Transcrierea casatoriei in Romania nu mai are absolut nimic de-a face cu instanta competenta!
Competenta instantei este reglementata
exclusiv de Regulamentul 2201/2003, iar in cazul de fata instantele romanesti ar fi competente potrivit art 3 alin 1 lit a, al cincilea punct (instantele de la locul in care reclamantul are domiciliul de cel putin 1 an!). Instantele germane ar fi competente potrivit primelor patru puncte ale art 3, alin 1 lit a.
De cand Romania a devenit membra EU se aplica regulamentul 2201, iar competenta este, asa cum am spus mai sus, exclusiva (Art 7 din Regulament) asta inseamna ca instantele romanesti pot fi comptetente doar potrivit regulamentului, si nu potrivit art 148 etc din legea 105!
Dreptul material aplicabil este reglementat de dreptul international privat al instantei competente, respectiv Legea 105 daca cererea de divort este introdusa in Romania. Potrivit art 20 din lege, legea aplicabila (legea
materiala aplicabila, si nu cea formala, procesuala) este legea de la ultimul domicliu comun al sotilor... adica cea germana pare-se!
Deci... alegerea va apartine... inca!
PS. Faptul ca o casatorie nu este inregistrata in Romania nu inseamna deloc ca aceasta casatorie nu exista, ci doar ca certificatul de casatorie nu are forta probanta in Romania (atentie la bigamie!

)! Discutabil...
Conf. art 162 din legea 105 actele oficiale intocmite de o autoritate straina (de ex. certificatul de casatorie) pot fi folosite daca au supralegalizarea necesara (apostila)
Pe de o parte nu au forta probanta in Romania conform art 43 alin 3 din legea 119/1996, insa pot fi folosite in fata instantelor romanesti conform art 162 din legea 105!
Cine castiga aici?
Legea 105?
Sau legea 119 deroga de la legea 105?