Noua procedura de supraveghere a modului de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii

iulie 13, 2009 – 1:26 pm

In Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 473, a fost publicat Ordinul nr. 107/6.VII.2009 emis de presedintele  Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (”A.N.R.M.A.P.”) pentru aprobarea Regulamentului privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii (”Regulamentul”).

Supravegherea consta în actiunea A.N.R.M.A.P. prin care se desfasoara urmatoarele activitatati:
- de control al procedurilor de atribuire aplicate de catre autoritatile contractante, inclusiv al procedurilor de achizitie publica impuse autoritatilor de management pentru derularea proiectelor finantate din fondurile structurale acordate României de catre Uniunea Europeana;
- de constatare a faptelor prin care se încalca sau se eludeaza prevederile legale în domeniu;
- de aplicare a sanctiunilor pentru acele fapte care constituie contraventie;
- de adoptare a masurilor pentru prevenirea, stoparea si remedierea efectelor produse de încalcarea sau eludarea prevederilor legale în organizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.
Obiectul supravegherii îl constituie numai acele proceduri de achizitii publice care sunt finalizate prin încheierea unui contract de achizitie publica, de concesiune de lucrari publice sau de concesiune de servicii. Însa, în cazul în care procedura de achizitie publica a fost anulata urmare deciziei autoritatii contractante, obiectul supravegherii îl va constitui numai verificarea legalitatii acestei decizii.

Etapele procedurii de supraveghere sunt urmatoarele:
a) întocmirea unei note de informare de catre echipa de control desemnata de directorul directiei de specialitate din cadrul A.N.R.M.A.P.Nota de informare va fi avizata de vicepresedinte si aprobata de presedintele A.NR.M.A.P.;

b) transmiterea catre autoritatea contractanta/operatorul economic a comunicarii privind începerea procedurii de supraveghere care va cuprinde urmatoarele informatii:
- perioada în care se va desfasura procedura de supraveghere;
- obiectul si perioada la care se raporteaza procedura de supraveghere.

c) efectuarea controlului procedurilor de atribuire aplicate de autoritatile contractante/operatorii economici;
În efectuarea controlului procedurii de atribuire, echipa de control poate solicita note explicative reprezentantului legal al autoritatii contractante/operatorului economic sau oricarei persoane implicate în procedura de atribuire.
Regulamentul prevede obligatia autoritatii contractante/operatorului economic supus procedurii de supraveghere, de a pune la dispozitia echipei de control toate documentele si actele solicitate în termenele stabilite, cât si un spatiu adecvat desfasurarii acestei activitati, în cadrul sediului propriu. De regula, procedura de supraveghere se va desfasura la sediul autoritatii contractante/operatorului economic si, prin exceptie, în cazurile si conditiile prevazute de Regulament, la sediul A.N.R.M.A.P.

d) încheierea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor si/sau luarea masurilor de prevenire, stopare ori remediere a efectelor, daca este cazul;
În masura în care din verificarea documentelor puse la dispozitia echipei de control, s-a constatat savârsirea unor fapte care, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de servicii , constituie contraventii, agentii constatatori care fac parte din echipa de control vor întocmi procese-verbale de constatare a contraventiilor.
Este de retinut ca întocmirea proceselor-verbale de contraventie se va face respectând procedurile stabilite prin prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Împotriva procesului-verbal de contraventie, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicarii.
e) întocmirea raportului de control;
Procedura de supravehere va fi finalizata de echipa de control prin întocmirea unui raport de control care se va redacta în 30 de zile de la expirarea perioadei comunicate de realizare a supravegherii. Printre altele, raportul de control va face referire la neregulile, încalcarea sau eludarea prevederilor legale, cu precizarea temeiului de drept nerespectat, indiferent daca acestea constituie contraventii sau nu.

f) transmiterea catre autoritatea contractanta/operatorul economic a comunicarii privind încetarea procedurii de supraveghere.
Dupa avizarea si aprobarea raportului de control de catre reprezentantii A.N.R.M.A.P., echipa de control va transmite autoritatii contractante o comunicare privind încetarea procedurii de supravegherebla care va fi anexat, în copie, si raportul de control.

Este de mentionat faptul ca A.N.R.M.A.P. exercita activitatea de constatare a faptelor prin care se încalca sau se eludeaza prevederile legale în domeniul achizitiilor publice prin:
- control planificat, urmare solicitarilor autoritatilor de management, deciziilor Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, avizelor consultative ale Unitatii de Control si Verificare a Achizitiilor Publice ori monitorizarii sistemului de achizitii publice;
- control neplanificat, urmare sesizarilor primite de la terti ori sesizarilor din oficiu.

Iuliana Leon

Avocat senior

Autor: Av. Iuliana Leon

Subiect inchis. Nu se mai pot adauga comentarii.