În atentia decanilor barourilor. Admiterea 2009
Posted: 20 Jun 2009, 22:55
Stimaţi domni decani
Câţiva viitori candidaţi la examenul de admitere în Barou din acest an doresc să îşi exprime, pe această cale, cu toată deferenţa cuvenită, câteva opinii în legătură cu acest examen.
În condiţiile în care se doresc schimbări mai mult sau mai puţin majore în concepţia acestui examen, credem că s-a creat un moment oportun pentru a fi luate în calcul şi următoarele propuneri.
1. Dat fiind că la drept civil, prin comparaţie cu celelalte materii de examen, volumul de învăţat este cel mai mare, s-ar putea lua în considerare inversarea ordinii de examinare existente până acum, în sensul de a se începe cu materiile de drept civil? În felul acesta, am putea dispune de un timp rezonabil de repetare finală a materiei, şi nu doar de o jumătate de zi, cum se putea până acum.
2. S-ar putea lua în considerare susţinerea examenelor din două în două zile, şi nu în zile succesive, ca şi până acum? Motivaţia noastră este următoarea. Acest examen îşi plasează candidaţii într-o situaţie nefirească şi absolut forţată, în sensul în care ei sunt obligaţi să fie performanţi într-un timp extrem de scurt - practic, în nici două zile şi jumătate - în aproape TOT dreptul civil, în aproape TOATĂ procedura civilă, în aproape TOT dreptul penal, în aproape TOATĂ procedura penală, precum şi în legea de organizare a profesiei. Credem că se poate recunoaşte că, în planul activităţii reale, niciun practician, fie magistrat, fie avocat, nu se confruntă cu nevoia de a realiza un asemenea tur de forţă, dovedind o atât de vastă competenţă într-un timp atât de scurt. Tot ce ne dorim, stimaţi maeştri, este să luaţi, deci, în atenţia domniilor voastre rugămintea de lăsa cel puţin o zi de respiro între probe, absolut necesară pentru o recapitulare finală a materiei pentru examenul imediat următor.
3. În ipoteza în care se va prefera sistemul speţelor, practicat la definitivatul din primăvară, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a lua în calcul rugămintea noastră ca baremul de corectare a lucrărilor să accepte TOATE soluţiile posibile oferite de codurile sau de legislaţia incidente la o problemă dată, şi nu doar una singură. În condiţiile în care nicio speţă de examen nu poate oferi toate detaliile necesare unei analize complete, precum şi în condiţiile în care, din păcate, formularea unor chestiuni poate fi neclară sau incompletă, credem că soluţia unică de rezolvare, pretinsă la ultimul definitivat, este un lux care, uneori, nu poate fi susţinut în mod rezonabil.
Vă mulţumim anticipat pentru înţelegere.