist, trebuie să îți poți privi în ochi clienții la ieșirea din sala de judecată"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie. Ne-am
29.04.2015 | Sebastian RADU
Avocatul Cătălina Vidrighin: "Românii ar trebui educați în spiritul respectării oricărei profesii, chiar și a uneia liberale cum este a noastră"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie. Ne-am
28.04.2015 | Melania MAHA, Sebastian RADU
Ce se aude din "boxa avocaților" (II): De la AC/DC la Nicoleta Nucă
Înainte de instanţă, între întâlnirile cu clienţii sau seara târziu când ajung acasă, de cele mai multe ori, avocaţii îşi găsesc alinarea în muzică.
16.04.2015 | Sebastian RADU
De vorbă cu avocatul Gina Ghiță, despre reușite: "Succesul se câştigă în timp prin răbdare, muncă, dăruire și devotament"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie. Ne-am
09.04.2015 | Avocatura.com
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spune "Ciao!"
Câți dintre noi ne-am întrebat oare atunci când vedem domenii web asemănătoare dacă aparțin unui singur proprietar sau nu? De cele mai multe ori cu siguranță ne gândim că este același titular, altfel nu ar fi fost lăsat să fie folosit. Dar oare așa este? Care este autoritatea care decide dacă un nume de domeniu seamănă cu altul, dacă se săvârșește vreun act de concurență neloială sau de în
09.04.2015 | Melania MAHA
Avocatul Aura Ivan-Dumitrescu: "Avocatura este o meserie care te autoexclude dacă nu eşti făcut pentru ea"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care își îndeplinesc obiectivele personale și / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deși își îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Persoane care profesează într-un domeniu din... nevoie
06.04.2015 | Sebastian RADU
De vorbă cu avocatul Clarina Roşioară despre unde și cum își petrece concediile: "Mi-ar plăcea să ajung în Israel, să văd toate locurile despre care am citit în Biblie"
Un mare om, pe numele său Plinius, afirma că "Felul cum întrebuinţăm timpul liber ne trădează caracterul". Timpul liber este "hobby-ul" de bază al tuturor persoanelor care cunosc prea bine "înfiorătoarea" noțiune de "serviciu". Iar unii dintre cei care profesează în sfera juridică pot spune cu mâna pe inimă că "sunt avocați și asta le ocupă tot timpul". Sau nu?
03.04.2015 | Avocatura.com
Tot ce trebuie să știi înainte de a urca în avion: drepturi, exemple și îndrumări practice
Prețurile din ce în ce mai mici și rapiditatea sunt principalele motive pentru care, anual, tot mai mulți oameni aleg călătoriile cu avionul. Nu de puține ori însă, călătoriile sunt marcate și de experiențe neplăcute, între care anularea sau întârzierea prelungită a zborului, pierderea bagajelor sau refuzul la îmbarcare sunt cele mai des întâlnite. Iată ce poți să faci în fiecare dintre acest
01.04.2015 | Melania MAHA, Sebastian RADU
Ce se aude din "boxa avocaților" - partea I
Înainte de instanţă, între întâlnirile cu clienţii sau seara târziu când ajung acasă, de cele mai multe ori, avocaţii îşi găsesc alinarea în muzică.
31.03.2015 | Sebastian RADU
Avocatul Dumitru Văduva: "Chiar dacă de multe ori nu avem starea potrivită, trebuie să reușim să stabilim acea legătură, atât de necesară, în relația cu clientul"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie. Ne-am
31.03.2015 | Sebastian RADU
Avocatul Carmen Bănățeanu, despre succes: "Consider că reușita depinde doar de noi, dar, după cum spunea Brâncuși, Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face"
Am întâlnit până acum, atât în viața personală, cât și în viața profesională, oameni diferiți în ceea ce privește raportarea la succes. Am văzut persoane care îşi îndeplinesc obiectivele personale şi / sau profesionale cu zâmbetul pe buze și altele care, deşi îşi îndeplinesc obiectivele, trăiesc constant sentimentul de insuficiență. Care profesează într-un domeniu din... nevoie. Ne-am
Pagina: 1 2 3 4 5 6

RECOMANDĂRI
Avocat
Ciprian-Andrei Motorga
Avocat
Valentin Epure
Avocat
Romeo Cosma
Avocat
Corina Radu

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

0743.087.930

office@avocatura.com

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020