De lupta impotriva coruptiei am auzit cu totii si pot spune ca practic nu aveam cum sa nu auzim. O serie de dosare fiebinti si chiar incandescente au fost pe rand prezentate ca victorii incontestabile in omniprezenta lupta impotriva coruptiei. Am cunoscut nume de victime, cazute in lupta si ma intrebam daca nu cumva si aceasta lupta va crea martirii ei. Ma astept sa aud de martirul Pavalache sau de martirii din dosarul Bancii Transilvania, martira doamna judecator Ciuca si altii si alti martiri.

Trezit din euforia victoriilor, odata cu trecerea timpului constat insa ca din mai toate aceste dosare nu ne alegem cu nimic. In loc sa impunem suprematia legii asupra celor ce o incalca, descopar ca nu facem decat sa demonstram ca si cei chemati sa aplice legea sunt la fel de sarguinciosi cand e vorba de incalcarea ei. Fara indoiala nu putem fi de acord ca am castigat lupta cu vestita coruptie odata cu fluturarea mandatului de arestare.

Ce ma surprinde este insa tonul. Noi nu luptam pentru aplicarea si respectarea legii – menirea fireasca a tuturor celor angrenati in lupta – ci luptam cu coruptia. Iata ca am descoperit un obiectiv suprem. Lupta cu coruptia. Fiind un obiectiv suprem, suntem dispusi sa sacrificam totul, chiar menirea. Domnilor, menirea este aplicarea dar, mai ales, respectarea legii. Coruptia, oricat ar fi ea de celebra, nu este decat o ilegalitate. Nu poate exista coruptie daca se respecta si se aplica legea. Sa nu exageram. De ce ridicam la rang de obiectiv suprem lupta cu coruptia si nu recunoastem ca suprema nu este decat legea? Legea nu este aplicata pentru toti la fel si nici nu este aplicata intocmai. Setea de lege si de legalitate justifica de fapt sentimentul de deznadejde ce insoteste fiecare “asa e la noi”.

Se poate spune ca pentru realizarea obiectivului suprem – lupta impotriva coruptiei – putem lupta oricum, numai vointa si dorinta sa existe. Oare putem lupta pentru realizarea obiectivului suprem chiar fara a respecta legea? Cred ca se poate, dar la sfarsitul luptei nu vom avea nimic. A lupta impotriva unei ilegalitati ignorand legea este ca si cum ti-ai propune sa scoti apa din lemn cu ajutorul focului. La final cu siguranta poti declara ca ai reusit. Apa a fost scoasa dar nu te-ai ales cu nimic. Apa s-a evaporat, lemnul s-a distrus si nu te-ai ales decat cu cenusa. Nu cumva doreai apa si lemnul?

Oare de ce poate fi acuzat cel ce lupta pentru un obiectiv suprem fara a tine cont de lege? Cred ca de coruptie.

Sa luam ca exemplu cazul Pavalache si legea anticoruptie. Cu totii stim ca acestui inculpat i-a fost prelungita arestarea preventiva de un complet ce nu a fost compus potrivit legii. Prelungirea arestarii preventive a fost ilegala. O ilegalitate comisa de un judecator. Nici o nenorocire. Legiuitorul a prevazut ca se poate gresi, ca se pot comite ilegalitati si din acest motiv a inteles sa creeze calea de atac sau instanta de control. Instanta de control are menirea de a controla si de a aplica legea. E menirea ei. Un singur lucru trebuia sa faca instanta de control. Sa aplice legea. Sa sanctioneze cu nulitatea hotararea ilegala. Asa spune legea. Judecatorii nu au respectat nici acum legea si nu au aplicat sanctiunea prevazuta de lege. Nu a fost un judecator, au fost trei. Trei judecatori care aveau menirea sa respecte legea au ignorat legea si chiar cu intentie au incalcat-o. O coalitie de trei judecatori ce s-au inteles sa incalce legea. O coalitie monstruoasa.

Cred ca acesti trei judecatori ai instantei de control au fost corupti. Au fost corupti de obiectivul suprem sau mai exact de cei ce gestioneaza realizarea obiectivului suprem, cu scopul de a-si procura pentru sine foloase care nu li se cuveneau. Foloasele sunt aprecieri cu privire la solidaritatea in lupta pentru realizarea obiectivului suprem, desi menirea acestor judecatori este aceea de a fi independenti si loiali numai legii. Recompensele profesionale reprezinta veritabile foloase.

Sunt corupti cei trei judecatori. Sunt mai corupti decat ar putea fi de corupt orice inculpat. Cei trei judecatori au demonstrat ca pot si chiar au sacrificat principiul legalitatii in justitie. De ce ar mai trebui sa avem incredere in justitie? Dar ce este si mai grav, de ce sa mai avem incredere in lege?

Nu sunt sigur ca exista de fapt o lupta. Aceasta nesiguranta a mea este de fapt chiar obsesiva. Oare chiar se lupta cu ceva sau am creat pretextul pentru o alta serie de declaratii fulminante? Oare in ce masura exista o lupta si in ce masura exista simple declaratii? Declaratii stiu ca avem.

Ma intreb oare de ce nu am avut pana acum o lupta impotriva ilegalitatii? Poate pentru ca atunci ar fi trebuit sa luptam cu noi, organele autoritatii de stat, si daca noi luptam cu noi atunci n-ar mai avea cine sa faca declaratii si despre cine sa mai declaram. Desi nu e nimic senzational in lupta cu noi insine, aceasta lupta este necesara si chiar esentiala pentru evolutia societatii, in general.

Asteptam cu interes ca dosarele sa se judece drept si legal, astfel incat hotarari definitive sa consfinteasca vinovatia sau nevinovatia acestor nume celebre prin prezenta lor pe la fel de celebrele mandate de arestare. Consider ca fiind fireasca nerabdarea mea ca doar, nu mai avem si noi o prezumtie de nevinovatie ce sta scrisa-n lege si este cunoscuta dar nerecunoscuta.