ce se mai poate fece?

Discutii privind procedura civila
Post Reply
lex68

ce se mai poate fece?

Post by lex68 » 27 Jan 2009, 16:00

Plingere contraventionala ce vizeaza o amenda dispusa de m.f.La fond petentul cistiga.Intre fond si recurs,prin lege fapta nu mai este considerata contraventie.La primul termen de recurs intimatul(petentul de la fond) face o cerere de aminare ptr.lipsa de aparare.Instanta o respinge ,si se pronunta pe fond admitind recursul recurentei M.F.Ce se mai poate face, avind in vedere ca evident recursul ar fi fost clar respins ca urmare a noilor prevederi legale?
Multumesc

himera

Post by himera » 27 Jan 2009, 20:15

Uitate in cadrul Constitutie, acolo spune clar legea reglementeaza viitorul cu exceptuia LEGII PENALE MAI FAVORABILE, adica numai in domeniul penal functioneaza acele principii (aplicarea retroactiva a unei legi de dezincriminare) nu si in domeniul contraventional, asadar daca in momentul cand s-a savarsit fapta aceasta era incriminata de lege, fapta va fi judecata dupa acea lege.
Nu discutam nici cu privire la norme de procedura care sunt de imediata aplicare, discutam despre norme care tin de drept material, principiul fiind activitatea legii (legea se aplica faptelor savarsite ssub imperiul ei).

Concluzia - alta data prezintate la termene.

lex68

Post by lex68 » 27 Jan 2009, 20:41

himera wrote:Uitate in cadrul Constitutie, acolo spune clar legea reglementeaza viitorul cu exceptuia LEGII PENALE MAI FAVORABILE, adica numai in domeniul penal functioneaza acele principii (aplicarea retroactiva a unei legi de dezincriminare) nu si in domeniul contraventional, asadar daca in momentul cand s-a savarsit fapta aceasta era incriminata de lege, fapta va fi judecata dupa acea lege.
Nu discutam nici cu privire la norme de procedura care sunt de imediata aplicare, discutam despre norme care tin de drept material, principiul fiind activitatea legii (legea se aplica faptelor savarsite ssub imperiul ei).

Concluzia - alta data prezintate la termene.
vezi actul normativ ce reglementeaza contraventiile si sanctionarea lor, si vei vedea ca are aplicabilitate legea favorabila intervenita dupa constatarea contraventiei, iar sanctiunea nu se mai aplica.aici nu sunt comentarii.intrebam d.p.d.v procedural care ar fi calea prin care s/ar putea intoarce dosarul spre judecare,deoarece la fond am anulat p.v contraventional,iar in recurs s/a modificat sentinta de fond.atit

ignite

Post by ignite » 27 Jan 2009, 22:41

din capul locului iti spun ca nu stiu daca ce o sa spun o sa fie in regula, insa...ma bag cu capul inainte...

nu poti astepta executarea silita...si acolo sa invoci chestia pe care instanta de recurs nu a sesizat o? practic ... te opui la executare cu chestiunea asta...

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 27 guests