In numarul 7-8/2006 al revistei Curierul Judiciar, autoarea Ioana Cristina Morar, judecator la Curtea de Apel Cluj, a supus atentiei unele aspecte legate de functionalitatea mandatului european de arestare prin prisma Deciziei-Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr.2002/584/JHA din 13 iunie 2002.

Autoarea isi incepe demersul prin a preciza rezumativ aspectele statuate de decizia-cadrul anterior mentionata, in sensul ca prin aceasta a fost concratizata hotararea luata in cadrul Consiliului European de la Templare, ca intre statele membre ale Uniunii Europene sa se inlocuiasca procedura formala de extradare cu o procedura simplificata care se desfasoara intre autoritatea judiciara emitenta si autoritatea judiciara de executare, acestea putand fi asistate de autoritatea centrala desemnata in acest scop de statele membre aflate in relatie sau, respectiv punctele de contact ale Retelei Judiaciare Europene.

Crearea conceptului de `mandat european de extradare”  prin decizia-cadrul sus-mentionata a reprezentat solutia preconizata pentru o cooperare mult mai rapida si eficienta, fiind conceput ca instrument juridic apt sa inlocuiasca mecanismele anterioare de extradare, fiind implementate de catre legiuitorul roman in cuprinsul Legii nr.302/2004.

Art. 77 modificat prin Legea nr.224/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala defineste mandatul european de extradare ca fiind decizia judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru a Uniunii europene in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru, a unei persoane solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecarii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri privative de liberate. Pct. 2 al art.77 prevede ca mandatul de arestare se executa in baza principiului recunoasterii reciproce si a increderii reciproce, in conformitate cu dipozitiile Deciziei -Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr.2002/584/JHA din 13 iunie 2002. La pct. 11 din decizia mentionata anterior se prevede ca mandatul european va inlocui toate instrumentele anterioare privind extradarea inclusiv prevederile Titlului III din Conventia de implemenatre a Acordului Schegen privitoare la extradare.

In continuare demersului initiat, autoarea supune atentiei anumite aspecte neabordate de legislatia romana in vigoare referitoare la mandatul european de arestare si care au o influenta hotaratoare asupra valabilitatii sale. Un prim aspect abordat de catre autoare il constituie calificarea mandatului de arestare, in sensul ca reprezinta o decizie, repectiv o hotarare judecatoresa prin prisma dispozitiilor art.311 C. pr. pen. care regelementeaza felul hotararilor, in acceptiunea procedurii penale romane, avand in vedere ca pe de o parte legiuitorul roman nu a reglementat expres o procedura de emitere de catre instantele judecatoresti romane desi procedura de emitere a fiecarui stat membru este reglementata de legislatia nationala a acelui stat, iar pe de alta parte, s-a acreditat ideea ca spre deosebire de extradarea traditionala nu mai este necesara preexistenta unui mandat de arestare national.

Autoarea precizeaza ca absenta reglementarii procedurii de emitere a mandatului european de arestare constituie o lacuna legislativa majora a Legii nr.302/2004, iar modificarile si comletarile nu au vizat acest astect, astfel ca va influenta in mod negativ procedura de emitere de catre instantele judecatoresti, procedura care implica si verificarea unor conditii minimale anterioare emiterii mandatului impunandu-se deci pronuntarea unei hotarari in acest sens.De asemenea, legiuitorul a omis si un alt aspect relevant si anume stabilirea unui termen de emitere a manadatului europen de arestare de catre instantele judecatoresti.

In ceea ce priveste ideea ca nu ar fi necesara preexistenta unui mandat de arestare national, rationamentul este eronat deoarece art.8 pct.1 lit. c din Decizia-Cadru si art.78 pct.1 lit. c al Legii nr.302/2004 impune indicarea manadatului de arestare sau al hotararii judecatoresti definitive, mentiuni care sunt prevazute si in formularul tip anexa al mandatului european de arestare.Mai mult decat atat numai completarea formularui tip fara pronuntarea unei hotarari prin care sa se dipuna emiterea manadatului european de arestare ca urmare a verificarii indeplinirii conditiilor in acest sens, ar eluda conceptul de hotarare penala pentru a fi in concordanta cu definitia consacrata atat de art.1 pct.11 din Conventia –Cadru cat si al art.77 din Legea nr.302.2004.

Autoarea precizeaza ca pentru a se circumscrie notiunii de hotarare judecatoresca sau decizie judiciara cum este definitta prin Legea nr.224.2006 , mandatul european de arestare in contextul procedurii de emitere de catre instantele judecatoresti romane – absenta deocamdata in cuprinsul Legii nr.302/2004 modificata prin Legea nr.224/2006- ar trebui sa aiba o dubla functionalitate:

- act pcesual ceea e ar implica si o procedura expresa de emitere, absenta deocamdata in cuprinsul Legii 302/2004;
- act procedural, prin care se aduce la indeplinire dipozitia cuprinsa in actul procesual al hotararii- de a solicita arestarea si predarea persoanei solicitate.

Desi in literatura juridica s-a apreciat ca continutul manadatului eoropean de arestare nu difera prea mult de cel al manadatului de arestare, autoarea mentioneza cateva deosebiri fundamentale:prin emiterea mandatului european de aresatare se solicita arestarea si predarea unei persiane- inculpat sau condamnat- aflata pe teritoriul statului membru, in vederea urmaririi penale sau al judecatii, sau a executari unor pedepse sau masuri de siguranta privative de liberatte, iar mandatul de arestare preventiva se emite la dipozitia arestarii unei persiane aflate pe teritoriul Romaniei; emiterea mandatului european de arestare se bazeaza deja pe un mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei in vigoare, pe cand mandatul de arestare preventiva se dispune in baza conditiilor si cazurilor exprese reglemenate de Codul de procedura penala;continutul mandatului european de arestare este mai amplu si constituie un rezumat al cauzei penale care se reflecta in continutul mandatului tip, in timp de mandatul  de arestare preventiva este mai restictiv si are continutul reglemnatat de art.151 C. pr. pen.; nu se prevede o durata in care se emite mandatul european de arestare, in timp ce manadtul de arestare preventiva se emite de indata conform art.151 al.1 C. pr. pen.; mandatul european de arestare in mod firesc nu prevede o durata de arestare, insa mandatul de arestare preventiva se emite pe o durata de maxim 30 zile; mandatul european de arestare se traduce in limba pe care o intelege persoana solicita, iar mandatul de arestare preventiva se emite in limba romana; mandatul european de arestare preventiva se poate referi si la remiterea obiectelor care pot constitui mijloace materiale de proba, in timp ce manadtul de arestare perventiva nu include o asemenea mentiune.
Fata de aspectele invederate in cuprinsul articolului, autoare concluzioneaza prin a semnala oportunitatea interventiei legislative de modificare a Legii nr.302/2004 care reglementeaza o procedura expersa a procedurii emiterii de actre instantele romane a amandatului european de arestare, pentru a se sigurea atat compatinilitatea deplina cu reglementarile Decizie-Cadru, cat si pentru o eficienta implementare practica a mandatului european de arestare.