Kiki-a.c., citeste cu atentie instructiunile lor.
"Susţinerea testului în condiţii simulate
O modalitate importantă prin care vă puteţi pregăti pentru testul de verificare a raţionamentului logic este aceea de a susţine un test simulat în aceleaşi condiţii şi limite de timp care vă vor fi impuse la susţinerea reală a testului. Acest lucru vă va ajuta să estimaţi timpul pe care îl puteţi acorda fiecărei întrebări dintr-o secţiune şi să determinaţi tipurile de întrebări asupra cărora e nevoie să mai lucraţi.
De vreme ce testul este unul cronometrat, este important să utilizaţi timpul acordat cu mult discernământ. Pe parcursul testului aveţi voie să lucraţi numai asupra secţiunii desemnate de coordonatorul testării. Nu vă este permis să acordaţi timp suplimentar unei secţiuni dificile, ca mai apoi să recuperaţi acel timp la o secţiune care vi se pare mai uşoară. Atunci când vă stabiliţi ritmul de lucru şi când verificaţi răspunsurile, ar trebui să consideraţi fiecare secţiune ca fiind un mini – test separat.
Aveţi grijă să răspundeţi la fiecare întrebare din test. Când nu cunoaşteţi răspunsul corect la o întrebare, eliminaţi mai întâi răspunsurile care ştiţi cu siguranţă că nu sunt corecte, apoi încercaţi să ghiciţi dintre variantele rămase. Nu vă fie teamă să ghiciţi.
Când veţi susţine testul simulat ce urmează, respectaţi toate condiţiile specificate în instrucţiuni şi încadraţi-vă strict în limitele de timp. Lucraţi fără pauze. Atunci când veţi susţine testul real veţi avea doar o pauză scurtă – în mod obişnuit 10 – 15 minute – după SECŢIUNEA a III – a. Când este susţinut în condiţii cât mai apropiate de condiţiile reale de testare, testul simulat vă asigură o pregătire extrem de utilă pentru susţinerea testului real.
În acest test simulat sunt incluse instrucţiuni oficiale pentru cele patru secţiuni cu teste grilă şi pentru completarea formularului de la sfârşit, astfel încât aveţi posibilitatea să aproximaţi condiţiile reale de testare pe măsură ce exersaţi. Pentru a susţine testul:
porniţi cronometrul şi fixaţi-l la 35 de minute. Răspundeţi la toate întrebările din Secţiunea I. Încetaţi să lucraţi asupra acestei secţiuni când cele 35 de minute au expirat.
repetaţi acţiunea, acordându-vă câte 35 de minute pentru Secţiunile II, III şi IV;
fixaţi cronometrul la 30 de minute, apoi pregătiţi-vă lucrarea pentru proba de dezvoltare a unui subiect dat pe care o găsiţi la sfârşitul acestui test;
consultaţi rubrica de calculare a punctajului pentru instrucţiuni privind evaluarea performanţelor dumneavoastră. În acest scop, veţi găsi o listă cu răspunsurile corecte.
Dezvoltarea în scris a unui subiect dat
Susţinătorilor testului li se acordă 30 de minute pentru o probă de dezvoltare în scris a unui subiect, care nu este punctată dar care este folosită pentru a evalua aptitudinile de compunere. Citiţi subiectul cu atenţie. Probabil cel mai potrivit ar fi ca, înainte de a începe să scrieţi, să reflectaţi preţ de câteva minute asupra subiectului şi să vă structuraţi ideile. Nu scrieţi despre un alt subiect decât cel specificat. Nu este admis să scrieţi despre un subiect la alegere.
Nu există o poziţie „corectă” sau „greşită” în abordarea subiectului. Interesează cu câtă pricepere vă susţineţi poziţia pe care o adoptaţi şi cât de clar vă exprimaţi acea poziţie. Este mult mai important să scrii bine decât să scrii mult. Nu se cer şi nici nu se aşteaptă de la dumneavoastră să aveţi cunoştinţe speciale. Se au în vedere structurarea, vocabularul şi compunerea.
Limitaţi-vă la spaţiul liniat de sub subiect. Veţi descoperi că aveţi spaţiu suficient dacă vă structuraţi cu grijă textul, scrieţi pe fiecare rând, evitaţi spaţiile mari la marginile foii şi vă menţineţi scrisul la dimensiuni rezonabile. Aveţi grijă ca scrisul să vă fie citeţ."
http://inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=73
Bafta, ca succesul cere munca !