De ce contractul de loterie este aleatoriu ?

Discutii privind Dreptul Civil, Noul Cod Civil si Noul Cod de Procedura Civila
Post Reply
giovanni

De ce contractul de loterie este aleatoriu ?

Post by giovanni » 30 Jun 2004, 19:07

Im mod unanim contractul de loterie este calificat de doctrina ca fiind unul aleatoriu. Insa contractele aleatorii sunt acele contracte in care exista sanse de castig sau pierdere in sarcina ambelor parti. Insa, in ceea ce priveste contractul de loterie aceasta cerinta esentiala pentru a califica natura sa juridica nu este respectata, deoarece Loteria Nationala este niciodata in pierdere. Si nici chiar in castig, deoarece daca potul cel mare de la 6/49 de pilda nu ar fi castigat de nimeni, acea suma s-ar reporta. Si daca nici in urma reporturilor succesive nu revine nimanui, atunci se va proceda la distribuirea ei catre categoria a II-a si a III-a. Asadar, Loteria Nationala nu poate fi in pierdere. Doar in castig, deoarece niciodata nu va aloca o suma mai mare decat cea rezultata din vanzarea biletelor pentru a putea astfel iesi in pierdere. Iar cand nu avem sanse de castig sau pierdere IN SARCINA AMBELOR PARTI nu putem avea contract aleatoriu.

Stiu ca pare absurd ceea ce tocmai am spus, dar ganditi-va daca nu ar fi aleatoriu, atunci de care ar mai putea fi ? Opusul este comutativ. Si daca am accepta, prin absurd, ce-i drept, ca acesta este unul comutativ (pentru motivele invocate mai sus), atunci toti jucatorii la loto care pierd ar sari in cap Loteriei pentru neexecutarea obligatiilor. Si atunci ar disparea practic, acest joc.

Cred ca am mers mult prea departe cu teoria mea si va rog a-mi scuza aceasta indrazneala.

giovanni

Post by giovanni » 07 Jul 2004, 22:09

Chiar nu este nici o persoana care sa ma combata? Doar n-o fi adevarat ceea ce am scris. Ca efectele ar fi de-a dreptul "devastatoare". Oricum, ce-i drept, nu este contractul de loterie de esenta dreptului. Sunt alte tipuri de contracte despre care se invata mult mai mult prin facultati. Dar nici acesta nu ar trebui neglijat. Mai ales ca se inchieie mult mai des decat cele de depozit, mandat, renta viagera, etc. Cand suma e mare intr-o saptamana se inregistreaza milioane de contractanti. Ei, va intreb acum: cate contracte de mandat, sa zicem, se inchieie intr-o saptamana?

drv

Post by drv » 20 Jul 2004, 02:21

Giovanni, contractul de loterie in general, da, este aleatoriu.

Dar contractul tau cu Compania Nationala Loteria Romana este guvernat de norme speciale care spun printre altele ca jocurile de noroc sunt activitati de interes public national - vezi OUG 159/99. Din asta, iti citez:

ART. 6
(1) Loteria Romana are ca obiect principal de activitate elaborarea, organizarea, administrarea si exploatarea jocurilor de noroc, executarea de produse loteristice, tiparituri si lucrari poligrafice, precum si alte activitati stabilite prin statutul prevazut in anexa la prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 7
(1) Loteriei Romane i se incredinteaza, in calitate de unic organizator, pe intreg teritoriul tarii, organizarea si exploatarea jocurilor de noroc: loto, expres, pronosport, loz in plic si "instant lottery" (conform obiectului sau de activitate).
(2) Loteria Romana poate organiza si exploata jocuri de noroc, altele decat cele prevazute la alin. (1).
(3) Loteria Romana poate organiza si exploata, in asociere cu alte persoane juridice, jocuri de noroc, altele decat cele prevazute la alin. (1) si (2), numai pe baza de licenta obtinuta in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
(4) Loteria Romana beneficiaza de licenta pentru jocurile de noroc desfasurate in conditiile alin. (1) si (2), prin efectul prezentei ordonante de urgenta.


Daca totusi vrei sa te bati cu ei, poate gasesti vreo neregula in faptul ca au fost infiintati prin Ordonanta de URGENTA care a fost aprobata abia dupa vreo 2 ani.

mitu

Post by mitu » 20 Jul 2004, 16:18

fratilor,
de ce va pirdeti timpul cu tot felul de ordonante de urgenta, aprobate sau nu? Raspunsul e simplu: principiul relativitatii efectelor contractului. daca teoria analizeaza contractul de loterie luand in calcul toate sumele puse in joc, atunci ignora flagrant acest principiu. analiza trebuie facuta raportandu-ne doar la parti: jucatorul si Loteria Nationala. intr-un contract de loterie, Loteria Nationala poate castiga 31000 pentru o varianta simpla (s.a.m.d., in functie de ce alege si plateste jucatorul) sau poate pierde premiul, pe care trebuie sa-l plateasca jucatorului care a "prins" numerele extrase. Contractul de loterie este aleatoriu. Q.E.D. :!:

giovanni

Post by giovanni » 20 Jul 2004, 19:19

mitu wrote: intr-un contract de loterie, Loteria Nationala poate castiga 31000 pentru o varianta simpla (s.a.m.d., in functie de ce alege si plateste jucatorul) sau poate pierde premiul Q.E.D. :!:
Pierde, intr-adevar, dar doar 15.000 sau stiu si eu o alta suma, dinc ei 31.000 si nicidecum tot premiul. Ceva trebuie sa si castige. Tocmai de acea cerinta existentei sanselor de castig total sau pierdere totala nu este respectata. Si spun total, deoarece nu poate exista in contractele aleatorii varianta unui castig partial. Sa-ti dau ca ex. renta viagera: ori castigi toata casa, sa zicem, ori nu te alegi cu nimic.

TheFaithfulOne

Este aleatoriu!

Post by TheFaithfulOne » 25 Jul 2004, 19:41

Potrivit art.947 alin.2 C.Civ. "Contractul este aleatoriu cand echivalentul depinde, pentru una sau pentru toate partile, de un eveniment incert."
Doctrina circumstantiaza si mai mult sustinand ca un contract este aleatoriu cand existenta sau intinderea prestatiilor partilor sau numai ale uneia dintre ele depinde de un eveniment incert.
In privinta jucatorilor la loteria nationala intotdeauna va exista incertitudine cu privire la existenta si cuantumului castigului, astfel ca loteria nationala incheie un contract aleatoriu cu jucatorii sai.
:!:

andriipopa75

e aleatoriu toata ziua si toata noaptea

Post by andriipopa75 » 28 Sep 2004, 16:52

fie pierzi tu si castiga ei, fie castigi tu si pierd ei, totul raportat la partile contractuale (tu si ei) .
De acord?

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: Google [Bot] and 42 guests