EXCLUSIV Avocatul Constantin Visinescu, despre evadarea de la rusi

Marele avocat este pomenit de Marius Oprea, istoric contemporan, care a tratat in volumul "Adevarata calatorie a lui Zahei” subiectul crimelor regimului comunist. Despre domnia sa vorbesc si Teordor Wexler si Mihaela Popov, in volumul "Anchete si procese uitate”.

In episoadele precedente, Constantin Visinescu ne-a mai povestit despre tratamentele la care au fost supusi evreii si solidaritatea romanilor fata de ei, precum si despre modul in care decurgeau anchetele pe timpul regimului communist.

Constantin Visinescu s-a nascut in 1920. Este avocat si doctor in drept, membru de onoare al Baroului Bucuresti, al Asociatiei Magistratilor din Romania si al Uniunii Juristilor din Romania. A intrat in Barou in 1945 si a profesat pana in 2006. A absolvit patru facultati: Litere, Filozofie, Drept si Conservator.

Inainte sa devina avocat, este mobilizat pe frontul de est impotriva URSS, in 1940, luand parte la luptele pentru eliberarea Basarabiei. In 1943 este grav ranit si, printr-o minune, scapa cu viata. Mai tarziu, in 1944, lupta pe frontul din Iasi, unde cade prizonier la rusi si este trimis intr-un lagar de pe Bug, Wosnesensk, de unde reuseste sa evadeze.

In episodul de astazi, Constantin Visinescu vorbeste despre experienta in prizonierat si aventura evadarii de la rusi.

Inainte sa deventi avocat, ati luptat pe front impotriva Rusiei. In 1944, cand ati cazut prizonier, ati fost dus intr-un lagar rusesc. Care era atmosfera? La ce fel de munca erau obligati prizonierii?

Constantin Visinescu: Da, in octombrie 1944 am cazut prizonier cu soldatii mei intr-un lagar sovietic, la Wosnesensk, pe Bug. Prutul, Nistrul si Bugul sunt paralele. Lagarul era imprejmuit cu doua feluri de asigurari. Primul era sarma ghimpata, iar al doilea era format din arbori masivi, pozitionati de-a lungul, orizontal, fiind o regiune silvica. Noi trebuia sa taiem acei arbori cu niste topoare "stirbe”, ca sa le spun asa. Foloseam o piatra mai puternica pe post de nicovala, iar cu alta incercam sa dam ascutis topoarelor.

Norma detinutilor era de 6 busteni taiati pe zi, dar cine o facea…Puteai sa tai maximum unul sau doi busteni pe zi. Drept pedeapsa, cine nu-si facea norma, primea jumatate din ratia zilnica de mancare. Ne dadeau sa mancam o ciorba nenorocita la pranz, iar seara si dimineata, niste turtoaie din malai. Seara, cand ne intorceam in lagar dupa munca, ne lasau sa ne spalam o jumatate de ora. Erau niste bazine de unde luam apa si le puneam in troaca. Cei mai procupati de igiena erau soldatii nemti. Chiar daca era frig afara, se dezbracau pana la brau si se spalau.

Cate persoane erau in lagar si cum era pazit?

C.V: Nu era un lagar mare. Erau pana in 1000 de oameni. Lagarele adevarate aveau 4000-5000 de persoane. Eram paziti de militieni. Militieni se cheamau cei cu varsta peste 50 de ani, care erau scosi din armata. Pe vreme de razboi, erau mobilizati fie pentru munci la birou, fie in locuri sedentare, cum erau lagarele. De obicei, militienii erau asiatici. Stateau mai mult beti. Erau mai putini activi ca persecutori. Trupele combatante erau, in schimb, razbunatoare.

Dupa cat timp ati evadat?

C.V.: Dupa vreo 10 zile de stat in lagar am evadat, impreuna cu un coleg, Tedi. Am reusit sa fugim in jumatatea de ora in care ne lasau sa ne spalam. Numarul nu se facea seara, ci dimineata. Atunci s-a cunoscut, probabil, lipsa noastra… Am evadat intr-o seara cu furtuna si ploaie. Am plecat destul de usor… Reconstitutiv, spun ca am plecat foarte usor, dar atunci eram plin de emotie. Daca ne vedeau, ne impuscau. Am traversat Transnistria, am trecut cu greutate Nistrul Superior, care era foarte bine pazit de trupele sovietice. Marsaluiam numai noaptea, iar ziua dormeam cu schimbul. Dupa ce am evadat, 2-3 nopti au fost foarte grele…

Cel mai mare pericol in aceasta evadare nu au fost oamenii, ci cainii. Incepeau sa latre exact cum latra atunci cand se apropie lupul de stana. Intr-o astfel de situatie, sovieticii ar fi inceput sa faca cercetari. A trebuit sa fim foarte precauti. Daca ne-ar fi gasit, ne-ar fi impuscat pe loc. Si eu si colegul meu eram ofiteri in armata romana.

Spuneti ca v-ar fi impuscat pe loc pentru ca erati ofiteri? Tratamentul era diferit pentru soldati?

C.V.: Si eu si colegul meu ne-am ascuns insemnele. Rusii aveau ca insigne stele, iar noi, trese. Daca vedeau tresele, te impuscau pe loc. Nu stateau la discutii. Cu soldatii erau mai reticienti. Dupa cum spuneam, in primele zile am incercat sa mergem cat mai mult noaptea, sa ne departam de lagar, pentru ca eram constienti ca a doua zi de dimineata se va cunoaste lipsa noastra. Nu am mers drept, ci in zig zag. Eu aveam o busola, iar colegul meu, o harta nemteasca. In timpul evadarii, am intampinat greutati la Nistrul Superior, care era foarte mlastinos. Noroc ca am gasit un pod vase parasit, pe jumatate rupt, si asa am reusit sa trecem. De altfel, nu era un curs de apa repede. Erau mai multe balti. Am avut dificultati la trecere. Ne-am udat pana la piele. Am avut picioarele degerate. Intr-un final, am ajuns la Iasi, dupa doua saptamani si jumatate de peripetii.

Cum v-au primit autoritatile romane?

C.V.: Si eu, si camaradul meu, Tedi, am ajus la Iasi bolnavi de raie. Intai ne-au dus la spitalul militar, apoi ne-au indrumat catre comenduire. Comenduirea este supravegehera interna a trupelor care sunt rezidente intr-un oras sau sat, un fel de politie militara pe intreaga garnizoana. Un fel de spaima tuturor soldatilor care pleaca fara invoire. Ne-au intrebat daca avem livretul militar. Dar cine era atat de naiv sa ia livretul militar in lupta, ca sa fie recunoscut? In timpul evadarii, putam sa fim imediat impuscati daca se vedea ca suntem ofiteri romani. Ne-au facut proces verbal, cum ca suntem dezertori. Armistitiul cu rusii se iscalise la Moscova.

Ne-au dus in tribunal, unde am aratat decoratiile. Ni s-a facut un dosar de 3-4 file, cu avocati din oficiu. Tribunalul s-a pronuntat pe loc: achitare pentru lipsa de text. Nu exista text de lege pentru acuzatia care ni se aducea: evadare de la inamicul cu care tara era in armistitiu. Plus ca nu aveam de unde sa dezertam, pentru ca regimentul nostru fusese lichidat. Acesta era haosul dupa incheierea razboiului. Se mai punea intrebarea "Dar cum sa evadezi de la prietenii nostri rusi?” Oricum o dadeai, nu era bine. Era foarte multa ceata. Apoi am stat internati in spital vreo 4 zile, unde medicii ne-au dat cu un medicament cu sulf sa ne treaca raia. Era un medicament ingrozitor, care mirosea groaznic. Ne-am vindecat si apoi am ajuns la Bucuresti.