O societate comerciala este obligata prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sa plateasca despagubiri civile unei alte societati.
In motivare instanta retine ca temei legal art. 998 si 999 Cod civil.
Fapta care a cauzat prejudiciul este o dispozitie data de unul dintre directorii societatii.
Directorul este eliberat din functie pentru aceasta greseala si ulterior chemat in judecata de societate pentru a fi obligat la plata despagubirilor pe care le-a platit societatea.

In aparare, fostul director invoca prevederile art. 35 alin. 2 si 3 din Decretul nr. 31/1954

"Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sint actele persoanei juridice insasi.

Faptele ilicite savirsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor"

In baza acestor prevederi, cere sa se respinga actiunea pentru ca dispozitia lui a fost data in limitele puterilor atribuite de societate si este un act juridic pentru care nu raspunde decat persoana juridica, in temeiul art. 998-999 Cod civil, adica pentru fapta proprie si nu pentru fapta altuia.

Pareri?

"Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sint actele persoanei juridice insasi.
Faptele ilicite savirsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor"

Aceasta dispozitie se aplica in relatiile societatii cu tertii, din cate stiu eu.

Mai amanuntit... Ce anume a facut directorul respectiv?

Cred ca solutia se poate gasi in analiza conditiilor raspunderii civile delictuale impuse de art.998-999 C.civ.(fapta, prejudiciu, legatura de cauzalitate intre acestea sin u in ultimul rind vinovatia persoanei juridice). Daca aceste conditii au fost indeplinite in persoana societatii care a fost obligata in temeiul textelor legale de mai sus la despagubiri civile, este mai mult decit pobabil ca aceleasi conditii sa fie indeplinite si in persoana administratorului (directorului) societatii actionat la rindul lui in judecata. Mai mult cred eu ca societatea se bucura de unele prezumtii legale in sprijinul cererii in raspunderea directorului respectiv, care rezulta din textele legale citate de tine (art.35 decretul lege 31/1954).
Pe de alta parte, nu trebuie uitat faptul ca raporturile juridice dintre societate si administratorul chemat sa raspunda sunt raporturi juridice contractuale, cu caracter special fata de raspunderea civila delictuala, astfel incit actiunea societatii fata de administrator (sau fata de director) ar trebui intemeiata pe clauzele contracuale (mandatul administratorilor, cf. Legii 31/1990 sau Codului muncii, dupa caz daca directorul respectiv nu are mandat de administrator). In orice situatie insa, nu trebuie uitat faptul ca raspunderea civila contractuala (civila sau de dreptul muncii) si raspunderea delictuala presupun, in principiu, aceleasi conditii mai sus amintite, cu o singura precizare: in cazul raspunderii civile contractuale fapta ilicita consta in incalcarea obligatiilor asumate prin contract (de mandat, de munca, etc.). Dealtfel, textul legal este cuprinzator refrindu-se atit la "acte juridice" - raspunderea contractuala (alin.2) cit si la "fapte ilicite" - raspunderea delictuala (alin.3).
In ce priveste apararile invocate de director, referitor la raspunderea pentru fapta proprie a societatii si nu pentru fapta altuia, sunt valabile aceleasi considerente de mai sus. Daca exista o cit de mica culpa (avind in vedere diligenta unui administrator sau director) directorul va raspunde pentru fapta sa (chiar daca legea o prezuma a fi in drept fapta persoanei juridice). Nu se poate ingnora existenta propriei fapte a directorului. Prezumtia legala irefragabila prevazuta de decretul lege 31/1995 este doar un mijloc de protectie a tertilor care pot fi vatamati de catre faptele persoanei juridice, iar nu protectia conducatorilor care sunt in culpa.