Se mai poate ataca dupa 3 ani rezultatul uni concurs?

Discutii privind litigiile de munca
Post Reply
NITA C

Se mai poate ataca dupa 3 ani rezultatul uni concurs?

Post by NITA C » 11 Feb 2013, 14:55

Bună ziua,
Se mai poate ataca, după trei ani, o hotărâre a unei comisii de selecţie emisă în 2010 în cadrul unui concurs pentru încadrarea unui post de ofiţer MApN, precum şi decizia autorităţii publice dată în aplicarea hotărârii comisiei de selecţie, de numire în funcţie a ofiţerului X declarat de comisia de selecţie ca fiind câştigător al concursului, având în vedere că ofiţerul Y care a pierdut concursul a constatat abia în prezent că a fost victima unei discriminări majore pe timpul concursului, el neavând cunoştinţă până la această dată de documentele care demonstrează ilegalităţile respective?
Unde se încadrează din punct de vedere juridic fapta prin care conducătorul Z de structură militară face, în scris (în cuprinsul documentelor trimise la comisia de selecţie pentru încadrarea postului la care aspira ofiţerul Y subordonat conducătorului Z) aprecieri denigratoare la adresa ofiţerului Y şi afirmaţii mincinoase – în necordanţă cu atribuţiile structurii respective, care induc în eroare comisia de selecţie şi duc la pierderea concursului de selecţie şi la încadrarea ofiţerului X cu calităţi inferioare în marea majoritatea a criteriilor prevăzute în Ordinul ministrului? Toate acestea şi în condiţiile în care ofiţerul Y care a pierdut concursul nu a avut niciun moment posibilitatea, pe timpul concursului de selecţie, de a se apăra împotriva denigrărilor din documentele trimise la comisia de selecţie (el neavând la cunoştinţă conţinutul acelor documente), precum şi în condiţiile în care în toate aprecierile de serviciu anuale întocmite de conducătorul Z al structurii militare privitor la ofiţerul Y, atât înainte cât şi după desfăşurarea concursului, calificativul era de “FOARTE BUN” şi înalt calificat în domeniul respectiv şi în niciuna din aceste aprecieri de serviciu nu se regăsea vreuna din aprecierile denigratoare înscrise în documentul trimis la comisia de selecţie.
Autoritatea publică este obligată să elibereze ofiţerului Y fotocopii de pe acele documente care conţin aprecierile defavorabile la adresa lui, precum şi după alte documente referitoare la concursul de selecţie (ex: fişa postului scos la concurs) ?
Vă mulţumesc!

Cu deosebit respect,
Constantin NITA

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 13 guests