Avocatura Com - Justitie fara secrete

In actuala reglementare o situatie interesanta este cea a martorului . Astfel se pune intrebarea daca martorul are un drept la tacere sau este obligat sa depuna marturie ? In dreptul romanesc regula generala se gaseste in art. 65 pct. 2 din C. proc. pen., in care se dispune : "La cererea organului de urmarire penala ori a instantei de judecata, orice persoana care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze." Se pune intrebarea daca persoana refuza sa depuna marturie este sanctionabila si cu ce ? In art. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor se vorbeste in mod expres de "acordul martorului " sa furnizeze organelor judiciare informatii ori date cu privire la savarsirea unor infractiuni grave formulare care induce ideia de drept de a refuza sa depuna marturie si nu de o obligatie de a depune marturie. Potrivit art.83 din C. proc. pen., o persoana chemata ca martor este obligata sa se infatiseze la locul, ziua si ora aratate in citatie si are datoria sa declare tot ce stie cu privire la faptele cauzei. Obligatia de prezentare a martorului este asigurata prin sanctiunea contraventionala prevazuta de art. 198 pct.3 lit. a din C. proc. pen. Iar in art. 85 pct.7 se dispune : "Dupa depunerea juramantului sau dupa rostirea formulei prevazute in alin. 5, se va pune in vedere martorului ca, daca nu va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa." Observam ca legiuitorul foloseste constructia "daca nu va spune adevarul" si nu "daca refuza sa spuna adevarul". De altfel, in opinia noastra in latura obiectiva a infractiunii de marturie mincinoasa prevazuta de art. 260 din C. pen., nu intra si refuzul de a depune marturie. De la dispozitiile de mai sus legiuitorul a prevazut o serie de exceptii cum sunt in cazul sotului si rudelor apropiate ale invinuitului sau inculpatului, a persoanei obligate a pastra secretul profesional, a persoanei vatamate care se constituie parte civila, si altele cind persoana nu are datoria sa depuna ca martor. Pe de alta parte se poate sustine ca infractiunea de marturie mincinoasa se poate savarsi numai daca persoana are calitatea de martor respectiv numai dupa acordul ei de a depune marturie, si dupa depunerea juramantului sau dupa rostirea formulei prevazuta in art. 85 alin 5 din C. proc. pen. Astfel asa cum am aratat socotim ca fapta persoanei de a nu fi de acord sa depuna marturie refuzind juramantul nu poate fi incadrata in infractiunea de marturie mincinoasa prevazuta de art. 260 din C. P. Credem ca modalitatea prevazuta de art. 260 din C.p. respectiv fapta martorului de a nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat se refera la persoana care a acceptat sa depuna marturie, a jurat , si a facut deja declaratia omitind cu intentie sa spuna tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat si nu la persoana care refuza sa depuna marturie si nici sa se angajeze in procedura de realizare a marturiei din varii motive cum ar fi teama si neintelegerea programului de protectie a martorului, sau de a nu marturisi contra sa dorind sa beneficieze de privilegiul impotriva auto-incriminarii si respectiv dreptul la tacere in situatiile prevazute de lege. In doctrina se arata:"Pentru a putea fi savarsita infractiunea de marturie mincinoasa, calitatea de martor a unei persoane trebuie sa fie legal atribuita in momentul audierii sale." De lege ferenda socotim ca ar trebui recunoscut intr-o dispozitie de procedura penala dreptul martorului la tacere atunci cand risca prin declaratia sa sa se inceapa procesul penal impotriva sa si astfel sa beneficieze si el de un drept la tacere ca si invinuitul sau inculpatul. In anumite cazuri expres prevazute de lege unele persoane sunt obligate sa denunte sau sa sesizeze anumite infractiuni despre care au luat la cunostinta (nu sa depuna ca marturie), obligatie care daca nu se respecta se pedepseste penal (nedenuntarea unor infractiuni, omisiunea sesizarii organelor judiciare, omisiunea de a incunostinta organele judiciare, infractiuni prevazute de art. 262, art. 263 , art. 265 din C. pen., si altele ). Aceste persoane nu au calitatea de martor ci de denuntator, de functionar public sau de persoana care cunoaste imprejurari care, daca ar fi cunoscute , ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest pe ne drept. Totusi in aceste cazuri credem ca sunt obligate sa depuna si ca martor cu exceptia cazului cand in virtutea atributiilor de serviciu au intocmit acte de constatare iar in denunt sau sesizare faptele au fost prezentate incomplet.

Sechmet wrote:Si daca o persoana este audiata ca martor si apoi ceea ce a spus este folosit impotriva ei?

dricaru wrote: Apropo...Krisstina.....ti-am zis ca avatarun pe care il ai mi se pare extrem de nasol si voit-fortat sensibilos si rafinos si enervant???
Imi da senzatia de duduca simandicoasa care vrea sa etaleze acest lucru.

wittmann wrote:Am gasit pe internet o decizie a Curtii Supreme SUA din 1964. Nu e decizie CEDO, dar m-am gandit ca dreptul de a pastra tacerea e un drept universal acceptat de orice tara ce se pretinde cat de cat civilizata.

Iata ce se spune in cuprinsul deciziei (Escobedo v Illinois) - scuzati traducerea de proasta calitate :

"[...]Cand investigatiile politiei inceteza a fi o ancheta generala asupra unei infractiuni nesolutionate si se axeaza in mod special asupra unei persoane [...] careia i s-a refuzat accesul la avocat si care nu a fost informata asupra dreptului constitutional de a pastra tacerea, acest lucru echivaleaza cu incalcarea dreptului la avocat si nici o declaratie obtinuta de catre politie nu poate fi folosita impotriva sa la proces."