Preafericitul Lucian Muresan va deveni cardinal. Ce implicatii are din punct de vedere al dreptului canonic

Preafericitul Lucian Muresan este, astfel, cel de-al treilea cardinal roman din istorie, dupa Iuliu Hossu si Alexandru Todea. Iuliu Hossu era episcop in momentul in care a devenit cardinal, iar Alexandru Todea era arhiepiscop si mitropolit.

O premiera din punct de vedere juridic

Cu alte cuvinte, Lucian Muresan este primul cardinal care este in acelasi timp si arhiepiscop major roman. Acest lucru duce la crearea unui precedent din punctul de vedere al dreptului canonic al Bisericii Romane Unite cu Roma, o biserica sui juris, de rit bizantin, aflata in comuniune cu Suveranul Pontif.

Din punct de vedere al ”dreptului constitutional”, statul Vatican, condus nemijlocit de Papa, este o monarhie electiva. Papa are dreptul suveran, in calitate de cap al Bisericii Catolice, sa numeasca o categorie aparte, numita cardinali. Din punct de vedere tehnic, acesti cardinali sunt considerati drept principi ai Bisericii Catolice. Ei alcatuiesc un Colegiu care il ajuta pe Papa sa conduca Biserica, fara, insa, sa poata ingradi in vreun fel deciziile Suveranului Pontif. O situatie speciala este aceea cand, la decesul unui Papa, Colegiul Cardinalilor devine colegiu electoral. Cardinalii, reuniti in Conclav, sunt singurii care, prin vot, au dreptul sa aleaga un nou papa. Ultima alegere a avut loc la decesul Papei Ioan-Paul al II-lea, care a fost declarat la 1 mai 2011 Fericit al Bisericii. Succesorul sau este actualul Papa Benedict al XVI-lea. Teoretic, oricare barbat catolic poate deveni Papa. Ultimele secole au aratat, insa, ca Suveranul Pontif este ales, ca o cutuma, din randul cardinalilor. Un amanunt important este acela ca pot vota doar cardinalii care inca nu au implinit 80 de ani. Asadar, Preafericitul Lucian Muresan (81 de ani) este cardinal fara drepturi electorale. Strict tehnic, acest lucru nu inseamna, insa, ca nu poate deveni Papa, in caz de vacanta a Scaunului Papal. Potrivit unei reglementari care are valoare constitutionala, promulgata de Papa Ioan-Paul al II-lea, numarul cardinalilor electori nu poate fi mai mare de 120. Toti cardinalii poarta titlul de Eminenta.

La origine, cardinalii erau parohi in Roma, care il ajutau pe Papa sa conduca Biserica. In ultimele secole, insa, de regula, cardinalii au fost alesi dintre episcopi. Exista, insa, si persoane care nu au consacrare episcopala, dar care au primit purpura de cardinal in mod exceptional - de exemplu, pentru ca erau autorii unor opere teologice de mare valoare. Dreptul Papei de a crea cardinali, asa cum se numeste tehnic acordarea acestui titlu, este discretionar. Doar Suveranul Pontif poate aprecia oportunitatea acordarii unui asemenea titlu.

O Biserica sui juris

Din punctul de vedere al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, desemnarea Preafericitului Lucian Muresan in Colegiul Cardinalilor este o situatie inedita, din punct de vedere al dreptului canonic, datorita pozitiei sale de arhiepiscop major roman. Din punct de vedere al organizarii, activitatea Bisericilor Orientale sui juris aflate in comuniune cu Papa de la Roma este reglementata de Codul Canonic al Bisericilor Orientale. Acesta a fost promulgat in anul 1990, de catre Papa Ioan-Paul al II-lea. Codul Canonic al Bisericilor Orientale, alcatuit pe baza Decretului Conciliului Vatican II ”Orientalium Ecclesiarum”, defineste Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, drept o biserica particulara aflata in comuniune cu Papa de la Roma, dar care isi pastreaza propria traditie bizantina sau ”greceasca”, diferita, dar egala cu cea a Bisericii de rit latin sau Romano-Catolica, si care este parte integranta a Bisericii Catolice.

Din anul 2005, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie Majora. Lucian Muresan a fost inaltat la rangul de arhiepiscop major, primul roman din istorie care primeste un astfel de titlu. Practic, statutul arhiepiscopului major este identic cu cel al patriarhilor aflati in comuniune cu Roma, dar care au o traditie mai veche.

O Arhiepiscopie Majora are propriul sau Sinod, care reprezinta totalitatea episcopilor acelei biserici. De asemenea, are dreptul la o Curie Arhiepiscopala majora, ca organ executiv, organizat, in general, dupa modelul Curiei Romane, care il ajuta pe Papa sa administreze Biserica. Curia Arhiepiscopala Majora, cu sediul la Blaj, este structurata in mai multe comisii referitoare la diferite domenii de activitate si care sunt conduse de cate un episcop. La randul ei, Curia Arhiepiscopala Majora este condusa de un episcop al Curiei, care este diferit de episcopul vicar, auxiliar ori co-adjutor. Aceste tipuri de episcopi pot functiona in orice eparhie greco-catolica, pe langa episcopul titular. O Arhiepiscopie Majora poate avea mai multe mitropolii.

Arhiepiscopia Majora are un grad ridicat de autonomie fata de Roma. Printre cele mai importante drepturi de care dispune o Arhiepiscopie Majora se numara acela de a alege episcopi, mitropoliti ori arhiepiscopul major, care, insa, trebuie confirmat de Papa, cu care se afla in deplina comuniune. De asemenea, de exemplu, Arhiepiscopia Majora poate adopta propriile sale reglementari din domeniul dreptului canonic, care pot completa si explicita prevederile Codului Canonic al Bisericilor Orientale.

O evolutie istorica

Pana in anul 2005, Biserica Greco-Catolica din Romania avea rangul unei mitropolii, cu o autonomie canonica mai redusa. De exemplu, structura care reunea ierarhii greco-catolici nu se numea Sinod, ci Consiliul Ierarhilor, si nu avea drepturile acestuia. Nu puteau exista doua mitropolii greco-catolice in Romania, lucru care acum este posibil. Biserica Greco-Catolica a avut acest rang de mitropolie in intervalul 1853 – 2005. Primul mitropolit din acest sir a fost Alexandru Sterca-Sulutiu. Bula papala prin care Biserica Romana Unita cu Roma a fost ridicata la rangul de mitropolie are o importanta deosebita din punctul de vedere al dreptului international. Pentru prima data, un subiect al dreptului international, adica Sfantul Scaun, care, la acea data guverna si Statele Papale, a recunoscut natiunea romana ca atare, iar documentul a folosit termenul de ”nationem”, nu sintagma medievala ”natio”, care nu avea sensul modern al termenului de natiune. Recunoasterea papala a natiunii romane a venit, astfel, cu sase ani inainte de Unirea Moldovei cu Valahia, din 1859. Mai mult, recunoasterea ca atare a natiunii romane a usurat, prin caracterul sau de precendent, recunoasterea noului stat al romanilor. Mai mult, tot din perspectiva dreptului international, limitele teritoriale ale mitropoliei greco-catolice, asa cum au fost ele stabilite de Vatican, se suprapun, in foarte mare masura, cu cele ale granitei dintre Romania si Ungaria, asa cum a fost ea stabilita prin Tratatul de la Trianon. Mai mult, documentul papal din 1853 a fost un argument important, tot din perspectiva dreptului international public, pentru diplomatii care au negociat traseul frontierei romano-maghiare, in cadrul Conferintei de Pace de la Paris, de la finalul primului razboi mondial.

In intervalul 1700 – 1853, Biserica Greco-Catolica a fost organizata sub forma unei episcopii, care a devenit apoi arhiepiscopie de Alba Iulia si Fagaras, careia i s-a adaugat, in prima faza, si Episcopia Greco-Catolica de Oradea, la finalul secolului XVIII. Acestea erau dependente de Mitropolia din Strigoniu (Esztergom) din Ungaria, deci aveau un grad de dependenta mai redus. In acea perioada, si imparatul austriac, in calitate de mostenitor al drepturilor Coroanei Apostolice Regale a Sfantului Stefan al Ungariei, avea un rol important in desemnarea candidatilor la scaunul episcopal.

Asadar, din punctul de vedere al dreptului canonic, Suveranii Pontifi au acordat, treptat, tot mai multe drepturi Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, care a devenit, de-a lungul a trei veacuri, episcopie, apoi mitropolie si in prezent arhiepiscopie majora, fara insa ca autonomia administrativa sa afecteze in vreun fel comuniunea canonica cu Scaunul Romei. Aceasta nu a fost intrerupta nici macar in timpul prigoanei comuniste, cand Biserica Greco-Catolica a fost interzisa, iar ierarhii ei arestati. Biserica a devenit clandestina, insa nu a putut fi desfiintata, astfel ca ea s-a putut reface din anul 1990.

Tot din punct de vedere al dreptului canonic, faptul ca Papa a acordat, succesiv, conducatorilor Bisericii Greco-Catolice titlul de cardinal a creat o cutuma, care ii indreptateste pe credinciosi sa spere ca, si pe viitor, conducatorii acestei biserici vor primi titlul de cardinal, fara insa ca aceasta cutuma sa fie obligatorie pentru Sfantul Parinte, caruia nici un fel de drept cutumiar nu ii poate ingradi dreptul suveran de a numi cardinali.

Cum este organizata biserica din Romania din punct de vedere al dreptului canonic

Tot din punctul de vedere al dreptului canonic, in Romania, Biserica Catolica are trei rituri: bizantin, latin si armenesc. Datorita evolutiei istorice, ritul armeano-catolic este aproape disparut, iar putinii credinciosi armeano-catolici sunt pastoriti de preoti de rit latin, care depind de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, monseniorul Gyorgy Jakubinyi, care este si exarh al armeano-catolicilor din Romania. Astfel ca, practic, mai subzista in Romania Biserica Catolica de rit bizantin si cea de rit latin. Ea este condusa de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania. Biserica de rit latin are statut de mitropolie si cuprinde Arhiepiscopia Bucurestiului, care este si sediul mitropolitan, Arhiepiscopia de Alba Iulia, Episcopia de Iasi, cea de Satu Mare, cea de Oradea si cea de Timisoara. Din Conferinta Episcopala Romana face parte si episcopul romano-catolic de Chisinau, PS Anton Cosa, desi dieceza sa se afla in afara granitelor Romaniei. Biserica Catolica de rit bizantin cuprinde Arhiepiscopia de Alba Iulia si Fagaras, cu sediul la Blaj, acolo unde este deopotriva sediul mitropolitan si arhiepiscopal major, care include si Vicariatul pentru Vechiul Regat, cu sediul in Bucuresti, condus de un episcop vicar, dar si Curia Arhiepiscopala, condusa de un un episcop al Curiei. De asemenea, ea cuprinde si episcopiile de Oradea, de Cluj-Gherla, cu sediul in Cluj, de Lugoj si de Maramures. De asemenea, din aceasta Biserica face parte, chiar daca este situata in afara granitelor, si Eparhia Greco-Catolica Romana din America de Nord, cu sediul in Canton, Ohio. Pe rand, conducatorii Bisericii Greco-Catolice si Bisericii Romano-Catolice din Romania detin titlul de presedinte al Conferintei Episcopilor Catolici din Romania. In anul cand Conferinta de condusa de arhiepiscopul major greco-catolic, in calitate de presedinte, mitropolitul romano-catolic este vicepresedinte, iar in anul in care mitropolitul romano-catolic este presedinte, arhiepiscopul major greco-catolic este vicepresedinte.