Patru dintre candidatii admisi in profesia de avocat, in urma examenului sustinut in toamna anului 2011, s-au alaturat echipei profesioniste de avocati ai Piperea si Asociatii. Firma isi continua, astfel, proiectul de a isi extinde echipa cu avocati tineri, dar bine pregatiti.
Noii colaboratori ai societatii - Iustin Armasu, Simina Popescu, Paul Lospa si Luiza Hagiu - s-au remarcat, in afara faptului ca au fost unii dintre putinii candidati care au promovat examenul de admitere in Baroul Bucuresti din anul 2011 de la prima incercare si chiar inainte de solutionarea contestatiilor, printr-o pregatire temeinica, abilitati de a gestiona proiecte complexe, spirit de echipa si nu numai.
Iustin-Silviu Armasu este absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti in anul 2011 si a urmat cursurile Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice. In prezent urmeaza cursurile de master in "Dreptul Afacerilor” la Universitatea din Bucuresti. S-a remarcat in perioada facultatii prin importantele proiecte ale asociatiilor studentesti (membru fondator al Asociatiei BISMUN si directorul de finante si fundraising al acesteia pana in anul 2011, organizator a numeroase conferinte etc.).
S-a alaturat echipei Piperea si Asociatii in anul 2009 prin efectuarea unui stagiu de practica. Ulterior, s-a implicat in diverse proiecte si dosare ale societatii, printre care si proiectul "100 de avocati pro bono pentru Romania”, din coordonarea caruia a facut parte. Iustin Armasu este interesat de piata de capital, societati comerciale si dreptul sanatatii.
Simina-Cristiana Popescu este licentiata a Facultati de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti. In vara anului 2010 a efectuat un stagiu de practica la Piperea si Asociatii, iar la terminarea stagiului a devenit Junior lawyer, fiind colaborator part-time pe toata durata anului IV de studii. In prezent este avocat stagiar in cadrul Piperea si Asociatii si urmeaza cursurile de master in Dreptul Afacerilor la Universitatea din Bucuresti. Simina Popescu este pasionata de societati comerciale, dreptul asigurarilor si drepturi reale.
Cristian-Paul Lospa este absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti in anul 2011 si absolvent al Facultatii de Relatii Economice Internationale a Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir” in anul 2010. In prezent urmeaza cursurile de master in "Dreptul muncii, relatii de munca si industriale” la Universitatea din Bucuresti.
In timpul facultatii, Paul s-a remarcat prin participarea la numeroase procese simulate, castigand Concursul National "Francisc Deak”, Drept Civil, editia 2010. Din octombrie 2011, Paul este colaborator al Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti la disciplina "Drept procesual civil”. In septembrie 2010, el s-a alaturat echipei Piperea si Asociatii. Paul Lopsa este pasionat de drept procesual civil, dreptul procedurilor de insolventa si drept contraventional.
Luiza-Maria Hagiu este licentiata a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti. In prezent urmeaza cursurile de master in domeniul Dreptului International si Comunitar organizate de Universitatea Nicolae Titulescu. S-a alaturat echipei Piperea si Asociatii in luna octombrie a anului 2011 cand a efectuat un stagiu de practica. Ulterior, dupa promovarea examenului de admitere in profesia de avocat stagiar, ea a dobandit calitatea de avocat in cadrul societatii. Este pasionata de obligatiile civile si de dreptul international si al Uniunii Europene.