Avocatura Com - Justitie fara secrete

Am citit ce a scris Emil Cioran despre munca:
"Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate.
A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil.
Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate.
Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri.
Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.
Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.
De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza.
Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal.
Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii.
In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent.
Si in munca omul a uitat de el insusi.
Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.
Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.
In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara."

Eu am avut sansa sa muncesc din placere, mi-a placut si imi place ce fac, sa nu consider munca o corvoada sau un chin, sa fiu propriul meu stapan si beneficiar. Daca va intereseaza un asemenea subiect ...

imi place Cioran .. dar am observat ca pe cat de adanci in substanta sunt unele idei prezentate in carti... pe atat de imbecile sunt alte afirmatii ale lui...

iar respectiva afirmatie este partial adevarata ... si nu poate avea o aplicativitate generala ... cel mult se aplica la un nr redus de forme de munca .. dar , oricum, are multa imbecilitate in ea.

parerea mea ..

8O 8O 8O citind, am dezaprobat fiecare propozitie... acum ii inteleg..cred ca toti cei care isi castiga veniturile pe cai ilicite au citit candva cioran ....si e genul de text pe care as vrea sa il tina departe de manualele scolare.


sunt adepta dictonului" munca innobileaza omul".

Exista realitati pe care nu le poti intelege pana nu le traiesti tu insuti. Blaga.

Ce-i reprosez eu lui Cioran, este faptul ca nu a concluzionat ca si statul dejaba poate sa imbecilizeze la fel de mult ca si o munca stereortipa. De ex.,eu una nu ma vad lucrand pana la pensie, la o banda rulanta , alegand rebuturi dintre piesele bune. Dar nici privind la altii cum muncesc ca "imbecilii". In ambele situatii, as fi tentata sa-mi studiez buricul de plictiseala ori sa ma cert cu "sefii" atunci cand maresc norma pentru acelasi "salariu" .

Sunt adepta imbinarii placutului cu utilul intr-un mod cat mai variat, atat cate se poate si, de ce nu, pe bani cat mai multi

Eu una sunt 100% pe aceeasi lungime de unda cu Cioran referitor la pasajul citat. Nicio munca facuta pentru munca (atentie la fiecare cuvant cand il cititi pe Cioran, altfel riscati sa nu-l intelegeti sau sa-l intelegeti gresit!) nu poate genera plusprodus uman. Nu ma poate construi interior ceva ce-mi este impus, cu atat mai mult cu cat imi este impus repetitiv, ca spalatul pe dinti.
La 20 de ani nici eu nu-l placeam pe Cioran, pentru simplul motiv ca-l credeam misogin, in timp ce pe mine ma consideram feminista. Astazi zambesc la toate judecatile de valoare pe care le faceam atunci, realizand, cu fiecare an care ma maturizeaza, ca lucrurile se amesteca armonios si ca nu exista concepte egal departate si pentru totdeauna: nici macar binele si rau.
Fuji, te descopar si te admir tot mai mult cu fiecare mesaj si, daca ar exista un top al femeilor inteligente de pretutindeni, te-as vota acolo cu siguranta. Printr-o ciudata coincidenta ai postat alaturi de o alta feblete de-a mea, Denominatus.

Fuji wrote:Ce-i reprosez eu lui Cioran, este faptul ca nu a concluzionat ca si statul dejaba poate sa imbecilizeze la fel de mult ca si o munca stereortipa. De ex.,eu una nu ma vad lucrand pana la pensie, la o banda rulanta , alegand rebuturi dintre piesele bune. Dar nici privind la altii cum muncesc ca "imbecilii". In ambele situatii, as fi tentata sa-mi studiez buricul de plictiseala ori sa ma cert cu "sefii" atunci cand maresc norma pentru acelasi "salariu" .

Sunt adepta imbinarii placutului cu utilul intr-un mod cat mai variat, atat cate se poate si, de ce nu, pe bani cat mai multi

Adevarul este undeva la mijloc.

Si ma rog ce-ar trebui facut, dupa Cioran, ca omul sa ajunga la o existenta solara si stralucita? Din cate am inteles, omul nu ar avea, din start, nici o sansa la o asemenea existenta, daca se incapataneaza sa munceasca.

bozo wrote:Si ma rog ce-ar trebui facut, dupa Cioran, ca omul sa ajunga la o existenta solara si stralucita? Din cate am inteles, omul nu ar avea, din start, nici o sansa la o asemenea existenta, daca se incapataneaza sa munceasca.

din punctul de vedere al lui Cioran noi suntem, din start, niste ratati, ca fiinte. O eroare a naturii. Iar viata umana.. un chin nastrusnic. Scepticismul e la el acasa - in cartile lui, saltat pe un piedestal. Nu o sa gasesti niciodata solutii la Cioran ci o sa ramai numai cu intrebari, riduri si ganduri sinucigase.

Nu stiu, bozo, dar pot sa banuiesc.
Din text inteleg ca Cioran propune munca ce nu te scoate din fiinta interioara.
Ca sa fiu...prozaica...e un fel de dialog tripartit cu tine in tripla ipostaza: da patron, angajat si Guvern, astfel incat orice contract de munca ai semna, finalmente va fi in favoarea ta. Altfel spus, Cioran face apologia contributiei permanente la propria desavarsire, desavarsire care lui ii apare ireversibil intarziata (daca nu anihilata complet) de procesul obiectiv al ...necesitatii de a plati facturi.
Cioran nu critica munca, deci nu are propuneri in schimb.
El e filosof, isi ia pretexte de gandire din viata de zi cu zi si creeaza o lume ideatica. Atata tot.

Ma bucur mult. Pentru ca va place subiectul.
Cand am citit ce a scris Cioran ... nu am stiut ce sa cred. Si prietenul meu munceste si ii place ce face. Nici eu nici el nu am simtit ca munca e ceva injositor.
Mi-a placut mult ce ati scris.
Si imi place mult forumul.

:) Mie mi-ar place sa fiu toata viata un creator.
Dar, din pacate, n-am mosii ca sa-mi permit.

Si mare noroc, in acelasi timp... Daca as putea fi creator, poate ca ar exista macar 1% sanse sa inteleg de ce e Cioran asa de sceptic cateodata.
Si-atunci ar exista riscul sa regret ca am avut mosiile...

Sa-ti doresti putin e la fel de mare greseala ca si sa-ti doresti prea mult.
Iar, cu cat stii mai multe, cu atat realizezi ca, de fapt...

Ceor ce stiu sa asculte:

Apreciem,
Cu plecaciune,
Asisderea.


Initiatorului:
Ni cu varvara ne pune sa gandim.

Daca ar fi posibil, cineva ar putea distruge Pamantul, fara sa foloseasca nici o arma. Fara bombe, rachete, razboaie, arme atomice ...
Sa le comande oamenilor (telepatic, din spatiu, nu stiu cum... ), in acelasi moment, toata lumea sa nu mai munceasca. Sa nu mai faca nimic. Nimeni. Ce s-ar intampla ?

S-ar transforma lumea intr-un mare maaaaaaaaaaaaaare Parlament.