Avocatura
PENTRU AVOCATI:
construieste-ti afacerea
HOME
STIRI
ANALIZA INTERVIU SFATUL EXPERTULUI
LEGISLATIE
FORUM AVOCATI CONTACT

Autentificare

TRIMITE INTREBAREA TA


Autor Mesaj
09 Feb 2012, 17:24
Datele de contact sunt accesibile doar avocatilor inregistrati!
Vrei sa te inregistrezi ca avocat?
In situatia dizolvarii voluntare, parimoniu se transmite asociatului unic,dar la marfa din gestiune se mai plateste tva? Dar la o cladire in val. de 200.000 lei care trece in posesisa asociatului unic trebuie sa mai plateasca cineva, ceva? Dar aportul patronului in val. de 250.000 lei,ce se intampla cu el? Multumesc anticipat.


   
 
13 Feb 2012, 12:30

Mesaje: 707
Conform articolului 27 alineatul (2) din Codul fiscal, distribuirea de active de către o persoană juridică română către participanţii săi fie sub forma de dividend, fie ca urmare a operaţiunii de lichidare, se tratează ca transfer impozabil.

Conform Normelor metodologice de aplicare a art. 27 alin. (2) din Codul fiscal:

„80. Distribuirea de active de către o persoană juridică română către participanţii săi se poate realiza în cazul lichidării.

81. Profitul impozabil în cazul lichidării se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, calculate cumulat de la începutul anului fiscal, luându-se în calcul: profitul din lichidarea patrimoniului, sumele din anularea provizioanelor, sumele înregistrate în conturi de capitaluri proprii constituite din profitul brut şi care nu au fost impozitate la data constituirii, alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor. În cazul în care în declaraţia de impozit pe profit aferentă anului anterior lichidării contribuabilul a înregistrat pierdere fiscală aceasta se va recupera din profitul impozabil calculat cu ocazia lichidării.

82. La calculul impozitului pe profit datorat de contribuabilii care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor de lichidare nu sunt impozitate: rezervele constituite din profitul net, sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit repartizate ca surse proprii de finanţare pe parcursul perioadei de funcţionare, potrivit legii, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabile capitalului social în devize sau din evaluarea disponibilului în devize, în conformitate cu actele normative în vigoare, dacă legea nu prevede altfel.”

În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile din lichidare sunt aplicabile prevederile articolului 66 alineatul (8) din Codul fiscal :

„Venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuţiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.

Venitul impozabil obţinut din lichidarea unei persoane juridice de către acţionari/asociaţi persoane fizice se impune cu o cotă de 16%, impozitul fiind final. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine persoanei juridice. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de lichidatori (art. 67 alin. 3 lit. d din Codul fiscal).”

Referitor la regimul fiscal al TVA în cazul lichidării, conform prevederilor articolului 128 alineatul (5) din Codul fiscal :

„Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.”

Aşadar, societatea poate emite o autofactură pentru transferul de active către asociaţi, în vederea evidenţierii venitului din lichidare şi a colectării TVA. Societatea datorează TVA cu ocazia distribuirii de active numai dacă a fost dedusă total sau parţial taxa aferentă bunurilor respective.

_________________
Biroul de avocatura Cuculis si Asociatii
http://www.indrumari-juridice.eu
0742297538


  Cuculis I. Sanda 
 
RASPUNDE
 [ 2 mesaje/156 afisari ] 

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC CND LEGALIS SRL. Preluarea si reproducerea informatiilor si imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor si Conditiilor. SC CND LEGALIS SRL este operator de date cu caracter personal inscris in registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal sub nr. 20896 si nr. 21292. © Copyright SC Avocatura.com SRL 2005-2010 ©   Copyright SC CND LEGALIS SRL 2011