Page 1 of 1

Mostenire loc de veci

Posted: 13 Jan 2009, 21:13
by Melinda
Speta macabra,

Exista un contract de folosinta a unei suprafete (4 locuri) in cimitir, incheiat intre Gospodarirea Comunala si unul dintrte mostenitor X, celalalt mostenitor Y, solicita instasntei constatarea nulitatii absolute al contractului si obligarea G.C. la incheierea unui nou contract pt. 2 locuri.
Motivand mostenirea in cote egale X si Y fiind frati.

Sunt ocupate 3 locuri (parintii celor doi frati, si sotia lui X)

Reclamantul Y depune la dosar certificat de calitate de mostenitor.


Intrebari

1. Are Y calitate procesuala activa ?

2. Pot fi mostenite aceste aceste locuri sau aceste drepturi la contractul de folosinta ?

3. Poate cineva sa-mi posteze - Ordinul 261 din 1982 Regulamentul tip pentru administrarea cimitirelor si crematoriilor localitatilor .

Posted: 14 Jan 2009, 18:16
by ursu
Regulament tip privind administrarea cimitirelor si crematoriilor localitatilor
din 25/06/1982


Publicat in BOF nr. 67 - 11/03/1983



Publicat in Buletinul Oficial nr. 67 din 11/03/1983


Actul a intrat in vigoare la data de 11 martie 1983

Tematici

Religii. Culte (Parohii, Cimitire, Biserici)
Administraţie publică




CAPITOLUL 1
Dispozitii generale


Art. 1. - Cimitirele si crematoriile aflate in proprietatea statului sint administrate de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare municipale, orasenesti si comunale, cu exceptia celor aflate, potrivit legii, in administrarea altor organe de stat.
Art. 2. - Infiintarea, extinderea sau desfiintarea cimitirelor si crematoriilor se face potrivit legii, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti cu respectarea schitelor de sistematizare.
Art. 3. - Intretinerea cimitirelor si crematoriilor aflate in administrarea comitetelor sau birourilor executive ale consiliilor populare municipale si orasenesti, atribuirea in folosinta a locurilor de inhumare si a niselor, asigurarea lucrarilor si obiectivelor necesare ceremoniilor funerare, precum si a unor servicii specifice, revin administratiilor cimitirelor din cadrul unitatilor de gospodarie comunala. Activitatile prevazute la alin. 1, se asigura de birourile executive ale consiliilor populare comunale, pentru cimitirele aflate in administrarea acestora.
Art. 4. - Inhumarile si reinhumarile se fac numai in cimitirele administrate de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare municipale, orasenesti si comunale sau a altor organe de stat, precum si in cimitirele aflate in proprietatea organizatiilor de cult, recunoscute potrivit legii.


CAPITOLUL 2
Atribuirea in folosinta, amenajarea si intretinerea
locurilor de inhumare din cimitire


Art. 5. - Locurile de inhumare din cimitirele aflate in administrarea comitetelor sau birourilor executive ale consiliilor populare vor putea fi atribuite numai in folosinta - la cererea cetatenilor - in conditiile stabilite prin prezentul regulament.
Art. 6. - Locurile de inhumare vor avea dimensiunile de 2,50 x 1,20 m cu intervale intre acestea de 0,5 m. Locurile de inhumare vor fi numerotate si grupate pe figuri, intre acestea urmind sa fie amenajate caile de acces necesare.
Art. 7. - Locurile de inhumare vor putea fi atribuite in folosinta numai dupa decesul unei persoane, pe durata de 7 ani sau 25 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei ultime perioade.
Ultima inhumare pe locurile atribuite in folosinta pe durata de 25 ani se va putea face cu cel putin 7 ani inainte de expirarea acestei durate, cu exceptia cazurilor in care s-a aprobat prelungirea dreptului de folosinta de catre organul care a atribuit aceste locuri.
Atribuirea in folosinta a locurilor de inhumare se face in ordinea numerica a acestora prin act de dare in folosinta, eliberat de administrarea cimitirelor dupa plata tarifelor stabilite potrivit legii.
Pentru osemintele deshumate se poate atribui, pe termen nelimitat o nisa speciala fie in cimitirul in care s-a facut deshumarea, fie in alt cimitir, cu plata tarifelor legale.
Art. 8. - Administratiile cimitirelor vor putea atribui in folosinta locuri de inhumare pe durata de 25 ani, amenajate, cu 2-4 cripte de inhumare suprapuse sau fara astfel de amenajari.
Titularii dreptului de folosinta a locurilor de inhumare pe durata de 25 ani, vor suporta in afara tarifelor stabilite pentru atribuire, contravaloarea criptelor.
Art. 9. - Unei persoane i se va putea atribui in folosinta, pe durata de 25 ani, numai un singur loc de inhumare.
In acest loc vor putea fi inhumati titularii dreptului de folosinta, sotii acestora, precum si ascendentii si descendentii lor.
Atribuirea aceluiasi titular a unui alt loc de inhumare pe durata de 25 ani este nula de drept si atrage incetarea dreptului de folosinta asupra acestuia.
Art. 10. - Comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare, municipale, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, orasenesti si comunale, vor putea aproba atribuirea in folosinta gratuita pe durata de 7 ani a locurilor de inhumare, persoanelor lipsite de posibilitatea de a plati tariful de folosinta.
Art. 11. - Dreptul de folosinta a locurilor de inhumare inceteaza:
a) la expirarea duratei de folosinta;
b) cind titularul dreptului de folosinta renunta la acest drept, in favoarea administratiei cimitirelor;
c) in cazurile prevazute la art. 9 alin. 3;
d) in caz de parasire sau mentinere in stare de neingrijire pe o perioada mai mare de 2 ani a locurilor de inhumare si a lucrarilor funerare.
Administratiile cimitirelor vor incunostinta in scris pe titularii dreptului de folosinta asupra incetarii acestui drept.
Pentru cazurile prevazute la alin. 1 literele a si d nu se restituie taxa de folosinta.
Art. 12. - In cazul in care dreptul de folosinta a locurilor de inhumare a incetat potrivit art. 11 si pe aceste locuri exista lucrari funerare, fostii titulari sint obligati sa desfiinteze si sa ridice aceste lucrari in termen de 90 de zile de la primirea instiintarii. In caz contrar aceste lucrari vor fi desfiintate de administratiile cimitirelor, iar materialele rezultate, vor fi valorificate de acestea cu aceeasi destinatie.
Art. 13. - Titularii dreptului de folosinta a locurilor de inhumare au obligatia de amenajare si intretinere a acestor locuri, si a lucrarilor funerare existente, asigurindu-le un aspect cit mai ingrijit.


CAPITOLUL 3
Conditii de executare a lucrarilor funerare


Art. 14. - Se pot executa urmatoarele lucrari funerare:
A. La locurile de inhumare atribuite in folosinta pe o durata de 7 ani: insemne, borduri sau imprejmuiri din materiale existente pe plan local ori materiale recuperate.
B. La locurile de inhumare atribuite in folosinta pe o durata de 25 ani:
a) lucrari subterane constind din cripte executate de regula din materiale recuperate.
b) lucrari supraterane de natura celor prevazute la lit. A cit si alte lucrari cum ar fi: lespezi, obeliscuri si alte lucrari de arta plastica.
Art. 15. - Autorizarea executarii lucrarilor funerare la locurile de inhumare se va face, potrivit legii, dupa cum urmeaza:
a) de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare municipale, orasenesti sau comunale pentru executarea de obeliscuri si alte lucrari de arta plastica;
b) de administratia cimitirelor pentru lucrarile subterane precum si pentru lucrarile supraterane prevazute la art. 14 lit. A si B pct. a.
Art. 16. - Lucrarile funerare prevazute la art. 14 vor putea fi incepute numai dupa obtinerea autorizatiei si vor fi executate in termen de cel mult 2 ani de la eliberarea acesteia, la expirarea termenului, autorizatia eliberata pierzindu-si valabilitatea.
Construirea fara autorizatie sau cu incalcarea acesteia atrage sanctiunile si masurile stabilite, potrivit legii, pentru asigurarea disciplinei in constructii.
Art. 17. - Executarea si repararea lucrarilor funerare, subterane sau supraterane, se asigura de administratiile cimitirelor, in care scop isi organizeaza formatii de lucru specializate pentru astfel de lucrari.
Pentru lucrari de arta plastica sau care depasesc posibilitatile tehnice de executie sau finisaj administratiile cimitirelor vor asigura executarea unor astfel de lucrari, incheind contracte de subantrepriza cu unitati specializate din sectorul socialist.
Lucrarile prevazute la alin. 1 si 2 vor putea fi executate si direct de titularii dreptului de folosinta a locurilor de inhumare numai in cazul in care acestia sau persoanele prevazute la art. 9 alin. 2 au o calificare corespunzatoare profilului acestor lucrari.


CAPITOLUL 4
Inhumarea, deshumarea si transportul persoanelor decedate


Art. 18. - Inhumarea persoanelor decedate se face numai pe baza adeverintei eliberate in acest scop de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare la care s-a intocmit actul de deces dupa plata tarifelor pentru inhumare, stabilite potrivit legii.
In cazul persoanelor decedate in alte localitati decit aceea in care urmeaza sa aibe loc inhumarea, aceasta se face si pe baza autorizatiei sanitare de transport, care se elibereaza de centrele sanitare si antiepidemice teritoriale.
Art. 19. - Pentru inhumarile la locurile atribuite in folosinta pe durata de 25 ani este necesar sa se prezinte actul de atribuire in folosinta, dovada gradului de rudenie cu titularul dreptului de folosinta in cazul cind urmeaza a fi inhumate rudele acestuia prevazute la art. 9 alin. 2.
In cazul in care un loc de inhumare atribuit pe o durata de 25 ani se afla in folosinta mai multor titulari inhumarea membrilor de familie prevazuti la art. 9 alin. 2 se face cu acordul titularilor.
Art. 20. - Persoanele decedate vor putea fi depuse inainte de inhumare in salile de ceremonii funerare numai pe baza certificatului de imbalsamare. In cazul in care depunerea persoanelor decedate se face in salile de ceremonii funerare apartinind administratiilor cimitirelor, se va plati tariful stabilit potrivit legii.
In salile de ceremonii funerare nu vor fi depuse persoane decedate din cauza unor boli contagioase.
Art. 21. - In locurile de inhumare neamenajate cu cripte inhumarea se va face la o adincime de minimum 2 m si numai pentru o singura persoana decedata.
Art. 22. - Deshumarea persoanelor decedate se poate face numai dupa 7 ani de la data inhumarii, pe baza adeverintei eliberate in acest scop de administratia cimitirelor.
In mod exceptional, deshumarea se poate face si inainte de expirarea termenului prevazut la alin. precedent, dupa cum urmeaza:
a) dupa implinirea termenului de un an de la data inhumarii si numai in perioada 1 noiembrie - 31 martie, pe baza adeverintei eliberata de centrele sanitare si antiepidemice teritoriale, in scopul reinhumarii persoanei decedate in alt loc de inhumare.
b) indiferent de data cind a avut loc inhumarea, pe baza dispozitiei date, potrivit legii, de procuratura sau de instantele judecatoresti.
Art. 23. - Deshumarea osemintelor persoanelor decedate in urma cu 7 ani, precum si reinhumarea lor se poate face in tot timpul anului pe baza adeverintei eliberate in acest scop de administratia cimitirelor.
Art. 24. - Deshumarile si reinhumarile se fac de administratiile cimitirelor, in prezenta familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia si a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitaro-antiepidemice.
In cazul in care la expirarea termenelor de atribuire in folosinta a locurilor de inhumare, membrii familiei persoanei decedate sau reprezentantului acesteia, nu au luat masuri pentru efectuarea deshumarii, aceasta va fi facuta de catre administratia cimitirelor dupa 60 de zile de la data cind s-a solicitat in scris celor in cauza sa procedeze la deshumare. In astfel de cazuri deshumarea se va face si in prezenta unui delegat al comitetului sau biroului executiv al consiliului popular, osemintele urmind a fi reinhumate de administratia cimitirelor in locurile stabilite de aceasta, mentionindu-se faptul intr-o evidenta separata.
Art. 25. - Transportul persoanelor decedate in vederea inhumarii in aceeasi sau in alta localitate, se va face de administratia cimitirelor numai cu vehicule mortuare, speciale amenajate, cu respectarea normelor sanitaro-antiepidemice.
Administratia cimitirelor va asigura in aceleasi conditiuni transportul pe teritoriul tarii si a persoanelor decedate in strainatate, care urmeaza sa fie inhumate in tara, precum si a celor decedate in tara care vor fi inhumate in strainatate. Efectuarea acestor transporturi se va asigura cu respectarea normelor din conventiile internationale.
Art. 26. - Plata pentru transportul persoanelor decedate se va face potrivit tarifelor stabilite in conditiile legii.


CAPITOLUL 5
Crematoriile


Art. 27. - Pe linga administratiile cimitirelor pot functiona crematorii, care au ca obiect incinerarea persoanelor decedate si executarea operatiunilor premergatoare acesteia, asigurarea depozitarii si conservarii urnelor cu cenusa, precum si executarea altor operatii legate de incinerare.
Art. 28. - La incinerarea persoanelor decedate se vor aplica in mod corespunzator prevederile art. 18, 19 si 20.
Incinerarea persoanelor decedate se va face dupa plata tarifelor legale, in ordinea aducerii lor la crematorii, cu exceptia cazurilor de boli contagioase, care vor avea prioritate.
Cenusa provenita din incinerarea persoanelor decedate se depune in urne puse la dispozitie de administratiile cimitirelor.
Art. 29. - Urnele, individualizate cu etichete care vor cuprinde datele de identificare a persoanelor incinerate, se pastreaza in crematoriu timp de 45 zile, perioada in care familiile acestora sau reprezentantii lor vor hotari asupra depunerilor dupa cum urmeaza:
a) la domiciliul familiei;
b) in cavouri, gropi sau nise aflate in cimitire;
c) in nisele aflate in crematoriu.
In cazul in care, la expirarea termenului de 45 zile cei interesati nu au hotarit asupra locului unde urmeaza a fi pastrate urnele, acestea vor fi depuse in nisa comuna a crematoriului.
Art. 30. - Crematoriile vor fi dotate cu nise pentru depunerea si pastrarea urnelor continind cenusa rezultata din incinerarea persoanelor decedate.
Nisele vor putea fi atribuite in folosinta, de administratiile cimitirelor, pe durata determinata sau nedeterminata, numai dupa decesul unei persoane, ce urmeaza a fi incinerata, cu plata tarifelor stabilite potrivit legii.
Instalarea de insemne, lucrari de arta plastica sau executarea altor lucrari la nisele atribuite in folosinta se pot face in conditiile stabilite de art. 17 si numai dupa autorizarea acestor lucrari de catre administratiile cimitirelor.
Comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare municipale, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, orasenesti si comunale vor putea aproba incinerarea gratuita si depunerea urnei in nisa comuna a crematoriului, pentru persoanele lipsite de posibilitatea de a plati tarifele legale.
Art. 31. - Unei familii i se va putea atribui in folosinta numai o singura nisa, in care va putea fi depusa in afara de urna continind cenusa titularului dreptului de folosinta si urnele continind cenusa membrilor de familie prevazuti la art. 9 alin. 2.
Atribuirea unei alte nise este nula de drept si atrage incetarea dreptului de folosinta asupra acesteia.
Art. 32. - Prevederile art. 11 se aplica in mod corespunzator si titularilor dreptului de folosinta asupra niselor din crematoriu.


CAPITOLUL 6
Prestarea de servicii funerare


Art. 33. - Administratiile cimitirelor asigura intreaga gama de servicii, lucrari si obiecte necesare ceremoniilor funerare, precum si a altor servicii si lucrari de amenajare si intretinere a locurilor de inhumare si a niselor pentru pastrarea urnelor, astfel incit cerintele populatiei in cazul decesului unei persoane, sa poata fi satisfacute intr-un singur loc cu operativitate si in conditii corespunzatoare.
Prestarea serviciilor funerare se va face in baza solicitarilor celor interesati, cu plata preturilor si tarifelor stabilite potrivit legii.
Art. 34. - Administratiile cimitirelor raspund de ingrijirea si paza cimitirelor si crematoriilor, revenindu-le obligatia sa intretina in buna stare camerele de depunere si ceremonii funerare, imprejmuirile, caile de acces, spatiile verzi, instalatiile de alimentare cu apa, energie electrica, canalizare si alte dotari.


CAPITOLUL 7
Dispozitii finale


Art. 35. - Comitetele executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti asigura dotarea cimitirelor administrate de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare cu unitatile necesare functionarii in conditii corespunzatoare, imprejmuirea acestora precum si sistematizarea lor, tinind seama de dimensiunile locurilor de inhumare si a celorlalte prevederi din prezentul regulament.
Art. 36. - Mormintele si operele comemorative de razboi, ale eroilor luptei pentru eliberarea poporului si a patriei, pentru socialism precum si ale oamenilor de stiinta, cultura si arta aflate in cimitirele administrate de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti, sint intretinute si ingrijite de administratiile cimitirelor.
Art. 37. - Lucrarile funerare autorizate care se afla in curs de executie la data aprobarii prezentului regulament, vor putea fi continuate numai pe baza incuviintarii date de organul care a eliberat autorizatia, in urma analizarii fiecarui caz in parte.
Art. 38. - Actele de concesionare a locurilor de inhumare eliberate de administratiile cimitirelor pina la intrarea in vigoare a prezentului regulament ramin valabile.
Art. 39. - Birourile executive ale consiliilor populare comunale care au in administrare cimitire, vor aplica in mod corespunzator prevederile prezentului regulament, referitoare la administratiile cimitirelor.

Posted: 16 Jan 2009, 08:34
by cristal
1. Da
2. Da

Posted: 16 Jan 2009, 23:00
by Melinda
Iti multumesc frumos Ursu, pentru amabilitate.
Mi-ai dat un ajutor real in mod virtual. :floare:

@ cristal, care este motivarea ?

1. De aceasi parere a fost si instanta, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active pe motuvul ca este o nulitate absoluta, deci poate fi invocata de oricine.

Y solicita constatarea nulitatii absolute in temeiul Art. 9. - "Unei persoane i se va putea atribui in folosinta, pe durata de 25 ani, numai un singur loc de inhumare."
Dar Y confunda notiunea de "loc de inhumare" cu "mormant". In speta exista 3 morminte si un loc, deci lui X nu i s-a atribuit mai mult de un loc.



Si totusi ce se poate mosteni dreptul de folosinta ?, care nu este inclus in masa succesorala.
Aceasta mostenire consider ca este sub conditie rezolutorie , fiind conditionata de plata taxei (Art. 11. - Dreptul de folosinta a locurilor de inhumare inceteaza: a) la expirarea duratei de folosinta...)
Daca X nu ar fi platit taxa in 1990 la expirarea termenului, contractul ar fi fost reziliat, iar locurile s-ar fi putut repartiza la alte persoane.