Procurorul cere pedepse cu executare pentru toti inculpatii din "Dosarul Transferurilor"
Cristian Anghel, procurorul de sedinta din Dosarul Transferurilor, a cerut instantei, in concluzia finala, condamnarea tuturor inculpatilor in acest caz la pedepse cu executare, fiind vorba de minimum pedepsei, pentru Gheorghe Popescu si Jean Padureanu si de maximum acesteia pentru Ioan si Victor Becali.
Instanta Tribunalului Bucuresti a anuntat ca se va pronunta peste doua saptamani in dosarul transferurilor de jucatori. In total, in Dosarul Transferurilor exista opt inculpati.
Astfel, informeaza Mediafax, pentru George Copos s-a cerut condamnarea cu executare in regim de detentie orientata catre jumatatea maxima a pedepsei pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.
Pentru Mihai Stoica, s-a solicitat condamnarea cu executare in regim de detentie peste minimum pedepsei pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.
In cazul lui Cristian Borcea, procurorul a cerut condamnarea cu executare in regim de detentie catre jumatatea maxima a pedepsei pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.
Pentru Ioan Becali, propunerea judecatorului a fost de condamnare cu executare in regim de detentie orientata catre maximum pedepsei pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.
Aceeasi condamnare cu executare in regim de detentie orientata catre maximum pedepsei pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala s-a cerut si in cazul lui Victor Becali.
Pentru Jean Padureanu, procurorul a propus condamnarea cu executare in regim de detentie orientata catre minimum pedepsei pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.
In cazul lui Gheorghe Netoiu, s-a solicitat condamnarea cu executare in regim de detentie peste minimum pedepsei specificat de lege pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani.
In ceea ce il priveste pe Gheorghe Popescu, s-a cerut condamnarea cu executare in regim de detentie peste minimum pedepsei specificat de lege pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala.
Potrivit Mediafax, in finalul pledoariei, Cristian Anghel a enumerat numele mai multor impresari, fosti fotbalisti si fosti presedinti de cluburi, care au primit pedepse cu executare pentru evaziune fiscala.
In fata instantei, toti cei opt inculpati si-au sustinut nevinovati.
"Am vazut atazi aici cum se poate distruge viata unor oameni, printre care si a mea. Eu, ca om de afaceri care platesc un milion de euro la bugetul statului, nu sunt vinovat pentru nicio fapta incriminata de procuror. Sunt vinovat ca am fost un idiot care a investit zeci de milioane de euro in Rapid, club care poate de maine nici nu va mai exista, dar in rest nu sunt vinovat de nicio infractiune", a declarat principalul actionar al FC Rapid, George Copos, la finalul procesului.
La randul sau, fostul impresar Ioan Becali, s-a declarat nevinovat si a afirmat ca se va preda de buna voie daca se va dovedi ca si-a insusit bani din aceste transferuri. "Ma simt nevinovat. Daca mi se aduce o singura dovada ca intr-un cont de-al meu a fost virat vreun ban in aceste transferurir incriminate, atunci eu, Ioan Becali, vin si ma predau singur", a declarat Ioan Becali.
"Conduc clubul Gloria Bistrita de 48 de ani, toate transferurile din aceasta perioada s-au facut sub semnatura mea. Niciodata nu am adus vreun prejudiciu clubului. Ma consider nevinovat si va rog sa fiu achitat si sa se ridice sechestrul de pe apartamentul meu, singul bun pe care il posed", a declarat si presedintele clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu.
"Ma consider total nevinovat si consider ca dupa trei ani de zile de proces nici acum nu stiu de ce sunt acuzat. Am tinut mereu la imaginea mea si niciodata nu as fi putut fi capabil de o fapta penala, prin care sa sterg cu buretele o munca de 20 de ani pe terenul de fotbal", a inistat si fostul impresar Gica Popescu, care nu intelege de ce a fost acuzat in acest dosar.
Si presedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, si-a declarat nevinovatia: "Sunt total nevinovat, am aparat doar interesle clubului Dinamo si am facut-o cu succes si cu un profit considerabil".
La 2 octombrie 2008, Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) i-au trimis in judecata pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Netoiu, Cristian Borcea, in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste 10 milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal.
Rechizitoriul DNA face referire la 12 transferuri ale unor fotbalisti romani efectuate de la cluburile Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati catre cluburi din strainatate, in perioada 1999 - 2005.
Mediafax aminteste ca este vorba despre transferurile jucatorilor Cristian Dulca - realizat in ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucuresti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Otelul Galati la Pohang Steelers, realizat in martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat in iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistrita la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucuresti (imprumutat la FC Arges Dacia Pitesti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat in ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucuresti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sanmartean - din august 2003, de la Gloria Bistrita la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucuresti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucuresti la Guoan Beijing, in Republica Populara Chineza, realizat in luna iunie 2004 si Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucuresti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.