Aprecierea declaratiilor martorilor: Judecatorul trebuie sa faca recurs la psihologie

In trecut, sustine avocatul, marturia a fost considerata, si intr-o anumita masura justificat, ca una dintre cele mai fragile probe. Puterea doveditoare a marturiei era, in sistemul probelor legale, evaluata si impusa judecatorului de lege. Criteriul cantitativ al marturiei prevala asupra celui calitativ, potrivit adagiului testis unus, testis nullus. In sistemele procesuale moderne, probele testimoniale nu au o valoare prestabilita de lege, ci sunt lasate la libera apreciere a judecatorului.

"Desigur, aceasta libera apreciere a judecatorului nu poate reprezenta o simpla abstractiune, acesta trebuind sa analizeze toate dovezile pe baza intimei sale convingeri, dar in toate cazurile cu respectarea legii si in concordanta cu realitatea faptelor”, sustine avocatul Cristian Tagarlas Niculescu. Potrivit acestuia, pentru justa evaluare a declaratiilor testimoniale, judecatorul trebuie sa verifice buna credinta a martorului si veridicitatea marturiei.

"Prima problema urmeaza sa fie rezolvata, in mod concret, de instanta tinand cont de diferitele imprejurari de fapt, cum ar fi: interesul martorului in cauza, raporturile de rudenie dintre martor si una din parti, resentimentele fata de una din parti sau dimpotriva raporturile de prietenie cu una din parti", arata Niculescu.

Avocatul maramuresean este de parere ca veridicitatea marturiei trebuie cercetata si ea cu multa atentie de judecator. In acest sens, judecatorul va trebui sa tina seama de elementele stintifice pe care i le pune la indemana psihologia. "Judecatorul va trebui sa analizeze in mod succesiv etapele prin care trece martorul in privinta faptelor despre care este audiat, cum ar fi perceperea faptelor, memorizarea faptului si relatarea acestuia".

Perceperea unui fapt depinde de o multitudine de imprejurari, dintre care unele obiective, altele subiective. Toate acestea pot avea un rol important in procesul de perceptie al faptelor. De aceea, instanta trebuie sa stabileasca, mai intai, cu precizie anumite imprejurari obiective, cum sunt locul si timpul in care s-a produs un anumit fapt, distanta dintre martor si obiectul perceput etc. Imprejurarile subiective nu sunt nici ele mai putin importante, caci perceptia depinde de intensitatea cu care un fapt a trecut in constiinta martorului. De asemenea, nu trebuie exclusi nici alti factori subiectivi, cum ar fi starea psihologica a martorului, varsta, ocupatia, profesia sau gradul de cultura.

Memorarea faptului perceput reprezinta o alta etapa importanta, fiind la randul sau influentata de alti factori obiectivi sau subiectivi. Factorul timp joaca aici un rol de o importanta cu totul particulara. Trecerea unui timp considerabil de la data producerii faptului face ca ceea ce s-a perceput, chiar in mod exact, sa se estompeze. Daca insa faptul perceput este legat de un eveniment important din viata martorului, relatarea sa apare, adesea plauzibila.

"Experienta demonstreza ca, adeseori, martorii sunt intimidati de solemnitatea caracteristica dezbaterilor, ceea ce poate influenta negativ depozitia acestora. Intreruperile si intrebarile puse de judecator pot, de asemenea, sa conduca la denaturarea adevarului. Asemenea rezultate negative pot fi evitate de instanta prin audierea martorilor cu mult tact. Este preferabil ca martorul sa relateze spontan ceea ce stie in legatura cu faptele cauzei, iar intrebarile sa-i fie adresate la urma. Adevarul se poate stabili numai prin justa apreciere a depozitiilor martorilor, proces complex in cadrul caruia nu poate fi ignorata niciuna din fazele prezentate mai sus", concluzioneaza avocatul.