Camera Deputatilor a adoptat, marti, in calitate de for decizional, proiectul legii asistentei sociale, decizia fiind luata cu 168 de voturi pentru, cinci impotriva si nicio abtinere. Proiectul fusese adoptat tacit si de Senat, dupa ce timp de doua luni a fost blocat in Camera superioara a Parlamentului.
Reprezentantii opozitiei au preferat sa nu voteze, aceastia opunundu-se proiectului de lege pe motiv ca este un pretext de diminuare in bugetul de stat pe 2012 a cheltuielilor cu asistenta sociala. Proiectul legii asistentei sociale prevede ca responsabilitatea privind dezvoltarea capacitatii de integrare sociala si solutionarea situatiilor de dificultate revine fiecarei persoane, precum si familiei acesteia.
Principalele elemente de noutate ale proiectului de lege se refera la corelarea sistemului national de asistenta sociala cu modelele existente in alte state ale UE, diminuarea si limitarea dependentei fata de ajutorul acordat de stat prin participarea activa a persoanei sau familiei la programul de interventii individualizat, construirea si acordarea beneficiilor de asistenta sociala serviciilor sociale intr-un pachet de masuri adecvate si complementare, simplificarea procedurilor administrative.
Documentul mai defineste sistemul de asistenta sociala, clasificarea, criteriile de acordare, organizarea beneficiilor si serviciilor sociale, propune infiintarea Institutului National de Evaluare a Dizabilitatii, regulile de alocare a fondurilor de la bugetul de stat pentru serviciile sociale. Beneficiile sociale si serviciile sociale vor fi reglementate prin legi speciale.
Plata beneficiilor sociale se poate efectua in functie de optiunile beneficiarului si in tichete sociale, nu numai prin mandat postal sau cont bancar. Modalitatea de acordate prin tichetele sociale se va stabili prin legi speciale.
Potrivit proiectului, serviciile sociale pot functiona numai daca sunt acreditate, in timp ce autoritatile administratiei publice vor asigura informarea beneficiarilor cu privire la serviciile oferite de furnizorii privati de servicii sociale, beneficiarul avand dreptul sa aleaga liber dintre furnizorii de servicii acreditati.
Textul precizeaza ca Ministerul Muncii va analiza anual, la nivel national, datele privind saracia, incluziunea sociala si sa identifice factorii care duc la incluziune sociala, sa elaboreze rapoarte, sa formuleze recomandari pe aceasta tema.
Conform unui amendament propus de opozitie, sumele alocate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finantarea serviciilor sociale se realizeaza in urmatoarea ordine: serviciile sociale ale copilului separat de parinti care necesita protectie speciala, serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilitati, in functie de tipul serviciilor, serviciile adresate copilului si familiei, precum si pentru persoanele varsnice, serviciile adresate persoanelor fara adapost si persoanelor cu risc de excluziune sociala, in functie de tipul serviciilor.
La sfarsitul lunii octombrie, presedintele Traian Basescu le-a cerea presedintelui Senatului, Mircea Geoana, si presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, printr-o scrisoare, urgentarea adoptarii proiectului legii asistentei sociale.