DOSAR NR(...)
(1226/2009)
                             R O M A N I A
                       CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
                    SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI FAMILIE
                                        DECIZIA CIVILA NR.14
                   Sedinta publica de la 11 ianuarie 2010
                                          Curtea constituita din:
                             PRESEDINTE  -  (...) (...)
                            JUDECATOR   -   (...) (...)
                            JUDECATOR  -    (...) (...)
                        GREFIER        -   (...) (...)
                                        *****        *****
            Pe rol se afla solutionarea recursului declarat de recurentii  -
reclamanti E. E., E. T. si E. D., impotriva deciziei  civile  nr.276  A  din
data de 03.03.2009, pronuntate de   T r i b u n a l u l   B u c u r e s t  i
- Sectia a III-a Civila, in contradictoriu cu intimatii -  parati  E.  B.  -
H., E. H. - E., E. H. si E. E..
      E. are ca obiect - actiune in constatare.
      La apelul nominal facut in sedinta  publica,  se  prezinta  recurentii
reclamanti E. E. si E. D. personal si asistati de  avocat  J.  E.,  in  baza
imputernicirii avocatiale nr.(...) emise de  B a r o u l   B u c u r e  s  t
i-Cabinet  Individual,  acelasi  avocat  il  reprezinta  si  pe   recurentul
reclamant  E.  T.,  in  baza  aceleiasi  imputerniciri  avocatiale,  lipsind
intimatii parati.
      Procedura este legal indeplinita.
      S-a  facut  referatul  cauzei  de  catre  grefierul  de  sedinta  care
invedereaza instantei, depunerea prin serviciul  registratura,  la  data  de
15.12.2009, a copiei Decretului nr.759/1965 al Consiliului de Stat al S.  T.
Romania, insotite de tabelul anexa si planul de situatie.
      Recurentii reclamanti E. E. si E.  D.  se  legitimeaza  cu  actele  de
identitate, astfel cum au fost consemnate in incheierea  de  sedinta  de  la
termenul precedent.
      Reprezentantul recurentilor reclamanti solicita  proba  cu  inscrisuri
si depune la dosar, un set de inscrisuri,  declarand  ca  nu  mai  are  alte
cereri de solicitat in cauza.
      Curtea, avand in vedere cererea de probe solicitata, in  temeiul  art.
305 si 167 Cod Procedura Civila, o incuviinteaza,  administrand-o  la  acest
termen de judecata si constatand ca nu mai sunt alte  cereri  prealabile  de
formulat, constata  cauza  in  stare  de  judecata  si  acorda  cuvantul  in
dezbaterea motivelor de recurs.
      Reprezentantul recurentilor reclamanti solicita  admiterea  recursului
astfel cum a fost formulat;  depune  concluzii  scrise  in  acest  sens;  nu
solicita acordarea cheltuielilor de judecata.
                            C U R T E A,
      Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
      Prin cererea formulata la data de 13 iunie  2007  si  inregistrata  pe
rolul Judecatoriei Sectorului 6 B, sub nr(...), reclamantii E. E., E. T.  si
E. D. au chemat in judecata pe paratii E. B. H., E. H. E.,  E.  E.ia  si  E.
H., solicitand instantei sa pronunte o hotarare care  sa  tina  loc  de  act
autentic de vanzare - cumparare cu privire la imobilul - teren in  suprafata
de 640 mp., situat in B, pe de o parte,  pe(...),  iar  pe  de  alta  parte,
in(...), sector 6, intre E. B. si E. G.
      Prin  sentinta  civila  nr.  1901  din  19  martie  2008,  Judecatoria
Sectorului 6 B a respins actiunea formulata de reclamantii E. E., E.  T.  si
E. D., in contradictoriu cu paratii E. B. H., E. H. E., E. E.ia si E. H..
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca E.  G,
de o parte si E. B., de cealalta parte, au intocmit la data de 31  octombrie
1955, un inscris intitulat "chitanta", autentificat  sub  nr.  2927  din  31
octombrie 1955 de Notariatul de Stata B  -  Raionul  G  H.  D,  in  care  au
consemnat vointa lor de  a  vinde,  respectiv  cumpara  in  viitor,  terenul
situat in Militari, Raionul G H. D,(...), care se  invecina  la  rasarit  cu
str. (...), pe 11 ml, la B., cu restul proprietatii vanzatorului, la N.,  cu
restul proprietatii vanzatorului pe o lungime de 40 ml si la N., cu  terenul
comunei pe 40 ml, pentru pretul de 6.600 lei, din care s-a achitat  o  parte
de 4.000 lei (fila 4 dosar fond).
      S-a mentionat expres in cuprinsul acestui inscris: faptul  ca  terenul
este proprietatea lui E. G, conform deciziei Inaltei  Curti  de  Casatie  si
Justitie - Sectia a l-a, nr. 168/944 si cartii de  judecata  a  Judecatoriei
Populare a Raionului M. nr. 168/1951, filele 8 - 32 si 6 dosar fond,  faptul
ca acesta se obliga sa se prezinte la notariatul de stat imediat ce  vor  fi
obtinute  toate  autorizatiile  necesare  vanzarii,  precum  si  faptul   ca
prezenta chitanta nu tine loc de act de vanzare - cumparare si nu  poate  fi
transcrisa.
      Separat, apare in cuprinsul inscrisului, mentiune olografa referitoare
la adaugarea a inca 200 mp., rezultand un total de 600  mp.  (fila  4  dosar
fond).
      In ceea ce priveste calitatea de titular al dreptului  de  proprietate
asupra imobilului,  a  lui  E.  G,  la  data  promovarii  prezentei  cereri,
Primaria Municipiului  B  -  Directia  Evidenta  Imobiliara  si  Cadastrala,
Serviciul  evidenta  proprietatii,  prin  adresa  nr.  (...)/21913  din   07
ianuarie 2008 (fila 180  dosar  fond),  a  comunicat  instantei,  faptul  ca
terenul ce face obiectul raportului de expertiza efectuat in dosar, a  facut
obiectul Decretului C.S. nr. 759 din 12  octombrie  1965,  la  anexa  1,  la
pozitia 118.
      In prezent, in  evidentele  fiscale,  nu  figureaza  inscrisa  E.  B.,
neputand  fi  mentionate  atat  inscrisul  in  baza  carui  aceasta  a  fost
inregistrata in evidentele fiscale si nici acela in baza  caruia  a  incetat
sa fie impusa (fila 59 dosar fond).
      Din interpretarea clauzelor actului juridic incheiat de  catre  parti,
consemnat in cuprinsul inscrisului intitulat "chitanta", rezulta  ca  acesta
nu  a  avut  ca  efect  transferul  dreptului  de  proprietate  -   specific
contractului de vanzare -  cumparare,  intrucat  partile  cocontractante  au
inteles sa il amane la momentul obtinerii  tuturor  autorizatiilor  necesare
vanzarii.
      Mai mult, s-a mentionat expres faptul ca acest act juridic nu tine loc
de act autentic de vanzare - cumparare si nu  poate  fi  transcris  (fila  4
dosar fond alin. 4). Astfel, natura juridica a actului juridic  incheiat  de
catre parti, este aceea a unui  antecontract  care  da  nastere  in  sarcina
fiecareia dintre parti,  unor obligatii  specifice,  de  a  se  prezenta  in
viitor la notar in vederea incheierii in forma autentica,  a  unui  contract
de  vanzare  -  cumparare.  S-a  mai  retinut   din   exprimarea   autorului
inscrisului, ca aceasta obligatie este asumata expres de catre  E.  G,  insa
fara a fi semnata si de catre E. B..
      Astfel, actul juridic incheiat intre E. G  si  E.  B.,  prin  care  se
convine asupra vanzarii-cumpararii terenului, nu are valoarea unui  contract
de vanzare - cumparare prin care se transmite proprietatea, stabilind  numai
in sarcina partilor, o obligatie de a face reprezentata de indatorirea de  a
indeplini toate operatiile legate de incheierea lui, in forma autentica,  la
un moment viitor.
      O conditie de principiu in ceea  ce  priveste  actele  translative  de
proprietate, este calitatea de titular al dreptului real, a  persoanei  care
se obliga, calitate  intemeiata  pe  principiul  de  drept  potrivit  caruia
nimeni nu se poate obliga valabil la ceea ce nu are,  consacrat  de  adagiul
nemo plus juris ad  alium  transfere  potest,  quam  ipse  habet,  rezultand
astfel  ca  pentru  a  transfera  valabil  dreptul  de  proprietate   asupra
terenului in litigiu, paratii trebuiau sa fie  titularii  acestuia  la  data
promovarii acestei cereri.
      Din probele administrate in  cauza,  rezulta  ca  la  data  promovarii
prezentei cereri, E. G, respectiv  paratii,  in  calitate  de  succesori  ai
acestuia, nu sunt proprietari ai imobilului in litigiu, terenul  trecand  in
proprietatea Statului in temeiul Decretului nr. 759 din 12  octombrie  1965.
Or, intrucat promisiunea de vanzare - cumparare reprezinta  un  antecontract
care nu transmite dreptul  de  proprietate  asupra  bunului  in  patrimoniul
promitentului cumparator, ci doar  da  nastere  unui  drept  de  creanta  in
favoarea acestuia.
      Impotriva acestei hotarari, au declarat apel reclamantii E. E., E.  T.
si E. D..
      In motivarea cererii de apel, apelantii  -  reclamanti  au  aratat  ca
prima instanta a omis a se pronunta asupra primului capat de cerere  si  tot
din actele depuse la dosarul cauzei,  rezulta  fara  echivoc,  calitatea  de
proprietar al promitentului vanzator.
      Totodata, s-a mai aratat ca pretul pentru  imobilul  litigios  a  fost
platit, bunul s-a predat si primit de catre autoarea lor,  aceasta  ridicand
o constructie pe acesta, in care a locuit pana la momentul in  care  a  fost
expropriata abuziv prin decretul CS nr. 759/1965.
      De asemenea, calitatea de proprietar a fost dovedita  prin  cartea  de
imobil nr. 81867, in care figureaza E. B. si E. E., iar  autoarea  E.  B.  a
figurat in evidentele fiscale,  cu  un  imobil  in  suprafata  de  632  mp.,
situatie de fapt completata prin depozitiile martorilor.
      In drept, au  fost  invocate  dispozitiile  art.  282  -  289  Cod  de
procedura civila, intimatii - parati nedepunand intampinare.
      Examinand sentinta apelata si motivele de apel invocate, in raport  de
materialul probator administrat in  cauza  si  art.  295  Cod  de  procedura
civila, tribunalul a retinut urmatoarele:
      In ceea ce priveste primul motiv referitor la faptul ca prima instanta
a omis sa  se  pronunte  asupra  primului  capat  de  cerere,  tribunalul  a
apreciat ca este nefondat, deoarece din considerentele sentintei apelate,  a
rezultat fara echivoc, analiza conditiilor necesare pentru pronuntarea  unei
hotarari in sensul dispozitiilor art. 261 Cod de procedura civila.
      Cu privire la C de-al doilea  motiv  de  apel,  tribunalul  a  retinut
urmatoarele:
      Promisiunea de vanzare - cumparare  este  un  antecontract  prin  care
partile s-au obligat sa vanda, respectiv sa cumpere, contractul  de  vanzare
- cumparare nefiind incheiat cat timp contractul nu se intocmeste  in  forma
prevazuta de lege.
      Intrucat vanzatorul nu a vandut, iar cumparatorul nu  a  cumparat,  ci
ambii s-au ocupat numai sa  incheie  contractul,  dar  s-au  inteles  asupra
lucrului, asupra pretului, vanzarea - cumpararea nu poate fi incheiata.
      Totodata, promisiunea de vanzare - cumparare nu poate  fi  considerata
vanzare sub conditie suspensiva  care  prin  indeplinirea  conditiei,  adica
acceptarea in termen, sa faca valabila vanzarea din chiar ziua  promisiunii.
      Nu poate fi considerata o vanzare sub conditie, fiindca intre parti nu
s-a incheiat o vanzare - cumparare  (s-a  promis  numai),  iar  pe  de  alta
parte,  evenimentul  prevazut  in  conditie   nu   poate   sa   fie   insusi
consimtamantul.
      Pe de  alta  parte,  o  conditie  esentiala  pentru  pronuntarea  unei
hotarari care sa tina loc de act  autentic  de  vanzare  -  cumparare,  este
aceea  ca  promitentul  vanzator  sa  fie   proprietarul   lucrului   vandut
individual determinat.
      Astfel,  actul  juridic  incheiat  intre  E.  G  si  E.  B.,  autoarea
reclamantilor,  prin  care  s-a  convenit  asupra  vanzarii   -   cumpararii
terenului, nu are valoarea unui contract de  vanzare  -  cumparare,  ci  are
natura unei promisiuni bilaterale de vanzare - cumparare, prin care  partile
s-au obligat pentru viitor, de a  indeplini  toate  operatiunile  legate  de
incheierea contractului de vanzare - cumparare sub forma autentica.
      In ceea ce priveste calitatea de proprietar asupra terenului  litigios
al lui E. G, tribunalul  a  retinut  ca  prima  instanta  in  mod  corect  a
constatat ca acesta nu are aceasta calitate, deoarece din ansamblul  actelor
dosarului, coroborat cu situatia juridica, rezulta ca  imobilul  litigios  a
trecut in proprietatea statului, in  baza  Decretului  nr.  759/1965,  motiv
pentru care in sarcina cumparatorului, s-a nascut doar un drept  de  creanta
si nu un drept de proprietate.
      Fata de cele retinute, tribunalul, in raport de dispozitiile art.  296
Cod de procedura civila, a respins apelul ca nefondat, prin  decizia  civila
nr. 276 A din 03 martie 2009 a Sectiei a III a Civila.
      Impotriva acestei decizii, reclamantii E.  E.,  E.  T.  si  E.  D.  au
declarat recurs, criticand hotararea sub aspectul nelegalitatii, aratand  ca
hotararea atacata cuprinde motivele de  nelegalitate  prevazute  de  art.304
pct.7, 8 si 9 Cod de procedura civila.
      Recurentii  au  solicitat  sa   se   analizeze   cu   seriozitate   si
profesionalism cauza dedusa  judecatii  si  sa  se  dispuna  in  consecinta.
Acestia apreciaza ca nu pot admite aceste hotarari, atat  timp  cat  acestea
sunt straine de natura cauzei si motivate dupa "V.". Solicita  instantei  de
recurs sa aiba in vedere pe langa motivele prezentului  recurs  si  motivele
invocate deja prin actiunile formulate la fond si in apel.
      Astfel, trebuie sa se retina notorietatea faptului ca trecerea tuturor
imobilele in proprietatea statului in perioada 1945 - 1989, s-a  facut  fara
just  titlu  si  in  mod  abuziv,  fara  respectarea  drepturilor  persoanei
expropriate. Vanzatorul (E. G si ulterior mostenitori  lui)  nu  au  pierdut
dreptul de proprietate asupra terenului, ci doar posesia  sau  daca  nu  mai
sunt proprietari ai terenului, acest fapt se  datoreaza  vanzarii  catre  E.
B..
      Dovada ca s-a efectuat o vanzare valabila, rezulta si din istoricul de
rol  fiscal  nr.106-6-05886  din  21  iulie  2006,  eliberat   de   Primaria
Sectorului 6 B, care arata ca E. B. a figurat in evidentele fiscale,  cu  un
imobil compus din teren in suprafata de 640 mp. si constructia edificata  pe
acest teren.
      Se mai invedereaza ca nu exista un act prin care s-a realizat  aceasta
presupusa trecere in proprietatea statului  a  respectivului  imobil,  acest
fapt fiind dovedit prin raspunsul primit de la Primaria  Sectorului  6  B  -
Serviciul Public pentru Finante Locale, in care s-a aratat ca institutia  nu
detine inscrisul in baza caruia a incetat impunerea acestui imobil.
      E.  B.  a  fost  inscrisa  in  evidentele  fiscale  ca  proprietar  al
imobilului, asa cum rezulta din procesele - verbale  de  impunere  existente
la dosarul de impunere.
      De asemenea, dovada vanzarii este facuta prin  cartea  de  imobil  nr.
81867, privind(...), partea I, in care figureaza E. B.  si  E.  E.  si  prin
declaratia data de E. B. in fata Notarului de Stat E. O., autentificata  sub
nr.2414 la data de 28 aprilie 1967.
      Faptul ca respectiva chitanta nu a fost semnata  de  cumparatoarea  E.
B., se datoreaza doar faptului ca aceasta  nu  stia  sa  scrie  -  dovada  o
reprezinta celelalte acte. Drept urmare, mentiunea  facuta  de  vanzator  pe
chitanta respectiva, in sensul ca se mai adauga doua sute metri  patrati  la
terenul deja mentionat, ilustreaza si faptul ca s-a platit restul  de  pret.
Fara plata pretului total, vanzatorul nu putea sa-i semneze si cu  mentiunea
adaugarii la terenul respectiv, a inca doua sute de metri patrati.
      In consecinta,  au  solicitat  admiterea  recursului  si  reanalizarea
hotararii atacate prin prisma totalitatii probelor si a legilor  in  materie
si schimbarea sentintei atacate, in sensul constatarii ca fiind  intervenita
vanzarea - cumpararea,  prin  indeplinirea  conditiilor  de  valabilitate  a
contractului intitulat "chitanta" autentificat de notar  principal  "H.  E."
sub nr. 2927 din 31 octombrie 1955 si vizat spre neschimbare, de  Notariatul
de Stat B - Raionul G H. D, pentru imobilul -  teren  in  suprafata  de  640
mp., situat in B,(...), sector 6, fost Raionul G H. D.
      In drept, si-au intemeiat cererea de recurs, pe dispozitiile art.  304
pct. 7, 8 si 9 Cod de procedura civila.
      A timbrat in mod corespunzator recursul  promovat,  conform  art.3  si
art.11 din Legea nr.146/1997 si art.3 din O.G. nr.32/1995.
      Intimatii- parati E. B. H., E. H. E., E. H. si E. E.ia nu au  formulat
intampinare, desi  potrivit  art.308  alin.2  Cod  procedura  civila,  aveau
aceasta obligatie.
      In recurs, s-a administrat proba cu inscrisuri  noi,  conform  art.305
Cod procedura civila: Decretul 759/1965 insotit de tabelul anexa  si  planul
de situatie,  adresa  nr.  142-9-01701/23.09.2009  Primariei  Sectorului  6,
carnet de identitate E. B., chitanta autentificata sub nr.  2927/31.10.1955,
chitanta completata cu mentiunea olografa, declaratia autentificata sub  nr.
2414/28.04.1967,  certificatul    nr.   78051/5.10.1999,   adresele   106-6-
05886/21.07.2006,  142-9-01701/23.09.2009  ale   Primariei   Sectorului   6,
adresele 1969/22.01.2007, (...)/21913/7.01.2008, ale Primariei  Municipiului
B.
      Curtea de  A p e l   B u c u r e s t i  s-a constatat  legal  sesizata
si  competenta  material  sa  solutioneze  prezentul  recurs,   date   fiind
prevederile art. 3 si art. 299 Cod de procedura civila.
      Examinand in continuare, decizia recurata, prin  prisma  motivului  de
recurs invocat, in  limitele  cererii  de  recurs,  potrivit  art.  316  Cod
procedura civila in referire la art. 295 din acelasi  act  normativ,  Curtea
apreciaza  recursul  promovat,  ca  fiind   nefondat,   pentru   urmatoarele
considerente:
      Sub un prim aspect, Curtea constata ca criticile formulate  in  partea
de inceput a motivelor de recurs, vizand indiferenta de care au  dat  dovada
instantele anterioare care au dat  hotarari  straine  de  natura  cauzei  si
motivate "dupa V.", se subsumeaza  celui  de-al  saptelea  motiv  de  recurs
prevazut de art. 304 Cod procedura civila.
      Potrivit acestui text legal, "Modificarea sau casarea unor hotarari se
poate   cere   in   urmatoarele   situatii,   numai   pentru    motive    de
nelegalitate(...)7. cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se  sprijina
sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii."
      Dupa cum s-a statuat, fundamentul motivului de  nelegalitate  prevazut
de art. 304  pct.  7  Cod  de  procedura  civila,  rezida  in  nerespectarea
prevederilor art. 261 cpt.  5  Cod  de  procedura  civila,  potrivit  carora
hotararea judecatoreasca trebuie sa cuprinda "motivele de fapt si  de  drept
care  au  format  convingerea  instantei,  cum  si  cele  pentru  care  s-au
inlaturat cererile partilor".
      In considerarea art. 261 pct. 5 Cod  de  procedura  civila,  motivarea
unei hotarari trebuie sa fie clara, precisa, sa nu se rezume la o  insiruire
de fapte si argumente, sa se refere la probele administrate in cauza  si  sa
fie in concordanta cu acestea, sa raspunda in fapt  si  in  drept  la  toate
pretentiile formulate de parti, sa conduca in mod logic  si  convingator  la
solutia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru  parti
o garantie impotriva  arbitrariului  judecatorilor,  iar  pentru  instantele
superioare, un element necesar in  exercitarea  controlului  declansat  prin
caile de atac.
      De aceea, nu numai  lipsa  oricarui  argument  al  instantei  care  sa
sustina solutia din dispozitiv, echivaleaza  cu  nemotivarea  hotararii,  in
sensul  art.  304  pct.  7  Cod  de  procedura  civila,  dar  si   motivarea
superficiala are aceeasi semnificatie, atragand deopotriva,  incidenta  art.
304 pct. 7 Cod de procedura civila.
      In conformitate cu dispozitiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din  C o d u l
  d e procedura civila, hotararea se da  in  numele  legii  si  va  cuprinde
motivele de fapt si de drept care au format convingerea  instantei,  cum  si
cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.  Se  apreciaza  totodata,
sub  aspectul  conditiilor  procedurale  privind  motivarea  hotararii,   ca
acestea sunt indeplinite chiar daca nu s-a raspuns expres fiecarui  argument
invocat de parti, fiind suficient ca din intregul hotararii sa rezulte ca s-
a raspuns tuturor argumentelor in mod implicit,  prin  rationamente  logice.
Este important asadar, de retinut, faptul ca judecatorul are obligatia de  a
motiva solutia data fiecarui capat de cerere, iar nu pe aceea de a  raspunde
separat, diferitelor argumente ale partilor care sprijina aceste  capete  de
cerere.
      De altfel, si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in  Hotararea  din
28 aprilie 2005 in Cauza Albina impotriva Romaniei, publicata  in  Monitorul
Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00),  a  statuat
urmatoarele:  "Curtea  reaminteste  ca  dreptul  la  un  proces   echitabil,
garantat de art. 6.1 din Conventie, include printre altele dreptul  partilor
de a prezenta observatiile pe care  le  considera  pertinente  pentru  cauza
lor.  Intrucat  Conventia  nu  are  drept  scop,  garantarea  unor  drepturi
teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective  (Hotararea Artico
impotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33),
acest drept nu poate fi considerat  efectiv  decat  daca  aceste  observatii
sunt in mod real  "ascultate",  adica  in  mod  corect  examinate  de  catre
instanta  sesizata.  Altfel  spus,  art.  6  implica  mai  ales  in  sarcina
"instantei" obligatia de a proceda la  un  examen  efectiv  al  mijloacelor,
argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, C putin  pentru  a  le
aprecia  pertinenta  [Hotararea E.  impotriva  Frantei (GC),  Cererea  nr.
47.287/99, paragraful 80, D. 2004-I,  si  Hotararea Van  der  I.  impotriva
Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].(...)
     34. Conform  jurisprudentei  Curtii,  notiunea  de  proces  echitabil
presupune ca o instanta interna care nu a motivat decat pe scurt,  hotararea
sa, sa fi examinat totusi in mod real problemele esentiale  care  i-au  fost
supuse, si  nu  doar  sa  reia  pur  si  simplu  concluziile  unei  instante
inferioare (Hotararea Helle impotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, D.
de hotarari si decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).
      Acest motiv de  recurs  invocat  este  nefondat,  deoarece  in  cauza,
tribunalul (ca de altfel, si judecatoria) si-a fundamentat solutia  dispusa,
prezentand argumentele sale de fapt si de drept, in sensul art. 261  pct.  5
Cod de procedura civila mentionat.
      Astfel, ambele instante de judecata si-au expus  concluziile,  in  mod
argumentat, reliefand de ce au apreciat  ca  intre  parti  s-a  incheiat  un
antecontract de vanzare-cumparare si de ce aceasta promisiune bilaterala  nu
poate fi perfectata pe cale judiciara.  Argumentele  ambelor  instante  sunt
expuse,  sunt  pertinente  si  coerente,  motivarile  celor  doua   hotarari
pronuntate anterior in  cauza,  nesuferind  de  nici  una  dintre  carentele
evidentiate in cuprinsul art. 304 pct. 7 Cod procedura civila.
     Sub un al doilea aspect, Curtea constata faptul ca parte din  criticile
recurentilor se subsumeaza gresitei  calificari  juridice  a  actului  civil
autentificat sub nr. 2927/31.10.1955 de catre Notariatul de Stat B  -  Raion
G H. - D, intitulat chitanta, recurentii  apreciindu-l  ca  reprezentand  un
veritabil contract de vanzare-cumparare.
     Potrivit art.  304  pct.  8   C  o  d  u  l    d  e  procedura  civila,
"Modificarea  sau  casarea  unor  hotarari  se  poate  cere  in  urmatoarele
situatii, numai pentru motive de nelegalitate:( ...)
    8. cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus  judecatii,  a
schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia".
     Acest motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 din  C o  d  u  l
d e procedura civila sanctioneaza  hotararea  care  a  nesocotit  principiul
inscris  in  art.  969  din  Codul  civil,  trecand  peste  vointa  partilor
exprimata in conventie.
     Dupa cum se stie, judecatorii  fondului  sunt  suverani  in  aprecierea
faptelor care li se supun judecatii, dar totusi puterea  lor  este  limitata
in cazul actelor juridice, pe de o parte, de distinctia care trebuie  facuta
intre clauzele clare si cele obscure, iar pe de alta parte,  de  interdictia
de a trece dincolo  de intentia partilor, dand  actului  o  alta  calificare
decat aceea pe care ele au avut-o in vedere, astfel  incat  daca  au  trecut
peste aceasta limita, hotararea lor este casabila. Astfel, instanta  schimba
natura contractului daca va  califica  un  contract  de  vanzare,  drept  un
contract de schimb sau un  contract  de  expeditie,  drept  un  contract  de
transport si comite  o  denaturare,  atunci  cand,  supunand  actele  cauzei
interpretarii sale, le atribuie un alt inteles, pe care termenii  si  textul
lor, in loc sa il sprijine, il exclud in mod  clar  si  vadit  neindoielnic.
Daca insa, din  probele  administrate,  ar  rezulta  un  dubiu  in  privinta
naturii  juridice  sau  continutului  actului   juridic   dedus   judecatii,
interpretarea data de judecatorii fondului nu poate fi atacata  in  instanta
de recurs, deoarece motivul de casare nu permite (a se vedea in acest  sens,
Profesor Universitar Doctor D., E., N. -  "Tratat  teoretic  si  practic  de
procedura civila", Editura National, B, 1997, pag.391-392).
     Curtea apreciaza ca acest motiv de  recurs  este  nefondat,  instantele
apreciind in mod legal, ca  intre  parti  a  intervenit  doar  o  promisiune
bilaterala de vanzare-cumparare, pentru urmatoarele argumente:
     Contractul de vanzare-cumparare reprezinta acel contract in baza caruia
o persoana, numita vanzator, transfera si garanteaza altei persoane,  numite
cumparator, dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau  alt  drept  real
ori drept de  creanta  sau  dreptul  asupra  unei  universalitati  juridice,
cumparatorul obligandu-se in schimb, a plati vanzatorului, o suma  de  bani,
numita pret.
     Contractul de vanzare-cumparare este de regula, un contract consensual,
fiind incheiat in mod valabil prin simplul acord de vointa al  partilor  (T.
consensu), fara  indeplinirea  vreunei  formalitati  sau  remiterea  bunului
vandut sau a pretului in momentul incheierii contractului. Acest lucru  este
prevazut expres de art. 1295 alin. 1 C. civ., conform caruia "vinderea  este
perfecta...  indata  ce  partile  s-au  invoit  asupra  lucrului  si  asupra
pretului...". Deci vanzarea ca regula, nu este un contract  solemn  si  nici
real( a se vedea in acelasi sens,  Profesor  Universitar  Doctor  E.,  G.  -
"Tratat de drept civil. Contracte speciale", Editura Universul  Juridic,  B,
2001, pag.11).
      Prin exceptie de la principiul consensualismului, in cazurile  special
prevazute de lege, vanzarea devine un contract solemn,  cand  contractul  de
vanzare-cumparare,   pentru   a   fi   valid,   trebuie   sa   indeplineasca
solemnitatile cerute de aceasta. Aceste  cazuri  sunt  strict  si  limitativ
prevazute de lege, in categoria lor incluzandu-se si contractele de vanzare-
cumparare a terenurilor, indiferent ca  sunt  situate  in  intravilanul  ori
extravilanul  localitatilor  si   indiferent   de   intinderea   suprafetei,
contracte care trebuiau si trebuie incheiate in forma autentica.
      Aceeasi era situatia si la momentul anului 1955, cand prevederile art.
2  din  Decretul  nr.  221/1950  stipulau  in  mod  obligatoriu:   "Ï.   sau
instrainarile  intre  vii  de  orice  fel  a   terenurilor   cu   sau   fara
constructiuni,  care  se  afla  pe  teritoriul  D.  R.P.R.,   al   comunelor
invecinate prevazute in  tabelul  anexat  care  face  parte  integranta  din
prezentul decret, al comunelor care au planuri  de  sistematizare  aprobate,
precum si al acelor comune care vor  avea  asemenea  planuri  aprobate  dupa
intrarea in vigoare a decretului de fata, nu se pot  face  decat  prin  acte
autentice si  cu  autorizarea  prealabila  a  Sfatului  Popular  respectiv".
Asadar, terenurile nu  puteau  fi  instrainate  la  acel  moment,  decat  cu
indeplinirea cumulativa a doua conditii: obtinerea  autorizatiei  prealabile
si incheierea actului in forma autentica.
      Conditia solemnitatii a fost mentinuta de altfel, si prin  prevederile
art. 11 al.1 si  2  din  Decretul  144/1958  care  a  abrogat  Decretul  nr.
221/1950, decretul din 1958 mentinand caracterul formal al  unor  astfel  de
instrainari, pana la abrogarea sa prin art. 41 din Legea 50/1991.
      In temeiul  conditiilor  legale  in  vigoare  la  momentul  incheierii
chitantei autentificate si aplicand regulile  de  interpretare  a  unui  act
juridic,  Curtea constata ca intr-adevar,  actul  juridic  autentificat  sub
nr.  2927/31.10.1955,  reprezinta  un  antecontract  de   vanzare-cumparare,
vointa partilor la  acel  moment,  fiind  aceea  de  a  incheia  in  viitor,
contractul de  vanzare-cumparare,  dupa  obtinerea  autorizatiei  prealabile
obligatorii. De altfel, mentiunile din inscrisul  autentic  sunt  elocvente:
"prezenta chitanta nu tine loc de act  de  vanzare-cumparare",  "subsemnatul
vanzator ma oblig sa ma prezint la notariatul de  stat  imediat  ce  vor  fi
obtinute toate autorizatiile necesare vanzarii".
      Aceleasi considerente  sunt  valabile  si  in  privinta  mentiunii  de
aceasta data, doar olografa, a suplimentului de suprafata de 200 mp.
      In  acest  context,  este  evident  ca  nu  a   operat   la   momentul
autentificarii chitantei sau al realizarii  mentiunii  olografe,  transferul
dreptului  de  proprietate  asupra  imobilului,  in   patrimoniul   autoarei
recurentilor, contrar sustinerilor acestora.
      Dat fiind caracterul solemn al vanzarii-cumpararii terenurilor in acea
perioada, caracter  mentinut  in  toata  perioada  comunista,  asa  cum  s-a
ilustrat,  rezulta  in  mod   evident,   ca   faptul   inscrierii   autoarei
recurentilor in registrele fiscale sau in cartea de  imobil,  ca  proprietar
sau C al recunoasterii proprii a calitatii de  proprietar,  prin  declaratia
autentificata data de  aceeasi  autoare,  in  1967,  fapte  privite  in  mod
asociat intre ele sau cu faptul incheierii chitantei  autentice,  nu  atesta
transferul dreptului de proprietate in sensul dorit de recurenti.
      In consecinta, motivul opt de recurs invocat, este nefondat.
      Sub un al treilea aspect, Curtea constata ca potrivit art. 304 pct.  9
Cod procedura civila: "Modificarea sau casarea unor hotarari se  poate  cere
in urmatoarele situatii, numai  pentru  motive  de  nelegalitate:...  9.cand
hotararea pronuntata este  lipsita  de  temei  legal  ori  a  fost  data  cu
incalcarea sau aplicarea gresita a legii".
      C de-al noualea motiv de recurs enuntat cuprinde doua ipoteze:
A.   cand hotararea atacata este lipsita de temei legal  -  In  acest   caz,
solutia nu este juridica, pentru ca nu se  poate  determina  din  modul  cum
este redactata hotararea, daca legea  s-a  aplicat  corect  sau  nu.  Altfel
spus, motivele hotararii nu permit sa se constate daca  elementele  de  fapt
necesare pentru justificarea aplicarii legii, se gasesc in cauza. Tot  aici,
s-ar incadra si situatia in care instanta se "rataceste" intr-un domeniu  al
dreptului cu totul  strain  cauzei,  in  loc  sa  aplice  normele  de  drept
substantial potrivite.
B.    incalcarea sau aplicarea gresita a legii - Se refera la situatiile  in
care instanta recurge la textele de  lege  aplicabile  spetei,  dar  fie  le
incalca in litera sau spiritul lor, fie le aplica gresit,  interpretarea  pe
care le-o da fiind prea intinsa sau prea restransa ori cu totul eronata.  Si
de aceasta data, este vorba in principal, de  aplicarea  normelor  de  drept
substantial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare,  este
nevoie ca incalcarea sau aplicarea  gresita  a  legii,  sa  se  reflecte  in
dispozitivul hotararii atacate. Notiunea de lege trebuie inteleasa  in  sens
larg, incluzand si actele normative subordonate.
      In literatura si practica judiciara, s-a  aratat  ca  ipoteza  secunda
poate viza si nesocotirea legii procesuale, pentru acele  situatii  care  nu
pot fi incadrate in nici unul dintre celelalte motive de recurs,  precum  ar
fi   nerespectarea   termenelor   prohibitive,   neindeplinirea   procedurii
prealabile  sesizarii  instantei,  depunerea  cererii  de  apel  la  o  alta
instanta decat cea care a pronuntat hotararea atacata ( in acest  sens,  E.,
H.; S., E. - " C o d u l   d e  Procedura  Civila  D.  si  B.",  F.  a  II-a
revizuita si adaugita, Editura B., B, 1996, pag. 487-488 ).
     Curtea constata ca recurentii invoca prin criticile dumnealor,  ipoteza
secunda a motivului de recurs in discutie,  respectiv  aplicarea  gresita  a
prevederilor de drept substantial ale art. 1073  si  art.  1077  Cod  civil,
conform carora: "Creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea  exacta  a
obligatiei,  si  in  caz  contrar  are  dreptul  la  dezdaunare",  respectiv
"nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate asemenea  sa  fie
autorizat a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului".
      Promisiunea bilaterala de vanzare - cumparare este  un  contract  prin
care ambele parti se  obliga  sa  incheie  in  viitor  la  pretul  stabilit,
contractul de vanzare -  cumparare.  Promisiunea  bilaterala  reprezinta  un
antecontract, oricare dintre  parti  putand  cere  incheierea  contractului.
Intrucat vanzatorul  nu a vandut, iar cumparatorul nu a cumparat,  ci  ambii
s-au obligat numai sa  incheie  in  viitor  contractul,  desi  s-au  inteles
asupra  lucrului  si  asupra  pretului,  vanzarea-cumpararea  nu  poate   fi
considerata incheiata. In schimb,  obligatia  de  a  incheia  contractul  in
viitor (si cu respectarea dispozitiilor speciale,  daca  este  cazul),  este
valabila.
     Daca promitentul - vanzator nu isi respecta obligatia si  vinde  lucrul
unei  alte  persoane,  atunci  beneficiarul-cumparator  nu  va  putea   cere
predarea lucrului, intrucat nu a devenit proprietar, iar vanzarea  incheiata
cu o alta persoana - sub rezerva fraudei  (fraus  omnia  corrumpit)  -  este
valabila. El poate cere intr-o atare situatie, daune - interese (a se  vedea
in acelasi sens, Profesor Universitar Doctor  E.,  G.  -  "Tratat  de  drept
civil. Contracte speciale", Editura Universul Juridic, B, 2001,  pag.25-26).
      Daca insa lucrul se mai gaseste  in  patrimoniul  vanzatorului  si  nu
exista alte impedimente legale, pe langa posibilitatea acordarii daunelor  -
interese sau obligarii promitentului, sub  sanctiunea  daunelor  cominatorii
sau a amenzii civile, la incheierea  contractului,  oricare  dintre  partile
antecontractului de vanzare - cumparare poate cere  instantei  de  judecata,
in lumina principiului executarii in natura a obligatiilor si  repararii  in
natura a pagubelor, sa pronunte in baza art. 1073 si art. 1077 Cod civil,  o
hotarare care sa tina loc de contract de vanzare  -  cumparare  si  care  va
avea caracter constitutiv de drepturi, operand  transferul  proprietatii  de
la data cand ramane definitiva.
      Intr-adevar, in ceea ce priveste executarea obligatiilor de a face  si
de a nu face -  obligatia de a incheia contractul in viitor, reprezentand  o
obligatie de a face, principiul este acela al executarii in natura si  numai
daca acest lucru nu este posibil ori daca executarea ar  fi  incompleta  sau
putin utila sau, desi posibila si utila,  ar  necesita  intrebuintarea  unor
mijloace violente, contrare libertatii individuale,  atunci  aceasta  se  va
putea realiza si in mod indirect, prin plata despagubirilor. Aceasta  regula
era rezumata in trecut, in formula nemo praecise potest cogi ad factum.
     In  lumina  tuturor  acestor  considerente,  s-a  statuat   ca   pentru
pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de act autentic  de
vanzare - cumparare, in conditiile art. 1073 - art. 1077 Cod civil,  trebuie
sa fie indeplinite toate conditiile necesare pentru  transmiterea  dreptului
de proprietate, cu exceptia consimtamantului. Una  dintre  aceste  conditii,
este tocmai cea invederata,  ca  vanzatorul  sa  fie  proprietarul  lucrului
vandut, in caz contrar, neputandu-se pronunta o hotarare care  sa  tina  loc
de act autentic de vanzare - cumparare (in acest sens, si Curtea de  A  p  e
l   B u c u r e s t i - Sectia a IV a  Civila,  Decizia  nr.  1757/2003,  in
Practica judiciara civila  2003 -2004, p. 424 - 426).
     Or, potrivit probelor administrate  cauzei,  inclusiv  in  recurs,  s-a
stabilit  ca  ulterior  incheierii  antecontractului  de   vanzare-cumparare
autentificat sub nr. 2927/31.10.1955, imobilul a fost  expropriat  de  catre
stat, in temeiul Decretului 759/ 12.10.1965 al Consiliului de Stat al S.  T.
Romania (filele 76-89 dosar recurs, adresa Primariei Municipiului B  -  fila
180 dosar fond), astfel incat dreptul de proprietate  asupra  imobilului  in
litigiu a trecut din patrimoniul autorului intimatilor, in  C  al  statului,
nefiind indeplinita asadar, conditia prealabila perfectarii contractului  de
vanzare-cumparare,  evocata  anterior,  ca   promitentul-vanzator   sa   fie
titularul dreptului de proprietate asupra imobilului.
     In stransa legatura cu acest aspect, Curtea constata ca  prin  motivele
de recurs, recurentii critica titlul statului - Decretul 759/ 12.10.1965  al
Consiliului de Stat al S. T. Romania, aratand ca preluarea de catre stat, s-
a realizat "fara just titlu si in mod abuziv, fara  respectarea  drepturilor
persoanei expropriate", "neexistand nici un act prin care s-a facut  aceasta
presupusa trecere in proprietatea statului, a respectivului imobil" (fila  4
dosar recurs).
     Curtea constata in referire la aceste critici, ca  ele  sunt  subsumate
unei cereri noi, aceea a constatarii nevalabilitatii titlului statului si  a
constatarii caracterului abuziv al  preluarii  imobilului,  de  catre  stat,
inclusiv ca  urmare  a  inexistentei  unui  act  administrativ,  tehnic,  de
preluare a imobilului, in baza Decretului 759/ 12.10.1965 al Consiliului  de
Stat al S. T. Romania.
     Or, potrivit art. 294 Cod Procedura Civila, la care trimite si art. 316
Cod Procedura Civila, "In apel  nu  se  poate  schimba  calitatea  partilor,
cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici  nu  se  pot  face
alte cereri noi."
      Intr-adevar, prin cererea de chemare in judecata,  ca  de  altfel,  pe
parcursul  intregului  proces  de  la  fond,  recurentii-reclamanti  nu   au
sustinut ca imobilul ar fi fost preluat ulterior abuziv  de  catre  stat  si
nici nu au  solicitat  a  se  constata  nevalabilitatea  titlului  statului,
asupra  imobilului  in  litigiu,  nemodificandu-si  cererea  de  chemare  in
judecata in acest sens, eventual si prin introducerea in cauza  a  statului,
nici dupa depunerea la dosar, a adresei Primariei nr.  (...)/21913/7.01.2008
(fila 180 dosar fond), care atesta aceasta preluare invocat  a  fi  abuziva.
Nici prin concluziile scrise si nici in cadrul  pledoariei  domnului  avocat
al recurentilor-reclamanti, nu fost contestat  titlul  statului  si  nu  s-a
invocat caracterul abuziv al preluarii.
     De altfel, Curtea constata ca aceasta  cerere  calificata  drept  noua,
care  nu ar fi putut fi invocata potrivit  prevederilor  mentionate,  pentru
prima data in apel, a fost invocata direct in recurs, in conditiile in  care
prin  motivele  de  appel,  s-a  aratat  doar  ca  autoarea  apelantilor,  a
construit o casa pe teren, in care a locuit pana in momentul in care a  fost
expropriata abuziv, prin decretul mentionat.
     Asadar, dat fiind caracterul nou al acestei cereri  mentionate,  Curtea
constata ca nu poate analiza criticile subsumate acesteia, evocate  anterior
si in consecinta,  constata  ca  din  punct  de  vedere  formal,  in  aceste
conditii precizate, Decretul 759/12.10.1965 al Consiliului de Stat al S.  T.
Romania reprezinta in prezenta cauza, din punct  de  vedere  formal,  titlul
care atesta transferul dreptului de proprietate.
     In considerarea acestor argumente, Curtea confirma concluzia  legala  a
instantelor de fond, in sensul neintrunirii in  speta,  a  conditiei  ca  la
momentul perfectarii  antecontractului  de  vanzare-cumparare,  promitentul-
vanzator  sa  fie  titularul  dreptului  de   proprietate,   cu   consecinta
caracterului legal al solutiei de respingere a actiunii.
      Curtea observa de asemenea,  ca  dispozitiile  art.  12  din  Decretul
144/1958,  pe  care  reclamantii  si-au  intemeiat  cererea  de  chemare  in
judecata prezente, nu sunt incidente cauzei, deoarece acest  decret  nu  mai
este in vigoare, fiind abrogat prin art. 41 din Legea 50/1991.  Pe  de  alta
parte, aceste dispozitii  care  ar  putea  fi  considerate  mai  favorabile,
conditioneaza  totusi,   dreptul   material   la   actiune,   de   obtinerea
autorizatiei de instrainare reglementate de acest decret  si  de  formularea
in interiorul unui termen de 3 luni de la  obtinerea  actului  administrativ
enuntat. In cauza,  nu  s-a  realizat  nici  dovada  obtinerii  autorizatiei
prealabile de instrainare si nici a respectarii termenului mentionat.
      Sub un  ultim  aspect,  Curtea  retine  ca  recursul  prezinta  cateva
atribute  importante,  care  sunt  de  natura  sa  ii  confere  intreaga  sa
fizionomie, astfel cum a fost ea conceputa de catre legiuitor.
      In mod incontestabil, primul si C mai important atribut al  recursului
este acela de a constitui o cale extraordinara de atac.  Aceasta  calificare
a recursului este oferita chiar de  C o d u l   d e procedura  civila,  prin
situarea sa topografica in  Capitolul  I  din  Titlul  V,  consacrat  cailor
extraordinare de atac, al Cartii II. D. exigentelor  firesti  ale  unei  cai
extraordinare de atac, recursul a fost  pus  la  dispozitia  partilor  numai
pentru motive expres si limitativ prevazute de lege, enumerate in  cuprinsul
art. 304 C.pr.civ.  si  care,  in  principiu,  vizeaza  numai  nelegalitatea
hotararii  atacate,  controlul  judiciar  putandu-se  exercita  astfel  doar
asupra problemelor de drept  discutate  in  speta.  Legiuitorul  a  avut  in
vedere imprejurarea ca partile au avut la dispozitie o judecata in  fond  in
fata primei instante si o rejudecare a fondului, atat in  fapt,  cat  si  in
drept, in apel.
      Un  alt  atribut  important  al  recursului   care   intereseaza   din
perspectiva prezentei cauze, este acela  de  a  constitui  o  cale  de  atac
nedevolutiva. Daca specific  etapei  apelului  este  devolutiunea  care,  in
limitele fixate de apelant prin motivele  de  apel,  inseamna  o  analiza  a
sentintei atat sub aspectul nelegalitatii, cat si al netemeiniciei, putandu-
se stabili, pe baza probatoriului  administrat,  o  alta  situatie  de  fapt
decat cea retinuta de prima instanta, si la care sa se  aplice  dispozitiile
legale incidente, in  recurs  se  realizeaza  un  control  asupra  hotararii
atacate, fara posibilitatea de a se administra,  ca  regula,  probe  noi  si
fara a fi antrenata o rejudecare in fond a pricinii, in ansamblul ei.
      Avand in vedere aceste elemente caracteristice ale  caii  de  atac  in
discutie, instanta investita cu solutionarea  recursului  nu  poate  analiza
legalitatea  hotararii  atacate  decat  exclusiv   prin   prisma   motivelor
prevazute de art. 304 C.pr.civ., invocate concret de partea recurenta,  fara
a putea verifica alte aspecte  in  afara  celor  invocate  si  enumerate  de
textul de lege respectiv.
      Asadar, simpla nemultumire a partii de hotararea  pronuntata  nu  este
suficienta, recurentul fiind obligat sa isi sprijine  recursul  pe  C  putin
unul din motivele prevazute de lege, fiind obligat sa isi  expuna  criticile
sale concrete in acest sens.
      Pe cale  de  consecinta,  instanta  de  recurs  trebuie  sa  analizeze
criticile concrete formulate de  parte  impotriva  hotararii  pronuntate  in
apel, nefiind tinuta de a analiza  critici  care  nu  au  fost  cuprinse  in
motivele de recurs, asa cum solicita recurentii in prima parte a cererii  de
recurs.
      Pentru  ansamblul  acestor  considerente,  in  temeiul   art.312   Cod
procedura  civila,  Curtea  va  respinge  ca  nefondat,  recursul  promovat,
retinand ca instanta de apel a pronuntat o hotarare  judecatoreasca  legala,
motivele de recurs invocate nefiind fondate.

                            PENTRU ACESTE MOTIVE
                               IN NUMELE LEGII
                                   DECIDE:
      Respinge recursul formulat de recurentii - reclamanti E. E., E. T.  si
E. D., impotriva deciziei civile nr. 276 A  din  data  de  03  martie  2009,
pronuntate de   T r i b u n a l u l   B u c u r e s t i -  Sectia  a  III  a
Civila, in contradictoriu cu intimatii - parati E. B. H., E. H.  E.,  E.  H.
si E. E.ia, ca nefondat.
      Irevocabila.
      Pronuntata in sedinta publica, azi, 11 ianuarie 2010.
      Presedinte,                                                 Judecator,
Judecator,
       D. O.                N. I.                G. E.
Grefier,
                                                                      E. S.
Red.M.H. 05.02.2010
U..C.F.
2ex./ 05.02.2010
T.B.-S.3.-C.E.;I.J.
Jud.S.6.-A.D.