Cu cat a crescut economia anul trecut si ce inseamna asta pentru omul de pe strada?
Cu cat a crescut economia anul trecut si ce inseamna asta pentru omul de pe strada, ce casa aproape de Bucuresti poti lua cu 100.000 euro si strainatatea nu mai este o "afacere".
De saptamana trecuta, persoanele care vor sa isi infiinteze o firma au la dispozitie un portal online, creat de Oficiul National al Registrului Comertului. AvocatNet.ro iti spune care sunt principalii pasi pentru a infiinta si autoriza o societate comerciala numai prin internet. Pentru inregistrarea firmei in Registrul Comertului prin intermediul portalului pus la dispozitie de ONRC, atat persoanele fizice, cat si cele juridice trebuie sa isi creeze un cont de utilizator. Dupa crearea acestui cont, trebuie accesata sectiunea de servicii oferite pe portal: Servicii RC -> Online -> Formulare online RC -> Cerere de inregistrare persoane juridice.
Marti, 14 februarie 2012, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca nu se impune reanalizarea detasarilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii si Scolii Nationale de Grefieri si a decis mentinerea, in continuare, a detasarilor judecatorilor vizati, anunta juridice.ro. In ceea ce priveste solicitarile Curtii de Apel Bucuresti de revocare a Hotararii Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii nr.74/19.01.2012 si a Hotararii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.71/24.01.2012, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii constata ca s-a dispus sesizarea Directiei legislatie, documentare si contencios in vederea formularii unor puncte de vedere.
Judecatorii ICCJ Luminita Zglimbea, Angela Dragne si Iulian Dragomirau decis, marti, condamnarea la cate 3 ani de inchisoare cu executare a fostilor ministri ai Agriculturii Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan, pentru trafic de influenta si complicitate la cumparare de influenta, in forma continuata, titreaza lumea justitiei. La 1 an si 6 luni cu suspendare a fost condamnat si asa-zisul denuntator Gheorghe Ciorba, acuzat de cumparare de influenta, cel care a colaborat cu procurorii DNA. Instanta a dispus, de asemenea, ca inculpatii sa plateasca cheltuieli judiciare de cate 17.000 de lei. Sentinta data de ICCJ nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la completul de 5 judecatori al instantei supreme.
Prima luna din 2012 a consemnat o crestere de peste 80% a numarului de vehicule noi inmatriculate (pana la 5.830 de unitati), comparativ cu datele inregistrate in perioada similara din 2011, din acest total aproape 5.000 de unitati fiind reprezentate de autoturisme (+86,44%), releva datele Directiei Regim Permise Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicate, luni, pe site-ul institutiei, anunta dreptonline.ro.
Potrivit sursei citate, numarul vehiculelor noi inmatriculate in Romania a fost, in ianuarie, de 5.830 unitati, in crestere cu 80,22% fata de aceeasi perioada din anul anterior. Pe segmentul autoturismelor, cresterea a fost de 86,44%, de la 2.648 unitati la 4.937 unitati.
Capital se intreaba cu cat a crescut economia anul trecut si ce inseamna asta pentru omul de pe strada? INS publica astazi datele privind evolutia PIB in 2011. O crestere apropiata de 2,5% sau chiar mai mare nu ar mai mira pe nimeni. Raman insa doua intrebari: ce efecte a avut cresterea economica in Romania reala si ce urmeaza in 2012 dupa un an peste asteptari? Cauzele acestei cresteri peste asteptari le explica economistul Lucian Isar. "Surpriza economica in 2011 este datorata unui an agricol exceptional si unei corectii tehnice datorita caderii masive din anii anteriori”, spune Isar care subliniaza insa ca avansul din 2011 nu a fost unul " care sa genereze noi locuri de munca”.
Adevarul a aflat ca strainatatea nu mai este o "afacere". Valoarea transferurilor efectuate de romanii care muncesc peste granita a coborat in 2011 la minimul ultimilor sapte ani. Stranierii au trimis anul trecut in Romania 3,6 miliarde de euro. Cresterea somajului in tarile cu largi comunitati de romani se resimte tot mai acut in bugetul familiilor din tara care primesc bani de la rudele plecate la munca peste hotare. Daca in urma cu doi-trei ani un loc de munca in strainatate reprezenta o afacere buna, acum situatia s-a schimbat.
Statistica anunta astazi PIB-ul din 2011. Vom afla cat de mult a recuperat economia din ZF. Incetinirea cresterii economice din ultimul trimestru al anului trecut este certa. Important este daca aceasta franare va continua in 2012. Institutul National de Statistica ar trebui sa anunte astazi, la ora zece, datele provizorii privind cresterea economica din ultimul trimestru de anul trecut si pentru intregul an 2011. Pe parcursul anului trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a fost un indicator extrem de urmarit atat de finantisti, oameni de afaceri si politicienii, cat si de populatie. Dupa doi ani de recesiune, in care s-a prabusit cu circa 9%, economia a recuperat in 2011 in jur de 2,5%, impinsa puternic de la spate de agricultura.
Gandul prezinta astazi localitatea spaniola care sfideaza zona euro. Comunitatea dintr-o localitate spaniola situata la 130 de kilometri de Madrid a decis sa renunte la euro, moneda introdusa in 2002, si sa revina la peseta, comerciantii constatand ca multi vecini au pastrat bancnotele vechi in eventualitatea ca "euro da gres". Circa o treime dintre cei 2.500 de rezidenti ai satului Villamayor de Santiago au ramas fara locuri de munca. Preturile alimentelor de baza au crescut cu circa 43% in ultimii zece ani, iar Spania, la fel ca multe state din zona euro, se confrunta cu o acuta criza a datoriilor de stat. Unele voci sugereaza chiar ca statul s-ar putea vedea nevoit sa apeleze la sprijin financiar extern.
Din EVZ afli ce casa aproape de Bucuresti poti lua cu 100.000 euro. Criza a insemnat aur curat pentru cei care pot si vor sa-si cumpere o locuinta pe pamant. Cu aceasta suma, in 2008, iti luai apartament de doua camere in Capitala. Acum, gasesti usor o vila. Cine poate face rost de 100.000 de euro pentru a-si cumpara astazi o casa langa Bucuresti are infinit mai multe optiuni decat avea in 2008. Atunci, acesta era pretul unui apartament de doua camere intr-un bloc comunist situat intr-o zona cel mult acceptabila.