Asa cum stiti, in acest moment este posibil pentru oricine sa foloseasca tehnicile de inseminare artificiala sau de implantat embrioni.
De asemenea, este perfect posibil, dincolo de teorie, ca o femeie care stie ce vrea, sa foloseasca cu rea credinta, fara voia sotului, concubinului sau chiar a partenerului ocazional, sau chiar si un "client"
, metodele de colectare a materialului genetic necesar, care sunt puse la dispozitie si pe internet (ex:
http://www.early-pregnancy-tests.com/pr ... ction.html).
Avand in vedere si realitatile din sistemul sanitar romanesc, acest material poate fi testat, pregatit si criogenat la una dintre clinicile de specialitate, contra unei sume modice (ex.: "
Congelarea: 150 Euro"
http://www.spitalpsarbu.ro/pagini/depar ... an259-.php), intr-un termen de pana la 12 ore, pentru a putea fi folosit ulterior, chiar si dupa un interval timp de 20 de ani.
Astfel, acest material genetic, este posibil, atat la nivel teoretic, cat si practic, ca sa fie folosit la procrearea pe cale artificiala, depinzand doar de metoda folosita, chiar si a catorva mii de copii, fara voia "donatorului".
Acum, terminand cu expunerea posibilitatilor, reale si mai mult decat concrete, trecem la partea juridica si vreau sa stiu ce parere aveti si voi despre solutionarea unei spete de stabilire a paternitatii in conditiile expuse, si despre posibila solutie care se poate da, raportat la legislatia nationala si internationala, care am constatat ca este depasita in acest moment de aceasta realitate.
Deci, luam reclamanta A care obtine fara voia partenerului materialul genetic si il foloseste dupa o perioada, sa zicem, de 1 an de la ultima intalnire pe care a avut-o cu acesta.
Deci, dupa doi sau trei ani, de cand nici macar nu a mai intalnit-o pe strada (ca poate s-a mutat si in alta tara) paratul B, este chemat in judecata, de catre reclamanta A in numele copilului C, pentru stabilirea parternitatii acestuia.
Acum, in dreptul romanesc se prevede:
Potrivit art 59 al 1 C. fam acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său, de către mamă chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul său legal. Rezultă că titularul acţiunii în stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească este copilul din afara căsătoriei.
Conform art. 60 al. 4 (introdus prin Legea 288/29.10.2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 Codul familiei) „acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia” – deci este vorba de un termen de prescripţie special în ce priveşte exercitarea dreptului la acţiune în stabilirea paternităţii de către copil personal.
În vederea stabilirii paternităţii se admit orice mijloace de probă, inclusiv prezumţiile.
Pentru a stabili paternitatea copilului din afara căsătoriei, pornind de la faptul că legătura de filiaţie are la bază faptul concepţiei, trebuie să se dovedească următoarele:
a) faptul că pârâtul ce se pretinde a fi tatăl copilului a avut relaţii sexuale cu mama acestuia în timpul legal al concepţiei;
b) faptul că, din aceste relaţii a fost conceput copilul a cărui paternitate se cercetează.
În scopul dovedirii celor două împrejurări menţionate mai sus, fiind vorba de fapte materiale, sunt admise orice mijloace de probă: martori, înscrisuri, mărturisirea pârâtului, prezumţii, probe ştiinţifice.
Cât priveşte proba testimonială sunt incidente prevederile art. 190 C. pr. civ., adică pot fi ascultate ca martori rudele şi afinii până la gradul trei inclusiv, deoarece ne aflăm în prezenţa unui litigiu referitor la starea civilă a persoanei.
Acum, avand in vedere ca reclamanta A, poate sa vina cu tatal si cu verisoara care sa depuna marturie ca paratul B (chiar daca acesta poate sa faca dovada ca nu era in tara la momentul respectiv) s-a intalnit cu reclamanta, precum si faptul ca, la proba cu expertiza medico-legala, de determinare si comparare a ADN-ului copilului C, cu cel al prezumtivului tata, paratul B, dat fiind materialul genetic folosit si metoda artificiala, rezultatul este in mod evident pozitiv, si astfel, expertiza probeaza si sustine, indirect, si proba testimoniala, evident mincinoasa.
Intrebarile care se pun sunt:
Cum se mai poate apara paratul B in aceasta situatie ?
Ce raspundere legala are paratul B fata de copilul C, la a carui procreere, nici nu a consimtit si, nici nu a participat ?
Da, exista in dreptul romanesc Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Articolul 144 din Legea nr. 95/2006 prevede că, prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la donatorul în viaţă, se face în următoarele condiţii:
"
a) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora.
Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la persoane fără capacitate de exerciţiu;
b) consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevării;
c) donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării;
d) prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umana ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane sunt interzise;
e) donarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice, în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură.
f) donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care declară că donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură."
iar, prin art.146 alin.(6) se prevede ca prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele,
spermă, cap femural, placentă, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi utilizate în scop terapeutic,
se face cu respectarea regulilor de bioetică cuprinse în art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de avizare a donării de la donatorul viu.
In conformitate cu art. 157 din lege, prelevarea sau transplantul de organe sau ţesuturi realizat fără consimţământul donatorului constituie infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
Dar, cum poate face dovada paratul B ca i-a fost prelevat materialul genetic fara consimtamantul lui, cand, in cadrul procesului de stabilire a paternitatii, dupa ce vede rezultatul analizei ADN, desi paratul face dovada ca nu era in tara in perioada prevazuta prin art. 61 C.fam., orice judecator nu mai asculta nimic si dispune ca paratul este tatal si ca este bun de plata ?!
Daca se extinde la intreaga populatie planetara speta aceasta, avand in vedere Carta drepturilor fundamentale ale copilului precum si dreptul fundamental al omului de a dispune de propriul sau corp, ar insemna ca femeile (de rea-credinta) ar avea un control absolut si discretionar de a decide cine va fi tatal copilului lor si, folosindu-se de dreptul copilului de a-si stabili filiatia fata de acesta, precum si de obligatia (fundamentala) a tatalui, de a-si intretine si creste copilul, sa obtina pe aceasta cale o imbogatire fara cauza, atat a ei, cat si a copiilor ei, in detrimentul familiei si copiilor proveniti din casatorie, ai tatalui fara voie.
Care ar fi solutia legislativa care ar putea impiedica un asemenea abuz de drept !?
P.S. Nu este o speta pur teoretica, ci, cat se poate de reala
si nu, in nici un caz nu pot fi eu cel in cauza,
dar mi-am omorat ochii citind tot felul de legi si jurisprudenta din toata lumea,
dar nu am gasit nimic cu privire la un astfel de caz.
