si Judecatoria Deva!
http://soniacososchi.blogspot.com/searc ... %20interna
20 februarie 2008
Prezumţia de nevinovãţie în procedura contravenţionalã. Inregistare radar. Jud. Deva, Sentinţa civilã nr. 5195/2007
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 5577/221/2007, petentul RVC a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AZ, nr. ... pe motiv cã nu se face vinovat de fapta ce i se imputã.
Cererea este scutită de taxă de timbru, în baza prevederilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
In sarcina petentului s-a reţinut că în data de 18.09.2007 ora 14:54, conducând autoturismul marca Opel cu numãrul de înmatriculare ..., în localitatea Luncoiu de Jos, ar fi depăsit limita de viteză legală în localitate.
In probaţiune s-a depus procesul verbal (f.2), raportul agentului constatator (f. 10), planşa foto (f. 7-8) şi buletinul de verificare metrologică nr. 0099474/13.09.2007 (f. 9).
Analizând actele şi lucrările dosarului în contextul legislaţiei interne în vigoare şi având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa constată următoarele:
Potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din OG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către poliţiştii rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.
Potrivit prevederilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002, în situaţia în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, politistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor şi stabilirea identităţii conducatorului de vehicul.
Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)", aprobatã prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legalã nr. 153/2007, înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă cel puţin următoarele:
- data şi ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- faptul că a fost efectuată autotestarea (conform paragrafului 3.2.6.), dacă aparatul poate să treacă în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia."
Deasemnea, potrivit prevederilor pct. 4.2 din Norme, măsurătorile şi înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislaţiei rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificaţi, potrivit pct. 4.3, cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate şi sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme şi sunt însoţite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate iar potrivit pct. 4.4 măsurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere dacă nu sunt respectate cerinţele 4.1.-4.3. din norme, precum şi în următoarele cazuri:
- dacă masurarile au fost efectuate în condiţii de ceaţă, ploaie, ninsoare sau furtună;
- dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staţionar, iar masurarile au fost efectuate cu cinemometrul în mişcare,
- dacă, în momentul masurarii, în raza de măsurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidenta.
Petentul a cotestat realitatea celor consemnate de agent în procesul-verbal şi a solicitat ca organul constatator să facă proba celor consemnate, insistând asupra faptului că nu a condus el autovehicolul la momentul la care se susţine că ar fi fost surprins de radar depăşind viteza legală.
Prin întâmpinarea depusă (f. 6), intimatul nu a răspuns sub nicio formă apărărilor invocate de petent şi ignorând complet dreptul acestuia de a primi toate informaţiile legale de acuzatia ce i se aduce, s-a limitat la a răspunde că: “până la proba contrară, procesul-verbal face dovada deplină a celor înscrise în acesta, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie contravenţionala”
Referitor la susţinerile intimatului, instanţa constă că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă şi având în vedere prevederile art. 1171 Cod civil, se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând plângeri formulate de persoane care fiind sancţionate contravenţional au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanţele naţionale a art. 6 din Convenţie, prin nerespectarea garanţiilor prevăzute în acest text cu privire la „acuzaţiile în materie penală”, a statuat următoarele:
- Distincţia între contravenţii şi infracţiuni existentă în legislaţia internă a unora dintre statele semnatare ale Convenţiei, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţie acuzatiilor în materie penala (Hotărârea pronunţată în cauza Öztürk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56);
- Pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte fapta aparţine, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);
- Criteriile enunţate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunţată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
-In ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetăţenilor şi nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancţiunii este de prevenire şi pedepsire, suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală (Hotărârea pronunţată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
- Natura şi gravitatea sancţiunii aplicate precum şi sancţiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul şi scopul art. 6 din Convenţie (Decizia pronunţată în cauza Dorota Szott-Medinska şi alţii împotriva Poloniei din 09.10.2003);
Recent chiar România a fost condamnatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv cã s-a încãlcat prezumţia de nevinovãţie într-o procedurã contravenţionalã (a se vedea paragr. 66-69 din Hotãrârea Anghel împotriva României, publicatã pe site-ul oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului).
In speţă se constată că norma în baza cãreia s-a constatat fapta are caracter general iar amenda aplicată nu are scop reparator ci scop de prevenire şi pedepsire.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa concluzioneazã că acuzaţia adusă petentului este o acuzaţie penală în sensul Convenţiei iar acesta beneficiază şi în procedura contravenţională de prezumţia de nevinovăţie, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravenţională desfăşurată în faţa instanţei de judecată revine în primul rând organului constatator şi nu petentului.
In privinţa probaţiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
In plus, fiind vorba despre o acuzaţie penală, organul constatator avea obligaţia de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii si cauzei acuzaţiei formulate împotriva sa şi de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzaţia.
In speţă organul constatator a propus ca probe :
n!--[if !supportLists]--n- n!--[endif]--nprocesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei :
n!--[if !supportLists]--n- n!--[endif]--nraportul agentului constataor :
n!--[if !supportLists]--n- n!--[endif]--nplanşa foto.
In privinţa raportului agentului constataor, neexistând niciun text de lege care să-i confere valoare probatorie, instanţa nu-l va analiza ca probă în prezenta procedură.
Referitor la procesul-verbal, instanţa reţine că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
In acest sens este de remarcat că în jurisprudenţa Curţii se reţine în mod constant că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei.
Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut ca prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie sa depaseasca limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de verdicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridiciate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
In speţă, în procesul-verbal nu sunt menţionate datele de identificare ale aparatului radar folosit, condiţiile în care s-a fãcut înregistarea, identitatea operatorului şi, în general, starea de fapt nu este descrisã corect şi complet pentru ca instanţa sã poatã verifica îndeplinirea cerinţelor legale pentru ca înregistrãrile sã poatã fi folosite ca probã şi în plus nici agentul şi nici organul constatator nu au comunicat petentului înregistrările făcute.
Nici în fata instanţei organul constatator nu a înţeles să probeze săvârşirea faptei de către petent, necomunicând dovezile privind îndeplinirea cerinţelor normelor legale pentru ca înregistrările să fie folosite ca probe.
Este adevãrat cã la dosar s-a depus plansa foto dar aceasta nu este suficientã pentru cã din textele legale mai sus citate rezultã clar condiţiile pe care trebuie sã le îndeplinieascã o înregistrare pentru a fi folositã ca probã în faţa instanţei.
In privinţa buletinului de verificare metrologică nr. 0099474/13.09.2007 (f. 9) se constată că acesta se referă la un cinemometru de control rutier tip. PYTHON II dod LT 1.10.04 montat pe un autovehicol WOLSWAGEN VENTO nr. MAI 15792, dar din procesul verbal depus la dosar nu rezulta că acest cinemometru ar fi fost utlizat pentru înregistrare.
In plus, din plansa foto nu se poate stabili identitatea conducătorului auto iar petentul contesta ca ar fi condus el autovehicilul surprins de radar.
Potrivit prevederilor art. 102 alin. 1 pct. 14 din OG nr. 195/2002, necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a incredintat vehiculul spre a fi condus, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni.
In speţă se constată că deşi din înregistrile efectuate nu se poate stabili cu precizie cine conducea autovehicolul surprins de radar, s-a încheiat procesul-verbal pe numele petentului fără ca organul constatator să facă dovada că ar fi solicitat şi primit informaţii de la proprietarul sau utilizatorul sau utilizatorul vehicolului.
Pentru motivele expuse mai sus, s-a admis plângerea şi s-a anulat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
