Page 1 of 1

Procedura divortului si art. 8 din Conventia EDO

Posted: 12 Oct 2006, 20:48
by norocel
In data de 10.10.2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza L.L. impotriva Frantei sensul ca prin inserarea intr-o hotarare judecatoreasca a unor informatii de natura personala, se incalca art. 8 din Conventie.
In speta s-a consemnat intr-o hotarare judecatoreasca pronuntata intr-un proces de divort ca paratul era alcoolic si s-au copiat pasaje din fisa medicala a acestuia.
Citind aceasta hotarare am vazut ca in dreptul francez procedura de divort nu este publica si totusi Curtea a condamnat Franta pentru ca prin inserarea intr-o hotarare judecatoreasca a unor astfel de informatii se aduce atingere dreptului la protectia vietii private.
In sistemul nostru de drept procedura divortului este (de regula) publica si mai exista si obligatia de a comunica hotararea primariilor pentru a face inscrierile in registrele de stare civila iar in caz de partaj, daca sunt si bunuri imobile, hotararea se comunica si birourilor locale de carte funciara ( in dreptul francez se comunica numai dispozitivul).
Mi se pare evident ca procedura divortului, asa cum este reglementata in prezent in dreptul nostru, incalca art. 8 din Conventie.
Pe cand o condamnare a Romaniei, pe acest motiv la CEDO? :mrgreen:

Re: Procedura divortului si art. 8 din Conventia EDO

Posted: 13 Oct 2006, 09:33
by krisstina
Norocel wrote: Mi se pare evident ca procedura divortului, asa cum este reglementata in prezent in dreptul nostru, incalca art. 8 din Conventie.
Pe cand o condamnare a Romaniei, pe acest motiv la CEDO? :mrgreen:
Art. 121 (2), art.173, art. 191 (3) Cod pr. civ. ofera mijloace procedurale pentru protectia dreptului la viata privata.

Posted: 13 Oct 2006, 11:16
by attorneyatlaw
pe curand ma tem

Re: Procedura divortului si art. 8 din Conventia EDO

Posted: 13 Oct 2006, 12:48
by norocel
krisstina wrote:Art. 121 (2), art.173, art. 191 (3) Cod pr. civ. ofera mijloace procedurale pentru protectia dreptului la viata privata.
Chiar crezi asta?
Ai vazut cum se motiveaza hotararile de divort?
Si hotararile astea se trimit integral la primarii si unele si la birourilor locale de carte funciara.

Posted: 13 Oct 2006, 13:56
by krisstina
Este problema de reglementare sau de aplicare a legii?

Posted: 13 Oct 2006, 14:30
by norocel
Pana la urma nu ramane decat o problema de aplicare pentru ca procedura divortului fiind reglementata in dreptul intern intr-o forma incompatibila cu prevederile Conventiei, judecatorul national trebuie sa ignore prevederile incompatibile.
Dupa parerea mea, tertilor nu trebuie sa li se comunice decat dispozitivul hotararii de divort iar in motivare nu trebuie insistat pe aspecte care tin de viata personala decat in cazul in care, in functie de aceste motive se incredinteaza minorii sau se stabileste modaliatea de exercitarea a relatiilor personale intre parinti si copii.
In privinta modului in care se desfasoara sedintele, cred ca regula ar trebui sa o constituie sedintele secrete.